vineri, 30 iunie 2017

Despre alegătorii moldoveni: ce scapă puterii și opoziției

Se pare că există un consens între putere și opoziție: puterea crede că alegătorii sunt manipulabili (proști: votează pentru unii, apoi ies în piață la miting scandând „Vrem votul înapoi!”); pe de altă parte și opoziția se teme că deoarece alegătorii moldoveni sunt manipulabili (proști), cei de la putere se vor menține acolo prin noul sistem electoral.

Ceea ce, se pare, nu înțeleg nici puterea, nici opoziția, este că alegătorii moldoveni nu sunt proști, ci au momente de prostie. Mai mult, după respectivele momente de prostie le vine mintea la loc – după cunoscuta zicală: Dă-mi, Doamne, mintea moldovanului cea de pe urmă. Iată de ce cred că va fi interesant următorul scrutin al parlamentarelor. Se pot face pariuri…  

MISIUNEA STATULUI MOLDOVENESC: DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT

МИССИЯ МОЛДАВСКОГО ГОСУДАРСТВА: ОТ ВОЗНИКНОВЕНИЯ ПО НАСТОЯЩЕЕ ВРЕМЯ


MOLDOVAN STATE MISSION: FROM THE ORIGINS TO PRESENT

           Abstract: One of the main trends of contemporary world is the return of the nations to dignity and self-affirmation. A defining characteristic of countries with responsible governments is formulation and implementation of a state mission. From the beginning of its statehood, Moldova had a mission related to security: the securitization of the Hungarian Eastern border, of the Moldovan commercial road, connecting Northern and Southern Europe. 
           Nowadays Republic of Moldova does not have a clear mission, regarding its regional role. The duty of Moldovan presidency is to elaborate the mission of the state, which should be a part of the country project.     

Cuvinte cheie: Misiunea statului, identitate, proiect de țară, idee națională, Studii de Securitate, Moldova.
Ключевые слова: Миссия государствa, идентичность, проект страны, исследования по безопасности, Молдова. 
Keywords: State mission, Identity, State project, National idea, Security Studies, Moldova.

Statul moldovenesc: în căutarea demnității și a nobleței pierdute
Una dintre tendințele definitorii ale lumii contemporane este revenirea națiunilor la demnitate și auto(re)afirmare. Sloganul cu care a câștigat alegerile prezidențiale Donald Trump ”Let’s make America great again!” s-a înscris perfect într-un context internațional în care:
1. Rusia lui Vladimir Putin face eforturi susținute și cu succes în privința reîntoarcerii statutului de mare putere, pe care l-a avut URSS, succesoarea căreia este Rusia;
2. Conducerea politică a Chinei de multă vreme a pus la temelia dezvoltării statului concepția de pe timpul împăraților chinezi, conform căreia entitatea statală respectivă este centrul pământului; drept urmare toate politicile guvernării comuniste de la Pekin au ca scop dezvoltarea și creșterea ponderii Chinei pe plan internațional;
3. Politicieni de la putere din Turcia fac apel la tradiția imperială otomană, promovând concepția pan-otomană, care vizează renașterea Turciei și impunerea sa ca un pol de putere peste spațiul care a aparținut cândva Imperiului Otoman.
4. Țări ca India, Brazilia, Africa de Sud, statele „noii tigri asiatici” (de exemplu, Coreea de Sud ș.a.) – cu un ritm de dezvoltare economică deosebit de accelerat, ca să nu mai menționăm Germania și Japonia, au veleități de puteri emergente.
5. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord iese din UE tocmai pentru a redeveni un centru în lumea multipolară.
În lume se observă o concurență acerbă între actorii dreptului internațional. Practic, în prezent suntem observatorii constituirii unei noi ordini mondiale – are loc reîmpărțirea sferelor de influență. Oricât ar părea de trist pentru unii teoreticieni ai Studiilor de Securitate, Idealismul cedează teren implacabil în fața Realismului. Se pare că în prezent se profilează o perspectivă clară în ceea ce privește viitorul comunității internaționale: statele cu guvernări inconștiente, care au ca unic scop delapidări din banii publici, nu vor putea rezista ca entități statale, vor dispărea de pe harta lumii, fiind înghițite de state consolidate, puternice, cu guvernări ce servesc interesele poporului de către care au fost alese.   
Pe acest fundal se pare că Republica Moldova se prezintă ca un stat degradat moral, intelectual, biologic (demografic) și fizic (scade calitatea solului și a apelor – prin poluare, prin proliferarea organismelor modificate genetic, prin utilizarea nesăbuită a chimicalelor ș.a.). Este un stat care nu are o misiune formulată, o menire, un rost.
De ce poporul Moldovei, împreună cu guvernanții, au ajuns într-o asemenea stare de degradare? De ce statul moldovenesc nu se înscrie în tendința ce se manifestă la nivel global – de revigorare a statelor-națiune?
Religia Creștină (Ortodoxă) conferă prin definiție demnitate credincioșilor (smeriți) ai Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se face că un popor, care se declară peste 90% creștin-ortodox, este atât de lipsit de demnitate? Nu cumva identitatea creștin-ortodoxă este una de formă (de fațadă), iar în sufletele lor majoritatea moldovenilor nu prea au de-a face cu valorile creștine, respectarea cărora conferă credincioșilor demnitate și noblețe? Sunt întrebări ce merită răspunsuri.
           
