sâmbătă, 7 decembrie 2019

Despre rolul României în UE prin prisma defrișărilor

Deunăzi într-un interviu pe postul DG TV ministrul mediului din România a fost întrebat ce măsuri va lua în legătură cu defrișările de păduri. A fost întrebat dacă noua guvernare va interzice exporturile de bușteni. A răspuns că vor fi interzise exporturile în afara UE. Dar în UE?, l-a întrebat jurnalistul. Nu ne permite Comisia Europeană, a răspuns ministrul.
Se știe, din numeroasele postări, inclusiv pe Facebook, că majoritatea exporturilor merg în Austria și în alte state din vestul UE. Imaginile cu terenuri defrișate în munții din România produc consternare. Nu știam că Comisia Europeană poate fi împotriva interesului României de a-și prezerva mediul.
Așa... va fi mai greu pasionaților de UE să demonstreze că România nu este o colonie a altor state din UE. Dar și cei din UE pot spune: cu un asemenea ministru al mediului, cu o asemenea guvernare la București, care se preocupă mai mult de interesele străinilor din UE în România, decât de interesele României în UE și în lume, nu are cum sa nu fie devastată și umilită România... 

miercuri, 4 decembrie 2019

Cum guvernul susține proprietarii de mini-magazine?

În curând se împlinesc 21 de ani de când pe strada Decebal din municipiul Strășeni activează o unitate comercială – o alimentară: o întreprindere de familie „Eleonora Țurcanu”. În toți acești ani ghereta respectivă, amplasată în curtea familiei Țurcanu, a îndeplinit și o funcție socială: întrucât în zonă locuiesc multe persoane în vârstă, care nu se pot deplasa ușor în centrul localității, alimentara respectivă era o adevărată salvare, mai ales că proprietarii aveau grijă să o aprovizioneze cu tot ce a mai bun. Nu de rare ori, cumpărătorii luau marfă pe datorie, achitând-o apoi. Ghereta face parte din comunitatea zonei respective a orașului Strășeni, fiind sufletul zonei respective, locul unde oamenii se mai întâlnesc și schimbă vorbe.  
Dar iată că după 20 de ani de activitate presiunea impozitelor a devenit greu de suportat: cheltuielile legate de întreținerea gheretei și impozitele au devenit mai mari decât venitul. Familia Țurcanu a întrebat funcționari de la Inspectoratul Fiscal ce să facă. Dacă nu puteți, nu lucrați – cam așa au răspuns.
În acest context, e bine să ne întrebăm: actuala guvernare, care se declară în favoarea unor măsuri de sprijin social acordat categoriilor vulnerabile ale populației țării, ce face ea pentru susținerea micilor întreprinzători? Or, un magazin ca cel al familiei Țurcanu slujește și el păturile vulnerabile și prin puțina capacitate economică de care dispune, este parte a unei economii pe care guvernul vrea să o revigoreze. O logică elementară ne spune: atunci când un agent economic ajunge la ananghie, autoritățile (Fiscul, Primăria ș.a.) ar trebui să-l sprijine prin reducerea impozitelor. Să închizi o întreprindere e ușor, dar cine are de câștigat din aceasta? Un guvern cu o politică de orientare socială ar trebui să aibă un program de sprijinire a micilor magazine de la periferiile localităților Moldovei, pentru binele locuitorilor care mai sunt în țară, care încă nu au plecat (în mare parte pensionari și persoane cu dizabilități). Aceste magazine sunt parte indispensabilă și deosebit de importantă a infrastructurii sociale. Rețelele de supermarket-uri se pot susține pe ele însele. Întrebarea este cum să fie susținute mini-magazinele din cartierele unde nu sunt supermarket-uri. Aș vrea ca guvernul să dea un răspuns la această problemă.    

duminică, 20 octombrie 2019

Tatăl către fiică: despre demnitatea unei fete/femei

Perioada istorică pe care o trăim este una cu încercări cum nu au mai fost la adresa demnității omului în general și a fetelor/femeilor în particular – atât în lume cât și în Republica Moldova. Iată de ce este mare nevoie de o educație autentică atât a fetelor, cât și a băieților – a tinerei generații. În cultura moldovenească – creștin-ortodoxă – cultul Maicii Domnului este modelul care întotdeauna a însuflețit fiecare femeie care s-a realizat ca atare. Fără o raportare la un ideal sublim, fără însușirea și respectarea unor valori, o fată nu se poate realiza – nu își poate înfăptui misiunea sa pe pământ.
Fetele/femeile din Republica Moldova se împart în două categorii: 1) Cele cu demnitate și 2) cele lipsite de demnitate. Demnitatea nu trebuie confundată cu mândria – o patimă de căpetenie. De fapt, o persoană demnă este una smerită: la moldoveni se mai zice – „cu cei 7 ani de-acasă”. De fapt, o persoană lipsită de demnitate poate fi mai degrabă plină de mândrie.
Se poate estima că atunci când majoritatea femeilor din Republica Moldova vor fi lipsite de demnitate, acesta va fi semnul clar al degradării Țării și al pericolului de dispariție a entității statale moldovenești.
O femeie lipsită de demnitate nu este un subiect, ci un obiect al relațiilor sociale. Este o stare jalnică. Probabil, asemenea persoane au conștiința eclipsată: se ghidează de altceva decât de valorile tradiționale creștine – de exemplu de bani și de comoditatea de moment. O femeie fără demnitate, fără Duhul lui Dumnezeu în ea, plină de mândrie și de celelalte patimi, este o prostituată, și asta nu neapărat are legătură cu relațiile sale sexuale. Pentru ca să nu ajungi un obiect, nu permite să fii tratată ca obiect
E bine ca fiecare fetiță din Republica Moldova să țină minte afirmația marii actrițe Tamara Buciuceanu Botez: „În Basarabia, tata și mama ne-au educat în spiritul cinstei și demnității…”.

luni, 14 octombrie 2019

Chișinău

Centrul Basarabiei moldave
E un oraș cu un ales mister,
Topit în el ca-n fluxul unei lave,
Aici e casa mea – al meu reper.

Aici am căutat sensul vieții,
Aici am înțeles ce-i Țară, Neam,
Aici, în prospețimea dimineții
Spre visul meu eu, zi de zi, mergeam.

Drag oraș, cum altul nu mai este,
Întins pe cele câteva coline,
Să ne trăiești etern, ca o poveste,
Ești al celor de azi, de ieri, de mâine. 

marți, 8 octombrie 2019

Pavăză

Academiei Militare a Forțelor
Armate
„Alexandru cel Bun”

Mistuiți de o sfântă chemare,
Hărăzită de înaintași,
Astăzi noi, în a vremii vâltoare,
Suntem Țării bărbații – ostași.

Refren:
Pentru tine, Moldovă slăvită,
Vom da totul  și viața vom da.
Ești comoara cea neprețuită.
Suntem cinstea și pavăza ta.

Țara ne e moștenirea,
Pentru ea eroi s-au jertfit.
Aceasta ne este menirea:
Să fim pavăză-acestui pământ.

Refren

Libertatea ne este în sânge,
Pentru ea Ștefan a izbândit.
Pentru ea și noi vom învinge,
Pentru-a Neamului vis împlinit. 

Refren 

joi, 3 octombrie 2019

Gânduri de Ziua Academiei Militare

Feeria toamnei ne aduce două sărbători de rang deosebit în calendarul aniversărilor ce merită marcate de întreaga societate moldovenească: 3 septembrie – Ziua Armatei Naționale și 3 octombrie – Ziua Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”. Cum o armată națională nu poate exista fără cadrele pe care i le pregătește o academie militară, rezultă, logic, că ziua Academiei Militare este mai importantă decât ziua Armatei: fără cadrele ajunse în corpul militar de pe băncile Academiei Militare nu ar fi existat Armata Națională.  
Societatea moldovenească dintotdeauna a apreciat profesia militarilor. În sondaje, Armata și Biserica se plasează pe locurile de frunte. Nu este întâmplător. Acest fapt se datorează principiilor după care se conduc cele două instituții: disciplina, devotamentul, credința, dragostea de Dumnezeu, Neam și Țară, perseverența, vrednicia etc. Ambele instituții sunt chemate să lupte: Armata – cu potențialii dușmani externi (instruindu-se asiduu pentru a fi pregătită în acest sens), iar Biserica (și mai ales „trupele sale de elită”: călugării și călugărițele) – cu dușmanii interiori: patimile, fiind exemple pentru toți ceilalți credincioși.    
Și totuși, dacă societatea apreciază militarul în Republica Moldova, guvernările care s-au perindat până acum au făcut ca importanța statutului militarului să se diminueze mult, prin nivelul scăzut al salarizării. Dacă într-un stat normal militarii reprezintă elita societății, în Republica Moldova funcția de militar de departe nu este atractivă datorită remunerării. Militarii sunt persoanele cu vocație, care se angajază în sistem în pofida greutăților de ordin material. Și totuși, ar fi bine ca guvernanții să țină minte: o țară care nu își finanțează armata proprie va finanța o armată străină. De fapt, Armata este hârtia de turnesol a Statului Moldovenesc: cu cât se va degrada Armata, datorită subfinanțării, cu atât se va degrada Țara. Când nu va mai fi Armată – probabil că în scurt timp nu va mai fi nici Moldova ca Țară. Pentru că nu va mai fi disciplina pe care se ține un organism statal. Statele care au lăsat o urmă în istorie – unele devenind imperii – au fost cele care au fost capabile să construiască armate puternice. Ștefan cel Mare a rămas în istorie pentru că a fost capabil să construiască o armată puternică. În prezent renașterea și reafirmarea Rusiei ca pol de putere are loc prin renașterea și fortificarea Armatei.
 Un profesor din România, care a vizitat Academia Militară, a fost plăcut surprins că în cadrul instituției există o facultate de Administrație Publică. „Miracolul renașterii Germaniei după al II-lea Război Mondial se datorează faptului că militarii germani, întorși de pe front, au fost angajați în administrația publică și au gestionat reconstrucția țării”, mi-a spus oaspetele român. Surprinderea sa plăcută a durat puțin, căci în scurt timp a aflat că guvernanții au decis lichidarea facultății respective din cadrul Academiei Militare. Și totuși, chiar și după pensionare militarii moldoveni pot fi și trebuie angajați în marea lucrare de administrare a construcției statale – de modernizare a Țării.
În prezent Academia Militară este o instituție didactică, dar și științifică în domeniul Studiilor de Securitate. Cercetătorii din Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, din cadrul Academiei, sunt experți utili într-un domeniu, care devine tot mai important pentru o societatea modernă. Or, securitatea este conceptul fundamental care are de-a face cu viața omului contemporan.
La ceas aniversar, este de înțeles că din cauza resurselor limitate, Academia Militară nu dispune de tot ceea ce i-ar trebui. Poate că ar merita, ca instituție de învățământ de factură deosebită, să se afle într-o zonă mai centrală, așa cum este amplasată, de pildă, Universitatea Națională de Apărare din București. O Academie Militară se află, de regulă, într-o zonă centrală pentru că este o instituție cu care se mândrește un stat, un popor.
Conducerea și colectivul Academiei Militare s-au remarcat ca o echipă consolidată, unită de valori împărtășite în comun: în primul dragoste de Neam și Țară, abnegație, slujire, optimism și simțul umorului în pofida diverselor greutăți.
La ceas aniversar, urez tradiționalul La mulți ani – Academia Militară! Felicitări tuturor celor fac acum parte din instituție și celor care și-au lăsat o părticică din ei, studiind sau activând în trecut, în aulele Alma Mater militară a Moldovei.

