marți, 18 septembrie 2018

SECURITATEA INOVAȚIONALĂ – ELEMENT DE BAZĂ AL SECURITĂȚII NAȚIONALE LA ETAPA CONTEMPORANĂ


INNOVATIONAL SECURITY – A KEY ELEMENT OF THE NATIONAL SECURITY AT THE CURRENT STAGE

Abstract: The innovational security is a key element of the national security at the current stage, covering all the security sectors: economic, environmental and, certainly, the military one. During the historical period of knowledge society development, it is crucial for each self-respecting country to develop the new innovative technologies providing the economic advantage – an important element in national security. Unfortunately, political decision-makers of the Republic of Moldova do not pay sufficient attention to the innovational security. It is important to be aware of the innovational security concept, to elaborate and implement the specific Strategy of innovational approaches development in all fields.
Keywords: innovational security, economic security, military security, national security, high tech, war, geopolitics, Republic of Moldova.
INTRODUCERE. Importanța dimensiunii inovaționale a securității naționale, în contextul securității economice, este tot mai acut conștientizată de conducerile politice ale statelor contemporane ale unor popoare demne, care vor să fie respectate în actualul context internațional (care vor să fie subiecți, nu obiecte ale geopoliticii). De fapt, profilul internațional al unei țări se definește în funcție de nivelul de dezvoltare economică pe care l-a atins. Componenta inovațională a securității economice, respectiv naționale, desigur nu este nouă. Cu referire la perioada Războiului Rece – a sistemului internațional bipolar – fostul prim-ministru al României, actualul profesor universitar Adrian Năstase scria: „Războiul Rece a fost un fenomen complex și, practic, fără precedent în istorie, pentru că, tocmai din cauza polarizării ideologice, câmpurile sale de luptă au cuprins întreaga sferă a activității umane, nu doar aspectele sale militare. Inovația tehnologică, cultura, arta, muzica, filmul, moda au fost tot atâtea fronturi de luptă în acest război atipic. De aici și dificultatea definirii criteriilor de victorie sau a strategiilor de ieșire din război” [1, p. 311]. Sfera inovațională – ca și câmp de luptă între marii actori geopolitici – este cu atât mai mult avută în vedere la etapa contemporană, când competiția între polii internaționali de putere devine tot mai acerbă, iar vechile rivalități, în speță între Washington și Moscova, au fost resuscitate, mai ales după discursul președintelui Rusiei Vladimir Putin la conferința asupra securității de la München, din 2007.
Așadar, mediul actual regional și global de securitate este unul competitiv, caracterizat de contradicții și chiar confruntări între poli de putere, în contextul trecerii de la sistemul unipolar de securitate (stabilit după încheierea Războiului Rece) la cel multipolar, în care câțiva centri de putere s-au afirmat deja plenar alături de Washington: Pekin și Moscova.
Cu toate că în lume, în statele dezvoltate, demult a fost conștientizată însemnătatea securității inovaționale în contextul securității naționale (în particular fiind vorba de dezvoltarea de tehnologii care să susțină sectoarele securității militare și pe cel al securității economice), până în prezent, în Republica Moldova, nu i-a fost acordată atenția necesară acestui concept, cu unele mici excepții [2].
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ – REPERE TEORETICE. Există mai multe definiții ale fenomenului securității inovaționale (SI). Este foarte clar că SI este parte integrantă a securității economice. Statele supraviețuiesc în măsura în care sunt solvabile. Cele insolvabile sunt o povară pentru comunitatea internațională și este probabil ca, la un moment dat, datorită vulnerabilităților multiple și enorme, aceste state să dispară, prin integrarea în alte state, cu capabilități financiare, logistice, administrative ș.a. Securitatea inovațională se înscrie într-o arie tematică mai largă, conexă cu noțiuni ca societatea cunoașterii (noțiune care pare să o înlocuiască pe cea a societății informaționale, societate postindustrială, economia hightech (a tehnologiilor înalte), digitalizare, transfer tehnologic, securitate cibernetică ș.a. Componenta inovațională este strâns legată de fiecare dintre elementele tipologiei războaielor: 1) informațional, 2) cibernetic, 3) economic, 4) diplomatic și intelligence, 5) militar.