Identitatea națională moldovenească
Cercetătorul american Robert Kaplan, consideră că Republica Moldova este un stat mult prea slab, cu o identitate națională slabă, ceea ce face țara vulnerabilă în fața pericolelor externe. În opinia sa, țara noastră are instituții slabe, netransparente și corupte. „Identitatea națională în Moldova este slabă”, a opinat Kaplan [1].
Într-adevăr, problema identității naționale (sau statale) moldovenești este una complexă, datorită mai multor factori, printre care merită să fie menționați câțiva, mai importanți:
1. Populația țării este multietnică, națiunea fiind constituită din mai multe comunități etnice – una majoritară și mai multe minoritare.
2. Comunitatea etnică majoritară este una divizată în funcție de etnonim: o parte (majoritatea) se identifică moldoveni, o altă parte se identifică români.
3. Nu există tradiții ale funcționării statului moldovenesc (au dispărut demult purtătorii lor). De aceea, moldovenii trebuie să depună eforturi susținute pentru a resuscita organismul statal moldovenesc.
O identitate se bazează pe valori. În cazul statului moldovenesc este vorba de următoarele seturi de valori:
1. Religioase: creștin ortodoxe – poruncile și tradiția (peste 90% din cetățenii moldoveni se declară creștin-ortodocși).
2. Etno-culturale: limba comunității majoritare (există două glotonime utilizate în spațiul cultural și politic moldovenesc: cel tradițional și constituțional – limbă moldovenească și un altul –  limbă română) și tot ce a fost creat în această limbă; creațiile folclorice – cântece și dansuri populare, port popular ș.a.
3. Social-politice: valorile democratice, consfințite în constituția țării – drepturile omului, statul de drept.
Autoritățile statale trebuie să acționeze în vederea asumării de către populația țării a acestor valori. Atunci când ele vor fi împărtășite de marea majoritate, când vor fi comune – identice pentru cât mai mulți, se va putea vorbi despre o identitate națională moldovenească puternică. Dar acest deziderat poate fi realizat printr-o politică de stat privind construcția și implementarea identității statale. Practic, este vorba de construcția statală (state-building), în sensul realizării unui pact societal privind elaborarea (identificarea) elementelor comune, adoptarea și asumarea unei identități moldovenești statale (naționale) de către toți cetățenii țării. 