sâmbătă, 31 august 2019

Despre demnitatea vorbitorilor de la televiziunile din Chișinău


Pare bizar, dar în prezent majoritatea prezentatorilor de știri ș.a. de la  posturile de televiziune din Chișinău vorbesc (forțat, deci nefiresc) în graiul muntenesc al limbii române. De exemplu, de la prezentatori de știri poți auzi: j-i-ustiție, j-i-udecată, j-i-umătate, maj-i-oritate, ș-i-tiri ș.a.. De la comentatori ai meciurilor de fotbal poți auzi cuvinte pronunțate astfel: cartonaș-i-ul, mij-i-locaş-i-ul, fundaş-i-ul, avantaj-i-ul, desfăș-i-oară, j-i-oc, în j-i-urul, blocaj-i-ul, câș-i-tigă, nr. ș-i-ase sau ș-i-apte ș.a..
Îmi amintesc că într-un interviu pe TVR 1 regretatul comentator de sport din România, Cristian Țopescu, spunea că atunci când a fost angajat în redacția Sport a Televiziunii Române, la sf. anilor '50 - începutul anilor '60, conducerea i-a cerut să urmeze un curs de ortoepie a limbii române, deoarece utiliza pronuțarea muntenească („bucureșteană”): „ș-i-ut” în loc de „șut”, „j-i-ucător” în loc de „jucător” ș.a.. I-a luat ceva timp, dar a ajuns să pronunțe corect românește. Paradoxul constă în faptul că prezentatorii moldoveni ar putea să pronunțe corect cu ușurință, dar se iau după cei din București (care nu se pot debarasa de accentul lor), probabil pentru că li se pare „cool” să vorbești ca la București.  
Este o chestiune de (lipsă de) demnitate a jurnaliștilor de televiziune și radio din Republica Moldova. Prezentatorii din Iași sunt un exemplu pentru cei din București în această privință… Măcar să-i imită pe cei din Iași, dacă tot nu pot fără să imită pe cineva… 

luni, 26 august 2019

Republica Moldova la 28 de ani: momentul s-o luăm de la început!


Aniversarea a 28 a proclamării independenței Republicii Moldova este un nou prilej de evocare a evenimentului din 27 august 1991. În pofida faptului că din parlamentul moldovenesc de atunci au făcut parte personalități marcante ale neamului, organul legislativ a votat independența mult mai târziu decât republicile baltice (Lituania: 11 martie 1990, Letonia: 4 mai 1990, Estonia: 20 august 1991). Parlamentul de la Chișinău a adoptat actul de neatârnare după ce Ucraina și-a votat la 24 august 1991 independența, respectiv nu mai exista niciun pericol din partea regimului de la Moscova, iar acel vot nu prezenta niciun risc și, respectiv, nu necesita niciun fel de curaj din partea deputaților moldoveni.
Și totuși, proclamarea independenței, în august 1991, recunoscută de autoritățile Federației Ruse, nu a fost un cadou făcut de Moscova statului moldovean (așa cum afirma președintele V. Voronin cu ocazia aniversării a 15-ea a independenței), ci punctul culminant al unei mișcări de eliberare națională, care cu ajutorul lui Dumnezeu, a dat roade; a fost punerea în valoare a identității statale moldovenești, a tradiției seculare a statului moldovean. Statalitatea moldovenească și-a redobândit statutul de stat, după 47 de ani în care a beneficiat de un statut quasi-statal în cadrul imperiului sovietic.
Este demn de reținut că momentul 27 august 1991 nu a fost sfârșitul, că începutul unui efort – de edificare statală, de consolidare a societății moldovenești și a tuturor sectoarelor sale – în primul rând – a celui economic. La 28 de ani este incontestabil că speranțele moldovenilor din august 1991 nu au fost îndreptățite. Statul moldovenesc renăscut în 1991 mai are multe de făcut pentru a evita calificativul de stat fragil și eșuat.
Principala problemă a Țării este: lipsa de cinste (moralitate, demnitate), lipsa de minte (gândire strategică) și lipsa de voință – respectiv: de acțiune. O comunitate de oameni imorali (cu înclinații hoțești), cu capacitate deficitară de pătrundere, înțelegere a ceea ce trebuie făcut și cu lipsă de voință și acțiune cu anevoie poate construi un stat.
Iar statul trebuie construit. Poate că acum, la 28 de ani ai Republicii Moldova, este momentul s-o luăm de la capăt, să facem din Țara noastră una cu care să ne mândrim, în care să vrem să trăim și în care să fim fericiți.
Felicitări tuturor Moldovenilor cu ocazia zilei Țării dragostea pentru care ne unește și care ne-a dat numele: REPUBLICA MOLDOVA.        

marți, 13 august 2019

Generalul de brigadă Igor Gorgan la 50 de ani: despre a păstra și a spori patrimoniul



Pe data de 2 august generalul de biradă Igor Gorgan, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, a împlinit 50 de ani. Într-un articol anterior, prilejuit de numirea în actuala funcţie, am arătat câteva dintre principiile de care se conduce, în virtutea cărora s-a manifestat în funcţia sa anterioară de şef al Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate (CSSAS) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA). La articolul anterior trebuie, totuși, de adăugat un principiu esențial pentru caracterizarea generalului Gorgan.
Pe toată durata serviciului la CSSAS, dl general s-a arătat ca un restaurator şi păstrător al patrimoniului pe care l-a primit în gestiune. După părerea mea, oamenii se împart în două categorii: 1) Cei care păstrează, restaurează, repară cele pe care le au, până pot să le schimbe pe ceva mai bun; 2) Cei care distrug, înstrăinează ceea ce au şi apoi aşteaptă să obţină ceva mai bun, după zisa: „Poate ne pică ceva”. Evident că oamenii din prima categorie sunt prevăzători, raţionali, cu scaun la cap, în timp ce cei din a doua – sunt nesăbuiţi (în cazul fericit în care excludem componenta de corupţie, când un ministru sau orice alt om de stat înstrăinează avutul public – de exemplu, armamentul Armatei Naţionale – pentru a se căpătui ilicit).
Generalul I. Gorgan este un restaurator, un păstrător şi un om sporitor al patrimoniului statului. Pentru reparația celor pe care le-a găsit într-o stare precară a contribuit şi cu banii săi proprii, atunci când nu s-au găsit resurse în bugetul instituţiei.
La ora actuală Republica Moldova are mare nevoie de oameni de stat păstrătoriconservatori, oameni sporitori ai avuţiei Ţării şi Neamului. Este pilduitoare vorba domnitorului Petru Rareş: „Vom fi ce-am fost şi mai mult de-atâta”. Aceste vorbe trebuie să devină o deviză (După DEX, deviză înseamnă: „Enunț concis, care exprimă o idee călăuzitoare, un principiu etic în conduita cuiva”): „Să fim ce-am fost şi mai mult!”, adică: să restabilim măreția Moldovei și s-o sporim.
Un asemenea obiectiv poate fi îndeplinit numai cu oameni de stat, cu comandanți de armată, ca generalul de brigadă Igor Gorgan.  

duminică, 11 august 2019

INFORMATION SECURITY OF REPUBLIC OF MOLDOVA IN THE CONTEXT OF RUSSIA – WEST CONTRADICTIONS


Abstract: Among a multitude of problems on security, in the context of the process of modernization and state building in the Republic of Moldova, in order to achieve a functional state structure and a society compatible with the EU states members, the Moldovan state faces challenges regarding cyber and information security. The globalization process, as context, enforces these challenges. Such phenomenon as hybrid war, meaning a kind of confrontation based mostly or first of all on the use of information (or disinformation) has to be studied in Communication Sciences. In the current historical period, the globalization process (meaning the proliferation of modern technologies as well as the content of liberal democracy values and principles) has an impact on global politics: on the reconfiguration of the world order. In the context of the topical hybrid war, specialists in Communication can and should have the knowledge and skills to cover also the field of Security Studies. This will be a certain advantage for them on the national and international labor markets.

Keywords: Information Security, Hybrid War, Resilience, Cyber Security, Republic of Moldova.

1. INTRODUCTION
Among a plenty of security problems for the Republic of Moldova, trying to conduct a process of modernization and state building, in order to achieve a functional state structure, a functional market economy and a free society, compatible with the EU states members, the Moldovan state faces challenges regarding information (and cyber) security. The globalization process, as context, enforces these challenges. The phenomenon known as hybrid war means a kind of confrontation based mostly, or first of all, on the use of information (e.g. disinformation), which represents an information warfare. But the information (and cyber) sectors are just two of the components of the hybrid war, becoming prominent after the emergence of the Internet era. The others, classical ones, are: the economic, political, societal, environmental and military sectors (BUZAN, 2014). In the current historical period, the globalization process means a proliferation of modern technologies (tools, gadgets, infrastructure) as well as a proliferation of an ideological content (in West: the promotion of liberal democracy values and principles; in Russia, China: the promotion of other political values). This process has an impact on global politics: on the reconfiguration of the world order (KISSINGER, 2015). The contradictions, the competition and even the confrontation between world centers of power become more evident, especially between Russia and the West, in the context of Ukraine crisis (BERCA, 2014). Small countries, such as Moldova, can be a battleground and a victim of, in this confrontation between big geopolitical global and regional actors. An important subject which characterizes the contemporary world is the hybrid war (FEODOROV, 2016). This is the concept which determines the framework of the theme of the present article. The notion of hybrid war has to be studied not only in military academies, but also in civil higher education institutions, because it affects all the sectors of a contemporary state: economy, environment, information, politics, society (inter-ethnic and inter-confessional relations) and others. In the context of the topical hybrid war, specialists in Communication can and should have the knowledge and skills to cover both the Communication Sciences and the Security Studies fields. The security aspects have to be studded by the students at the faculties of Communication Sciences. There is an interesting phenomenon of convergence of the two scientific fields. This will be a certain advantage for them on the national, regional and international labor markets.

