luni, 30 octombrie 2017

DEMERSUL PRIVIND INDEPENDENȚA CATALONIEI: O PRIVIRE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Catalonia și Republica Moldova: ce au în comun și ce le deosebește

Pe 27 octombrie 2017 Parlamentul de la Barcelona a votat independența Cataloniei față de Spania. Întreaga omenire urmărește cu sufletul la gură drama poporului din nord-estul peninsulei italice, care de 300 de ani urmărește idealul eliberării naționale – al redobândirii statului catalan independent. Puțini probabil se gândesc în acest context la unele asemănări și deosebiri între Catalonia și Republica Moldova.
Pentru prima oară am meditat la aceste elemente de legătură moldo-catalană acum câțiva ani, când am citit cartea „Marea Neagră” a marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, în care autorul  expunea o versiune interesantă a apariției poporului catalan. În volumul său „Marea Neagră”, Cartea a II-a „Anticamera Evului Mediu”, Capitolul IV „Imperiile stepei”, el a scris despre „Imperiul de stepă al goților și al olanilor. Simbioza celor două popoare”. În urma invaziei hunilor și a apariției unui nou imperiu al stepei, o parte din poporul creat din simbioza goților și olanilor migrat spre Vest, ajungând tocmai în nord-vestul peninsulei italice, constituind națiunea catalană. Mix-ul (amestecul) goților și olanilor, care a dat poporul catalan, s-a constituit, după expunerea lui Brătianu, la nordul Mării Negre, mai ales în Moldova, de unde au plecat spre Vest. Și nimeni nu ar putea exclude ipoteza că în procesul simbiozei goto-olane cele două entități etnice nu s-ar fi putut contopi și cu populația autohtonă getă, peste are au venit: olanii din Est, iar goții din Nord.
A doua oară m-am surprins reflectând asupra unor elemente comune între Catalonia și Republica Moldova la o conferință de la Universitatea din Oradea, unde o profesoară și cercetătoare de la Facultatea de Limbi străine, cunoscătoare a limbii catalane, consacrându-și comunicarea mișcării de independență a Cataloniei, s-a referit și la asemănarea, atât ortoepică (mai ales a menționat graiul moldovenesc), cât și lexicală, între limbile română și catalană.
Și iată că de ziua Sfintei Parascheva catalanii și-au proclamat independența. Niciun stat nu a recunoscut-o, deocamdată. De aceea, demersul temerar al catalanilor pare cu atât mai dramatic. Ei acționează singuri în numele libertății, împotriva celor care i-au subjugat cândva (acum 300 de ani) și care i-au ținut sub control până acum.
În principiu, cât de departe este lumea contemporană de idealul dreptății naționale. Îndeobște, la nivel teoretic, fiecare admite că fiecare popor are dreptul la existență în cadrul unor granițe naționale (statale). Numai că la nivel practic acest principiu nu este respectat de marile puteri. De ce catalanii sau kurzii nu ar avea dreptul să-și înființeze state naționale pe teritoriile lor istorice? Pentru că statele care au cucerit cândva teritoriile respective nu vor să le cedeze… băștinașilor. Ei ar accepta ca cei care vor să înființeze un nou stat să plece în altă parte. Identificarea autorităților centrale ale statelor polietnice cu teritoriile pe care le dețin, fără să le pese de etniile (popoarele) care conviețuiesc pe acele teritorii – la ele acasă – este primul semn al bolii unor astfel de state. Că ideea (idealul) libertății nu poate fi înfrântă prin nici un mijloc, decât prin exterminarea, genocidul unui popor se știe de mai demult. Vor recurge la așa ceva „legaliștii” și „constituționaliștii” din organele centrale ale Madridului (probabil, încă frustrați de pierderea posesiunilor coloniale din America Latină, vărsându-și veninul acum pe catalani)?
În principiu, ținând cont de comunitatea istorică între moldoveni și catalani, autoritățile Republicii Moldova, care s-a desprins în 1991 dintr-un imperiu (cel sovietic) ar trebui să se solidarizeze cu catalanii dornici și ei de libertate. Numai că: 1. După cum spun unii (ciudați) moldovenii ar fi primit, în 1991, independența „în dar”, fără măcar să o vrea, de aceea nu o valorizează la ei, deci cu cât mai puțin la alții (ca unul care am fost parte a mișcării de eliberare naționale de la sfârșitul anilor ’80, le-aș spune acestora că dacă ei au fost lași, nu trebuie să proiecteze lașitatea lor peste întreg poporul acestei țări); 2. Elita de astăzi a Republicii Moldova a făcut totul pentru ca să compromită ideea de stat moldovenesc independent, susținând ideea posibilității îmbunătățirii situației în țară prin dispariția statului (prin unirea cu România; unii văd o reîncorporare în statul rus aflat în ascensiune și recuperare a teritoriilor ex-sovietice). Într-o emisiune televizată recentă, la întrebarea „Cum ați vota la un eventual referendum privind unirea cu România?”, jenându-se ca o fată mare întrebată dacă s-a mai sărutat, președintele parlamentului Andrian Candu a răspuns că nu răspunde, pentru că este președintele parlamentului…
Așadar, principala trăsătură care deosebește Catalonia de Republica Moldova este că în cazul primei elita și poporul năzuiesc din tot sufletul să obțină independența, statutul de stat, în timp ce în al doilea caz, o mare parte a elitei și o mică parte a poporului (maselor) năzuiesc să desființeze propriul stat.
Și totuși, simt eu că printre moldovenii de azi pot fi identificați mulți catalani…. 

Moldova – Catalonia: câteva considerații cu privire la momentul politic actual

Un cititor mi-a scris pe o rețea de socializare că „Între Catalunia și Basarabia nu există absolut nici o asemănare!”. I-am răspuns că: „1. Excludem denumirea Basarabia, dată Moldovei de Est de imperiul cotropitor rus. Neoimperiul sovietic nu a mai folosit-o. 2. Moldova de Est s-a desprins de Rusia. Catalonia este în proces de desprindere de Spania (rămășița imperiului spaniol). Depinde cum priviți...”.
În Moldova există o predanie că Ștefan cel Mare își numea calul „Catalan” – probabil i-o fi fost adus din Catalonia. (La mijlocul anilor ’90 un om de afaceri – Gheorghe Străisteanu – și-a denumit rețeaua de benzinării „Catalan” – după numele calului Marelui Ștefan. Apoi a înființat primul post privat de televiziune din Republica Moldova. Se pare că un alt om de afaceri – V. Plahoniuc – i-a „furat” rețeta: de la rețeaua „Petrom” a mers spre crearea trustului cu multitudinea de canale TV și posturi radio). Pe lângă această legătură catalano-moldavă, mai pot fi menționate câteva asemănări. Ca și Catalonia, care are în vecinătate un stat cu un popor vorbitor de aceeași limbă – catalană: Andora, Republica Moldova o are alături pe România. Se pare că un element comun este și acela că așa cum în Republica Moldova curentul unionist este deocamdată nesemnificativ din punct de vedere electoral, la fel și în Catalonia, după cum se vede de la distanță, nici nu se discută un eventual scenariu de unire cu Andora.
Dar principala deosebire dintre Republica Moldova și Catalonia este aceasta: în timp ce Catalonia nu are statut de stat independent – de jure – practic (de facto) populația din provincia respectivă are deplina libertate de a se afirma plenar pe toate planurile – mai ales pe cel economic (o demonstrează indicatorii economiei Cataloniei), Republica Moldova este un stat captiv – în consecință sărac și degradat. În timp ce prin economia sa Catalonia a demonstrat că merită să fie un stat, Republica Moldova demonstrează plenar că nu merită statutul de actor al dreptului internațional, necesitând să fie întreținută de UE, România și organisme financiare internaționale (cărora trebuie să le ramburseze creditele – nu se știe cum – în viitor). Cu surprindere am aflat dintr-o emisiune de pe postul „Media TV” din Cimișlia, de la George Simion că cetățenii moldoveni care au credite nerambursate la bănci din RM nu sunt lăsați să treacă frontiera, pentru a pleca peste hotare. Simion a dat de înțeles că gruparea care a acaparat instituțiile statului dețin și instituții bancare. Ea folosește instituțiile statului pentru a-și asigura veniturile. Noțiunea de stat captiv înseamnă instituții de stat captive, dar mai ales – populație captivă…
Poate că cei care luptă acum pentru independența Cataloniei ar trebui să se compare cu Republica Moldova…Și-ar putea schimba viziunea… 

Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute: cum pot supraviețui?

Un stat autoproclamat, dar nerecunoscut (de statul din care vrea să se desprindă) sau parțial recunoscut (de alte state decât cel din care vrea să se desprindă) de regulă este un instrument de exercitare a influenței unei puteri regionale sau globale într-un anumit spațiu geopolitic.
Vezi relațiile:
SUA – Kosovo, Taiwan;
Rusia – Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Republica Moldovenească Nistreană, respectiv RP Lugansk și RP Donețk, respectiv Karabahul de Munte (prin controlul asupra Armeniei);
Turcia – Ciprul de Nord.
Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute (cu recunoaștere limitată) au șanse să se mențină ca entități politice numai beneficiind de sprijinul politic, financiar, logistic, militar al unei puteri globale sau regionale, instrumente de exercitare a influenței cărora și devin... Asemenea state supraviețuiesc dacă aceasta este în interesul unei puteri regionale sau globale.
Catalonia este o excepție incredibilă, care, din păcate, confirmă regula… 