Idee națională și proiect de țară
În unul dintre manuscrisele sale Mihai Eminescu nota: „Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe care olarul o pune oricărei oale încât le poți înșira și aduna pe toate la un loc pe un fir de ață. Fără idei comune, nu există popor” [2, p. 146]. Expresia eminesciană idee comună (a unui popor) mai este folosită în perioada contemporană și sub forma idee națională.  
În spațiul post-sovietic, mai ales în Federația Rusă ș.a., se discută mut pe marginea conceptului de idee națională. După prăbușirea ideii comuniste, care fusese pusă la temelia statului sovietic și care s-a dovedit a fi falimentară, conceptul de idee națională face trimitere la o ideologie (un set de valori) de stat, care ar lua locul celei comuniste desuete. Până în prezent nu se poate afirma că în vreun stat post-sovietic s-a reușit elaborarea unei idei naționale. Căutările continuă.
Totuși, o idee națională, dezvoltată într-un proiect național sau proiect de țară, este un element indisolubil pentru buna dezvoltare a unui stat la etapa contemporană. O idee națională poate contribui la consolidarea identității naționale (statale). De altfel, între cele două noțiuni există o legătură indisolubilă: o idee națională generează o identitate puternică și viceversa. Conceptul de idee națională a unui popor este legat și de noțiunile ideal naționalvis național.  Formularea ideii naționale și elaborarea proiectului național este o responsabilitate a păturii politicienilor și a intelectualității oricărui stat – a specialiștilor în Studii de Securitate, dar numai în condițiile în care va exista o nevoie conștientizată de politicieni, respectiv o cerință în acest sens din partea politicului către experți.  
În prezent societatea moldovenească se află în căutarea unui sens sau rost (pierdut?). Sensul/rostul trebuie identificat, formulat și elaborat ca misiune, ca proiect de țară. Numai pentru un asemenea proiect (pentru un sens, pentru un rost, pentru o cauză, pentru o idee comună) cetățenii unei țări se pot uni, își pot sluji țara, se pot sacrifica pentru ea, în caz de necesitate.
Din anul 2009 guvernarea pro-europeană de la Chișinău a avansat obiectivul strategic de integrare europeană a RM. Este integrarea europeană o idee națională pentru statul moldovenesc? Datorită divizării societății moldovenești în două părți aproximativ egale, una dintre care se pronunță pentru vectorul vestic de integrare, iar cea de a doua – pentru vectorul estic, integrarea europeană nu se prezintă drept o idee națională (împărtășită de majoritatea societății). Chiar și în unele state din interiorul UE ideea integrării europene, sau a calității de membru al Uniunii, poate constitui un măr al discordiei (vezi cazul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, electoratul căruia a votat în cadrul referendumului din 23 iunie 2016 pentru ieșirea țării din UE, cu scorul de 51,90% la 48,10% [3]). De altfel, pentru un stat ca Republica Moldova, rămas în urmă în dezvoltarea sa în mai multe domenii, integrarea europeană este o modalitate optimă pentru modernizarea și eficientizarea sistemelor politic, de justiție, economic, social ș.a.. Preluarea și implementarea standardelor și practicilor europene în materie de relații interetnice, inclusiv în ceea ce privește elaborarea de politici multiculturale, pot contribui la perfecționarea relațiilor în cauză și, prin aceasta, la asigurarea securității societale a Republicii Moldova. Accesul produselor moldovenești pe piața de 500 milioane consumatori din UE poate contribui la creșterea economică a RM. Așadar,  integrarea europeană este un instrument eficient în dezvoltarea și modernizarea statului. Într-un proiect de țară însă, politicienii de la putere trebuie să identifice elemente cu care Republica Moldova să fie utilă în cadrul UE (pentru statele sale membre) – în plan regional și pentru întreaga comunitate internațională.
Un proiect de țară ar putea să fie structurat pe cele cinci sectoare (teoretizate de Școala de la Copenhaga) ale conceptului de securitate. Autorii săi ar trebui să scoată în evidență care poate fi aportul statului moldovenesc în cadrul regional și internațional – deci ce poate oferi RM – în sectoarele: economic, de mediu, societal, politic și militar. Dacă vor fi stabilite obiective temerare, dar realiste și identificate resursele necesare, statul moldovenesc poate încerca să se afirme plenar pe plan regional și internațional, să-și acrediteze o identitate inconfundabilă, să-și împlinească un rost (pe care să și-l asume). Un proiect de țară presupune o misiune, o viziune (exprimată într-o concepție), o politică (de edificare statală), o strategie, o tactică și un plan de acțiuni. O misiune a unui stat vizează un vis, un ideal național.
Păstrând proporțiile, se poate afirma că în prezent situația statului Republica Moldova se aseamănă celei a Franței după al doilea Război Mondial. În acea perioadă problema pe care și-o punea, spre rezolvare, președintele de Gaulle, era: „cum se putea restaura identitatea unei țări copleșite de sentimentul eșecului și al vulnerabilității” [4, p. 525]. În acest sens, „Conducând o țară sleită de conflicte întinse pe o întreagă generație și de decenii de umilință, de Gaulle judeca politicile nu atât după criterii pragmatice, cât în funcție de capacitatea lor de a contribui la refacerea sentimentului francez al propriei demnități” [4, p. 526]. Este un exemplu pentru guvernarea de la Chișinău.  

Misiunea unui stat
În Știința Managementului, cu referire la organizațiile profit – întreprinderile economice, este utilizată această relație între câteva noțiuni, care rezultă una din alta astfel: misiune => viziune => politică => strategie => tactică => plan de acțiuni. Aceiași abordare este valabilă și pentru celelalte tipuri de organizații: partid politic, asociație obștească, Biserică și chiar stat.
Fără o misiune a unei entități nu există o viziune privind dezvoltarea sa, căci viziunea rezultă din misiune. Una dintre cauzele pentru care lucrurile merg prost în Republica Moldova este și (sau este în primul rând!) lipsa unei misiuni a statului, formulată și conștientizată, respectiv asumată de către conducerea politică și poporul țării.
În prezent se poate vorbi despre misiuni formulate și puse în aplicare în mod sistematic,
ale unor țări ca:  
1. SUA: de promovare a democrației în lume, a valorilor liberale,
2. Rusia: Imperiul Țarist – apărarea creștinilor ortodocși; URSS – promovarea comunismului; actuala Federație Rusă – apărarea valorilor tradiționale (deci promovarea ideologiei conservatoare), promovarea sistemului internațional multipolar (chiar dacă aceste deziderate sunt contestate de unele voci [5]),
3. China: realizarea statutului de principală putere economică mondială, din care rezultă instaurarea dominației geopolitice în regiunea Asiei de Sud.
Există și alte state care și-au asumat misiuni pe care le implementează cu succes (Germania – de motor economic al UE; Japonia – cu veleități de putere economică mondială, specializată în producerea de tehnologii înalte – Hi-Tech ș.a.).       
O misiune nu trebuie să repete interesele naționale ale unui stat – asigurarea securității în toate sectoarele (Școala de la Copenhaga a stabilit primele 5 sectoare, la care adăugăm sectorul informațional, importanța căruia a crescut mult în ultima perioadă de timp):  
1. economic: asigurarea bunăstării;
2. societal: realizarea unei păci societale, a unei societăți consolidate;
3. mediu ambiant: măsuri de protejare;
4. politic: instituții consolidate;
5. militar: consolidarea forței militare;
6. informațional: întărirea capabilităților de apărare a sistemelor informatice (IT) în fața posibilelor atacuri ale hackerilor, protejarea spațiului informațional național.  
Aceste interese sunt universale, adică sunt comune tuturor statelor care se respectă.
De asemenea, o misiune nu trebuie să repete prevederile din constituția țării.
În schimb, o misiune trebuie să fie împărtășită de majoritatea societății – de majoritatea cetățenilor unui stat. O misiune este un stimulent extraordinar pentru dezvoltarea plenară a unei țări pe toate planurile. Misiunea este o parte componentă a unui proiect de țară.  