2. THE INFORMATION SECURITY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA: PROBLEMS AND SOLUTIONS
1. Media pluralism and the concentration of ownership in Moldova. There are a few challenges for Moldova’s media in order to assure the pluralism of opinions in the country. The main one is the increasing concentration of the politically-affiliated ownership of Moldova’s media. This raises the concern both for the independence of the press, for its capacity to be the forth power in the state and for the democracy as such. The EU and the USA have encouraged Moldova to implement the democracy and the free market. Yet, over 80 percent of the television market is owned by leaders of political parties or by persons affiliated with them. Several recommendations can be offered in this regard. Moldova’s media market needs deep reforms that would ensure media freedom and pluralism in society. This can be done by the liberalization of the advertising market that is monopolized and controlled by the leaders of political parties or by politically-affiliated (with the same political leaders) persons. The goal would be to remove media funding through advertising, from under the political control. That would permit to support, by the economic agents, the free and independent media. Another aspect is the support of the society to free media. This is possible by increasing the media culture of the society. Republic of Moldova is a post-Soviet state, facing many challenges on its path to democracy. One of the problems is the lack of respect for the democratic practices, such as the division of branches of the power in the state. Not only the judicial power is suspected to be subordinated to political actors, but also the media, as the fourth power in the state. The increasing consolidation of Moldova’s media in ownership of politicians in power or of persons affiliated with political parties raises big concern for the democratic development of the country, the integrity of the country’s democratic institutions, the independence of the press and the pluralism in society. The international community, especially the United States of America and the European Union, has encouraged Moldova’s authorities to create the necessary conditions for the media normal activity, such as the access to information of public interest from the state institutions or about state men, which would force the politicians or officials to avoid corruption and embezzlement. A few reforms are necessary in order to engage meaningfully the state structures and all citizens to improve the media situation, in order to ensure the media freedom and the pluralism in society. The main challenges for Moldova’s media and pluralism of opinions in the country mean to stop the concentration of Moldova’s media into the hands (ownership) of politicians in power or politically-affiliated persons, as the implications of this phenomenon are very negative for the Moldovan society and for democracy in Moldova. However, without a pressure on behalf of the European Union, the USA, the international institutions, real progresses in this field are impossible.
2. Media literacy and the challenge of fake news. Minority groups from Moldova consume information from Russian media. This is a challenge to the national security and the democratic development of the country. External sources are attractive to all Moldovan public, because of the fact that local media outlets cannot be financed at the same level. This leads to the opportunity to manipulate the popular opinion and undermine the cohesion of the multiethnic society – the society security. The lack of media literacy and critical thinking makes Moldova’s audience vulnerable to manipulations, creating an opportunity for external propaganda to divide the society by geopolitical and ethnical criteria. The propaganda of Russian media affects Moldova’s media sector and the entire society, in the context of the hybrid war, countering the Western values, as well as the international norms, such as the territorial integrity and the national sovereignty of the states. Trying to reestablish its sphere of influence, Kremlin uses hard power (as in Crimea, Eastern Ukraine or Transnistria – in 1992) and soft power – by its propaganda, compromising the Western style of life and promoting the Russian (conservative?) approach. Being aware of the danger of Russian propaganda, the example of Baltic countries in facing similar informational challenges is very useful: for example, Estonia created broadcasting in Russian language – in order to counter Kremlin’s propaganda.
3. Information resilience of Moldova’s media sector. The problem of the information resilience of Moldova’s media sector became a matter of national security. The information sector is one of the main spheres of the security field. At the same time, the development of resilience of the media sector is one of the main components of democracy building. Therefore, the resilience of Moldova’s media sector is towards internal political actors that want to subordinate and control media resources and towards external instruments of propaganda, which can destabilize the situation in Moldova by supporting proseparatist movements, parties that are opposite to the European integration into the liberal democratic space of freedom, security and prosperity. The experience of Ukraine and Georgia in the media sector is very useful for the development of resilience in the media domain from Moldova, taking into account that those two countries are more advanced. The Ukrainian and Georgian media sectors are more efficient in defending democracy, human rights, the rule of law and countering disinformation. Only a resilient media sector can accomplish such objectives. A few threats – polarization (East – West), rise of nationalist rhetoric in public space and others – are common and must be considered in the process of building resistance to domestic political control and disinformation. The Moldovan civil society pays attention to information security as an important sector of security field. Being a post-Soviet, young state, the Republic of Moldova faces many internal vulnerabilities and external threats. In order to stabilize the internal situation, one of the vulnerabilities that Moldova has to eliminate is the constant attempt from the political actors to influence, subordinate and control the media sector. A sign of the fact that a sate became democratic is the presence of an independent media. In must build resilience in order to counter all attempts to subordinate it by diverse political actors. One of the main threats that the Moldovan society faces is the internal and the external propaganda. Supporting the pro-separatist movement and the anti-Western political forces, the instruments of propaganda can destabilize Moldova. That is why the resilience of Moldova’s media against the Russian Media resources is one of the conditions for Moldova’s escaping from the Russian sphere of influence and of survival of the Moldovan state. Being a component of the hybrid war, the information warfare is a special theme researched by several Moldovan specialists and experts in Security Studies and it must be studied by specialists in Communication Studies as well. The Ukrainian and Georgian experience in this field is very useful for the Moldovan scientific researchers, because Ukraine and Georgia are more advanced in this field.

3. STRATEGIC COMMUNICATION IN SECURITY AND DEFENSE FIELD: NEEDS AND PERSPECTIVES
The new paradigms of the 21st century conflicts call for new government approaches in order to face multiple problems of instability and uncertainty both at national and regional (international) levels (MAIOR, 2015). In the current security environment, states in general, and the armed forces in particular, are obliged to cope with tasks of deploying combat actions by using new technologies, systems and platforms of intelligent weapons, advanced sensors and digitization of the battle space – the space of confrontation. The informational strategic tool used to promote and defend national interests, in time of peace, in situations of crisis and during the armed conflict/war, gets a particular importance. The evolution of the events in recent years shows that we witness the emergence of a new kind of aggression, not military, a new type of war, an invisible war with subtle manifestations and forms which are much more effective than the classical ones, called hybrid war. The geopolitical actors, which pay much attention to communication, deploy a process meant to achieve a certain perception by the large public, in the contemporary security environment. Their strategic goal is to achieve credibility, legitimacy, and therefore discouragement and freedom action, vital to support the national strategy and to protect, to restore and to maintain the achievement of national objectives and permanent national interests. Within the National Defense Strategy of the Republic of Moldova, it is mentioned: “the strategic communication will become the indispensable information element of the national authorities, representing one of the instruments that the state has at its disposal to achieve its objectives in the field of security and defense. In this direction, efforts will be directed towards developing an efficient strategic communication vision, towards the transformation of the institutional communication structures towards developing forms of collaboration and interaction. Thus, a common interpretation is required for the necessary strategic communication at the level of all public authorities and at the level of all policies and strategies” (LEX JUSTICE, 2018). At the same time, we can not overlook the fact that in Moldova a Strategy for information and communication in the field of national defense and security (SICASN) was adopted in 2012, which established a national communication mechanism meant to inform the public about the reformation of the security sector and national policies in this regard. However, the completed studies in this regard note that the Strategy did not have the expected impact due to the lack of joint efforts of the institutions and partners in implementing the document, but also because of the inability to adapt the institutional communication to the new internal and external security developments. More specifically, the Communication Strategy is no longer present after Russia’s aggression in Ukraine (BERCA, 2014), which has changed the European security paradigm and deepened the informational wars, whose authors tend to manipulate the public opinion.
The actuality of the topic proposed for discussion is also determined by the fact that, given the impact of strategic communication, many professionals borrow this concept irresponsibly and create different definitions and roles for it, causing confusion. As a result, each public or government entity develops a strategic communication plan without any preliminary analysis or assessments. At the same time, the strategic communication becomes confused when perceived as a simple effort to achieve social or marketing communication. Finally, within the academic environment and civil society, good communication is both a function and proof of good governance: in a democracy, informative and transparent communication is essential to maintaining a productive and lasting relationship between the executive, the legislative, the judiciary and the electorate. However, what does it mean strategic communication? Moreover, what place should it have in planning and implementing a national defense strategy? There is a need for a common vision of strategic communication in the security and defense sector in the context of the current security environment. This means: 1. There should be identified the possibilities to ensure a common understanding of how to effectively implement the strategic communication process, not only involving the sources of transmission to the target audience, but rather the active engagement between the parties in a continuous process. This commitment action derives from the challenges of the current security environment security policies, strategic vision and national interest, operational needs and the need for a coordinated action plan. 2. There should be developed recommendations for the actors involved in the strategic communication process in the field of security and defense, taking into account that the strategic communication of the Republic of Moldova is seen as an inherent component of the national strategy and governance. In order to fulfill its role, the strategy is based on a well-structured process that reflects the Moldovan specificities and builds an effective and sustainable (“pathway”) link between communication objectives (“results”) and communication capabilities (“means”). In this context, a few aspects should be taken into account: a) the implications of the current security environment on how to communicate in the field of security and defense issues: academic approaches; b) when is communication strategic? How to make it strategic? c) what is the Strategic Communication for the Security and Defense Sector? d) who needs to ensure strategic communication on security and defense? e) which is the audience in the strategic communication process? f) in crisis situations, is there also strategic communication? g) how to communicate within the current security environment (institution to institution, institution to citizens, citizens to institution, etc.)? h) how can we achieve an effective strategic communication? i) why is it necessary to institutionalize the Strategic Communication? The studies on the concept of Strategic Communication (Stratcom) should be focused on the efficiency from the perspective of practical solutions to counteract the threats in the current security environment (environment that has major implications for national security and for communication process in promoting national interests, and providing a security and defense sector capable of responding to these threats). The results of the researches on Stratcom should contribute to: 1) identifying the need to ensure a common understanding on how to implement effectively the strategic communication process in the field of security and defense; 2) developing recommendations for potential actors in the strategic communication process and generally in the security and defense field.

4. CONCLUSIONS
The information security of the Republic of Moldova can be negatively affected in the context of Russia – West contradictions in the contemporary stage of world’s development. Another very important threat to the national security of the Republic of Moldova is the cyber one. It represents a risk of a similar importance as the information aggression is. Cyber space became the battleground for interaction between power poles in the contemporary world. In fact, the notions of cyber security and information security are deeply, inextricably linked. The allegations about Russia’s implication in presidential elections in the USA (2016), by hackers’ attacks, showed that cyber security represents a vulnerability even for the advanced states – global geopolitical actors such as the US. In the current global and regional geopolitical and security context, it is very important to pay more attention, within Communication Sciences, to information security of the European countries, especially to those from Eastern Europe – the former Soviet space (the so-called, by Russian authorities, Near Abroad). In the conditions of increasing contradictions between Russia and West, small states such as the Republic of Moldova became a confrontation field between the global/regional power centers. A small country like Moldova, placed at the border between the EU / the NATO and Russia (taking into account the real control of Russia in Transnistria), can be a victim in this war, if the Moldovan authorities do not take the necessary measures in order to protect the national security from this regard and to promote the national interests though Stratcom. East European countries became case studies on information aggression and other kind of struggles (in specialized on Security Studies literature, called Hybrid War) between regional/global actors. Within the information warfare (which is a component of a possible new Cold War) between Moscow and Washington/Brussels (the NATO, the EU), Moldova can be vulnerable. All these aspects can be studied at some special courses in the Communication Sciences faculties. It is important to identify effective responses to all information (as well as to cyber) challenges, threats and risks. The globalization process, as context for the contemporary world, in the current historical period of international development, enforces these challenges through the Internet and High Tech (proliferation of a multitude of gadgets). Through the modern technologies, the globalization process makes it easier the proliferation of a massive content, increasingly disseminated, through the Internet. A characteristic of contemporary world is promoting specific values and principles: of liberal democracy (from West), of conservatism (from Russia), communism (from China) and other. This aspect has a crucial impact on global politics: on the reconfiguration of the world order. We can witness a revival of an ideological war between power centers. The hybrid war phenomenon, which means a confrontation based on the use of information (in fact: disinformation) covers also the ideological wars in the world. The current historical period is characterized by the transition from unipolar to multipolar world order. In the context of the topical hybrid war – of confrontation between power centers in all sectors – specialists in Communication can and should have knowledge and skills in covering also the field of Security Studies. This will be a certain advantage for them on the national and international labor markets.

