Într-un interviu publicat într-o carte editată la
Chi șinău, cercetătoarea franceză Valerie
Bugault susține că, după obținerea independenței, „locuitorii din țările aflate
sub dominația sovietică au avut multiple ocazii să regrete ordinea
sovietică după ce au suportat șocul cultural al privatizării statului ca urmare
a căderii regimului sovietic. Sistemul de sănătate, educația și produsele
alimentare de bază fiind la îndemâna oricui, locuitorii acestor țări s-au
pomenit peste noapte într-o sărăcie totală tocmai în perioada când bogățiile
din țările lor erau însușite de către rechinii din sfera privată” [p.
157-158, Conspirația demonilor roșii. 100 de ani de la lovitura de stat
bolșevică, coordonator Iurie Roșca, Chișinău, 2017]. V. Bugault susține
răspicat că „activitățile economice nu trebuie să acapareze în totalitate
reprezentarea politică” [p. 159], sugerând astfel că în prezent parlamentul
reprezintă rechinul din sfera privată (care i-a anihilat pe ceilalți contra
concurenți), nu și cetățenii – alegătorii – electoratul.
Și totuși, expresia „privatizare a statului” nu pare cea
mai fericită, care să oglindească situația din teren. Poporul nu a vândut
suveranitatea sa. El a fost deposedat de ea. Probabil, acesta este sensul
noțiunii de „stat captiv”, „instituții captive”. Dar poporul știe mai bine…
Căci e treaba lui…