Misiunea statului moldovenesc
1)  Perioada originilor – prestatală (a apariției statalității)
De la începuturile sale formațiunea teritorial-administrativă moldovenească a avut o misiune legată de securitatea regională. Regele ungar Ludovic cel Mare de Anjou,  conducătorul statului medieval maghiar, a creat o marcă de apărare împotriva tătarilor, pe teritoriul de unde avea să pornească statalitatea moldovenească. Prin acest teritoriu tătarii obișnuiau să atace Transilvania și Ungaria prin trecătorile Carpaților Orientali. Din cauza repetatelor incursiuni tătare, regii maghiari de la începutul secolului al XIV lea au luat decizia de a ocupa o parte a teritoriului de dincolo de Carpați și a-l transforma în zonă tampon de apărare. Mai precis, regele Ludovic a luat decizia de a transforma o parte a zonei de la est de Carpați în marcă militară de graniță, supusă regatului ungar. Printre cei trimiși în zonă (în 1343, după alți cercetători – în 1345) se afla și un lider local din Maramureș, Dragoș din Beden. Acesta avea misiunea de a elibera zona de tătari și de a cuceri teritoriul menționat și destinat formării mărcii de apărare. Regele maghiar a luat în stăpânire țintirile dintre Siret și munți, cu valea Sucevei, Bistriței, Trotuș. În 1353 aici era o marcă de apărare a Ungariei, condusă în numele regelui Angevin de legendarul Dragoş. Mai mult decât atât, acesta întemeiază un soi de dinastie locală, fiind urmat la conducerea mărcii de fiii săi Sas și Balc.  
Întemeietorul Moldovei a fost însă voievodul maramureșean Bogdan, din Cuhea, care s-a răzvrătit împotriva coroanei maghiare. Aflându-se în conflict cu maghiarii, printr-o acțiune energică, el a cucerit marca respectivă și a întemeiat noul Principat, devenind voievod al Moldovlahiei (denumirea originară a țării). Bogdan era un cneaz din Maramureș, care stăpânea 22 de sate și avea centrul cnezial la Cuhea. Cel mai probabil, Bogdan de Cuhea se revoltase împotriva autorității regelui maghiar, păstrându-și religia ortodoxă. În 1359, își strânge oamenii de pe domenii, supușii și vasalii, și trece munții în Moldova. Va ataca și va cuceri, în perioada 1359-1365, marca de apărare maghiară. Bogdan și moldovenii (localnicii care l-au susținut) au ieșit învingători. Acest lucru este consfințit de un document din 2 februarie 1365, ce poate fi considerat actul de naștere al statului independent Moldova. „Noi având în vedere serviciile sale strălucite (se referă la Balc, fiul lui Dragoș), mai ales în tara noastră moldovenească, pe care le-a făcut nu fără vărsarea propriului sânge și fără răni și cu moartea fraților săi, a celor apropiați și a slujitorilor săi, îi dăm o moșie, numită Cuhea, în tara noastră a Maramureșului cu satele Ieud, Bascov, amândouă Vişaele, Moiseni, Borşa şi amândouă Seliştele din aceeași tara a Maramureșului, cu toate pertinențele sale, anume ape, păduri și munți și orice s-ar ție de ele. Pe care moșie am luat-o dela Bogdan voievodul și dela fiii lui infidelii noștri notorii. Căci Bogdan și fii lui, prin lucrarea diavolului, dușmanul neamului omenescu, depărtându-se dela credința ce ne-o datora, au trecut pe de-ascuns din regatul nostru ungar în țara amintită a Moldovei și s-au silit s-o păstreze spre ofensa Majestății Noastre” [6], scria regele Ungariei într-un document de mare însemnătate pentru istoria Moldovei.  Din acel moment regii Ungariei nu au mai putut niciodată recupera acest teritoriu, care a devenit Voievodatul Moldovlahiei, mai târziu: Principatul Moldovei.