Independența Cataloniei: câteva considerente în raport cu autonomia găgăuză

După reacția autorităților centrale de la Madrid la declararea independenței de către Parlamentul Cataloniei și în condițiile lisei unei recunoașteri din partea statelor lumii, se prefigurează cumva pentru Catalonia scenariul autonomiei găgăuze din Republica Moldova – rămânerea în cadrul statului din care a vrut să se desprindă. Într-adevăr, după ce la 12 noiembrie 1989 primul Congres al poporului găgăuz a proclamat RSSA Găgăuză, ca parte componentă a RSS Moldovenești, iar un an mai târziu, la 19 august 1990, primul Congres al deputaților poporului din partea de sud a Moldovei a proclamat republica separatistă în sudul țării („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri din limba găgăuză mai înseamnă „pământ găgăuz” sau „țara găgăuzilor”) – deja în componența URSS-ului, neobținând sprijin din exterior (nici de la Moscova, nici de la Ankara), găgăuzii au acceptat statutul de Unitate Teritorială Autonomă „Gagauz Yeri” în cadrul Republicii Moldova (la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Gagauz Yeri”, rezolvând astfel disputa pe cale pașnică. Nu se știe cum vor evolua evenimentele în Catalonia. Acesta este un element comun între Catalonia și autonomia găgăuză: ambele nu au obținut sprijin exterior – din partea altor state – pentru independența lor. Și totuși deosebirile între Catalonia și autonomia găgăuză sunt deosebit de mari:
1. În timp ce poporul catalan se află pe teritoriul său istoric, pe care s-a și format ca etnie distinctă de altele din Regatul Spaniol (a fost  încorporată în regat respectiv acum 300 de ani), comunitatea găgăuză a ajuns pe teritoriul moldovenesc după 1812, în urma anexării Moldovei de Est (Basarabiei) de către Imperiul Rus. Anume din acest motiv ar fi corespuns adevărului istoric denumirea „UTA Găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova” în loc de „Gagauz Yeri” sau, cum i se mai zice – Găgăuzia.
2. În timp ce Catalonia a demonstrat că este fezabilă din punct de vedere economic, autonomia găgăuză nu este autosuficientă din punct de vedere economic.
3. În timp ce poporul catalan și-a păstrat identitatea etnoculturală, comunitatea găgăuză a fost supusă unui proces profund de rusificare în timpul perioadei sovietice.
Lista deosebirilor poate continua – ele țin mai ales de numărul catalanilor (între 7-8 milioane) și găgăuzilor (127.835), dimensiunea teritoriilor pe care le ocupă, diverși alți indicatori (despre cei economici am menționat deja mai sus).
Mai presus de toate, lecția pe care ne-au oferit-o ambele cazuri – atât cel găgăuz, cât și cel catalan, este că, indiferent de condițiile și trăsăturile specifice fiecărei regiuni (fiecărei etnii), în absența unui sprijin din exterior și atunci când guvernul central nu acceptă secesiunea, ea este foarte problematică. 

Demersul de independență a Cataloniei: semnale pentru Republica Moldova

Demersul de obținere a independenței Cataloniei a scos la iveală o atitudine oarecum neașteptată din partea autorităților Uniunii Europene. De exemplu, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Nu ne vom amesteca în această dezbatere hispano-spaniolă, dar nu aș dori ca mâine UE să se compună din 95 de state membre”. Această declarație arată pornește, probabil, de la premisa evoluției Uniunii Europene către o federație, în care ideea este de reducere a suveranității statelor membre. Or, Catalonia, dar și Scoția ș.a. state cer independență pentru a dobândi suveranitate. Este clar că asemenea state – nou apărute – cu greu vor putea renunța la independență într-o Uniune Europeană „aprofundată”.
Statul Republica Moldova a fost susținut la momentul declarării independenței de Occident și de comunitatea internațională, în contextul dezasamblării colosul sovietic ce crease probleme de securitate pe întreaga durată a perioadei Războiului Rece. RM a prins în 1991 o fereastră unică (Rusia era atunci slăbită și nu putea impune rămânerea R. Moldova într-un stat comun, cu toate că a impus rămânerea noastră în CSI – prin conflictul transnistrean). Este clar în alte condiții Republica Moldova nu mai obținea independența.
Fiind acum un stat falimentar din toate punctele de vedere (în primul rând economic), care nu ar putea supraviețui fără ajutor extern (FMI, UE, România ș.a.), reacția oficialului european Juncker ar trebui să dea de gândit guvernanților de la Chișinău: dacă Bruxelles-ul nu vrea să vadă Catalonia ca stat membru în UE, care este o putere economică (cea mai dezvoltată și prosperă parte a Regatului Spaniol), de ce europenii ar năzui să vadă în UE Republica Moldova – un stat captiv, deci eșuat – falimentar? Iată de ce alegătorii care votează partide care promovează „integrarea europeană” și cu această ocazie înțeleg mai bine ca înainte că sunt manipulați – prostiți, vorba moldovanului.
          De aceea, situația legată de Catalonia a oferit prilejul guvernanților „pro europeni” să mediteze la perspectiva lor, iar alegătorilor care îi votează – să se dezmeticească și să nu mai fie prostiți și folosiți… Dar oricum, trebuie să mai ai și băgare de samă ca să descifrezi semnale de la Bruxelles...    

Demersul de independență a Cataloniei: semnale pentru Republica Moldova

Demersul de obținere a independenței Cataloniei a scos la iveală o atitudine oarecum neașteptată din partea autorităților Uniunii Europene. De exemplu, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Nu ne vom amesteca în această dezbatere hispano-spaniolă, dar nu aș dori ca mâine UE să se compună din 95 de state membre”. Această declarație arată pornește, probabil, de la premisa evoluției Uniunii Europene către o federație, în care ideea este de reducere a suveranității statelor membre. Or, Catalonia, dar și Scoția ș.a. state cer independență pentru a dobândi suveranitate. Este clar că asemenea state – nou apărute – cu greu vor putea renunța la independență într-o Uniune Europeană „aprofundată”.
Statul Republica Moldova a fost susținut la momentul declarării independenței de Occident și de comunitatea internațională, în contextul dezasamblării colosul sovietic ce crease probleme de securitate pe întreaga durată a perioadei Războiului Rece. RM a prins în 1991 o fereastră unică (Rusia era atunci slăbită și nu putea impune rămânerea R. Moldova într-un stat comun, cu toate că a impus rămânerea noastră în CSI – prin conflictul transnistrean). Este clar în alte condiții Republica Moldova nu mai obținea independența.
Fiind acum un stat falimentar din toate punctele de vedere (în primul rând, economic), care nu ar putea supraviețui fără ajutor extern (FMI, UE, România ș.a.), reacția oficialului european Juncker ar trebui să dea de gândit guvernanților de la Chișinău: dacă Bruxelles-ul nu vrea să vadă Catalonia ca stat membru în UE, care este o putere economică (cea mai dezvoltată și prosperă parte a Regatului Spaniol), de ce europenii ar năzui să vadă în UE Republica Moldova – un stat captiv, deci eșuat? Iată de ce alegătorii care votează partide care promovează „integrarea europeană” și cu această ocazie înțeleg mai bine ca înainte că sunt manipulați – prostiți, vorba moldovanului.

De aceea, situația legată de Catalonia a oferit prilejul guvernanților „pro europeni” să mediteze la perspectiva lor, iar alegătorilor care îi votează – să se dezmeticească și să nu mai fie prostiți și folosiți… Dar oricum, trebuie să mai ai și băgare de samă ca să descifrezi semnale de la Bruxelles…       

Independența Cataloniei: câteva considerente în raport cu autonomia găgăuză

După reacția autorităților centrale de la Madrid la declararea independenței de către Parlamentul Cataloniei și în condițiile lisei unei recunoașteri din partea statelor lumii, se prefigurează cumva pentru Catalonia scenariul autonomiei găgăuze din Republica Moldova – rămânerea în cadrul statului din care a vrut să se desprindă. Într-adevăr, după ce la 12 noiembrie 1989 primul Congres al poporului găgăuz a proclamat RSSA Găgăuză, ca parte componentă a RSS Moldovenești, iar un an mai târziu, la 19 august 1990, primul Congres al deputaților poporului din partea de sud a Moldovei a proclamat republica separatistă în sudul țării („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri din limba găgăuză mai înseamnă „pământ găgăuz” sau „țara găgăuzilor”) – deja în componența URSS-ului, neobținând sprijin din exterior (nici de la Moscova, nici de la Ankara), găgăuzii au acceptat statutul de Unitate Teritorială Autonomă „Gagauz Yeri” în cadrul Republicii Moldova (la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Gagauz Yeri”, rezolvând astfel disputa pe cale pașnică. Nu se știe cum vor evolua evenimentele în Catalonia. Acesta este un element comun între Catalonia și autonomia găgăuză: ambele nu au obținut sprijin exterior – din partea altor state – pentru independența lor. Și totuși deosebirile între Catalonia și autonomia găgăuză sunt deosebit de mari:
1. În timp ce poporul catalan se află pe teritoriul său istoric, pe care s-a și format ca etnie distinctă de altele din Regatul Spaniol (a fost  încorporată în regat respectiv acum 300 de ani), comunitatea găgăuză a ajuns pe teritoriul moldovenesc după 1812, în urma anexării Moldovei de Est (Basarabiei) de către Imperiul Rus. Anume din acest motiv ar fi corespuns adevărului istoric denumirea „UTA Găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova” în loc de „Gagauz Yeri” sau, cum i se mai zice – Găgăuzia.
2. În timp ce Catalonia a demonstrat că este fezabilă din punct de vedere economic, autonomia găgăuză nu este autosuficientă din punct de vedere economic.
3. În timp ce poporul catalan și-a păstrat identitatea etnoculturală, comunitatea găgăuză a fost supusă unui proces profund de rusificare în timpul perioadei sovietice.
Lista deosebirilor poate continua – ele țin mai ales de numărul catalanilor (între 7-8 milioane) și găgăuzilor (127.835), dimensiunea teritoriilor pe care le ocupă, diverși alți indicatori (despre cei economici am menționat deja mai sus).