Există diverse abordări teoretice ale conceptului securitate inovațională. În lucrarea sa „Securitatea națională a Republicii Moldova”, autorul belarus V. A. Sakovici s-a referit la respectivul concept din mai multe aspecte. În capitolul „Securitatea științifico-tehnologică”, autorul menționează că în societatea contemporană, printre altele, știința este chemată să fie „o sursă a reînnoirii tehnice inovaționale și a creșterii economice; o temelie pentru crearea și susținerea competitivității globale a economiei naționale; o platformă pentru construirea sistemului inovațional național” [3, p. 336-337]. Dând o definiție conceptului în cauză, Sakovici notează: „Sfera inovațională reprezintă un nucleu al schimbărilor structurale în orice sistem economic, iar caracteristicile acestei sfere determină viteza și calitatea transformărilor economice. Analiza dezvoltării globale scoate în evidență faptul că nivelul de dezvoltare a științei unei țări în lumea contemporană servește ca factor determinant al dezvoltării inovaționale și al competitivității economiei sale. Mai mult decât atât, s-a observat o interdependență directă între capacitatea unei națiuni de a produce și implementa inovații în activitatea economică și abilitatea de a concura pe piețele mondiale [3, p. 337-338]. Sakovici a abordat securitatea inovațională în contextul securității științifico-tehnice, pe care a definit-o astfel: „aceasta este starea potențialului de producție, științifico-tehnic și educațional, care asigură posibilitatea realizării intereselor naționale ale țării în sfera de producție și în cea științifico-tehnică” [3, p. 339].
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ. Este cunoscut faptul că, la etapa contemporană, confruntarea între actorii geopolitici a căpătat noi forme, fără precedent în istoria umanității, inclusiv în domeniul militar. Acest lucru a fost posibil datorită dezvoltării tehnologiilor – a sistemelor moderne, sofisticate, de armament și echipamente militare ș.a. Într-o carte editată pentru prima dată încă în 1968, cercetătorul american de la Universitatea Harvard, Karl W. Deutsch, scria: „Cel mai îndepărtat loc de pe glob în raport cu un altul poate fi atins în mai puțin de două zile de zbor cu un avion cu reacție. O rachetă balistică poate parcurge această distanță în cca 40 de minute. Comunicațiile internaționale, care o perioadă destul de îndelungată s-au limitat la acelea fără fir (fără imagine), se bazează în prezent pe echipamente TV (cu sunet și imagine), fiind retransmise prin intermediul centurii de sateliți de telecomunicații geostaționari. (Sateliții de spionaj, dotați cu camere de luat vederi performante, au ajuns pe «noi culmi tehnologice» atât din punctul de vedere al altitudinii de poziționare, cât și din acela al sofisticării tehnologice)” [4, p. 2]. De atunci tehnologiile au evoluat și mai mult.
De fapt, în prezent, recurgerea la confruntarea militară este ultima soluție, pe care decidenții politici o țin în rezervă cât se poate de mult, recurgând la ea în ultimă instanță, înainte însă utilizând celelalte metode pe care le au la dispoziție. În prezent, abordarea specialiștilor este cea a proiectării războiului asimetric: acționarea conform principiului după care o parte implicată într-un război trebuie să reușească îndeplinirea obiectivelor cu forțe mai puține, dar calitativ superioare. În această ecuație, componenta tehnică – armamentul și echipamentul – desigur că face diferența. Statele avansate pun accentul pe antrenarea unor forțe pentru operații speciale (Special Operations Forces – SOF), care se constituie atât din analiști cu gândire neordinară – inovațională, capabili să identifice soluții la cele mai diverse probleme de securitate, cât și din executanți – militari profesioniști bine antrenați și dotați cu echipamente moderne.