2) Perioada afirmării statului moldovenesc independent
Din 1359 până în 1484 (ocuparea de către Imperiul Otoman a cetăților moldovenești Chilia și Cetatea Albă – a litoralului moldovenesc al Mării Negre), statul moldovenesc a avut o misiune clară de securitate regională: protejarea drumului comercial care traversa țara – din nord (dinspre Liov) până la cetățile – porturi din sud (Chilia și Cetatea Albă). Acea cale comercială mai era numită „drumul moldovenesc”. Moldova era o punte de legătură între Europa Centrală (în primul rând Polonia, care i-a acordat sprijin) și spațiul Mării Negre (Imperiul Otoman), deci o punte de legătură între Nordul și Sudul Europei, între Nordul Europei și Orientul Apropiat. Statele și imperiile limitrofe erau interesate în păstrarea statului moldovenesc, pentru că el asigura un echilibru geopolitic în regiune. Este posibil ca acesta să fi fost factorul principal datorită căruia statalitatea moldovenească s-a perpetuat până în prezent. În toată istoria sa Moldova a avut o misiune legată de securitatea regiunii din care a făcut parte.
De la pătrunderea în regiune a puterii turce, mai ales pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457 – 1504) și până în 1538 (anul cuceririi de către turci, conduși de sultanul Suleiman Magnificul, a cetății Tighina și a acceptării de către Moldova a suzeranității turce) Moldova își asumase misiunea de apărare a Creștinătății – adică a Europei, țara noastră fiind atunci „poarta Creștinătății”. O formulare a acestei misiuni a Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan cel Mare, din 12 ianuarie 1474, către prinții Europei: „Țara noastră este poarta creștinătății, pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei-Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, noi, i-am tăiat dușmanului mâna cea dreaptă”. Din acest pasaj rezultă că Domnitorul moldovan Ștefan al III (cel Mare) și-a asumat, împreună cu poporul său, misiunea de a apăra Creștinătatea – Europa perioadei medievale – de pericolul ce emana de la Imperiul Otoman. 
În perioada 1538-1859 (în cazul teritoriului Moldovei  de Est, adică al Basarabiei – până în 1812) Moldova a făcut parte din spațiul geopolitic otoman, având o suveranitate limitată, dar fiind un stat-tampon între imperiile Rus, Otoman și Austriac. Un moment special l-a constituit anul 1856 – sfârșitul Războiului Crimeii. Într-un articol din 2 noiembrie 1879 marele intelectual Mihai Eminescu a consemnat misiunea statului moldovenesc asumată din 1856. Se știe că în urma războiului Crimeii (1853-1856), puterile europene (Anglia, Franța, Sardinia și Imperiul Otoman), care au învins Rusia, i-au impus să retrocedeze Moldovei regiunea gurilor Dunării – trei districte basarabene: Cahul, Bolgrad și Ismail. Din acel moment Moldova a primit (și-a asumat) o misiune legată de securitatea zonei gurilor Dunării. Eminescu scria: „Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncei străbunilor noștri” [7, p. 213]. Marele înaintaș a scris despre necesitatea ridicării nivelului de cultură al poporului țării – la nivelul misiunii geopolitice, încredințate de către puterile respectivului moment istoric și care a fost asumată de Moldova.  
În perioada (16/28 mai) 1812 – (24 ianuarie /6 februarie) 1918 Moldova de Est (Basarabia) a fost integrată în Imperiul Rus, fiind aservită intereselor Sankt-Petersburgului.
Republica Democratică Moldovenească (24 ianuarie – 27 martie/9 aprilie 1918) nu a fost recunoscută de niciun alt stat.   
În perioada 1918 – 1940 Basarabia, ca parte a statului român, a fost aservită intereselor României, atunci când statul român își asumase misiunea de apărare în fața pericolului sovietic.   
În perioada 1944 – 1991 Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost aservită intereselor URSS, participând la îndeplinirea misiunii de contrabalansare a flancului sud-estic al NATO.  
De la 27 august 1991 până în prezent autoritățile Republicii Moldova nu au formulat o misiune a tânărului (renăscutului) stat.
    