References
BERCA, A. (2014) Ukraine. A geopolitical point of view [in Romanian]. GeoPolitica Publishing House, Bucureşti. 
BUZAN, B. (2014) Nations, states and fear. An agenda for international security studies in the post - Cold War era [in Romanian]. Cartier Publishing House, Chişinău. 
FEODOROV, Y. (2016) Hybrid Warfare à la Russe, Center for Army, Conversion and Disarmament Studies Press, Kiev. 
LEX JUSTICE (2018) Decision No. 134 from 19.07.2018 for the approval of the National Defense Strategy and the Action Plan on the implementation of the National Defense Strategy for the years 2018-2022. Available from: http://lex.justice.md/index.php?action=view&v iew=doc=1&id=376667 [03 August 2018]. 
KISSINGER, H. (2015) The world order. Reflections on the specifics of the nations and the course of history [in Romanian]. Rao Publishing House, Bucureşti. 
MAIOR, G.C. (2015) Uncertainty. Strategic thinking and international relations in the 21st century [in Romanian]. Cartier Publishing House, Chişinău.

Mai vezi acest articol și în International Journal of Communication Research, Volume 9 • Issue 2, April / June 2019, Iași, România, PP. 107-112. http://www.ijcr.eu/articole/444_02%20Aurelian%20LAVRIC.pdf

Două luni de la schimbarea guvernării: câteva învățăminte


S-au împlinit două luni de când s-a schimbat puterea politică în Republica Moldova – într-un mod miraculos, neașteptat. Ceea ce părea un cancer cu metastaze, s-a dovedit a fi un furuncul (bubă ră – vorba moldovanului). După ce s-a spart (nu putea să-l stoarcă cineva din exterior, dacă organismul nu era dornic să scape de el), mai iese puroiul – a se citi: se efectuează schimbări de cadre în sistemul de stat.
Și totuși, situația părea gravă. Fusese instituit un regim hoțesc – piramidal, care, uzurpând puterea (instituțiile statului, transformându-le în instrumente de îmbogățire personală ilicită), delapida cât se poate din avutul public, sărăcind țara – cetățenii săi (cei mai productivi dintre care plecau peste hotare), aruncând câte un os celor care serveau capii structurii mafiote/grupului de crimă organizată. Practic, era ca și un cancer, care distrugea (secătuia) organismul statal din interior. Dacă nu ar fi fost opriți, nu mai rămânea nimic din statul Republica Moldova.   
Și totuși, schimbarea s-a produs. Există voci care susțin că ea s-a datorat intervenției de peste hotare – consensului între SUA, UE și Rusia. Eu cred că factorul determinat a fost cel divin. Rugăciunile de la fiecare slujbă bisericească, în care se pomenesc „De Dumnezeu păzita, Țara Moldovei, stăpânirea ei și oastea” au făcut ca ticăloșii să fie eliminați de la putere (inclusiv prin presiunile factorilor politici din exterior).
Care sunt învățămintele pe care trebuie să le tragă moldovenii din dezastrul și oroarea prin care au trecut?
1. Nu puteau ajunge la putere hoți, dacă nu exista toleranță față de hoție și nedreptate în societate (când se găseau unii care îl admirau pe fostul șef „democrat”, vrând să profite împreună cu el și cu acoliții săi de pe urma jefuirii țării – la fel ca și în cazul primarului de Orhei – peste o asemenea comunitate umană nu poate guverna decât un grup de crimă organizată; imbecilii, lipsiți de orice demnitate umană, de înțelegerea lumii în care trăiesc, își merită călăii).
2. Cetățenii care își iubesc Țara, cărora nu le este indeferentă soarta ei, imaginea ei în lume, trebuie să se unească pentru ca să nu permită să fie conduși de hoți și de lingăi (cumpărați/corupți sau intimidați cu materiale compromițătoare) de ai hoților.
3. De asemenea, în privința celor fără perspicacitate, încețoșați de televiziunile (locale, nu cele de peste hotare!) devenite instrumente de propagandă, care își votează hoții – călăii, pentru promisiuni deșarte sau pentru concerte gratis. Cetățenii țării întotdeauna trebuie să țină minte că în societate există o masă de imbecili, care vor fi complicii unui regim uzurpator (inclusiv al celui proorocit, al lui antihrist). Deci cetățenii cu demnitate – stăpânii țării – trebuie să acționeze în cunoștință de cauză: țara trebui apărată de hoți perfizi (șmecheri), dar și de imbecili ca cea din Orhei, care exaltată (în văzul camerelor televiziunilor) îi spunea lui Ilan Șor: Pentru noi sunteți un Iisus Hristos
Țara trebuie apărată și de hoți și de imbecili (dornici de pâine gratis sau foarte ieftină și de concerte/distracții pe degeaba).            

sâmbătă, 27 iulie 2019

Ești spațiul

Ești spațiul în care sunt acasă,
Magnetul ce mă-atrage ne-ncetat,
Busola ce mă direcționează,
Ținta drumului ce l-am urmat.

Ești sursa bucuriei și tăriei,
Adevărul spre care-am râvnit,
Nădejdea necurmată-a mântuirii, 
Ești Viața mea – de Tine m-am lipit.

vineri, 5 iulie 2019

Unele principii ale generalului de brigadă Igor GORGAN – Șef al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale


Astăzi, 5 iulie, la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate (CSSAS) din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) a avut loc ședința de rămas bun a șefului Centrului, dl gen. de brigadă Igor GORGAN, cu membrii CSSAS. La ședință a participat conducerea AMFA. Vorbitorii l-au felicitat cordial pe dl gen. de brigadă cu numirea în funcția de Șef al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale, pe care a mai deținut-o în perioada în perioada 2013 – 2016.
De circa jumătate de an dl general de brigadă I. GORGAN s-a aflat în fruntea CSSAS. În această perioadă scurtă de timp domnia sa a reușit să consolideze baza material-tehnică a unității de cercetare (birouri renovate, calculatoare ș.a.) în condițiile finanțării precare a AMFA din bugetul de stat.
Moștenirea lăsată în cadrul CSSAS de dl general nu se limitează însă numai la realizările de ordin material. O contribuție de ordin intelectual o reprezintă principiile de care se conduce și care pot fi utile pentru cei care acordă atenție dezvoltării personale.  
Așadar, încă la prima întâlnire pe care am avut-o cu dl general, dânsul a enunțat unul dintre principiile de care se conduce: „Mai întâi creezi condiții de muncă subalternilor, apoi ceri de la ei”. Manifestându-se ca un izvor nesecat de energie și mobilizare, șeful CSSAS a reușit să lase după promovarea sa la Marele Stat Major o imagine cum nu a mai fost la unitatea de cercetare din cadrul AMFA. O altă problemă cu care s-a confruntat dl general a fost cea a lipsei de notorietate a CSSAS, în ciuda faptului că membrii Centrului desfășoară o activitate prodigioasă de cercetare, concretizată în multiple publicații științifice în reviste din țară și de peste hotare, în participări la conferințe internaționale în domeniul Securității și Apărării, în țară și peste hotare – realizând o adevărată diplomație științifică, reprezentând cu cinste Republica Moldova în spațiile de confruntare a ideilor și viziunilor științifice. Așadar, principiul dlui general este: „Realizările trebuie făcute cunoscute”. Aș adăuga: mai ales cele din domeniul științific, care trebuie diseminate, despre care trebuie să se știe. Un alt principiu al dlui general este: „Când cineva îți solicită o informație, află mai întâi pentru ce o vrea”. Este, de altfel, parafrazarea celebrului proverb: „Unii vorbesc ce știu, alții știu ce vorbesc” (o altă versiune este cea a proverbului turcesc: „Înțeleptul nu spune ce știe, iar prostul nu știe ce spune”). Încă un principiu, este acela referitor la demnitatea umană a militarului, dar și a oricărei persoane umane: „Nu permite să fii tratat ca o cârpă”. Un principiu de bază al dlui general este: „Lucrul trebuie bine făcut, în toate”.
Fiind o personalitate remarcabilă în domeniul militar, plecând în funcția de Șef al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor GORGAN lasă în urma sa o amintire de neuitat, o parte din sufletul său, după o muncă prodigioasă, care a dat roade ce vor dăinui atât timp cât va exista CSSAS.

marți, 2 iulie 2019

ÎNSEMNĂTATEA DOMNITORULUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT PENTRU MOLDOVA

Capitolul IX (pp. 296-316, autor: Aurelian Lavric) din volumul „Ștefan cel Mare - făuritor al gloriei Moldovei”, semnat de: Alexandru Roman, Victor Stepaniuc, Aurelian Lavric, Chișinău, Tipografia Centrală, 2018, 336 p. 

Domnia voievodului Ștefan al III-lea cel Mare și Sfânt (în perioada 1457-1504) constituie o pagină de o semnificație aparte în istoria poporului moldav, „perioada împlinirilor”[1]. Personalitatea complexă a domnitorului, faptele sale mărețe au lăsat o amintire de neuitat în memoria poporul său, în țara sa, dar și în lume. Activitatea sa prodigioasă pe mai multe planuri a determinat contribuții definitorii la evoluția Moldovei și a regiunii Europei răsăritene, ecoul cărora este viu până astăzi. Ștefan al III-lea este un ctitor (ziditor, făuritor, constructor) de Țară, așa cum a fost un ctitor de biserici și mănăstiri. Moștenirea marelui voievod este de actualitate în zilele noastre și va fi atâta timp cât vor exista moldovenii și statul moldovenesc. Există câteva dimensiuni ale activității asidue a marelui voievod.