Și totuși, în prezent, confruntarea dintre rivalii geopolitici se desfășoară în primul rând în spațiul virtual/cibernetic. Spațiul virtual a devenit în prezent o dimensiune de confruntare a actorilor geopolitici. Capacitatea de a scoate din funcțiune, prin atacuri cibernetice, infrastructura critică [5] a statului inamic – sistemul de alimentare cu energie (centrale producătoare/generatoare de energie: atomice, termoelectrice, hidroelectrice), sistemele de comunicații (internet, telefonie mobilă, telefonie fixă), dar și infrastructura transporturilor: aeroporturi militare și civile, porturi maritime și fluviale, de asemenea, depozite de muniții și armament, uzine producătoare de armament și echipamente militare etc.
Evoluția manifestării rivalilor geopolitici în confruntarea militară sau, mai nou, non militară în diversele spații poate fi prezentată astfel: terestru –›acvatic –›aerian –›cosmic –›virtual/cibernetic. În prezent, actorii geopolitici care dispun de tehnologii avansate utilizează stațiile menționate, cu prioritate, în ordine inversă.
Aspectul inovațional se referă la dezvoltări în domeniul armelor de distrugere în masă: arma atomică – armament nuclear (capacitatea de a-l produce și folosi, dar și capacitatea de a produce sisteme de lansare a rachetelor purtătoare de bombe atomice, dezvoltarea de rachete balistice, cu capacitate de a transporta încărcătura nucleară ș.a.), arma biologică (inclusiv genetică: proliferarea OMG-urilor), arma chimică, arma psihologică (care utilizează războiul informațional – utilizarea propagandei, dezinformării, intoxicării, manipulării ș.a.), și nu în ultimul rând armament performant pentru războiul convențional – clasic: rachete cu rază medie și mare de acțiune (care să poată fi lansate de pe sol, din aer – avioane militare [bombardiere], din apă – de pe submarine și nave militare), drone cu capacitate de transportare a explozibilului ș.a. Futurologii prezintă scenarii în care, într-un viitor nu atât de îndepărtat, războiul va fi purtat de roboți, conduși de inteligență artificială, oamenii monitorizând la pupitrul de comandă și intervenind în situații excepționale. Țările care vor reuși să dezvolte asemenea sisteme vor putea să se afirme ca actori viabili și respectabili pe arena internațională.
Chiar și în prezent, în confruntări militare în care sunt implicate superputerea americană sau puteri regionale ca Rusia, accentul nu se mai pune atât pe folosirea de tehnică militară de câmp, de exemplu – a tancurilor și mașinilor blindate (cu toate că și acestea devin tot mai performante), accentul nu se pune pe utilizarea unor efective numeroase de forță umană în teatrul de război, ci pe utilizarea de rachete care lovesc de la distanță: aer – sol (cu utilizarea de avioane de luptă – bombardiere moderne), inclusiv intercontinentale: sol – sol, apă (nave militare, inclusiv submarine) – sol ș.a. Ceea ce contează în primul rând când se recurge la componenta militară este puterea de foc de care dispune o armată. Rusia a demonstrat că are capacități moderne în timpul operațiilor militare din Siria, în ultimii ani, unde a lovit ținte la sol pe teritoriul sirian prin utilizarea aviației militare, dar și de pe nave militare din Marea Caspică, aflate la o distanță de sute de km depărtare. Printre ultimele dezvoltări în acest sens, puse în aplicare mai ales de armata americană în Orientul Mijlociu, sunt dronele dotate cu explozibil, detonat la ținte de la sol. Obiectivul primar al acțiunilor militare la etapa contemporană este anihilarea puterii de foc a inamicului, iar prin aceasta – eliminarea sa din joc.