3) Misiunea Republicii Moldova
Aflându-se la granița între două civilizații – Occidentală (Uniunea Europeană) și Slavo-Ortodoxă (Uniunea Eurasiatică), în prezent Republica Moldova poate fi o platformă de convergență a intereselor, inclusiv investițiilor din cele două spații geopolitice. Dincolo de dilema Est – Vest și de discuțiile în contradictoriu legate de aderarea la Uniunea Europeană sau la Uniunea Eurasiatică, autoritățile moldovenești trebuie să asigure un mediu de afaceri favorabil pentru agenți economici și pentru investitori din ambele spații/blocuri economice.  
Dacă la începuturile sale Moldova a fost o punte de legătură între nordul și sudul Europei, acum Republica Moldova este un coridor de legătură între Vest și Est (este o țară de tranzit pentru conducta de gaz rusesc, pentru rute de transport auto). În ciuda opiniei potrivit căreia actualul stat moldovenesc se află într-o zonă geografică nefavorabilă – periferică, cu o conducere inteligentă această așezare geografică poate fi valorificată și în ea pot fi găsite avantaje.
Conform unei opinii vehiculate în spațiul mediatic, poziția geografică a Republicii Moldova (periferică, zonă gri) condamnă statul nostru la instabilitate, sărăcie, insecuritate etc. Îmi place o aserțiune a lui Stephen Covey: „Viața noastră este rezultatul alegerilor pe care le facem. A da vina pe cei din jur, pe mediu, pe ceilalți factori exteriori, înseamnă a da acestor lucruri puterea de a ne controla”. Foarte mult, dacă nu totul, depinde de noi (de alegerile noastre – ale diriguitorilor țării).
În anumite condiții, poziția geografică a Republicii Moldova – la hotarul civilizațiilor Occidentală (Euroatlantică) și Slavo-Ortodoxă (Eurasiatică) – ne poate ajuta. Occidentul s-a consacrat prin respectul legii, eficiență economică, bună organizare, materializate în tehnologii, drumuri, produse și servicii de calitate, printr-un nivel de trai ridicat, prin respect pentru drepturile omului. Toate acestea pot fi (și trebuie să fie) preluate în statul nostru, dacă vrem să fim performanți și să putem supraviețui în istorie. Pe de altă parte, spațiul estic, în ciuda istoriei dramatice (vezi consecințele actelor din 1812, 1940 și 1944 – mai ales crima privind amputarea teritoriului moldovenesc – a nordului și sudului Basarabiei), este cel cu care suntem legați spiritual – prin Ortodoxie, care a determinat elemente comune ale mentalităților celor două popoare.   
O misiune a Republicii Moldova trebuie să consemneze cu ce țara noastră poate fi utilă – atât Occidentului, cât și Estului (prin exporturile noastre, prin stabilitatea și securitatea pe care să le putem asigura la noi în țară și la nivel regional, ca stat neutru, cu un statut de neutralitate recunoscut de actorii importanți). Prin  apartenența noastră la familia limbilor romanice facem parte integrantă din Occident și trebuie să valorificăm acest fapt. Prin apartenența noastră la Biserica Ortodoxă facem parte din spațiul panortodox și trebuie să valorificăm și acest fapt. Occidentul este tezaurul de raționalitate din care putem și trebuie să ne inspirăm (pentru dezvoltarea organismului nostru statal), așa cum spațiul ortodox răsăritean (inclusiv învățătura sfinților părinți ortodocși ruși) este un tezaur de înțelepciune (profunzime duhovnicească) din care putem să ne inspirăm pentru dezvoltarea sufletului poporului nostru.
Și într-un spațiu civilizațional și în celălalt există și aspecte negative: viziunea conform căreia banul este măsura  tuturor lucrurilor (sensul vieții omului pe pământ), proliferarea organismelor modificate genetic,  practicile de afișare a homosexualității, a sexualității în general (a desfrâului – pornografiei), a „căsătoriilor” între persoane de același sex – profanarea familiei – în Vest; pe de altă parte, nivelul de dezvoltare economică mai scăzut, gradul mai mare al delapidărilor și al corupției, respectiv nivelul de trai mai scăzut în Rusia, crizele economice ale căreia influențează starea economiei în Republica Moldova. Dacă nu vom opune stavile și nu vom rezista, acestea ne pot afecta. Atât Occidentul cât și Rusia ne oferă atât beneficii cât și pericole. Dacă le vom conștientiza, dacă vom ști care sunt valorile, interesele noastre (și ni le vom apăra), statul Republica Moldova poate supraviețui în istorie, se poate dezvolta, poate evolua.   
Rolul geopolitic al statului moldovenesc la etapa contemporană este determinat de misiunea țării. Cum nu există o misiune formulată și asumată, nu se poate vorbi nici de vreun rol geopolitic al RM, în actualul context regional și global.
           
Integrarea comunităților etnice minoritare – factor de consolidare statală  
            O misiune a statului, pentru ca să fie pusă în aplicare cu succes, trebuie asumată și de minoritățile etnice. În Republica Moldova se atestă probleme cu privire la slaba integrare a comunităților naționale/etnice. Aceste probleme sunt o dovadă a incapacității autorităților de a edifica un stat viabil în toată perioada de independență (1991 – prezent), o amenințare la adresa securității societale, respectiv la adresa securității naționale a statului moldovenesc, făcându-l vulnerabil în fața riscurilor din exterior. Elaborarea și implementarea unei strategii privind asigurarea securității societale ar avea rol semnificativ în asigurarea securității naționale a RM.  
Slaba integrare în societatea moldovenească, slaba cunoaștere a limbii de stat (Moldovenească/Română) de către comunitatea rusofonă denotă faptul că până în prezent Republica Moldova nu a devenit un stat atractiv pentru comunitățile etnice conlocuitoare. Succesul unui bun parcurs pe calea modernizării, susținut de o majoritate consolidată a societății moldovenești, implică eforturi pentru o mai bună integrare a comunități etnice minoritare.
            Pentru a consolida societatea moldovenească, respectiv pentru a asigura securitatea societală – parte componentă indisolubilă a securității naționale, prin integrarea comunităților etnice minoritare, ar putea fi întreprinse mai multe măsuri, printre care menționăm:
1. elaborarea ideii naționale, a misiunii țării, a unui proiect de țară;
2. desfășurarea unui proces de edificare națională (a națiunii civice moldovenești); 
3. sporirea rolului Biroului pentru Relații Interetnice (BRI), care poate fi transformat într-un minister responsabil de elaborarea de politici și strategii privind securitatea societală; 
4. utilizarea de soft power (putere blândă) pentru a spori atractivitatea statului moldovenesc în raport cu comunitățile etnice minoritare din interiorul țării, la fel ca și în raport cu statele lumii;
5. îmbunătățirea condițiilor de studiere a limbilor materne și a culturilor proprii pentru minoritățile naționale/etnice.
6. elaborarea și implementarea de programe privind predarea limbii  de stat (Moldovenești/Române), a culturii și istoriei naționale;
7. crearea unui canal al postului public de televiziune, care să emită în limba rusă (după exemplul Estoniei);
În contextul schimbărilor de ordin geopolitic în plan regional și global se impune consolidarea statului moldovenesc, așa încât el să poată fi capabil să răspundă tuturor provocărilor din interior și din exterior.