I. Misiunea Moldovei (de apărare a Creștinătății). În pagini de o frumusețe stilistică inegalabilă, Mihail Sadoveanu a scris despre „explicațiile ascunse ale ivirii lui Ștefan-sin-Bogdan la tronul Moldovei”[2], despre „menirea” lui Ștefan și a Moldovei conduse de el. Arătând că după cucerirea Constantinopolului sultanul otoman își propusese ca obiectiv următor cucerirea Romei și a întregii Europei, în mod vădit turcul era un dușman al tuturor creștinilor. Sultanul era „arhanghelul negru, fiara despre care a vestit sfântul Ion”[3] în Apocalipsa. „Cînd rânduiala ascunsă l-a adus la domnia Moldovei, Ștefan-sin-Bogdan-Mușat era pătruns pînă în fundul sufletului și pînă în cel din urmă ascunziș al înțelegerii de primejdia care amenința biserica lui Hristos și de misiunea pe care o avea ca domn și ostaș al Adevărului”[4], scrie Sadoveanu. Scriitorul făcea cunoscut că „Bogdan-Vodă a închinat lui Dumnezeu pe fiul său Ștefan-Vodă, ca să fie oșteanul lui Hristos, împotriva lui Antihrist”[5]În cuvinte poetice, Sadoveanu descrie astfel misiunea lui Ștefan: „Dacă zimbrul n-ar fi oprit repetat, în cetățuia lui de codru și munte, pe marele vînător, El-Fatih și-ar fi putut lua timp ca să ajungă mai curînd acolo unde numai moartea l-a împiedicat să ajungă. Calul său vânăt ar fi mîncat orz din prestolul de la Roma. Dumnezeu nu a îngăduit; și ca să nu se plinească amenințarea celui mai semeț și mai tare dintre stăpânii de seminții, a pus ascuțime și tărie în mintea și brațul celui mai neînsemnat prințișor de la marginea creștinătății”[6].
Ștefan al III-lea Mușat s-a identificat cu spațiul creștin – Europa de atunci – angajând Moldova în marea operă de apărare și consolidare a Creștinătății (Moldova fiind „o poartă” a respectivului spațiu geopolitic). Într-un limbaj modern, se poate afirma că Ștefan cel Mare a jucat un rol important în securitatea Europei, pe granița sa estică. Voievodul a manifestat o conștiință religioasă paneuropeană. O formulare a misiunii Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan cel Mare, către prinții Europei, din 25 ianuarie 1475, după strălucita victorie asupra turcilor la Vaslui: „Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun domniilor voastre, că necredinciosul împărat al turcilor a fost și este pierzătorul întregii creștinătăți. De aceea facem cunoscut domniilor voastre, că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Pașa, beglerbegul Rumeliei. Împreună cu acesta se aflau toți curtenii împăratului și toate popoarele din Romania [Rumelia – partea europeană a Imperiului otoman, notă A.L.], precum și domnul Țării Românești care a trimis toată puterea lui și Assan beg și Schender beg și Grana beg și Valtival beg și Serefaga beg, domnul din Sofia și Cunșera beg și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lor de ieniceri. Cei de mai sus erau toți căpitanii cei mari ai Împărăției Otomane cu oștile lor. Auzind și văzând noi aceasta, am luat  în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut prin ascuțișul săbiilor noastre, drept pentru care aducem laude Domnului Dumnezeului nostru. Auzind despre aceasta, păgânul, împăratul turcilor, își puse în gând să se răzbune și să vie în luna mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății. Dacă această poartă a creștinătății va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva, atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea noi rugăm pe domniile voastre, să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme... Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat dușmanului mâna cea dreaptă. Deci fiți gata fără zăbavă”[7]. Din acest pasaj rezultă că Domnitorul Ștefan al III (cel Mare) și-a asumat, împreună cu poporul său, misiunea de a apăra Creștinătatea – Europa perioadei medievale – de pericolul ce emana de la Imperiul Otoman. El pornea de la moștenirea lăsată de întemeietorul Bisericii Creștine – Iisus Hristos – conform căreia toți cei care formează Biserica Sa sunt poporul Său – națiunea creștină. Este edificator în acest mesajul domnitorului Moldovei transmis de Ioan Țamblac, la 8 mai 1477, Dogelui Veneției (după înfrângerea de la Războieni): „ceea ce a urmat nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi știut că principii creștini și cei vecini au să se comporte așa cum s-au comportat, fiindcă deși aveam înțelegeri și jurăminte cu dânșii, le-au încălcat. Dacă aș fi știut despre aceasta, m-aș fi împotrivit dușmanului la trecerea Dunării și nu-l lăsam să treacă, sau încercam să salvez locuitorii ca să nu sufere atâtea pierderi, însă ei m-au lăsat singur. Dacă Moldova ar fi fost atacată numai de turci, poate că nu ar fi fost așa de rău, dar se știe că, în același timp, a fost atacată de tătari și de Domnul Țării Românești, iar ostașii Moldovei au fost nevoiți să-și apere casele și familiile. Eu împreună cu Curtea mea am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință, iar după alungarea dușmanului, cei care se arătaseră a fi prieteni Moldovei, ne-au lăsat în nenorocirea noastră și s-au bucurat de ea. De aceea vin la Domnia Voastră (Dogele Veneției) cerând ajutor creștinesc pentru a putea păstra această țară a mea, folositoare creștinilor și vă făgăduiesc că orice dar și ajutor îmi veți trimite, eu vă voi întoarce înzecit, de câte ori veți avea nevoie și veți cere, dar numai împotriva păgânilor”[8]. Alexandru V. Boldur preia un alt pasaj din acest mesaj: „Țărișoara mea, spunea Ștefan prin gura lui Țamblac, este straja țării ungurești și a Poloniei. Este sigur că turcii vor veni pentru acele două ținuturi, Chilia și Cetatea Albă, care sunt Moldova toată, iar ea este zid pentru Ungaria și Polonia”[9]. Așadar, Moldova lui Ștefan cel Mare a fost „o avangardă a lumii apusene”[10] – „poarta tuturor țărilor creștine”[11]. Este de admis, totuși, că în contextul spațiului creștin Ștefan cel Mare profila o „lume a credinței ortodoxe”[12]. Aceasta rezultă și din faptul că s-a însurat cu sora cneazului de Kiev, Evdochia (Avdotia), apoi s-a însurat cu Maria de Mangop, din familia împăraților bizantini, fără să mai stăruim asupra celei de-a treia soții – Maria Voichița, fiica voievodului valah Radu cel Frumos. De asemenea, și-a măritat fiica, Olena, cu fiul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea. Cu excepția căsătoriei cu Maria Voichița, celelalte mariaje au avut în vedere și stabilirea de alianțe politice. Din mesajul transmis de Țamblac dogelui Veneției transpare și dezamăgirea izvorâtă din lipsa ajutoarelor din partea regatelor catolice Polonia și Ungaria, la momentul oportun.
Nicolae Iorga l-a calificat pe Ștefan cel Mare „apărător al răsăritului creștin”: domnitorul „a simțit lupta creștină ca o datorie, și datoria aceasta, și în vremurile când stătea mai bine cu ambițiosul Mahomet, cu molâul Baiazid, n-a părăsit niciodat, ca linie hotărâtoare, îndată ce ținta politică se ridica mai sus de nevoile momentului”[13].        
În contextul balanței de forțe a puterilor lumii, din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, este relevant mesajul sultanului turc Baiazid al II-lea către hanul tătarilor din Crimeea, la 12 mai 1502: „Dacă vei reține Moldova, noi vom avea câmp deschis să ieșim în toate părțile lumii”[14]. Din acesta rezultă că Principatul Moldovei nu a avut doar un rol regional, ci unul mai larg – global în arhitectura de securitate, rol recunoscut de însuși sultanul otoman.
Omagiul adus de marele domnitor bunului Dumnezeu sunt cele 44 biserici și mănăstiri edificate: „Au domnitu Ștefan vodă 47 de ani și 2 luni și trei săptămîni și au făcutu 44 de mănăstiri”[15], nota cronicarul Grigore Ureche. Acesta este un indiciu al mentalității izvorâtă dintr-o viziune religioasă asupra vieții, pe care a avut-o voievodul.
II. Apărarea libertății – independenței (neatârnării) și integrității Moldovei, propășirea statului. Marele Ștefan a conștientizat plenar un adevăr axiomatic: pentru viața fericită a unui popor, ca și a unei ființe umane, el/ea are nevoie de libertate – o însușire fundamentală pe care ne-a acordat-o bunul Dumnezeu. Domnitorul s-a identificat pe deplin cu Neamul său și cu Țara Moldovei, pe care a moștenit-o de la strămoșii săi, dăruindu-și toată energia și talentul cauzei apărării independenței – neatârnării sale, a propășirii și consolidării neamului și statului moldovenesc. Ion Lupu pe drept cuvânt menționa că Ștefan cel Mare „avea permanent în vedere întărirea capacității de apărare a Țării Moldovei”[16]. Iată de ce pe timpul domniei marelui Ștefan Țara Moldovei nu a fost subjugată și aservită, cu toate că s-a confruntat cu mari greutăți din partea diferiților invadatori. În acest sens, istoricul basarabean Alexandru V. Boldur menționează: „Ștefan cel Mare se călăuzea, în toată activitatea sa, în domeniul politicii externe, de un scop înalt de apărare a țării împotriva oricărui inamic prin toate mijloacele posibile”[17]. Istoricul citat a arătat că pe parcursul domniei sale, domnitorul, după expresia cronicarului Grigore Ureche, „în toate părțile se bătea cu toți” și „nicio domnie din istoria Moldovei (…) nu prezintă atâtea exemple de tensiune războinică ca cea a lui Ștefan”[18]. La rândul său, Nicolae Iorga menționa: „bătură de valurile tuturor furtunilor, țara avea nevoie de un paznic neadormit. Și el fu acela, omul viteaz, dar nu crunt, pe care-l cereau vremurile”[19]. Cu toate că Principatul Moldovei încă de la începuturile existenței sale s-a aflat consecutiv în relații de vasalitate fie față de Polonia, fie față de Ungaria, abia după trecerea în eternitate a marelui voievod se poate vorbi de pierderea independenței politice: „După moartea lui Ștefan cel Mare nu mai era posibil ca Moldova să-și păstreze independența politică. Ea cade sub suzeranitatea turcească și este nevoită să plătească Turcilor un tribut anual”[20]. Ștefan cel Mare a contribuit la înrădăcinarea în conștiința moldovenilor a importanței ideii de independență a țării, care este vie până în zilele noastre: „Cât de importantă a fost opera sa se vede din faptul că ideea independenței și integrității statului s-a menținut vie până în timpurile noastre”[21]. În ajunul morții sale, într-un discurs ținut boierilor care începuse să se certe pentru succesorul domnitorului la conducerea Țării, Ștefan cel Mare a accentuat dezideratul pe care l-a urmărit întreaga sa viață: el „ținu tuturor un discurs, declarând că știe că moare și nu-i împiedică pe dânșii de a alege la domnie pe orice vor dori dintre fiii săi, dar dorește să fie cel mai capabil de a apăra țara. Atunci toți au aclamat pe cel mai mare, cărui au jurat pe loc credință, însuși Ștefan urcându-l pe tron”[22].
Așadar, misiunea de apărare a libertății – independenței (neatârnării), respectiv de consolidare – întărire a statului moldovenesc a fost una prioritară în activitatea omului de stat Ștefan cel Mare. Dar ea, totuși, trebuie examinată în contextul misiunii regionale de apărare a Creștinătății, asumate de voievod, căreia i-a și fost subordonată. Cele două misiuni se întrepătrundeau. Mihail Sadoveanu menționa pe drept cuvânt despre Ștefan-Vodă: „ceea ce făptuiește este spre binele Țării și al creștinătății”[23].
III. Simbolistica marelui domnitor. Figura istorică a lui Ștefan cel Mare este de actualitate astăzi prin simbolistica sa. Există mai multe dimensiuni ale simbolisticii ștefaniene.
a) Ștefan cel Mare este simbolul statului moldovenesc, fiind una dintre personalitățile care au marcat evoluția Neamului și a Țării. Nu întâmplător, la sărbătorile naționale, guvernanții Republicii Moldova depun coroane de flori la statuia marelui voievod. Existenței cultului lui Ștefan cel Mare și Sfânt în RSSM s-a datorat renașterea noastră națională de la sfârșitul anilor ‘80 ai secolului XX – am avut la ce să ne raportăm, la ce să tindem și la ce să revenim. Ștefan a participat la respectiva mișcare, însuflețind-o. Același rol domnitorul l-a avut și în cadrul renașterii naționale din anii 1917-1918. Edificator este îndemnul din cântecul de jale de la moartea Voievodului, cântat de participanții la întruniri publice de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX:
„S-arătăm prin fapta noastră
Tuturor necontenit,
Că prin neamul său în lume
Ștefan Vodă n-a murit”.