Pentru dezvoltarea unor asemenea capacități, statele cu conduceri politice responsabile organizează baza științifico-tehnică a țării, structura unor institute de cercetare. Într-un asemenea stat este asigurată finanțarea adecvată a proiectelor de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor înalte. În toate timpurile statul a fost actorul cel mai cointeresat în dezvoltarea capabilităților militare. Dezvoltările inovaționale întotdeauna au fost folosite mai întâi în armată, iar apoi în sectorul civil.
Incontestabil, tehnologiile moderne, generate de activitățile de cercetare inovaționale, au un impact covârșitor asupra securității atât naționale, cât și regionale, precum și globale.
SECURITATEA INOVAȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA. Pentru asigurarea securității inovaționale a Republicii Moldova, pentru dezvoltarea unor capacități moderne, performante de tehnică militară, este necesară organizarea bazei științifico-tehnice, a structurii institutelor de cercetare, care ce activează sub egida Academiei de Științe a Moldovei și a universităților. Este necesară asigurarea unei finanțări adecvate a proiectelor de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor înalte. Iar realizările savanților trebuie să fie utilizate mai întâi în armată, iar apoi și în economia națională – în vederea asigurării securității economice a țării (după modelul din SUA). Atâta timp cât conducerea politică a statului nu va conștientiza necesitatea asigurării securității inovaționale și nu va întreprinde măsuri concrete în vederea asigurării ei, viitorul statului moldovenesc va rămâne sub semnul întrebării.
Cu referire la Strategia națională a Republicii Moldova până în 2020, în domeniul proprietății intelectuale, Sakovici menționează: „Republica Moldova, prognozând în perspectivă calea dezvoltării inovaționale și modelul inovațional al creșterii economice, de asemenea contează pe faptul că cunoștințele și inovațiile vor deveni sursa bogăției naționale” [3, p. 338]. În același timp, Sakovici a făcut o descriere destul de obiectivă a situației reale din domeniul inovațional din Republica Moldova, drept pentru care a reieșit o discrepanță clară între unele documente adoptate de guvern și starea reală a lucrurilor. Arătând situația reală din perspectiva elaborărilor inovaționale, autorul menționează: „În anii de independență, în Moldova practic în totalitate au fost distruse întreprinderile de înaltă tehnologie și de facto a avut loc dezindustrializarea țării. Drept rezultat, după cum s-a menționat, producția industrială astăzi se fabrică de două ori mai puțin decât la sfârșitul anilor ‘80. Iar ceea ce se produce aproape a pierdut componenta intelectuală. A apărut un pericol real de a pierde și partea care a mai rămas a potențialului științifico-tehnic. Capătă dimensiuni îngrijorătoare tendința de reducere a resurselor dezvoltării științifico-tehnice. A fost deformată structura reproducerii societale. Scade cererea pentru activitățile aplicate științifice de cercetare și dezvoltare experimentală și punerea în aplicare a rezultatelor în producție. Inovațiile tehnice în industrie se realizează în principal prin achiziționarea de noi mașini și mecanisme. Cercetările și dezvoltările proprii sunt puține. Aceasta a condus la faptul că pozițiile Moldovei în spațiul tehnologic mondial s-au deteriorat ca rezultat al degradării economice a economiei. În ultimul deceniu și jumătate se observă o scădere considerabilă a principalilor parametri ai potențialului științifico-tehnic și inovațional. De mai multe ori a scăzut activitatea de invenție. Astfel, Republica Moldova a intrat în secolul XXI cu un potențial inovațional degradat, deformat, aruncat în urmă cu câteva decenii” [3, p. 342].