            Fortificarea sistemului de securitate națională: depolitizarea instituțiilor de forță
Din 1991 până în prezent statul Republica Moldova încearcă să-și consolideze capacitățile, pentru a confirma statutul de actor al dreptului internațional. Eforturile privind edificarea sistemului de securitate națională trebuie să se intensificate, mai ales în prezent, în contextul instabilității din regiunea Europei de Est. Or, asigurarea securității unui stat vizează supraviețuirea sa.
În vederea edificării sistemului de securitate națională, de real folos sunt elaborările științifice ale cercetătorilor internaționali din domeniul Studiilor de Securitate. Este cunoscută practica guvernanților moldoveni de împărțire, conform unui algoritm stabilit, a tuturor funcțiilor înalte în stat. În Republica Moldova pot fi utile aceste considerații ale unor specialiști consacrați: „În statele dezvoltate, forțele armate și serviciile de intelligence sunt separate de viața politică normală, iar funcționarea lor este supusă unor proceduri elaborate de autorizare. Când o astfel de separare nu există, așa cum se întâmplă în state slabe (Nigeria sub regimul Abacha, URSS sub Stalin) sau în statele mobilizate pentru războiul total, multe aspecte ale politicii normale sunt introduse în sfera securității” [8, p. 50]. Cei trei autori au specificat: „Conceptul de state puternice și slabe (…) se sprijină pe gradul de coeziune socio-politică din cadrul statului, care este ridicat în cazul statelor puternice și diminuat în cazul statelor slabe” [8, p. 73-74].
Privită prin prisma acestor concluzii ale unor experți occidentali, situația din statul Republica Moldova îl califică mai degrabă ca fiind unul „slab”, întrucât gradul de coeziune socio-politică din cadrul statului este redus, iar structurile de forță încă nu sunt separate de viața politică normală, funcțiile (posturile) respective fiind împărțite între actorii politici. Este de admis că depolitizarea instituțiilor de forță ale statului le-ar oferi mai multă stabilitate și instituțiile responsabile de asigurarea securității naționale vor fi capabile să-și facă eficient datoria. Același lucru este valabil și pentru funcțiile de consilieri pe probleme de securitate din instituțiile statului (Președinție ș.a.).
Un stat viabil este cel cu o justiție liberă, cu instituții ale statului nepolitizate, mai ales cele de forță, și cu o mass-media liberă.  

Concluzii
Tema cu privire la misiunea statului moldovenesc (a proiectului de țară) este una complexă și de actualitate. Încă de la originile statalității moldovenești poate fi constatată o vocație în domeniul asigurării securității în context regional a noii formațiuni statale. Datorită vocației în cauză statul moldovenesc a supraviețuit pe parcursul secolelor, el asigurând un echilibru al intereselor geopolitice ale marilor puteri în regiune. Pe parcursul secolelor statul moldovenesc a avut un sens, un rost. 
La etapa contemporană se impune identificarea, elaborarea și implementarea unei misiuni a statului Republica Moldova, care să mobilizeze societatea și politicienii de la putere și din opoziție, spre depunerea de eforturi întru afirmarea plenară a țării pe plan regional și global. Misiunea țării ar putea fi axată pe conceptul de securitate, cuprinzându-se toate cele 5 sectoare ale sale, stabilite de cercetătorii Școlii de la Copenhaga (politic – un stat în care este respectată demnitatea cetățeanului; economic – platformă de convergență a investițiilor din UE și Uniunea Eurasiatică; mediu ambiant – spațiu în care sunt interzise organismele modificate genetic, în care se produc produse „bio” și ecologice; societal – diversitate etno-culturală, cu respectarea specificului fiecărei minorități etnice; militar – neutralitate).
O asemenea abordare, care s-ar axa pe un rol al statului moldovenesc din perspectiva securității, ar corespunde și tradițiilor seculare pe care le are formațiunea statală moldovenească. În cazul concret al Republicii Moldova de astăzi, în elaborarea misiunii statului se va porni de la statutul de neutralitate, care urmează să fie recunoscut pe plan internațional. Practic, se impune elaborarea și adoptarea mai multor strategii privind asigurarea: securității economice, securității societale, securității politice, securității mediului, securității militare și securității informaționale.   
Inițiativa elaborării misiunii statale poate aparține președintelui Republicii Moldova, iar sarcina concretă în acest sens poate fi încredințară consilierului pe probleme de securitate, ținând cont de faptul că misiunea țării ar trebui să constituie o contribuție fundamentală la asigurarea securității naționale a statului moldovenesc. Desigur, președintele poate crea o comisie din care să facă parte experți în Studii de Securitate – reprezentanți ai mediului științific (de cercetare). Misiunea țării trebuie inserată într-un proiect de țară. În țara vecină de peste Prut – România, președintele Klaus Iohannis a creat o asemenea comisie, care activează în această direcție.   