Mai presus de toate, lecția pe care ne-au oferit-o ambele cazuri – atât cel găgăuz, cât și cel catalan, este că, indiferent de condițiile și trăsăturile specifice fiecărei regiuni (fiecărei etnii), în absența unui sprijin din exterior și atunci când guvernul central nu acceptă secesiunea, ea este foarte problematică.  

duminică, 29 octombrie 2017

Catalonia și Nistrenia (nerecunoscuta RMN): deosebiri ireconciliabile

Președintele parlamentului A. Candu ne-a delectat cu o reacție la proclamarea independenței de către Catalonia față de Spania. El a scris pe o rețea de socializare: „De peste 25 de ani, Republica Moldova simte pe propria piele ce înseamnă secesiune. Parlamentul Republicii Moldova susține pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Regatului Spaniei”.
Nu a fost difuzată vreo știre cu privire la discutarea în parlamentul de la Chișinău a situației din Catalonia. Dacă într-adevăr legislativul nu a discutat subiectul, iar Candu scrie că „Parlamentul Republicii Moldova susține pe deplin” etc., această postare este încă o dovadă a capturării instituției legislative a statului moldovenesc de către gruparea din care face parte Candu. În al doilea rând, șeful parlamentului scrie că „De peste 25 de ani, Republica Moldova simte pe propria piele se înseamnă secesiune”, uitând că Republica Moldova a apărut prin secesiunea de fosta URSS. Sugerarea unei paralele între Nistrenia (autoproclamata și nerecunoscuta RMN) și Catalonia este cu totul deplasată. În Catalonia este vorba de un popor, care are tot dreptul la autodeterminare pe teritoriul său istoric. În Nistrenia nu este vorba de un popor – o etnice, ci de o comunitate formată din moldoveni, ucraineni și ruși. În timp ce catalanii își doresc independența față de Madrid pentru că dispun de un potențial economic ce le permite să se auto susțină (din punct de vedere economic proiectul statal catalan este fezabil), în Nistrenia fără o susținere substanțială din exterior nu poate fi vorba de supraviețuire „independentă”. În timp ce catalanii au toate condițiile pentru a se afirma etnic, economic etc. în cadrul Regatului Spaniol, nistrenii au față de guvernarea de la Chișinău suspiciunea că demnitarii RM vor să-i adauge la populația ținută în captivitate pentru a fi furată (nistrenii, de ex., nu vor să participe la restituirea miliardului furat din rezervele Băncii Naționale).

Era bine dacă președintele parlamentului se documenta înainte de a posta... sau consilierii săi, care îl expun într-o lumină atât de nepotrivită…       

Rugăciunea smereniei

Mi-e rușine pentru ce am fost,
Mi-e rușine pentru că nu-mi fu rușine,
Pentru patimile mișunând în mine,
Pentru anii ce-i trăirăm fără rost.

Fără Tine viața este chin,
Fără sensul Tău viața e tristețe.
Bunătății Tale mă închin,
Dragostei Tale celei mărețe. 

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute: cum pot supraviețui?

Un stat autoproclamat, dar nerecunoscut (de statul din care vrea să se desprindă) sau parțial recunoscut (de alte state decât cel din care vrea să se desprindă) de regulă este un instrument de exercitare a influenței unei puteri regionale sau globale într-un anumit spațiu geopolitic.
Vezi relațiile:
SUA – Kosovo, Taiwan;
Rusia – Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Republica Moldovenească Nistreană, respectiv RP Lugansk și RP Donețk, respectiv Karabahul de Munte (prin controlul asupra Armeniei);
Turcia – Ciprul de Nord.
Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute (cu recunoaștere limitată) au șanse să se mențină ca entități politice numai beneficiind de sprijinul politic, financiar, logistic, militar al unei puteri globale sau regionale, instrumente de exercitare a influenței cărora și devin... Asemenea state supraviețuiesc dacă aceasta este în interesul unei puteri regionale sau globale. 


Catalonia este o excepție incredibilă, care, din păcate, confirmă regula… 

Moldova – Catalonia: câteva considerații cu privire la momentul politic actual

Un cititor al articolului meu intitulat „Catalonia și Republica Moldova: ce au în comun și ce le deosebește” mi-a scris pe o rețea de socializare că „Între Catalunia și Basarabia nu există absolut nici o asemănare!”. I-am răspuns că: „1. Excludem denumirea Basarabia, dată Moldovei de Est de imperiul cotropitor rus. Neoimperiul sovietic nu a mai folosit-o. 2. Moldova de Est s-a desprins de Rusia. Catalonia este în proces de desprindere de Spania (rămășița imperiului spaniol). Depinde cum priviți...”.
În Moldova există o predanie că Ștefan cel Mare își numea calul „Catalan” – probabil i-o fi fost adus din Catalonia. (La mijlocul anilor ’90 un om de afaceri – Gheorghe Străisteanu – și-a denumit rețeaua de benzinării „Catalan” – după numele calului Marelui Ștefan. Apoi a înființat primul post privat de televiziune din Republica Moldova. Se pare că un alt om de afaceri – V. Plahoniuc – i-a „furat” rețeta: de la rețeaua „Petrom” a mers spre crearea trustului cu multitudinea de canale TV și posturi radio). Pe lângă această legătură catalano-moldavă, mai pot fi menționate câteva asemănări. Ca și Catalonia, care are în vecinătate un stat cu un popor vorbitor de aceeași limbă – catalană: Andora, Republica Moldova o are alături pe România. Se pare că un element comun este și acela că așa cum în Republica Moldova curentul unionist este deocamdată nesemnificativ din punct de vedere electoral, la fel și în Catalonia, după cum se vede de la distanță, nici nu se discută un eventual scenariu de unire cu Andora.
Dar principala deosebire dintre Republica Moldova și Catalonia este aceasta: în timp ce Catalonia nu are statut de stat independent – de jure – practic (de facto) populația din provincia respectivă are deplina libertate de a se afirma plenar pe toate planurile – mai ales pe cel economic (o demonstrează indicatorii economiei Cataloniei), Republica Moldova este un stat captiv – în consecință sărac și degradat. În timp ce prin economia sa Catalonia a demonstrat că merită să fie un stat, Republica Moldova demonstrează plenar că nu merită statutul de actor al dreptului internațional, necesitând să fie întreținută de UE, România și organisme financiare internaționale (cărora trebuie să le ramburseze creditele – nu se știe cum – în viitor). Cu surprindere am aflat dintr-o emisiune de pe postul „Media TV” din Cimișlia, de la George Simion că cetățenii moldoveni care au credite nerambursate la bănci din RM nu sunt lăsați să treacă frontiera, pentru a pleca peste hotare. Simion a dat de înțeles că gruparea care a acaparat instituțiile statului dețin și instituții bancare. Ea folosește instituțiile statului pentru a-și asigura veniturile. Noțiunea de stat captiv înseamnă instituții de stat captive, dar mai ales – populație captivă…

Poate că cei care luptă acum pentru independența Cataloniei ar trebui să se compare cu Republica Moldova…Și-ar putea schimba viziunea… 

Catalonia și Republica Moldova: ce au în comun și ce le deosebește

Ieri Parlamentul de la Barcelona a declarat independența Cataloniei. Întreaga omenire (oamenii conștienți) urmărește cu sufletul la gură drama poporului din nord-estul peninsulei italice, care de 300 de ani urmărește idealul eliberării naționale – al redobândirii statului catalan independent. Puțini probabil se gândesc în acest context la unele asemănări și deosebiri între Catalonia și Republica Moldova.
Pentru prima oară am meditat la aceste elemente de legătură moldo-catalană acum câțiva ani, când am citit cartea „Marea Neagră” a marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, în care autorul  expunea o versiune interesantă a apariției poporului catalan. În volumul său „Marea Neagră”, Cartea a II-a „Anticamera Evului Mediu”, Capitolul IV „Imperiile stepei”, el a scris despre „Imperiul de stepă al goților și al olanilor. Simbioza celor două popoare”. În urma invaziei hunilor și a apariției unui nou imperiu al stepei, o parte din poporul creat din simbioza goților și olanilor migrat spre Vest, ajungând tocmai în nord-vestul peninsulei italice, constituind națiunea catalană. Mix-ul (amestecul) goților și olanilor, care a dat poporul catalan, s-a constituit, după expunerea lui Brătianu, la nordul Mării Negre, mai ales în Moldova, de unde au plecat spre Vest. Și nimeni nu ar putea exclude ipoteza că în procesul simbiozei goto-olane cele două entități etnice nu s-ar fi putut contopi și cu populația autohtonă getă, peste are au venit: olanii din Est, iar goții din Nord.
A doua oară m-am surprins reflectând asupra unor elemente comune între Catalonia și Republica Moldova la o conferință de la Universitatea din Oradea, unde o profesoară și cercetătoare de la Facultatea de Limbi străine, cunoscătoare a limbii catalane, consacrându-și comunicarea mișcării de independență a Cataloniei, s-a referit și la asemănarea, atât ortoepică (mai ales a menționat graiul moldovenesc), cât și lexicală, între limbile română și catalană.
Și iată că de ziua Sfintei Parascheva catalanii și-au proclamat independența. Niciun stat nu a recunoscut-o, deocamdată. De aceea, demersul temerar al catalanilor pare cu atât mai dramatic. Ei acționează singuri în numele libertății, împotriva celor care i-au subjugat cândva (acum 300 de ani) și care i-au ținut sub control până acum.
În principiu, cât de departe este lumea contemporană de idealul dreptății naționale. Îndeobște, la nivel teoretic, fiecare admite că fiecare popor are dreptul la existență în cadrul unor granițe naționale (statale). Numai că la nivel practic acest principiu nu este respectat de marile puteri. De ce catalanii sau kurzii nu ar avea dreptul să-și înființeze state naționale pe teritoriile lor istorice? Pentru că statele care au cucerit cândva teritoriile respective nu vor să le cedeze… băștinașilor. Ei ar accepta ca cei care vor să înființeze un nou stat să plece în altă parte. Identificarea autorităților centrale ale statelor polietnice cu teritoriile pe care le dețin, fără să le pese de etniile (popoarele) care conviețuiesc pe acele teritorii – la ele acasă – este primul semn al bolii unor astfel de state. Că ideea (idealul) libertății nu poate fi înfrântă prin nici un mijloc, decât prin exterminarea, genocidul unui popor se știe de mai demult. Vor recurge la așa ceva „legaliștii” și „constituționaliștii” din organele centrale ale Madridului (probabil, încă frustrați de pierderea posesiunilor coloniale din America Latină, vărsându-și veninul acum pe catalani)?
În principiu, ținând cont de comunitatea istorică între moldoveni și catalani, autoritățile Republicii Moldova, care s-a desprins în 1991 dintr-un imperiu (cel sovietic) ar trebui să se solidarizeze cu catalanii dornici și ei de libertate. Numai că: 1. După cum spun unii (ciudați) moldovenii ar fi primit, în 1991, independența „în dar”, fără măcar să o vrea, de aceea nu o valorizează la ei, deci cu cât mai puțin la alții (ca unul care am fost parte a mișcării de eliberare naționale de la sfârșitul anilor ’80, le-aș spune acestora că dacă ei au fost lași, nu trebuie să proiecteze lașitatea lor peste întreg poporul acestei țări); 2. Elita de astăzi a Republicii Moldova a făcut totul pentru ca să compromită ideea de stat moldovenesc independent, susținând ideea posibilității îmbunătățirii situației în țară prin dispariția statului (prin unirea cu România; unii văd o reîncorporare în statul rus aflat în ascensiune și recuperare a teritoriilor ex-sovietice). Într-o emisiune televizată recentă, la întrebarea „Cum ați vota la un eventual referendum privind unirea cu România?”, jenându-se ca o fată mare întrebată dacă s-a mai sărutat, președintele parlamentului Andrian Candu a răspuns că nu răspunde, pentru că este președintele parlamentului…
Așadar, principala trăsătură care deosebește Catalonia de Republica Moldova este că în cazul primei elita și poporul năzuiesc din tot sufletul să obțină independența, statutul de stat, în timp ce în al doilea caz, o mare parte a elitei și o mică parte a poporului (maselor) năzuiesc să desființeze propriul stat.