Vasili Sakovici a formulat mai multe interese naționale ale Republicii Moldova în sfera științifico-tehnică, propunând dezvoltarea durabilă a țării, bazată pe stimularea și utilizarea cât se poate de largă a potențialului științific, științifico-tehnic și științifico-tehnologic, orientat spre crearea și implementarea unor produse, servicii și procese competitive și ecologice; asigurarea dezvoltării accelerate a științei și tehnologiilor ca temelie a dezvoltării durabile inovaționale a țării. „La etapa actuală economia inovațională, construită pe cunoștințe complet noi, poate asigura dezvoltarea durabilă”, precizează autorul. Sakovici menționează ca interes național al Republicii Moldova în sfera științifico-tehnică necesitatea „formării sistemului național inovațional, care este considerat ca fiind totalitatea instituțiilor, a căror activitate este îndreptată spre generarea și difuzarea inovațiilor și reprezintă «un complex organizațional cu o ierarhie complicată, constând dintr-o serie de structuri specializate: funcțională, … ierarhic-spațială, economică, de aprovizionare cu resurse, instituțional-organizatorică» [6, p. 142]” [3, p. 343]. Sakovici insistă asupra necesității „formării bazelor economiei inovaționale, drept fundament al căreia sunt: sistemul de generare a cunoștințelor, folosirea pe larg a cunoștințelor științifice în organizarea muncii, management și pregătirea cadrelor, receptivitatea economiei la implementarea tehnologiilor inovaționale” [3, p. 343-344].
Vasili Sakovici a identificat mai multe amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova în sfera științificotehnologică (emigrarea cadrelor performante, concurența neloială a altor state, neincluderea în Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE a unei clauze privind accesul savanților moldoveni la baza experimental-tehnică a UE, altfel zis, accesul savanților moldoveni la tehnologiile avansate europene ș.a.). Toate aceste lacune, probleme și amenințări (atât interne, cât și externe) pot fi depășite printr-o politică de stat în sferele științifico-tehnologică și inovațională, principalele direcții ale căreia autorul le-a formulat în cartea sa. Această politică trebuie să se sprijine pe principii ca: „a) recunoașterea științei și inovațiilor drept temelie a dezvoltării social-economice a Republicii Moldova; b) orientarea activității în domeniul științei și inovațiilor la cerințele social-economice, culturale și educaționale ale societății, c) transformarea obiectelor proprietății intelectuale în produse, servicii, procese competitive pe piața internă și pe cea externă; d) desfășurarea unei politici financiare, fiscale și vamale benefice în domeniul științei și inovațiilor; e) asigurarea interacțiunii științei, educației, sferelor de producție și financiară; f) corespunderea activității în domeniul științei și inovațiilor normelor și principiilor internaționale” [3, p. 351].
Dacă autoritățile Republicii Moldova vor deveni conștiente de necesitatea implementării recomandărilor formulate de diverși cercetători care au studiat problema asigurării inovaționale, statul moldovenesc ar putea ieși din criza în care s-a împotmolit.
CONCLUZII. Securitatea inovațională este un element de bază al securității naționale la etapa contemporană. Inovațiile se referă la toate sectoarele securității naționale: economic, militar, politic, societal, de mediu, dar și alimentar, informațional, cibernetic ș.a. Un stat puternic, care este un subiect, nu un obiect al raporturilor geopolitice, va depune eforturi pentru a-și asigura securitatea inovațională. Suveranitatea, independența unui stat se sprijină pe abordările inovaționale, pe dezvoltarea tehnologică. Anume componenta inovațională este cea care face diferența între statele lumii contemporane.
De menționat că abordările inovaționale trebuie aplicate nu numai în domeniul tehnologiilor înalte (highteck), ci și în rezolvarea tuturor problemelor care s-au acumulat până în prezent – de exemplu, în Republica Moldova, în soluționarea conflictului transnistrean (care aparent este irezolvabil în sensul păstrării integrității teritoriale a Republicii Moldova). O problemă de mare importanță este cea a divizării societății moldovenești. Pentru asigurarea securității societale sunt necesare abordări inovaționale: elaborarea unei idei naționale, formularea și asumarea unei misiuni regionale, elaborarea și implementarea unor strategii de consolidare a societății în baza unor valori comune tuturor grupurilor etnice (care trebuie căutate în trecutul istoric, dar și în abordările politologice moderne).
