vineri, 14 martie 2025

Trecut deja de jumătatea vieții

Trecut deja de jumătatea vieții,

Mă îndrept înspre al ei sfârșit.

Iar gândul morții trupești mi-este

Învățător, îndrumător neprețuit.

 

„E timpul să-ți faci ordine în viață”,

Îmi zice gândul ce a încolțit,

„Celor ce le-ai greșit să ceri iertare,

Să spovedești ce e nespovedit”.

 

„Măcar acuma – la sfârșitul vieții,

Să trăiești făr’ să regreți apoi.

Ca să treci la Domnul tău în pace,

Neînfruntat, fără durere și vioi”.

 

Mai dă-mi Doamne timp de pocăință.

Smerit, să aduc roade de creștin.

Prin osteneli, strădanii, nevoințe,

Să mă lipesc de Tine pe deplin.

 

Și mergând pe calea cea îngustă,

Purtându-Te mereu în sinea mea,

La înfricoșătoarea judecată

Să nădăjduiesc în mila Ta.

La aniversarea zilei de

naștere – la 55 de ani

(31.03.2025)

                                                                                                                                                                                   

sâmbătă, 8 martie 2025

O țară este un copac

O țară, un Neam este un copac,
Ce, în primăvară, dă în floare, 
Apoi petalele sale se scutură, 
La fel și frunzele toamna: 
Astfel o generație se trece,
Iar alta vine,
Și copacul mereu se regenerează, 
Și crește,
Devine tot mai puternic, 
Mai înrădăcinat,
Mai rezistent,
Iar fructele sale 
Devin tot mai dulci și mai aromate.
Și în acest copac totul e important: 
Și fructele, și florile, și frunzele,
Și crengile, și tulpina, și rădăcinile.
Iar rădăcinile copacului sunt 
MAMELE. 


Postări populare