Ștefan cel Mare este cel care a dat formă Țării Moldovei. Pe timpul domniei marelui voievod Țara a cunoscut „o stare de înălțare. (…) Voievodul Ștefan, zis cel Mare, a pus-o în hotarele pe care le avem astăzi”[24]. Autoritățile și societatea moldovenească întotdeauna vor trebui să se raporteze la spațiul Moldovei ștefaniene, inclusiv să aibă grijă de conaționalii de pe teritoriile istorice moldovenești din afara Republicii Moldova, trecute prin abuz de autoritățile sovietice de la Moscova Ucrainei, după 28.06.1940[25]. Această grijă trebuie să fie omagiul adevărat adus domnitorului. Ștefan este simbolul Țării Moldovei pentru că el a edificat țara, i-a dat forma, contururile care o reprezintă, consolidând cum a putut spațiul moldovenesc originar și etern.
b) Ștefan cel Mare a fost și este simbolul patriotismului moldovenesc. Nicolae Iorga a scris despre momentul apariției proiectului ridicării unei statui a Voievodului la Iași, în persoana „îndemnătorului, caimacamului de atunci al Moldovei, Toderiță Balș”. Teodor Balș (1805 – 1857), a fost caimacam (locțiitor) la conducerea Moldovei între 8/20 iulie 1856 și 17 februarie/1 martie 1857. Deoarece domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1804/1807-1857) împlinise în 1856 termenul de 7 ani pentru care fusese numit la domnie, Balș l-a înlocuit cu titlul de caimacam. Teodor Balș a murit în mod neașteptat la 17 februarie/1 martie 1856. Iorga menționează: „Toderiță Balș era un dușman al Unirii, și el vorbea de Ștefan cel Mare pentru a înteți patriotismul moldovenesc al moldovenilor, în paguba patriotismului românesc”[26]. O statuie a lui Ștefan cel Mare s-a ridicat la Iași abia în 1883[27]. Proiectul de țară pentru care a luptat Ștefan a fost cel al unui stat moldovenesc puternic. Pentru cetățenii Republicii Moldova Ștefan cel Mare este simbolul statalității moldovenești, al statului Republica Moldova. Nu întâmplător renașterea națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX este strâns legată de spațiul din fața statuii marelui voievod.
c) Ștefan cel Mare este un simbol al identității moldovenești. Cercetătorul american Robert Kaplan, scria că Republica Moldova este un stat mult prea slab, fără o identitate și o idee națională, ceea ce o face și mai vulnerabilă în fața pericolelor externe. În opinia sa, țara noastră este prada unui haos intern, deoarece are instituții slabe. „Moldova este o țară de graniță, iar în interiorul Moldovei sunt alte multe granițe. Prin urmare, are o slabă identitate națională”, scria Kaplan[28]. Prin valorificarea moștenirii lăsate de marele Ștefan se poate umple golul semnalat de cercetătorul american. Identitatea națională moldovenească se găsește în faptele marelui voievod, în Moldova sa. În unul dintre manuscrisele sale Mihai Eminescu nota: „Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe care olarul o pune oricărei oale încât le poți înșira și aduna pe toate la un loc pe un fir de ață. Fără idei comune, nu există popor”[29]. Expresia eminesciană de idee comună (a unui popor) este ceea ce în prezent se numește idee națională. Efortul de formulare a identității naționale este strâns legat de căutarea ideii naționale, care îi unește pe toți cetățenii. Elementul care i-a unit pe moldovenii lui Ștefan cel Mare, indiferent de apartenența etnică, a fost Ortodoxia – baza pe care a edificat marele Ștefan Țara Moldovei. Acest element este unificator și în prezent. O idee națională, dezvoltată într-un proiect național, este un element indisolubil pentru buna dezvoltare a unui stat cu o identitate puternică. Formularea ideii naționale și elaborarea proiectului național este o responsabilitate a politicienilor și a intelectualilor oricărui stat contemporan. Pentru Republica Moldova, valorificarea modelului de stat al lui Ștefan cel Mare, valorificarea matricei lăsate nouă ca moștenire reprezintă un obiectiv național.
Ștefan cel Mare a fost un ctitor de neam, de identitate moldovenească.
d) Ștefan cel Mare este simbolul misiunii statului moldovenesc. Misiunea unei națiuni este obiectivul primordial pe care și-l asumă. O misiune a unui popor este legată de un ideal (vis) național, într-un context regional sau mondial
Istoria statului moldovenesc din perioada lui Ștefan cel Mare ne arată că Principatul Moldova a avut o misiune legată de securitatea regională. Aflându-se de-a lungul secolelor între regate puternice și imperii, Moldova a constituit un factor de stabilitate regională. Este de admis că una dintre cauzele principale ale perpetuării statalității moldovenești de-a lungul secolelor a fost rolul său regional în materie de securitate. În toată istoria sa Moldova a avut o misiune legată de securitatea regiunii din care a făcut parte. Într-un articol din 2 noiembrie 1879 Mihai Eminescu a consemnat misiunea statului moldovenesc la 1856. Se știe că în urma războiului Crimeii (1853-1856), puterile europene, care au învins Rusia, i-au impus să retrocedeze Moldovei, în 1856, regiunea gurilor Dunării – trei districte basarabene: Cahul, Bolgrad și Ismail. Din acel moment Moldova a primit o misiune legată de securitatea regiunii – „aceasta e singura misiune a statului”[30], scria Eminescu.
În prezent societatea moldovenească se află în căutarea unui sens sau rost (pierdut?). Sensul/rostul trebuie identificat, formulat și elaborat ca proiect național/de țară. Numai pentru un proiect național (pentru un sens, pentru un rost, pentru o cauză, pentru o idee comună) cetățenii unei țări se pot uni, se pot jertfi în caz de nevoie, își pot sluji țara. Într-un proiect de țară autorii trebuie să identifice elemente cu care Republica Moldova ar putea fi utilă vecinilor și întregii comunități internaționale. Ștefan cel Mare și oștenii săi – ai Țării Moldovei – au avut o asemenea misiune, un asemenea ideal. Ei au fost apărătorii Creștinătății, oșteni ai lui Hristos.  
e) Ștefan cel Mare este simbolul conviețuirii interetnice armonioase, pașnice, în spirit creștin, între diferitele etnii conlocuitoare de pe teritoriul moldovenesc. Făcând o incursiune în istoria perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare, putem constata că preocuparea sa era sporirea populației țării, fără vreo discriminare etnică. În 1474, după cum scrie cronicarul Grigore Ureche, „Au luat Ștefan vodă cetatea Teleajenului [în Valahia, notă A.L.] și au tăiat capetele pârcălabilor și muierile lor le-au robitu și mulți țigani au luat [subl. A.L.] și cetatea au ars-o”[31]. Același Grigore Ureche, referindu-se la anul 1498, „când au prădat Ștefan vodă țara Leșască” notează: „Și mulți oameni, bărbați, muieri, copii, au scos în robie, mai mult de 100 000, mulți de aceia au așezatu Ștefan vodă în țara sa, de și până astăzi [anii de viață ai lui Ureche: 1602-1647, notă A.L.] trăiește limba rusască [ruteană, notă A.L.] în Moldova, ales pre unde i-au descălecatu, că mai a treia parte grăiescu rusește”[32]. Așadar, vedem că pentru Domnitor diversitatea etnică a țării sale nu constituia o problemă. Dimpotrivă, el promova diversitatea etnică și confesională a populației Principatului. Actele cancelariei domnești de la Suceava, se știe, erau scrise în limba slavă veche (după unele aprecieri: în limba ruteană). Prima soție a Domnitorului Evdochia (Avdotia), a fost sora lui Simion, cneazul de Kiev (din această căsătorie a rezultat fiica lui Ștefan, Olena, singura fiică a domnitorului, măritată cu Ivan cel Tânăr, fiul marelui cneaz Ivan al III al Moscovei, și este de presupus că în familia Domnitorului se vorbea în limba ruteană. În orice caz, N. Iorga nota că Olena „pentru aceasta putu să se și mărite în Moscova”[33], adică pentru că a crescut într-un mediu lingvistic slav, întreținut de mama sa. În Principatul Moldovei își găsise refugiu comunități de husiți veniți din Ungaria și bogomili (mai puțini), sosiți din Bulgaria.  
Modelul de conviețuire pașnică a diferitelor grupuri etnice, cu respect reciproc, din timpul Moldovei lui Ștefan, este de mare actualitate și în zilele noastre. De aceea Ștefan cel Mare aparține minorităților etnice din Republica Moldova tot atât de mult ca și populației majoritare. El a reușit să impună un proiect de țară, acceptat de toată populația țării sale, multe din elementele și valorile căruia trebuie apreciate și aplicate și astăzi. „Iată de ce Ștefan cel Mare este mai degrabă un simbol al multiculturalismului decât un simbol al naționalismului”[34].  
* * *
Ștefan cel Mare este un simbol al apartenenței Moldovei la spațiul creștin al Europei, un simbol al statului (medieval, dar nu numai) moldovenesc, un simbol religios – al unei vieți bazate pe principiile moralei creștine. De asemenea, Ștefan cel Mare a reușit să creeze pe timpul domniei sale de model atât de util nouă astăzi, de conviețuire interetnică armonioasă, căci el a reușit să unească laolaltă oameni vorbitori de limbi diferite, care i-au fost credincioși – devotați domnitorului și țării lor. Ștefan cel Mare este un părinte fondator și un simbol al proiectului de stat moldovenesc, cu o națiune moldovenească multietnică, cu toții, indiferent de limba lor maternă, fiind Moldoveni – cetățeni (oameni) ai Țării Moldovei. El este sursa ideii naționale a moldovenilor. Or, „o idee națională, dezvoltată într-un proiect național sau proiect de țară, este un element indisolubil pentru buna dezvoltare a unui stat la etapa contemporană”[35].
IV. Calități ale domnitorului. Istoricul Alexandru V. Boldur menționa: „Personalitatea lui Ștefan cel Mare e remarcabilă: un diplomat abil și fin, un perfect conducător al administrației statului, un mare strateg și tactician militar de o măiestrie inegalabilă, el provoca admirația contemporanilor”[36]. Mihail Sadoveanu l-a caracterizat cu calificativele: „Diplomat iscusit, strateg teribil și prudent”[37].
Izbânzile lui Ștefan cel Mare și ale oastei conduse de el s-au datorat moralității sale. Cu referire la profilul moral al domnitorului, Al. Boldur menționează: „Spre deosebire de multe alte personalități mari ale timpului său, el nu s-a dedat la abuzuri pentru interesele personale și pentru îmbogățire, ci s-a călăuzit de scopuri înalte de stat”[38]. Este exact exemplul opus al politicianului descris de Eminescu în Scrisoarea a III-ea: „Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”. Poetul adăuga: „Prea v’ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”. Dacă politicieni de astăzi s-ar pătrunde de spiritul ștefanian, dacă ar asimila iubirea sa față de Neam și Țară, Republica Moldova nu ar mai fi o țară de ocară… De asemenea, numeroasele biserici și mănăstiri edificate de Domnitor sunt o mărturie a conștiinței sale religioase, a moralității care era baza modului său de gândire. Dar cel mai important lucru este că Domnitorul era un practicant ortodox, având un duhovnic iscusit, „(...) cuviosul Daniil, cel care-i îndrumase pașii în viață, susținându-l cu binecuvântatul lui har în momente tragice”[39]. Din moralitatea sa rezulta atitudinea plină de smerenie a voievodului: „Reușind în luptă, Ștefan cel Mare invoca numele lui Dumnezeu, construia biserici, făcea donații mănăstirilor. Când în două cazuri a fost bătut, le considera ca o pedeapsă care i-a fost aplicată de Divinitatea Supremă pentru păcatele lui”[40]. Nu întâmplător menționa cronicarul Grigore Ureche despre domnitor: „Ce după moartea lui, pănă astăzi îi zicu lui sveti Ștefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mîna lui Dumnezeu, că el încă au fost omu cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carile nimenea din domni nici azi, nici mai nainte, nici după aceea l-au ajunsu”[41].
Ștefan cel Mare a vorbit câteva limbi. Alexandru V. Boldur a făcut referire Ion Bogdan, care a reprodus din corespondența lui Ștefan cu polonezii referitor la Pocuția, în care domnitorul spunea: „Să-mi spui mie pentru ce aș trebui să las țara pe care cu sabia am luat-o; vreau să-mi rămână”[42]. În originalul publicat de Ion Bogdan, într-un text în latină, este reprodusă fraza: „Wzyali esmi tu bucata zemlye, chochzu stobi my szya ney dostalo”[43]. Al. V. Boldur remarcă: „Ultima propoziție rusă, pusă alături de cealaltă [în latină] dovedește, după cum just remarcă Ion Bogdan, că domnitorul Ștefan vorbea rusește curent”[44]. Cu referire la bătălia de la Baia, din 1467, Alexandru V. Boldur citează din Cronica moldo-germană: „În ziua de 15 decembrie, într-o miercuri, se împrăștie oastea lui Ștefan Vodă, așa încât și ungurii omorâră pe mulți dintre moldoveni și domnul însuși a fost fugărit călare cu doi feciori și căzu în mâinile dușmanului; se răscumpără însă Ștefan. Căci se tălmăci cum putu și scăpă de ei”[45]. Boldur remarcă: „Aceasta înseamnă că domnul vorbea ungurește”[46]. Întrucât corespondența cu regii catolici a fost purtată în limba latină, se poate admite că Ștefan cel Mare a cunoscut și limba diplomației europene de atunci – latina. Importante sunt și referințe cu privire la cunoașterea limbilor statelor megieșe de către pârcălabii care slujeau în cetățile de margine, de către logofeți și alți funcționari ai statului moldovenesc. 