Numai prin abordări originale, inovaționale, statul moldovenesc poate rezolva problema sa principală – cea a sărăciei generalizate (prin politici fiscale ș.a.), ceea ce va conduce la oprirea exodului și la reîntoarcerea concetățenilor plecați la muncă peste hotare. Desigur, gradul de dezvoltare a economiei naționale a unui stat este în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare tehnologică. De aceea cercetările științifice în domeniul tehnologic trebuie susținute și stimulate de către stat, inclusiv prin acordarea de facilități fiscale agenților economici străini care aduc tehnologii avansate din străinătate sau agenților (autohtoni și străini) care desfășoară cercetări științifice pe care le implementează în țară.
Trăim într-o lume în care echilibrul ecologic al planetei este grav amenințat. Unele state dezvoltate au conștientizat pericolul la care a fost supus mediul înconjurător și desfășoară activități eficiente privind rezolvarea tuturor problemelor care au afectat grav condițiile biologice de trai. În asemenea state, tehnologiile, care sunt produse ca rezultat al inovațiilor, sunt puse în slujba asigurării securității mediului. Cu regret, tehnologii sofisticate sunt folosite în industria alimentară, pentru producerea organismelor modificate genetic (OMG), care sunt o amenințare la securitatea biologică a speciei umane (tehnologiile de clonare reprezintă un alt pericol). Această direcție a cercetărilor științifice arată clar că tehnologiile noi pot fi folosite atât în scopuri benefice, cât și în unele malefice, pentru obținerea unor profituri de către corporații transnaționale, inclusiv pe seama afectării sănătății populației lumii (consumatorilor respectivelor produse).
Securitatea militară a oricărui stat se axează pe buna pregătire a personalului militar și dotarea forțelor armate cu tehnică militară de ultimă oră, utilă îndeplinirii obiectivelor trasate și misiunilor formulate de către comandamentul militar. Importanța armelor de distrugere în masă nu s-a diminuat. Armele nucleare, care sunt considerate strategice, asigură până în prezent echilibrul de forțe între actorii geopolitici (în speță, între Rusia și SUA, implicit NATO). Armele chimice și biologice se află și ele în arsenalul unor armate puternice. Și totuși, în perioada actuală elaborările inovative din domeniul tehnicii și echipamentelor militare vizează dezvoltarea unor instalații și dispozitive care să asigure atacuri cu mare precizie la țintă, cu evitarea la maximum a pierderilor în rândul propriului efectiv militar uman, precum și a pierderilor colaterale (a populației civile, neimplicate în acțiunile militare) de partea inamicului. În acest sens, rachetele balistice, cu rază medie și mare, precum și dronele (aparate de zbor fără pilot, ghidate de la distanță – de la sol), dotate cu explozibil, sunt utilizate tot mai des de către actorii geopolitici în ultima perioadă de timp. Desigur, nu scade importanța nici a avioanelor de luptă (de vânătoare, bombardiere), care sunt susținute de către sateliți de pe orbita planetei. O țară care dispune de trupe militare aeropurtate și cosmice poate realiza obiective majore.
La etapa contemporană nu poate fi imaginată viața societăților umane fără utilizarea tehnologiilor informaționale. Dezvoltările în această direcție sunt vertiginoase, inovațiile oferă noi gadgeturi (cuvânt împrumutat din engleză; un gadget sau un obiect gadget este un obiect tehnologic sau mecanic mic, cum ar fi un dispozitiv, aparat sau instrument, care îndeplinește o anumită funcție, fiind de obicei o noutate; gadgeturile sunt întotdeauna concepute mai neobișnuit sau mai ingenios decât alte obiecte tehnologice la momentul invenției lor). Dar utilizarea pe scară largă a acestor tehnologii vulnerabilizează diversele sisteme ale unui stat (bancar, al administrației publice centrale, al partidelor politice etc.), ceea ce constituie o amenințare la adresa securității naționale. De aceea, un stat puternic dezvoltă noi sisteme de asigurare a securității informatice, în vederea prevenirii și rezistării la atacurile hackerilor (fie aceștia angajați de servicii de informații, fie persoane private, interesate de furturi de bani).