Și totuși, simt eu că printre moldovenii de azi pot fi identificați mulți catalani….            

joi, 26 octombrie 2017

INFORMATION SECURITY IN MOLDOVA: CHALLENGERS AND RESPONSES

Media pluralism and the concentration of ownership in Moldova
There are a few challenges for Moldova’s media in order to assure the pluralism of opinions in the country. The main one is the increasing concentration of the politically-affiliated ownership of Moldova’s media. This raises concern both for the independence of the press, for its capacity to be the forth power in the state and for the democracy as such. EU and USA has encouraged Moldova to implement democracy and free market. Yet, over 80 percent of the television market is owned by leaders of political parties or by persons affiliated with them.
Several recommendations can be offered in this regard.  Moldova’s media market needs deep reforms that would ensure media freedom and pluralism in society. This can be done by the liberalization of the advertising market, that is monopolized and controlled by the leaders of political parties or by politically-affiliated persons. The goal would be to remove media funding through advertising, from the political control. That would permit to support by the economic agents the free and independent media. Another aspect is the support of the society to free media. This is possible by increasing the media culture of the society.
Republic of Moldova is a post-Soviet state, facing many challenges on its path to democracy. One of the problems is the lack of respecting democratic practices, such as the division of branches of the power in the state. Not only judicial power is suspected to be subordinated to political actors, but also the media, as the fourth power in the state. The increasing consolidation of Moldova’s media in ownership of politicians in power or of persons affiliated with political parties raises big concern for democratic development of the country, integrity of the country’s democratic institutions, independence of the press and pluralism in society. The international community, especially the United States of America and the European Union, has encouraged Moldova’s authorities to create the necessary conditions for media normal activity, such as access to the information of public interest from the state institutions or about state men, which would press the politicians or officials to avoid corruption and embezzlement.
A few reforms are necessary in order to engage meaningfully the state structures and all citizens to improve the media situation, in order to ensure media freedom and pluralism in society. The main challenges for Moldova’s media and pluralism of opinions in the country mean to stop the concentration of Moldova’s media into the hands (ownership) of politicians in power or politically-affiliated persons, as the implications of this phenomenon are very negative for Moldovan society and for democracy in Moldova. However, without a pressure from the part of European Union, USA, international institutions, real progresses in this field are impossible. 

Media literacy and the challenge of fake news
Minority groups from Moldova consume information from Russian media. That pose a challenge to national security and democratic development of the country. External sources are attractive to all Moldovan public, because of the fact that local media outlets cannot be financed at the same level. That leads to the opportunity to manipulate popular opinion and undermine the cohesion of the multiethnic society – the societal security. Lack of media literacy and critical thinking makes Moldova’s audience vulnerable to manipulations, creating an opportunity for external propaganda to divide the society by geopolitical and ethnical criteria.  
The propaganda of Russian media affects Moldova’s media sector and entire society, in the context of hybrid war, countering the Western values, as well as international norms, as territorial integrity and national sovereignty of the states. Trying to reestablish its sphere of influence, Kremlin uses hard power (as in Crimea, Eastern Ukraine) and soft power – by its propaganda, compromising the Western style of life.
Being aware of the danger of Russian propaganda, the example of Baltic countries in facing similar informational challenges is very useful (for example, Estonia created a broadcasting in Russian language – in order to counter Moscow propaganda). 

Information resilience of Moldova’s media sector
The problem of the information resilience of Moldova’s media sector became a matter of national security. The information sector is one of the main spheres of security field. In the same time, the development of resilience of the media sector is one of the main components of the democracy building. Therefore, resilience of Moldova’s media sector is towards internal political actors that want to subordinate and control media resources and towards external instruments of propaganda, which can destabilize the situation in Moldova by supporting pro-separatist movements, parties that are opposite to the European integration into the liberal-democratic space of freedom, security and prosperity.
The experience of Ukraine and Georgia in media sector is very useful for development of resilience in media domain from Moldova, taking into account that those two countries are more advanced. The Ukrainian and Georgian media sectors are more efficient in defending democracy, human rights and countering disinformation. Only a resilient media sector can accomplish such objectives. A few threats, of polarization (West – East) and rise of nationalist rhetoric in public space, are common and must be considered in the process of building resistance to domestic political control and disinformation.
The Moldovan civil society pays attention to information security as an important sector of security field. Being a post-Soviet, young state, Republic of Moldova faces many internal vulnerabilities and external treats. In order to stabilize the internal situation, one of the vulnerabilities that Moldova has to eliminate is the constant attempt from the political actors to influence, subordinate and control media sector. A sign of the fact that a sate became democratic is the presence of an independent media. In must build resilience in order to counter all attempts to subordinate it by diverse political actors.
One of the main threats that Moldova faces is the internal and external propaganda. Supporting pro-separatist movement and anti-Western political forces, the instruments of propaganda can destabilize Moldova. That is why the resilience of Moldova’s media against the Russian Media resources is one of the condition of Moldova escaping from the Russian sphere of influence and of survival of Moldovan state. Being a component of the hybrid war, the information warfare is a special theme researched by several Moldovan NGO’s.

The Ukrainian and Georgian experience in this field is always very useful for Moldovan researchers.

vineri, 20 octombrie 2017

MIȘCAREA DE ELIBERARE NAȚIONALĂ DIN BASARABIA (1917-1918): ASPECTE GEOPOLITICE

Comunicare susținută la conferința cu genericul „Mișcarea populară pentru formarea Republicii Moldovenești: Congresul ostașilor moldoveni (20-27 octombrie 1917)”, 20.10.2017, Casa Armatei, Chișinău.