Ștefan cel Mare a fost un om politic înțelept. A.D. Xenopol a făcut o observație, stabilind maxima (principiul) de conduită a politică a lui Ștefan cel Mare: „Niciodată doi dușmani, ci totdeauna împăcarea cu unul, când era în ceartă cu celălalt”[47]. Această abordare este actuală și astăzi pentru statul Republica Moldova.
Domnitorul a rămas în istorie ca un iscusit strateg militar. Este cunoscută abordarea pe care o avea față de război: arderea localităților și otrăvirea fântânilor pe traseul pe care înaintau trupele străine în Țară și atacurile permanente de hărțuire a inamicului. „Aplicând strategia și tactica cea mai potrivită [arderea satelor, otrăvirea fântânilor și hărțuirea invadatorilor], care izvora din necesitatea apărării ființei statului și a poporului său și folosind cu genială măiestrie aceste elemente, Ștefan a făcut ca un popor mic să devină puternic și să se opună cu succes în fața celui mare, apărându-și propria ființă”[48], notează Ion Lupu. Iar Alexandru V. Boldur remarcă un detaliu semnificativ: „După izbânzi mai importante făcea ospăț ostașilor și fețelor bisericești”[49] – ostașilor pentru jertfire în luptă, preoților și călugărilor pentru rugăciunile care contribuiau la victorii. Cel mai important element al purtării unui război victorios a fost și este mobilizarea eficientă a efectivelor militare: „În arta militară a lui Ștefan cel Mare trebuie subliniată o calitate personală a domnitorului moldovean: cunoașterea secretului însuflețirii maselor de luptători. Magia cuvântului și a pildei domnului îi făcea să uite de posibilitatea morții, încrederea ostașilor în conducătorul lor era atât de mare, încât toți ostașii moldoveni erau gata să înfrunte orice primejdie, plini de abnegație și de spiritul de sacrificiu. Datorită lui, ei se puteau înălța la acte de eroism”[50].     
V. Caracterizări și aprecieri la adresa marelui voievod. Există o multitudine de aprecieri făcute atât de contemporani, cât și de istoricii care s-au aplecat, prin studiu, asupra vieții, faptelor și personalității marelui voievod.
Mihai Eminescu l-a caracterizat pe marele voievod după un portret: „La Putna, un călugăr bătrân mi-a arătat locul înlăuntrul bisericii, în care stătea odată aninat portretul adevărat al lui Ștefan-Vodă. După acest portret (original) el a fost mic de stat, cu umeri largi, cu fața mare și lunguiață, cu fruntea lată și ochi mari, plecați în jos. Smad și îngălbenit la față, părul capului lung și negru acoperea umerii și cădea pe spate... Coroana lui avea de-asupra, în mijloc, crucea toată de aur, împodobită cu 5 pietre nestemate. Supt crucea coroane urmau Duhul Sfânt, Apoi Dumnezeu Tatăl, cu dreapta binecuvântând, cu stânga ținând pământul; pe cercul de margine al coroanei un rând de pietre scumpe de jur împrejur. Îmbrăcat era Vodă într’un strai mohorât cu guler de aur, iar pe gât îi atârna un engolpion din pietre scumpe și mărgăritare. Câmpul portretului era albastru, în dreapta și în stânga chipului perdele roșii”[51]. De altfel, drapelul Ducatului Bucovinei, în cadrul Imperiului Habsburgic, după 1774, fusese bicolorul roș-albastru. 
Este bine cunoscută caracterizarea făcută de Grigore Ureche: „Fostu-au acest Ștefan vodă om nu mare de statu, mînios și de grabu vărsătoriu de sînge nevinovat; de multe ori la ospețe omorîia fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gîndiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde ra nevoie însuși să vârîia, ca văzîndu-l ai săi, să nu să îndărăptează și pentru aceea raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica de asupra biruitorilor”[52].
Cronicarul polonez Jan Dlugosz l-a înfățișat astfel: „Bun gospodar, știa să orânduiască cu multă chibzuință și pricepere: mânios fiind, era drept și știa să ierte, nu era numai darnic, dar știa și cum să dea. Simplu, modest și fără trufie, neobosit și bun întreprinzător, nu-și pierdea nădejdea nici în cele mai grele clipe de primejdie, știind să dea pildă de hărnicie și vitejie. Sacrifica bucuros sentimentele sale naturale, pentru moldovenii săi, pe care i-a legat de persoana sa și s-a impus tuturor contemporanilor său”[53].
După victoria de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, papa de la Roma l-a numit pe Voievodul Moldovei „atlet al lui Hristos”, iar cronicarul polonez Jan Dlugosz „cel mai viteaz dintre regi, care ar trebui pus în fruntea oștirii creștine, în lupta contra păgânilor”[54].
Medicul italian Muriano, din Veneția, a stat de vorbă cu domnitorul la sfârșitul vieții sale. El a aflat de la domnitor că „în anii săi de domnie purtase 36 de lupte, și că fusese învins doar de două ori. Pentru medicul venețian Ștefan cel Mare se prezenta ca «un om foarte înțelept, vrednic de laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că era îndurător și drept, veșnic treaz și darnic»”[55].
Dan Lucinescu a citat caracteristica cronicarului polonez Miechowschi: „Bărbat glorios și plin de victorii, care a biruit pe toți vecinii... Om fericit, căruia soarta i-a hărăzit cu multă generozitate toate darurile. Pe cînd altora le-a dat numai unele însușiri, lui i-a hărăzit pe toate la un loc. Tu ești drept, prevăzător și isteț, biruitor contra tuturor dușmanilor. Nu în zadar ești socotit printre eroii secolului nostru”[56]. Este notorie aprecierea dată marelui domnitor de istoricul rus N.M. Karamzin: „Hotărât în primejdii, puternic în nenorociri, modest în fericire, pe care o atribuia numai lui Dumnezeu, ocrotitorul virtuții, el era mirarea regilor popoarelor, cu puține mijloace creând acte de măreție”[57]. Principiul: „a face fapte mari cu mijloace mici” este unul care întotdeauna va trebui pus în aplicare de guvernanții statului moldovenesc, dacă vor avea vocație și chemare.  
În volumul închinat marelui voievod, Nicolae Iorga scria: „la 2 iulie 1504, Ștefan murea, după ce domnise «47 de ani, două luni și trei săptămâni», domn adevărat, viteaz, cuminte și iubitor de țară și de neam din clipa întâia pînă în cea din urmă. El fu îngropat la Putna, sub piatra de marmură ce-și pregătise și care se vede pînă astăzi[58]. Iorga a subliniat că poporul a găsit în el „cea mai deplină și mai curată icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mînie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea și de mai sus. Și cu cât se vedea această icoană mai limpede, cu cît se înțelege mai desăvârșit și se iubește mai mult, cu atîta și viitorul se vestește mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoșului său cuminte”[59].
Petre P. Panaitescu nota: „Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II, este fără îndoială una din acele figuri, care dă generațiilor următoare curaj și încredere în soarta unui neam și care îl călăuzesc în mersul istoriei sale. Înconjurat de dușmani mari și puternici a știut, nu numai să-și păstreze țara, dar chiar să apere singur cu boierii și țăranii lui din Moldova, porțile Europei de cotropirea barbarilor, fără să se odihnească o clipă”[60]. De asemenea, istoricul menționa: „Marele domn închise ochii la 2 iulie 1504. Moldova întreagă simțise că pierduse pe părintele ei, iar creștinătatea pe unul din luptătorii ei mai de frunte. Poporul îl numi Ștefan cel Mare și Sfânt”[61].          
Ion Lupu s-a referit la calitățile de conducător politic și militar ale domnitorului: „Voievodul Ștefan era peste tot, suflet și ochi, poruncă și pildă. Unde era mai greu, calul lui alb își purta stăpânul”[62].
În opinia lui Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, președinte al Academiei Române, Ștefan cel Mare a fost cel mai important domnitor din spațiul valah din perioada Evului Mediu. Ioan Aurel Pop a menționat: „În urmă cu 500 de ani Ștefan cel Mare a fost numit de către Sfântul Scaun rege al Daciei. Ștefan cel Mare era Domnul Țării Moldovei, voievod al Țării Românești și guvernator al Transilvaniei. Era în alianță cu împăratul Habsburg, pentru a transforma Europa. Ștefan cel Mare a fost Fortissimus Athleta Christi – atlet al Crucii pentru apărarea continentului european”[63].
VI. Concluzii. În Teologia Creștin-Ortodoxă există o temă pasionată – îngerii neamurilor. Conform învățăturii creștine, la întemeierea lumii Dumnezeu a dat fiecărui neam un înger, care să călăuzească neamul către Dumnezeu. Îngerul neamului este sfetnicul conducătorului în trup al poporului. Din această perspectivă este evident că Ștefan cel Mare a fost în legătură cu îngerul Neamului Moldovenesc, contopindu-se în duh cu el. A fost ca și cum îngerul Neamului Moldovenesc s-a întrupat – în persoana domnitorului Ștefan al III-lea. Și astfel îngerul – duhul Neamului Moldovenesc – a căpătat o formă și un nume.
Dan Lucinescu l-a numit pe domnitor „părinte al Moldovei”[64]. Referindu-se la trecerea în veșnicie a domnitorului, Mihail Sadoveanu nota: „Spiritul rămâne în lucruri, în întocmiri, și în suflete și încă încearcă a ne călăuzi pe căile viitorimii”[65]. Pătrunzându-ne de duhul ștefanian, noi, moldovenii, putem construi un stat cu care să ne mândrim, cu care să se mândrească și copiii noștri, și urmașii urmașilor lor (vorba scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, din piesa „Apus de soare”). Efortul merită, iar Ștefan cel Mare și Sfânt pune umărul la această lucrare din Ceruri, acolo unde se roagă la prestolul Domnului Nostru pentru Neamul său și Țara sa. Moldovenii pot fi uniți în cuget și simțire numai raportându-se va valorile incontestabile, care îi unesc. Ștefan cel Mare și Sfânt este o valoare care poate consolida societatea moldovenească.
Exegetul Ion Lupu scria despre marele domnitor: „Ștefan cel Mare a fost omul de stat și comandantul de oști care a trăit pentru Țara sa, pentru oștirea ei, s-a topit în viața acesteia și niciodată nu s-a considerat altceva decât Fiul Moldovei, pe care a apărat-o de toate furtunile care se abăteau asupra ei, fiind în același timp oșteanul cel mai de nădejde pe care s-a sprijinit Țara și părintele cel mai apropiat pentru poporul său. În galeria domnitorilor și voievozilor noștri, Ștefan cel Mare ocupă locul cel mai înalt (…). A fost un mare organizator și un iscusit diplomat, un neîntrecut comandant de oști și un desăvârșit strateg militar, un neobosit apărător al credinței ortodoxe strămoșești și al întregii creștinătăți, având conștiința unui zid în calea năvălirilor otomane spre lumea creștină, la adăpostul căruia s-au dezvoltat, în liniște și pace, vecinii săi”[66].
Bazându-se pe exegezele din trecut și din prezent, generațiile de azi și de mâine cu siguranță vor descoperi noi sensuri în viața eroică și plină de jertfă, dar și de izbânzi întru slava lui Hristos și a Țării sale mult-iubite – Moldova, ale marelui domnitor Ștefan al III-lea Mușat. Pentru că semnificația și actualitatea activității de om de stat și conducător militar, ctitor de țară și de numeroase biserici, ale lui Ștefan cel Mare, sunt inepuizabile. Voievodul este un exemplu de slujire a Moldovei, indiferent de secolul în care ne naștem și trăim, întru  slava lui Dumnezeu și întru binele Neamului.
 Ștefan al III-lea nu a fost Mare prin titlul său – de Gospodar (Domnitor, Stăpânitor) și Voievod (comandant al Oștirii) al Țării Moldovei. În timpul domniei sale el a învins un împărat și pe doi regi – personalități politice mult mai sus plasate în ierarhia timpului, în ordinea geopolitică a spațiului Creștinătății și al lumii musulmane – care atenta la ființa statală a moldovenilor. Ștefan a fost însă MARE prin starea sa interioară: prin sufletul său dăruit lui Dumnezeu și poporului Țării sale, prin mintea sa vizionară și lucidă, prin voința sa fermă de a sluji Binele, prin curajul izvorât din credință. Prin toate calitățile sale, prin caracterul său, el a fost și rămâne MARE nu numai pentru poporul său – al Moldovei, ci pentru întreaga Creștinătate: pentru întreg poporul lui Dumnezeu, indiferent de apartenența etnică ori statală a celora care îl constituie, popor pentru care a luptat și în unitatea căruia a crezut cu desăvârșire, fără vreo rezervă, după cuvintele Mântuitorului din Evanghelii.     