Nu în ultimul rând, abordările inovative vizează și domeniul ideilor. Un stat puternic este unul care poate să ofere lumii idei atractive (politice, economice, culturale). Un stat puternic va fi un centru de emulație, spre deosebire de o periferie. Producția cinematografică este cea care poate promova valori și idei ale unui stat (ale unei culturi, ale unei civilizații), la fel ca și mass-media (mai ales acum, când internetul oferă accesul publicului din întreaga lume la conținuturi ce îi pot atrage atenția). Desigur, în condițiile actuale, apare pericolul propagandei, din partea unor puteri regionale sau mondiale, dar capacitatea de rezistență a publicului uni stat este în directă dependență de gradul său de educație. Iar asigurarea securității informaționale nu ține de interdicții, ci de educarea publicului în așa fel încât să capete o imunitate la conținuturi dăunătoare.
Alegerea președintelui SUA Donald Trump a arătat că inovațiile pot aduce succesul în domeniul politic – electoral. Se știe că echipa sa de campanie a utilizat tehnologia Big data, prin care s-a realizat colectarea și procesarea unor volume mari de date de către programe de calculator – identificarea cererii electoratului – iar programul politic al candidatului a răspuns acestor așteptări. În domeniul economic, această tehnologie este folosită cu succes în vederea identificării cererii prin intermediul calculatoarelor, pentru ca apoi consumatorului să i se ofere publicitatea produsului sau serviciului de care are nevoie. Societatea de consum devine tot mai perfect organizată, din perspectiva și în interesul marilor agenți economici.
La etapa actuală, statele avansate ale lumii dezvoltă o societate a cunoașterii (care reprezintă o ultimă dezvoltare în raport cu fazele societății agrare, industriale, informaționale). Ea este în strânsă legătură cu inovațiile, atât în domeniul tehnologiilor, cât și în toate celelalte sfere. Un stat care se preocupă de indicatorii dezvoltării sale va acorda o atenție sporită proceselor care au loc în lume în această direcție, așa încât să nu rămână în urmă, să fie în pas cu timpul. Astfel, un asemenea stat își va asigura securitatea inovațională, iar prin aceasta – securitatea națională.
În vederea asigurării securității inovaționale a Republicii Moldova se impune luarea de către autoritățile de stat a mai multor măsuri urgente, printre care pot fi menționate următoarele:
1. Elaborarea și adoptarea de strategii privind dezvoltări inovaționale în toate domeniile societății, așa încât statul moldovenesc să iasă din crizele în care se află și să devină un actor respectat al relațiilor internaționale.
2. Asigurarea formării, încă la nivelul școlilor primare și al liceelor, a unor deprinderi la elevi privind utilizarea unor abordări inovaționale, creative. Dezvoltarea acestor deprinderi și la nivelul studiilor universitare, de masterat și doctorale.
3. Consolidarea sistemului Academiei și Științe a Moldovei – a tuturor institutelor de cercetare – în vederea obținerii unor performanțe în elaborarea de noi tehnologii; conlucrarea cu sistemul economic (agenții economici) în vederea implementării acestora.
4. Dezvoltarea în cadrul universităților a unor institute de cercetare, care să utilizeze abordări inovaționale în toate domeniile.
5. Crearea de către stat a unor condiții propice pentru colaborarea cercetătorilor moldoveni cu colegii lor din străinătate.
6. Asigurarea accesului cercetătorilor moldoveni la realizările tehnologice inovaționale din Occident și din alte părți ale lumii (prin încheierea unor acorduri privind schimburile în acest domeniu).