Trăim pe un petec de moșie vitregit de imperii care s-au perindat de-a lungul istoriei în această parte a Europei. El a fost un obiect, o monedă de schimb între acele imperii. Un punct de început îl constituie Tratatul Ruso-Turc de la 16 mai 1812 privind alipirea (присоединение) interfluviului Pruto-nistrean – partea de est a Moldovei – la Rusia. Nimeni nu a întrebat autoritățile de la Iași, nimeni nu a întrebat populația teritoriului în cauză. Pentru Moldova atunci a apărut problema teritoriului respectiv, pe care Rusia l-a denumit Basarabia.
Problema Basarabiei a fost rezolvată în 1917-1918, când în condițiile prăbușirii Imperiului Rus populația autohtonă din ținut, realizând visul de un veac și ceva de eliberare de sub dominația străină, a proclamat și înființat Republicii Democratică Moldovenească pe teritoriul Moldovei de Est. Astfel s-a văzut că populația majoritară a interfluviului Pruto-nistrean a păstrat de-a lungul timpului de după momentul 1812 conștiința care exista în sânul comunității respective în momentul anexării sau alipirii teritoriului est-moldovenesc la Imperiul Rus. Atunci populația se identifica, din punct de vedere etnocultural: moldovenească, așa cum și limba și-o numea: moldovenească.
De altfel, același fenomen a putut fi observat și în Moldova de Nord-Vest, pe care austriecii au anexat-o în 1774-1775 și pe care au denumit-o Bucovina. În lucrarea sa „Istoria Bucovinei” Ion Nistor a arătat clar că în documentele cancelariei de la Viena, cu privire la populația autohtonă și majoritară a provinciei respective erau folosite sintagmele Moldauische Nation – națiune moldovenească și Moldauische Sprache – limbă moldovenească. Abia mai târziu, după unirea Moldovei cu Valahia în 1859 (când a fost format statul Principatele Unite), și mai ales după 1862 – când a fost adoptată denumirea România (de altfel, la acea vreme se discutau mai multe variante de denumiri – inclusiv Dacia), deci când în România a fost adoptat etnonimul „român” și glotonimul „limbă română”, autoritățile imperiale austriece au adoptat și ele, în provinciile cu populație vorbitoare de aceeași limbă, pe care le stăpânea (Transilvania și Bucovina), aceleași etnonim și glotonim. Până atunci în Transilvania populația majoritară se identifica drept „valahă” – să ne amintim de pildă de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (din latină, însemnând Petiția Valahilor din Transilvania – este numele a două memorii înaintate de liderii națiunii valahe din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, în 1791 și 1792), iar în Bucovina, după cum reiese din documentele citate de Ion Nistor, populația se identifica drept moldovenească la 1775.
În Imperiul Țarist nu a fost desfășurat acest demers (de românizare, cum l-a numit Lucian Boia) prin administrație, sistemul școlar, biserică și presă. De aceea până în momentul istoric 1917-1918 (destrămarea Imperiului Rus) în Basarabia au fost păstrate etnonimul și glotonimul din vechime: binomul moldoveanlimbă moldovenească. De exemplu, referindu-se la niște  cursuri pentru profesori basarabeni – în iunie 1917, Onisifor Ghibu scria: „Părintele Mateevici a vorbit lung, vreo treizeci-patruzeci de minute, fel de fel de lucruri curioase, vorbirea a fost un fel de lecție de istorie a literaturii, plină însă de greșeli. Spunea că noi vom învăța aici limba noastră moldovenească, bisericească, nu limba franțuzită de peste Prut, nici limba gazetelor de la București, din care nu înțelegi nimic, «parcă ar fi tătărească». Literatura noastră trebuie să rămână în strânsă legătură cu literatura rusească, căci numai așa va putea înainta. Limba moldovenească e destul de bogată, încât în ea se pot traduce toate scrierile rusești. Ca argument, citește până la plictiseală, traduceri făcute de el din rusește! Încheie cu o poezie originală a lui: Limba noastră” (Onisifor Ghibu, În vîltoarea revoluției rusești. Însemnări din Basarabia anului 1917, Buc. 1993, p. 164). Întrucât Onisifor Ghibu a arătat contextul în care Alexei Mateevici și-a prezentat poezia – actualul imn al Republicii Moldova – nu încape îndoială cărei limbi – cărui glotonim a fost ea dedicată.
În anul 1917, când Rusia a fost cuprinsă de revoluție, când popoarele de pe întreg cuprinsul imperiului au început să se deștepte din punct de vedere etnocultural și să-și afirme individualitatea și drepturile la existența în propriul stat – independent – reprezentanții populației Basarabiei s-au înscris în procesul de renaștere etnică și de eliberare națională. Documentele de epocă arată clar că atât Congresul Ostașilor moldoveni (20-27 octombrie 1917), Sfatul Țării, convocat la 21 noiembrie 1917, au afirmat conștiința etnică păstrată din 1812 a majorității populației Basarabiei. Sfatul Țării a proclamat la 2 decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească în cadrul viitoarei Federații Ruse democratice. Prin aceasta s-a arătat că în cei 105 ani (1917-1812) de stăpânire a administrației rusești nu s-a constituit o comunitate cu o conștiință etnică distinctă de cea moldovenească, care a existat până în 1812. Ceea ce a ieșit la suprafață a fost conștiința moldovenească, idealul de un secol și ceva al libertății moldovenilor dintre Prut și Nistru în cadrul propriului stat.
Poate fi făcută o paralelă, cu specificitățile de rigoare, între evenimentele din 1917 – destrămarea Imperiului Rus și cele din 1991 – destrămarea URSS. Se poate afirma că evenimentul din 2 decembrie 1917 (proclamarea RDM în cadrul viitoarei Federații Ruse democratice) este ceva asemănător cu proclamarea suveranității Republicii Sovietice Socialiste Moldova în cadrul URSS, la 23 iunie 1990. Declararea independenței RDM la 24 ianuarie 1918 este similară cu declararea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991 (cu deosebirea că în 1918 nimeni nu a recunoscut independența RDM). Congresul ostașilor moldoveni (20-27 octombrie 1917) poate fi asemuit Congreselor Uniunii Scriitorilor din Moldova, care au început în 1987. Se poate remarca faptul că dacă în 1917 forța motrice a luptei pentru eliberarea națională au fost militarii – ofițerii și ostașii – la sfârșitul anilor 80 ai sec. XX forța motrice a fost intelectualitatea: scriitorii, profesorii etc..
Prin Congresul ostașilor, proclamarea RDM de către Sfatul Țării, înaintașii noștri au afirmarea continuitatea statalității moldovenești de-a lungul istoriei în spațiul dintre Prut și Nistru.
Chiar și în actul unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918, s-a avut în vedere păstrarea caracterul particular al statalității moldovenești din interfluviul Pruto-nistrean, prin cele 11 condiții:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
Marea dramă a Republicii Democratice Moldovenești a fost faptul că marile puteri nu i-au recunoscut independența, așa cum s-a procedat, de pildă cu republicile baltice. În acest sens, balticii cinstesc în mod deosebit amintirea evenimentelor din 1917-1918. Astfel, letonii sărbătoresc Ziua Independenței pe 18 noiembrie, aniversând independența fată de Rusia Sovietică din 1918. (În 4 mai 1990, după căderea imperiului sovietic, Letonia și-a declarat independența față de URSS, obținută de facto pe 21 august 1991). Și lituanienii aniversează tot declararea independenței fată de Rusia Sovietică din 1918, ca zi a independenței, pe 16 februarie. Cu toate că Lituania și-a recâștigat independența fată de Uniunea Sovietică pe 11 martie 1990). La fel ca și celelalte două state baltice, Ziua Independenței pentru estonieni marchează data de 24 februarie 1918, când Estonia și-a declarat independența fată de Rusia Sovietică. (Pe 20 august 1991, Estonia și-a recăpătat independența fată de Uniunea Sovietică. Acea primă perioadă de independență a fost extrem de scurtă durată, deoarece trupele germane au intrat în Tallinn în zilele următoare. Cu toate acestea, importanța acelor evenimente a fost valorificată plenar la sf. anilor '80 – începutul anilor '90 de către națiunea estoniană: declarația de independență a fost adoptată la 20 august 1991, reconstituind statul de dinainte de 1940. Practic, cele trei națiuni baltice și-au reconstituit/reactivat în 1991 statele lor. În Lituania, Letonia și Estonia actele de proclamare a independenței din 1918 sunt considerate ca fiind superioare celor din 1991.
Cu toate că situația din RDM a fost diferită de cea din republicile baltice, evenimentele din 1917-1918 din Basarabia au dat dovada păstrării și renașterii tradiției statale moldovenești, a sentimentului unității etnoculturale, moștenit din perioada medievală. Iată de ce statul independent Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, este moștenitorul statului Republica Democratică Moldovenească proclamat la 2 decembrie 1917, respectiv la 24 ianuarie 1918, care la rândul său și-a arătat descendența, pe care nimeni nu i-o poate contesta și de care nimeni nu îl poate lipsi, din statul medieval Principatul Moldova. Schematic, această continuitate poate fi prezentată astfel: Statul medieval Principatul Moldova (de la 1359; la 2 februarie 1365 regele Ungariei a recunoscut independența statului, care de la început s-a numit Moldovlahia) – Republica Democratică Moldovenească (24 ianuarie 1918) – Republica Moldova (27 august 1991). Acestea sunt cele trei repere ale continuității statalității moldovenești.
În toată această perioadă istorică au existat momente în care statul moldovenesc dispărea în interfluviul Pruto-nistrean (este vorba de perioada Imperiului Țarist, de cea sovietică, dar și de stăpânirea turcească în raialele Chilia, Akkerman, Bender și Hotin), dar elemente ale statalității moldovenești nu au dispărut niciodată (vezi statutul de autonomiei al oblastiei Basarabia în Imperiul Rus și RSSM în cadrul URSS). În 1991 idealul independenței statului moldovenesc a devenit realitate și de atunci suntem chemați să-l slujim cu demnitate, să contribuim la prosperarea sa, așa încât să fie respectat pe arena internațională, iar noi să fim mândri de el. Această slujire presupune și cinstirea înaintașilor, care au muncit și s-au jertfit pentru acest ideal.     
Din perspectiva actualului stat Republica Moldova se poate afirma că problema Basarabiei a fost rezolvată la 2 decembrie 1917, respectiv la 24 ianuarie 1918, prin reafirmarea și reanimarea ideii statului moldovenesc. În 1917-1918 populația majoritară a Basarabiei s-a afirmat ca un actor statal independent, și-a exprimat voința de a fi luată în considerare ca atare de comunitatea internațională, a arătat că Basarabia nu este un obiect, ci un subiect geopolitic.

Iată de ce sărbătorirea centenarului evenimentelor din 1917-1918 este un prilej de a ne arăta pietatea față de înaintașii noștri, este o dovadă că cetățenii de astăzi ai Republicii Moldova – succesoare de drept a Republicii Democratice Moldovenești din 1917-1918 – sunt demni de moștenirea ce le-a fost lăsată de precursori.   

joi, 19 octombrie 2017

Misiunea Moldovei după Războiul Crimeii (1856): lecții pentru prezent

Războiul Crimeii (1853-1856) s-a soldat cu schimbări geopolitice semnificative în estul Europei și, în particular, pentru Principatul Moldovei. La acel război alături de Turcia împotriva Rusiei, pe care au învins-o, au luptat Franţa, Marea Britanie şi Sardinia. În 1856, după încheierea  Războiului Crimeii, a avut loc Congresul de Pace de la Paris. Una dintre hotărârile Congresului a stipulat retrocedarea de către Rusia către Principatul Moldova a districtelor Bolgrad, Ismail și Cahul, teritoriu pe care îl răpise de la Moldova prima oară în 1812. Totuși, la Congresul de la Berlin, din 1878, care a urmat războiului ruso-turc din 1877-1878, Rusia a recuperat acea parte din sudul Basarabiei.
Deși nu s-a implicat în război, Moldova, aflată sub suzeranitatea Turciei, a beneficiat de pe urma noii configurări geopolitice a Europei. Totuși, Moldova nu ar fi putut profita dacă puterile europene, învingătoare ale Rusiei, nu ar fi recunoscut dreptul istoric al Moldovei asupra celor trei districte din sudul Basarabiei: Bolgrad, Ismail și Cahul, care i-au fost retrocedate. Moldova primise și își asumase o misiune: era mandatată de puterile europene să vegheze și să asigure securitatea la gurile Dunării.
Momentul 1856 este de învățătură pentru actualul stat Republica Moldova. Eforturile autorităților moldovenești trebuie îndreptate, la etapa actuală, în primul rând spre reducerea vulnerabilitățlor, asigurarea securității țării noastre – fortificarea potențialului său economic și militar. În același timp, se impune o abordare realistă a prevederii constituționale privind neutralitatea: câtă vreme în zona nistreană a țării se află trupe străine (rusești) nu poate fi vorba despre neutralitate la modul practic. De fapt, autoritățile de la Chișinău ar trebui să declare cu claritate că statutul de neutralitate este condiționat de retragerea trupelor străine de pe teritoriul RM. Desigur, acest lucru poate avea loc în condițiile soluționării conflictului transnistrean. Iar soluționarea poate avea loc printr-un acord al marilor puteri și al organizațiilor cu vocație internațională și regională de securitate, atât asupra rezolvării conflictului transnistrean, asupra acordării de garanții de securitate, și, respectiv, asupra recunoașterii statutului de neutralitate al RM – cele trei elemente pot fi incluse într-un document (acord/tratat internațional).