[1] Stepaniuc Victor, Statalitatea poporului moldovenesc, Chișinău, 2005, p. 61.
[2] Sadoveanu Mihail, Viața lui Ștefan cel Mare, Editura Cartea moldovenească, Chișinău, 1989, p. 12.
[3] Ibidem, p. 23.
[4] Ibidem, p. 26.
[5] Ibidem, p. 52.
[6] Ibidem, p. 27.
[7] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 119-120; Vezi și: Boldur Alexandru, Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 155.  
[8] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 152. Vezi și Grigoraș Nicolae, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea, Iași, 1982, p. 182-183. 
[9] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 162; Boldur Alexandru V., Basarabia românească, Editura Vicovia, Bacău, 2014, p. 28.
[10] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 166.
[11] Ibidem, p. 217.
[12] Ibidem, p. 108.
[13] Iorga Nicolae, Istoria românilor, v. IV, p. 251, apud ibidem, p. 248.
[14] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 224.
[15] Ureche Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău, Literatura Artistică, 1988, p. 121.
[16] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 163.
[17] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 106.
[18] Ibidem, p. 98. 
[19] Iorga Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare, Editura pentru literatură, București, 1966, p. 64.
[20] Boldur Alexandru V., Basarabia românească, Editura Vicovia, Bacău, 2014, p. 29.
[21] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 243.
[22] Ibidem, p. 240.
[23] Sadoveanu Mihail, Viața lui Ștefan cel Mare, Editura Cartea moldovenească, Chișinău, 1989, p. 77.
[24] Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, citat în: Moraru Sergiu (coordonator), Ștefan cel Mare. Legende, balade, portrete literare, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1989, p. 129.
[25] Lavric Aurelian, Teritoriile istorice moldovenești înstrăinate: o perspectivă geopolitică, Editura Labirint, Chișinău, 2012, p. 3.
[26] Iorga Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare, Editura pentru literatură, București, 1966, p. 249.
[27] Ibidem, p. 250.
[29] Eminescu Mihai, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p.146.
[30] Eminescu Mihai, Publicistică. Referiri istorice și istoriografice, Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1990, p. 213.
[31] Ureche Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1988, p. 97.
[32] Ibidem, p. 116.
[33] Iorga Nicolae, Istoria poporului român, Editura pentru literatură, București, p. 89. 
[34] Lavric Aurelian, Ștefan cel Mare – simbol naționalist?, în Analele științifice al USM, Seria Științe Socioumanistice, CEP USM, Chișinău, 2004, p. 46.
[35] Lavric Aurelian, Misiunea Statului Moldovenesc: de la origini până în prezent, în Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării, Chișinău, 2007, p. 130.
[36] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p.243.
[37] Sadoveanu Mihail, Viața lui Ștefan cel Mare, Editura Cartea moldovenească, Chișinău, 1989, p. 189.
[38] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 106.
[39] Lucinescu Dan, Ștefan cel Mare și Sfînt, Editura Fides, Iași, 1999, p. 246. 
[40] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p.238.
[41] Ureche Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1988, p. 120-121.
[42] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 231.
[43] Ibidem, p. 279.
[44] Idem.
[45] Ibidem, p. 142.
[46] Ibidem, p. 270.
[47] Xenopol A. D., apud ibidem, p. 246. 
[48] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 54.
[49] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 238. 
[50] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 243.
[51] Moraru Sergiu (coordonator), Ștefan cel Mare. Legende, balade, portrete literare, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1989, p. 198. 
[52] Ureche Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău, Literatura Artistică, 1988, p. 120.
[53] Dlugosz Jan apud Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 54-55. 
[54] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 118.
[55] Grigoraș Nicolae, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea, Iași, 1982, p. 374.
[56] Lucinescu Dan, Ștefan cel Mare și Sfînt, Editura Fides, Iași, 1999, p. 276.
[57] Boldur Alexandru V., Ștefan cel Mare, Editura Timpul, Chișinău, 2016, p. 244.
[58] Iorga Nicolae, Istoria lui Ștefan cel Mare, Editura pentru Literatură, București, p. 215.
[59] Idem.  
[60] Panaitescu Petre P., Istoria românilor, Editura Logos, Chișinău, 1991, p. 98.
[61] Ibidem, p. 111.
[62] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 76.
[63] Emisiunea televizată „Jocuri de putere”, Realitatea TV, București, 10 iulie 2017.  
[64] Lucinescu Dan, Ștefan cel Mare și Sfînt, Editura Fides, Iași, 1999, p. 268.
[65] Sadoveanu Mihail, Viața lui Ștefan cel Mare, Editura Cartea moldovenească, Chișinău, 1989, p. 189.
[66] Lupu Ion, Ștefan Vodă al Moldovei, Editura Plumb, Bacău, 2003, p. 227.

Postări populare