Republica Moldova se află la o etapă de dezvoltare în care se confruntă cu multiple probleme. Numai printr-o abordare inovațională pot fi rezolvate probleme ca cea a sărăciei, respectiv a exodului populației, conflictul transnistrean ș.a.. Numai un stat care conștientizează marile sale deficiențe în aspect tehnologic și inovațional, respectiv care purcede la depășirea acestora, poate rezista ca actor al dreptului internațional și își poate asigura o dezvoltare durabilă.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
1. NĂSTASE A. – Nașterea lumii unipolare și consecințele ei, după Războiul Rece, în MOTOC I., CIOCULESCU Ș. F. (COORDONATORI). – Manual de analiză a politicii externe. 2010. Iași, Editura „Polirom”. 453 pag.
2. DANILIUC A., GRIBINCEA A., SANDU M. – Dimensiunea inovatoare în asigurarea competitivității militar-economice, comunicare susținută la conferința internațională „Mediul strategic de securitate: provocări și tendințe”. Chișinău, 18 mai 2017, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate al Academiei Militare a Forțelor Armare „Alexandru cel Bun”.
3. САКОВИЧ В. А., Национальная безопасность Республики Молдова. – 2016. Кишинёв, 570 стр.
4. DEUTSCH K.W. – Analiza relațiilor internaționale. 2006. Chișinău, Editura „Tehnica-Info”.
5. Protecția infrastructurilor critice, http://ccpic.mai.gov.ro/pic.html, accesat: 17.10, 2017.
6. ВАСИН В. А. – Национальная инновационная система: предпосылки и механизмы функционирования. 2012. Москва, Издательство ЦИСН.

Articol publicat în „Revista Militară”, nr. 2/2017, Chișinău, PP. 6-13.

duminică, 9 septembrie 2018

Schimb de teritorii: Serbia – Kosovo versus Moldova – Ucraina

Vineri la Bruxelles au eșuat tratativele între Serbia și Kosovo, mediate de UE, pentru normalizarea relațiilor bilaterale, în vederea valorificării perspectivei aderării acestora la blocul comunitar, cu condiţia depăşirii divergenţelor actuale dintre ele.
Pentru depăşirea acestui impas, şeful statului sârb, preşedintele Aleksandar Vucica avansat recent ideea unui schimb de teritoriioferind o parte din zona de sud a Serbiei populată masiv de etnici albanezi – Preșevo – în schimbul anexării părţii de nord a Kosovo – Mitrovița – dominate de etnici sârbi. Iniţial Hashim Thaci, președintele Kosovo, a părut să sprijine propunerea, dar ulterior şi-a schimbat atitudinea ca urmare a opoziţiei partenerului său din coaliţia aflată la conducere la Pristina, premierul Ramush Haradinaj.
Totuși, ideea schimbului de teritorii rămâne o opțiune de luat în samă.
O situație similară se înregistrează și între Ucraina și Republica Moldova. Există rațiuni și argumente pentru un schimb de teritorii între cele două țări vecine. Părți din Transnistria, cu localități populate de ucraineni (în primul rând Camenca și Râbnița), au tot dreptul să revină, cu tot cu casele și cimitirele lor, în Ucraina, tot așa cum localitățile moldovenești din raioanele Reni și Noua Suliță trebuie să revină în Moldova, pentru repararea unei crime comise de regimul sovietic.
O singură deosebire există între Moldova și Serbia: la Belgrad activează un guvern pentru poporul sârb, la Chișinău – se pare, un guvern pentru sine, care nu are treabă cu problema moldovenilor de peste hotare – de pe teritoriile istorice moldovenești. Nici măcar cu cei din interiorul granițelor (decât să-i deposedeze de câte un miliard). De aceea nu îmi imaginez ca actualul guvern moldovean să înainteze Ucrainei o propunere privind un schimb de teritorii, după precedentul ceho-slovac din 1994. Guvernul de la Chișinău are alte preocupări… Dar vine și momentul dreptății dumnezeiești…  

Postări populare