Rămâne un lucru de făcut: autoritățile de la Chișinău să formuleze o misiune a statului moldovenesc, în care comunitatea internațională să creadă și care să asigure semnarea respectivului tratat asupra neutralității Republicii Moldova, inclusiv asupra acordării unor garanții de securitate și a soluționării conflictului transnistrean prin reintegrarea zonei respective în statul moldovenesc. Și misiunea trebuie să fie alta decât cea a exploatării și sărăcirii populației RM prin delapidări și corupție…    

sâmbătă, 14 octombrie 2017

De ce sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului este și hramul Moldovei


Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului are o semnificație specială pentru Moldova. Ea se leagă de o biserică din cartierul Blachernae sau Vlaherne (în limba greacă: Βλαχέρναι) din partea de nord-vest a Constantinopolului, capitala Imperiului Roman de Răsărit. În acest cartier era un izvor căutat, un palat imperial dar și renumita biserică Sfânta Maria din Blachernae (Panagia Blacherniotissa), construită de împărăteasa Pulcheria, soția lui Flavius Marcianus, în anul 450, extinsă de împăratul Leon I (457–474) și renovată de Iustinian I cel Mare (527–565). Astăzi se mai văd doar ruinele palatului imperial alături de zidurile vechii capitale. Biserica Sfânta Maria a fost distrusă de otomani în 1434, dar a fost reconstruită în 1867. 
De această biserică se leagă întâmplarea care a rămas consemnată în istorie și care este sărbătorită an de an pe 14 octombrie. În anul 911, orașul Constantinopol era asediat și lumea strânsă în Biserica Vlaherne cerea ajutor Maicii Domnului. Biserica era împodobită pentru slujba de vineri noaptea. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos era și el acolo, împreună cu ucenicul sau, Epifanie. Cam pe la ora 04.00 dimineața, Sfântul Andrei și Epifanie au avut parte de o descoperire a Maicii Domnului: Maica Domnului a intrat prin ușile bisericii, însoțită de către Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Teologul, împreună cu cetele îngerești. Maica Domnului s-a oprit sub policandrul central al bisericii, a îngenunchiat și a început a se ruga cu lacrimi. Apoi a intrat în Sfântul Altar și s-a rugat din nou. Apoi și-a scos Cinstitul Acoperământ (pânza cu care își acoperea capul) și l-a întins peste credincioșii din Biserica Vlaherne, în timp ce se înălța de la ei. Acest eveniment este cinstit pe 14 octombrie.

Conform filologului Ilie Gherghel, denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi, care au avut o colonie lângă capitală, aproximativ în secolul al VI-lea. Se știe că denumirea statului nostru, la origini, a fost Moldovlahia. Înaintașii noștri se identificau vlahi (nu pot să cred că ei și-ar fi numit țara Vlahia pentru că alții i-ar fi numit vlahi). Faptul că Maica Domnului s-a arătat într-o biserică a comunității vlahe de la o margine a capitalei Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) poate fi interpretat ca o binevoire față de toți vlahii, atât din spațiul nord-dunărean – inclusiv cei din Moldova – cât și față de vlahii sud-dunăreni (rumerii din Istria – Croația, armânii din Macedonia și vlașii din Meglenia). Ar fi util ca această sărbătoare să recapete semnificația ce transpare din cele întâmplate în 911: Maica Domnului i-a acoperit pe cei din biserica din cartierul Vlaherne cu acoperământul Său. Un stat vlah, cum este Republica Moldova (urmașa Moldovlahiei), e bine să cinstească la nivel statal acea făptuire în vecii vecilor. Amin.  

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului: sensuri vechi și noi

Astăzi creștinii (ortodocșii) sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. O sărbătoare cu o însemnătate deosebită pentru înțelegerea stării actuale a societății moldovenești. Așa se face că cetățenii Republicii Moldova se împart în două categorii: 1) cei care se află sub acoperământul Maicii Domnului, 2) cei care se află sub крыша diavolului. Acestea sunt și cele 2 idei naționale în Republica Moldova, pe care le împărtășesc compatrioții noștri: 1) cea a slujirii aproapelui (poporului) – prin dragostea care se revarsă din comuniunea cu Domnul și cu Maica Sa; 2) cea a jefuirii aproapelui (poporului) – prin minciună, manipulare (căci se știe că diavolul este părintele minciunii), ură ce revarsă din comuniunea cu diavolul.
Creștinii – cei cu dragostea, sărbătoresc astăzi. Ceilalți sărbătoresc când mai rad câte un miliard…

Marea problemă a celor aflați sub acoperământul Maicii Domnului este că nu întotdeauna înțeleg că sunt chemați să fie nu numai blânzi, ci și înțelepți, după cuvintele Mântuitorului: „Fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”. Dacă vor înțelege să voteze corect (așa încât apoi să nu fie nevoiți să iasă în PMAN să scandeze „Vrem votul înapoi!”), крыша-rii nu își vor putea face mendrele în această țară binecuvântată de Dumnezeu. Doamne-ajută! 

miercuri, 11 octombrie 2017

Candu versus Sandu: despre intoleranța față de oponentul politic

La dezbaterile de acum o săptămână (4.10) la M1 reprezentantul deținătorilor puterii a comis un derapaj (probabil, fără intenție), care poate constitui un precedent periculos în politicul moldovenesc. El s-a arătat drept un anticomunist acerb, a spus că în momentul în care comuniștii au ajuns la putere, în urma votului majorității electoratului (nu prin „cooptare” de deputați de altă culoare), el a părăsit locul său de muncă din parlament. Atât de tare îi nesocotește pe comuniști. Cu toate că în timpul dezbaterilor privind introducerea în Constituție a vectorului „integrare europeană” președintele V. Voronin i-a spus colegului Candu că în timpul guvernării PCRM salariile pedagogilor au fost majorate cu 800%, performanță pe care actualii guvernanți nu ar putea-o repeta.  
Periculoasă această atitudine a lui Candu, pe care a expus-o în mod fățiș. Căci în popor se aud voci care susțin că actualii guvernanți sunt responsabili de degradarea situației din țară, cu criza din sistemul bancar, implicit cu delapidarea miliardului din rezervele valutare ale BNM, care nu este investigat de organele naționale de resort, cu toate că reprezentanții Procuraturii și ai Centrului Anticorupție au declarat chiar în parlament că știau totul și mult mai bine decât orice companie străină de genul Kroll, dar asta nu a condus la recuperarea banilor în vistieria statului, ceea ce dă de gândit în privința: 1) influenței autorilor furtului, 2) gradului de independență a instituțiilor de investigație din țară.
Cred că ar fi bine ca actorii politici să se respecte. PCRM-ul nu este de vină pentru crimele comise de regimurile Lenin, Stalin, Pol Pot sau Mao Zedong, tot așa cum masa membrilor PDM nu este de vină pentru delapidările, concesionarea aeroportului internațional și a unor zone geografice extinse pentru explorarea gazelor de șist ș.a. operate cu PDM la guvernare. E bine să fie loc pentru respect, politețe, chiar și în politicul moldovenesc…     

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obținerea acordului autorului (titularului blog-ului).  

marți, 10 octombrie 2017

Candu versus Sandu: despre necesitatea introducerii sistemului electoral mixt

Săptămâna trecută (4.10) reprezentantul puterii (A. Candu) și cel al opoziției (M. Sandu) ne-au delectat cu dezbateri la Moldova 1. Pe rețelele de socializare multă lume a dat aprecieri evenimentului. Mi-a plăcut argumentul lui A. Candu cu privire la necesitatea introducerii sistemului mixt de vot: „Dv. știți foarte bine că în Parlament la ora actuală mai sînt mulți deputați care probabil de 20 de ani sunt deputați și care nu fac altceva decât se schimbă dintr-un partid în altul și tot veșnic sînt deputați. Și lucrul acesta se întâmplă pentru că nu există o responsabilitate față de alegător”.   
Legat de această referire oarecum cu dispreț a lui A. Candu la deputații care trec dintr-un partid în altul, parcă ar trebui să alegi din două una: ori domnul Candu este expresia ipocriziei, a șireteniei, îi crede idioți pe telespectatori, făcând-o pe spiritualul (căci transfugii, la care s-a referit cu dispreț – din cauza cărora a trebuit să fie modificat sistemul electoral – au trecut în partidul nașului său, din care și el face parte, consolidându-le controlul asupra instituțiilor statului), ori este întruchiparea inocenței atât de rare în politică, pe care nu poți să nu o admiri și pe care nu poți să nu o îndrăgești.  

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obținerea acordului autorului (titularului blog-ului).  

luni, 9 octombrie 2017

MOLDOVA IN THE CONTEXT OF EU’S EASTERN NEIGHBORHOOD: THE PROBLEM OF THE REGIONAL SECURITY ARCHITECTURE

        Abstract: In the new conditions of security environment in Eastern European region, it is necessary to give suitable answers to all threats. It is appropriate to integrate the security approaches from the three countries of Eastern Partnership program of the European Union Neighborhood Policy (Moldova, Ukraine and Georgia), into the European Security and Defense Policy (ESDP). This step requires deep reforms into the security sectors of the named countries. It would be welcome to elaborate a common Security Strategy for those three countries, which are on the path of the European integration. From this regard, for the Moldovan state it is appropriate to sign an Agreement on Security, as there are signed agreements of political (Association Agreement) and economic (Deep and Comprehensive Free Trade Agreement) cooperation between Moldova and the  EU.   
           It is necessary to establish a regional security architecture – for Eastern Europe (the space of Eastern Partnership Program countries) – as a part of the European continent's security architecture. 
        The role of the Republic of Moldova into the regional security is small (Moldova is still a consumer, not a provider of security), but yet its participation in this process would be useful both for its national security, as well as for the European continent regional security – for the important players.


       Keywords: Regional Security Architecture; Eastern Neighborhood; Eastern Europe; European Union; Republic of Moldova


            Introduction
Moldova is one of the neighboring countries of the EU which still, after 25 years of independence (from 1991 until now), faces difficult problems linked with assurance of its security, in a context of a regional instability. The European Union is interested in stable neighboring countries, both in the Mediterranean and in the East-European border regions. The goal of the European Neighborhood Policy (ENP), including the Eastern Partnership Program, is to contribute to the stabilization – namely: securitization – of the neighboring countries. The Republic of Moldova is a country of the EU’s Eastern neighborhood, a member of the Eastern Partnership Program. The purpose of the EU’s assistance to its neighbors is to contribute to the modernization of the partner countries: for economic growth, social stability, strengthen of the national security and others.     
Among the causes of a bad state, at this time, of the national security of the Republic of Moldova can be mentioned:    
1. Several vulnerabilities, mainly such as corruption, embezzlement on a large scale in the state administration at all levels and in other different state institutions, captured state institutions (because of this: inefficient) and other;       
2. The lack of strategic vision, which does not permit to elaborate a state mission, a policy of a state building, a strategy of the state development, a tactics and a plan of actions regarding all domains, including the sphere of security (one of the main security issue is the settlement of the Transnistrian conflict; the Moldovan authorities do not have yet a settlement plan);
3. A bad connection of Moldovan politicians in power (security policymakers) with scientific researchers in Security Studies – who can provide contemporary approaches and durable solutions for the main security issues. Recently the governing Pro-European Alliance of Republic of the Moldova elaborated and presented to the public a new Security Strategy, which waits to be voted by the Parliament. The contribution of the specialists from civil society in the process of elaborating the document could be much greater if the Moldovan authorities would be interested in collaboration; 
4. The geopolitical dispute and confrontation between Russia and West (USA, EU) on the region of the Eastern Europe – the post Soviet space. Russia wants to keep its sphere of influence, the so-called Near Abroad (Ближнее зарубежье) – as an area of its strategic interests;
5. The unsolved frozen Transnistrian conflict, maintained by the support of Kremlin given to the separatist regime from Tiraspol
6. The proximity of the conflict from Eastern Ukraine (unrecognized Lugansk and Donetsk “people’s republics”): the danger of implementation of the so-called Novorossia project – of junction between Transnistria and Donetsk areas;
7. EU’s sanctions against Russia (imposed from 2014) and Russia’s counter sanctions imposed to EU goods (after signing the Association Agreement, Moldova also received restrictions for the export of its goods on Russian market);
8. The international and regional economic crisis (within the EU and outside). 
Any state has to prove its capability to self-governance (Kissinger, 2015, p. 339, quoted the expression of US President Wilson) – which means its capability to be a state. The contemporary period of globalization is a time of a strong competition between countries; the governance of any recognized international actor has to demonstrate its capacity to maintain, to develop, to build a state. In the current time still there are countries which are qualified as: failed state[1], captive state (by internal oligarchy group/s), state adrift[2], ballast state[3], pseudo-state[4], vagabond state[5], bandit-state[6] and others. Being the poorest country on the European continent (because of the corruption; of the embezzlement on a large scale in the state administration at all levels and in other different state institutions; of the captured – because of this: inefficient – state institutions), the Republic of Moldova still has to prove its capability to be a viable, genuine, respected state. From this regard, Kissinger wrote: “And at the end of the Cold War, in various regions of the world we have seen the phenomenon of «failed states», the «ungoverned spaces» or states that do not deserve this name, because they do not have a central authority and no monopoly on the use of force”[7]. The countries with territorial conflict, with central authorities which do not control some parts of the state territory, also face this problem.  
There is no doubt that all – and especially small – countries depend on the confusion from world order[8], in the new – after the post Cold War period of time. Today we can see attempts in order to reconfigure the geopolitical spaces. The Republic of Moldova is not a subject, but an object of these processes.   
Although the Chisinau authorities have disappointed the European partners (the EU authorities from Brussels and the chancelleries of the capitals of main EU countries, first of all – Berlin) in terms of the image of Moldova as a “success story”, the state of the country depends not only on internal situation, but on external factors too. The atmosphere of geopolitical instability, caused by the Russian annexation of Ukrainian Crimea peninsula and by the military conflict in Eastern Ukraine (in Lugansk and Donetsk regions, where the separatist forces are supported by Kremlin), influences the situation in the Republic of Moldova, where since 1992 there is a frozen conflict in its Eastern region – on both banks of the Dniester River.
In this context, trying to reform the Moldovan state and to adapt it to the European values and standards, the authorities from Chisinau should take all the necessary measures in order to contribute to the negotiation and establishment of the regional security architecture – an agreement between the important geopolitical actors, with respect to the interests of Moldova and of all countries from the Eastern Partnership Program area. The guarantors in 5+2 format of negotiations on Transnistrian conflict settlement – OSCE, Russia, USA and the EU – should be involved into such a process. Although it is not a part of the 5+2 format, the UN also has to be part of the future agreement, which should be approved by the Security Council and by the General Assembly.      
       
            The geopolitical regional and international crisis 
The security environment in the region of the Eastern Europe is characterized by a geopolitical crisis. The Eastern neighborhood of the EU, especially the territories of Moldova, Georgia and Ukraine is a ground of a confrontation between two international polls of power: Moscow and Washington (Brussels – as the headquarters of NATO). According to Simileanu, regardless the adopted definition (there are many), a geopolitical crisis includes and is expressed by:
1. Break with a certain status quo and deteriorating state of balance [balance of powers];
2. Perception of the crisis by the actors as a set of simultaneously or successively threats, dangers and risks;
3. The relative and never absolute character of the crisis;
4. Addressing strategic, respectively geopolitical management;
5. Need of important decisions to stop its development and extending consequences;
6. Frequent possibilities of military confrontations [hostilities][9].  
In terms of security problems and challenges, the new regional context of the Eastern Europe and the new international context relive two main threats for the Republic of Moldova, which both come from non-state actors: 
1. The hostilities in the Eastern Ukraine (2014 – now) show that the project Novorossia – which, according to Feodorov[10], means the junction between the separatist regions of Lugansk and Donetsk (so-called Donbas) from Ukraine, with the Transnistrian separatist region from Moldova – still can be implemented, with the Russia’s military support for separatist regimes.
2. The second threat comes from the Middle East, where “the Islamic State” (ISIS) generates a lot of instability. Moldova was included into “the Islamic State”, on the map published by the terrorist organization, because in the past, in medieval period, Moldova was under the Ottoman Empire’s domination. The Islamic terrorist organization is a danger for the national security of the Republic of Moldova, as the jihadists want to “re-conquer” the Moldovan territory.  
The confrontations in two theaters of military operations – Ukraine and Syria – are not only between local warring parties, but also between two important geopolitical opponents – Russia and the USA. The situation in Syria can influence the evolution of the crisis in Ukraine and vice versa. The Russian Federation is present in both conflicts – in Ukraine and in Syria – because Kremlin seeks to achieve several objectives. The behavior of the Russian Federation on international and regional – Eastern Europe and extended Middle East regions – shows that:     
1. Despite the fact that Russia was involved into the Syrian crisis, it did not give up to support the separatist Lugansk and Donetsk „people’s republics”, following freezing the conflict in Eastern Ukraine according to the Transnistrian scenario, which means that the Kremlin uses in Eastern Ukraine the “Transnistrian” strategy. 
2. By the involvement of Russia in the war in Syria, Russia has shown that it can involve any time in the conflicts from Near Abroad (Moldova, Ukraine, Georgia, Nagorno-Karabakh), in order to defend its zone of interests – its sphere of influence – the post Soviet space.   
3. The instability from Eastern Ukraine negatively affects the situation in the Republic of Moldova (the paramilitary regimes of separatist regions of Ukraine – Lugansk and Donetsk – are a threat for the national security of the Moldovan state, as well as the regime from the Transnistrian separatist region is a threat for the national security of Ukraine, with respect to the Odessa region). 
There are experts who state that between key geopolitical players there is now a hybrid war. In the Feodorov’s view, hybrid war is "A complex of measures, which blends in itself military actions in their traditional understanding with non-military methods of destabilization, destruction and liquidation of the enemy, including the exercise of economic pressure, incitement to political and social conflicts, implementing of subversive activities and of propaganda mass campaigns, known as «psychological warfare» or «informational war»"[11]. According to Joseph S. Nye, Jr. hybrid wars are “an amalgam of conventional weapons, irregular tactics, terrorism and criminal behavior in the area of ongoing conflict”[12]. Countries as Moldova, Georgia and Ukraine are victims of a hybrid war waged by Russia. In comparison with the war in Moldova (1992) and in Georgia (2008), where the Russian Federation used its regular army, in the conflict in Donbas – Ukraine (2014 - present) Kremlin does not recognize its military implication within hostilities in the theater of the military actions (delivering of military personnel, techniques and munitions).     
The recent (in September 30, 2015) involvement of the aerospace forces of the Russian Federation into Syria crisis shows a few elements: 
1. Kremlin tries to enlarge its sphere of influence over the Near Abroad (first time after the collapse of the Soviet Union), namely in extended Middle East;
2. Kremlin has modern military means to intervene anywhere in case of any destabilization, first of all in the Near Abroad region, especially in three countries which are on the path of European integration: Moldova, Georgia and Ukraine, by supporting the pro-Russian radical opposition.
3. In the last period of time president Vladimir Putin does a lot in order to be perceived as a great leader by the leaders of the Western countries, in the context of a great support by the public opinion within Russia

            Transnistrian scenario used by Russia in Eastern Europe. Ukraine crisis 
Some experts and some Media spoke about the Transnistrian scenario, applied by Russia in Ukraine, during the consultations in Minsk (2015) between the representatives of Ukrainian authorities and separatists. The so-called ”Transnistrisation” of a conflict, namely in Lugansk and Donetsk regions of Ukraine, which now are beyond the control of the Kiev central authorities, means its freezing, as the conflict in Transnistrian region was frozen in 1992, after five months of hostilities (March 2 – July 21) between Moldovan Police (later: Moldovan new created National Army) and separatist paramilitary from Nistrian region (from both banks of the Dniester River). The Russian Federation supported logistically and military the NMR, preserving illegally the former 14 Soviet Army in Transnistria. The “Transnistrian” scenario was applied for the first time in Eastern Moldova in 1990-1992, by the creation of an unrecognized so-called “Nistrian Moldovan Republic” (NMR). Now Russia supports financial, military, logistically and so on the consolidation of the unrecognized so-called “people’s republic” of Lugansk and Donetsk from Ukraine.      
The Transnistrian conflict started with the occupation, by paramilitary, of the Moldovan state institutions in the Transnistrian zone and by creating institutions of so-called NMR (proclaimed on September 2, 1990), outside the control of central Moldovan authorities. The aim of using that scenario in 1990-1992 has been to keep Moldova in “Sovereign States Union” (the new name of the USSR) – Corneliu Filip quoted president Snegur – into the Russian Federation’s sphere of influence[13]. At that time the Moldovan political leaders express clearly against the remaining into USSR and against the accession of Moldova into the Community of Independent States (CIS).Today, as it was in 1991, the aim of Russia is to keep all the former Soviet republics within its sphere of influence, do not allow them to integrate into other geopolitical spaces. On December 21, 1991, still Moldovan president Mircea Snegur, in order to avoid the conflict in Transnistria, signed the Alma-Ata Protocol, which made public purposes and principles of CIS. But this has not helped to avoid the conflict. Still, by the scenario applied in Transnistria, Moldova was held in Russia's sphere of influence.
A set of elements show that the “Transnistrian scenario” from 1992 was implemented in the Eastern Ukraine conflict (from 2014 – till now):   
1. Capture of state institutions;
2. Using of paramilitary troops;
3. A great financial, human (by volunteers, retired military or active military “on vacation”), logistic, military support from Russia
 The Russia's stake, keeping conflicts in Eastern Ukraine and in Eastern Moldova, is:
1. To keep its sphere of influence – the geopolitical space dominated by Kremlin: the Near Abroad – the former Soviet Union republics;
2. To block the European integration – the accession into the European Union and, regarding Georgia and Ukraine, the accession into NATO (countries with unresolved territorial conflicts can not accede into those two organizations);
3. Donbas and Transnistria are, for Russia, bridgeheads to the NATO countries from Southern Europe: Romania, Bulgaria, Greece and Turkey and to Western Balkan’s countries such as Serbia, Macedonia, Montenegro, Bosnia and Herzegovina and Kosovo.   
There are a few common features of the Russian involvement into the conflicts in the Republic of Moldova and Ukraine, by hard power (by forcing them) and by soft power (by influencing them without military force): 
1. Both conflicts were held in the Eastern parts of Moldova and Ukraine. In Alex Berca’s opinion, this was caused by the industrial strategic importance of those regions[14]. The strategic importance of those areas is given by the existing industrial complexes there, and proximity to sources of energy and raw materials from Russia.
2. Both conflict regions were populated with Russian workers in Soviet time, under the pretext that Moldova and Ukraine didn’t have enough skilled workers. Subsequently, natives’ families in those industrial areas were Russified, because of a lack of kindergartens and schools with teaching in national language (Moldovan, Ukrainian).
3. The influence of Russia manifested itself in both states (Moldova and Ukraine), the difference is that within the war in Transnistria (Moldova) the troops of the Russian army were involved openly (in Moldova still there are officially Russian troops as: peacekeepers [500] and a Task Force [1000]), while in Donbas (Ukraine) there is no acknowledgment, from Russia, of its military participation, in the war against the Ukrainian army. However, it is known that Russian citizens (volunteers, retired military or active military “on vacation”) fight in Lugansk and Donetsk regions for the self-proclaimed “people’s” republics.
4. Russia has managed to halt Moldova on its European path in 1992, by the scenario applied at the banks of Dniester River. The Transnistrian conflict, even frozen, is an obstacle to the European integration of Moldova until today. Now Russia is acting in order to prevent Ukraine’s advance on the European path, using “Transnistrian” strategy.
5. Russia uses propaganda against the Chisinau and Kiev authorities. The informational war is a component of the hybrid war between Russia and some states from its Near Abroad.  

               The importance of an agreement on the security domain within the EU – RM relations
            After signing, on June 27, 2014, the Association Agreement (AA) between the European Union and the Republic of Moldova, a new era in bilateral relations began. In the new conditions, the Moldovan state preceded to reforms in the Justice System, in the system of public administration, police, in economic field etc. Within the AA, the regulations on security domain are just  a few (on air space, illegal migration, illegal traffic at border and others). The ultimate aim of the ENP, including of the AA with Moldova, is to create a free trade area and economic integration of the partner’s countries with the EU ("a stake in the EU market"), but without the perspective of political integration (joining the EU is still not taken into account; to be associated to Europe ≠ to join the European Union). 
In these conditions, after the implementation of the association agenda by the partner countries – Moldova, Ukraine and Georgia – it would be welcome to return to security issues. From this regard, it would be useful to elaborate a common Security Strategy for the three Eastern partners of EU. More specifically, for each of these states it would be appropriate to negotiate and to sign an Agreement on Security field, as now there are signed agreements of cooperation in the Political field – Association Agreement, and in Economic filed – Deep and Comprehensive Free Trade Agreement, which is a part of the Association Agreement.   
This would help in the process of establishing the regional security architecture – for the Eastern Europe region (the space of Eastern Partnership Program countries) – as a part of the European continent's security. 
The role of the Republic of Moldova into the establishment of the regional security agenda is small (Moldova is still a consumer, not a provider of security, inter alia because of the Transnistrian conflict, which requires the presence of an OSCE mission), but still its participation in this process would be useful for the common goals of establishing a regional security architecture and would be helpful in reaching a viable successful formula. It is important for a country like Moldova to express its interests in such a process and to be helped to solve its security problems. The Moldovan solved security problems (first of all, the settled Transnistrian conflict, within an international format and with guarantees of the big geopolitical actors) will contribute to the European continent regional security architecture.
By associating to the EU, countries like the Republic of Moldova should receive more support from Brussels in all domains, inclusive in the security sphere. The new associated countries can not implement the economic integration (about the political integration yet we can not speak) without the assurance of security, without of a greater involvement of the EU into their security problems.  

            Conclusions
In the current geopolitical context it is necessary to design a regional security architecture for the Eastern Europe. A good formula would be a system of collective security. As one of the countries of the region, the Republic of Moldova must play its role in this process. First of all, Chisinau must solve its internal problems, must reduce all vulnerabilities (such as corruption, embezzlement on a large scale in the state administration at all levels, captured state institutions and other). Then, being a strong democracy, respecting human rights and having a functional free market economy, the Moldovan state should become a provider, not only a consumer of security. 
Without a regional security system, adopted by the main international geopolitical players, with the participation of the small countries like Moldova, the Eastern Europe region will remain an unstable space. The format of the regional security system will be determined within the negotiations between important geopolitical actors: Washington, Brussels and Moscow. Still, it is important that the vision of small countries like the Republic of Moldova to be taken into account. The stake of a formula of assurance of regional security of the Eastern Europe, by the support of the USA and the EU, is to avoid the capture of the East European countries, by Russian Federation, into its sphere of influence.
At the moment, the Republic of Moldova, Ukraine and Georgia have common threats for the national security of each of them. That is why it would be appropriate for them to provide common answers to common threats. One approach would be the elaboration of a common security strategy for those three countries of Eastern Europe – a region which is a ground of a geopolitical confrontation between big geopolitical actors: Russia and West (Washington and Brussels). Situated at the border of two civilizations – Western and Eurasian – Moldova and Ukraine can play a special role in terms of designing the architecture of the regional security. The mission of the two countries will determine a common vision on security architecture, a common strategy and common actions in this regard. 
In the new security environment in the Eastern European region, it is necessary to give suitable answers to all threats and to eliminate all the risks. As the three countries (Moldova, Ukraine and Georgia) from Eastern Partnership Program of European Neighborhood Policy face similar security problems, it would be appropriate to integrate the security approaches from the named three countries, associated to EU, into the European Security and Defense Policy (ESDP) of EU. This step requires deep reforms into the security sectors of Moldova, Ukraine and Georgia.
Thus, as in the new international and regional conditions the security threats are almost the same for Moldova, Ukraine and Georgia, it could be appropriate:
1.      To elaborate a common Security Strategy;
2.      To integrate the security approaches from the named three countries into ESDP.
3.      To sign an Agreement on Security, as there are signed agreements in political and economic fields.   
It is necessary to establish regional security architecture – for the Eastern Europe (the space of Eastern Partnership Program countries) – as a part of the European continent's security, which should be designed into ESDP. The Italian initiative, expressed at the Bratislava informal EU summit (September 16, 2016), on defense cooperation, of creating a coalition of member countries willing to establish a joint permanent military force, shows that the importance of the EU as a regional actor and the importance of ESDP as its instrument will grow. The decision is not taken yet. The European elites will debate over how far EU countries should assure more effectively its security. But the Republic of Moldova must be ready to take advantage from these evolutions.   
Being situated in the same Eastern European region, the Republic of Moldova and Ukraine have common goals and common challenges to their national security. The efforts of the two neighboring friendly states are directed towards the exit from the space of Near Abroad – the Russia's sphere of influence – and towards the integration within the space of the European civilization (European Union). In order to achieve this strategic goal, Chisinau and Kiev could use common approaches and take common actions, respecting national interests of each sovereign country.    

         Bibliography:   

1.      Berca, Alex, Ucraina. Un punct de vedere geopolitic [Ukraine. A geopolitical point of view], Editura Top Form, București, 2014. 
2.      Feodorov, Yury, Hybrid war a là Russe – Гибридная война по-русски. Biznespoligraf, Kiev, 2016.  
3.      Filip, Corneliu, Dosarul transnistrean. Istoria unui «conflict înghețat» [Transnistrian folder. History of a "frozen conflict»], Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2011.
4.      Ghica, Luciana Alexandra; Zulean, Marian, Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese [National Security Policy. Concepts, institutions and processes], Editura Polirom, Iași, 2010.
5.      Kissinger, Henry, Ordinea mondială [World Order], Editura Rao, București, 2015.
6.      Nye, Jr. Joseph S., Viitorul puterii [The Future of Power], Editura Polirom, Iași,     2012.
7.      Simileanu, Vasile, Conflicte asimetrice [Asymmetric Conflicts], Editura Top Form, București, 2011.
8.      Snegur, Mircea, Labirintul destinului, Memorii, Volumul 2 [Labyrinth of destiny, Memories, Volume 2], Chișinău, 2008.
9.      Snegur, Mircea; Volkov, Eduard, Otkrovennyye dialogi [Sincere dialogues], Chișinău, 2008.
10.  Străuțiu, Eugen; Tabără, Vasile, A comparative analysis of the development of the two banks of the Dniester. Implemented policies, desirable policies, Techno Media, Sibiu, 2015.
 


           Article published in Studia Securitatis, nr. 1/2017, P. 32-43, Sibiu, Romania.  






[1] Henry Kissinger, Ordinea mondială, Editura Rao, București, 2015, p. 296; Vasile Simileanu, Conflicte asimetrice, Editura Top Form, București, 2011, p. 78.  
[2] Vasile Simileanu, Conflicte asimetrice, Editura Top Form, București, 2011, 79.
[3] Ibidem, p. 109.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem, p. 78.
[6] Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean, Politica de securitate națională. Concepte, instituții,  Editura Polirom, Iași, 2010, p. 150.
[7] Henry Kissinger, Op. cit., p. 296.
[8] Ibidem, pp. 299-301.
[9] Vasile Simileanu, Op. cit., 2011, p. 211.  
[10] Yury Feodorov, Hybrid war a là Russe – Гибридная война по-русски, Biznespoligraf, Kiev, 2016, pp. 46-48.
[11] Ibidem, p. 8. 
[12] Joseph S. Nye, Jr., Viitorul puterii, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 51.
[13] Corneliu Filip, Dosarul transnistrean. Istoria unui «conflict înghețat», Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2011, p. 155.

[14] Alex Berca, Ucraina. Un punct de vedere geopolitic, Editura Top Form, București, 2014, p. 72.    

Postări populare