Referințe bibliografice:
1. „Robert Kaplan: «Când ești în Moldova descoperi că există un sentiment foarte difuz al identității naționale»”, http://www.europalibera.org/a/27597771.html, accesat: 14.03.2017.
2. Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.
3. „Marea Britanie iese din UE Filmul ultimelor 24 de ore care au dus la această decizie istorică”, http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/live-brexit-ramane-sau-iese-marea-britanie-din-ue-1426554, accesat: 24.06.2016.
4. Kissinger, Henry, Diplomația, Editura All, București, 2013.
5. „Apărătorii creștinătății? Misiunea creștină a Rusiei e numai fum în ochi”, http://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/aprtorii-cretintii-misiunea-cretin-a-rusiei-e-numai-fum-in-ochi/, accesat: 16.03.2017.
6. „Adevărul despre întemeierea Moldovei: o provincie maghiară de graniță cucerită de un rebel”, adev.ro/oku00xadev.ro/oku00x, accesat: 14.03.2017.
7. Eminescu, Mihai, Publicistică. Referiri istorice și istoriografice, Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1990.  
8. Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadru de analiză, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.

Articol publicat în: STATALITATEA MOLDOVEI: CONTINUITATEA ISTORICĂ ŞI PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII. Materialele Conferinței științifice internaționale, 24-25 martie 2017, P. 127-143, Chișinău: 
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conferinta-st_pract-intern_2017.pdf 

luni, 26 iunie 2017

Schimbarea sistemului electoral: precedentul european care denotă esența chestiunii

Chestiunea schimbării sistemului electoral într-un context politic tensionat nu este una nouă, caracteristică exclusiv actualei situații din Republica Moldova. Cunoscutul cercetător (și om de stat) din România, George Cristian Maior, a scris într-un studiu de-al său [1] despre „cunoscuta afacere Mathieu-Mohin and Clerfayt T. c.[ontra] Belgia” – de la CEDO. În respectiva speță, „Curtea a considerat că acea parte din art. 3 din Primul Protocol referitoare la obligația statelor de a permite desfășurarea de alegeri care să asigure «libera expresie a opiniei populației în alegerea legislativului» conferă de fapt o largă marjă de apreciere guvernului în stabilirea schemei de configurare a sistemului electoral și a modului de exercitare a dreptului la vot. Din acest motiv, revizuirea judiciară de la Strasbourg ar trebui să se rezume doar la aprecierea dacă condițiile impuse de autorități în acest sens nu «afectează drepturile în discuție până acolo încât să aducă atingere esenței lor și să le priveze de aplicabilitate». Sub această linie de argumentare, norma convențională pertinentă dispune numai pentru obligativitatea desfășurării de alegeri libere, la intervale rezonabile, prin vot secret și în lumina necesității respectării acelor condiții care să asigure posibilitatea de manifestare a opiniei libere a populației. Așadar, legea specială belgiană din 1980, introdusă cu scopul de a realiza un echilibru între diferitele regiuni și comunități culturale prin reglementarea votului minorităților lingvistice, în sensul că acestea trebuie să voteze pentru liste de candidați «având voința și capacitatea să folosească limba regiunii lor», nu contravine Primului protocol convențional” [2].
Pe fundalul acestei spețe este clară și atitudinea Comisiei de la Veneția, care s-a pronunțat clar în privința necesității păstrării sistemului electoral majoritar pe liste în Republica Moldova. Statul moldovenesc în mai multe privințe poate fi comparabil cu Regatul Belgiei (desigur, nu după gradul ridicat de corupție și, respectiv, nu după nivelul scăzut de dezvoltare economică): avem o țară cu câteva comunități culturale (lingvistice), cu mai multe regiuni (ca și Belgia). Din perspectiva Consiliului Europei, existând și precedentul (cu referire la Belgia) evocat, sistemul electoral mai potrivit pentru Republica Moldova este cel majoritar pe liste. Iată de ce, prin campania de schimbare a sistemului electoral, actuala guvernare de la Chișinău, foarte probabil, fără să fi fost conștientă de la început, s-a angajat într-un demers antieuropean – împotriva spiritului legislației agreate în spațiul civilizațional european. Este clar că în urma evocării acestui precedent judiciar european, guvernarea de la Chișinău va renunța la „reforma” electorală sau, dacă va persista în eroare, va arăta că nu prea le are nu „integrarea europeană”.  

Note:
1. George Cristian Maior, Interesul național și analiza politicii externe, în Manual de analiză a politicii externe (Volum coordonat de Iulia Motoc, Șerban Filip Cioculescu), Editura Polirom, Iași, 2010.
2. Idem, p. 163-164. 

luni, 5 iunie 2017

Cum poate deveni omul sănătos, bogat și fericit

Autorul american David S. Landes scrie în carta sa „Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace” (Editura Polirom, 2013): „Bolile sunt modelate, aproape invariabil, de tiparele comportamentului uman, iar remediile presupun nu numai medicamentație, ci și schimbări de comportament. Aici e problema: e mai ușor să-ți faci o injecție decât să-ți schimbi stilul de viață” (p. 26). Autorul american Robert T. Kiyosaki exprimă aceeași părere în cartea sa „Tată bogat, tată sărac”: dacă ești sărac este nevoie să-ți schimbi comportamentul; un câștig la Loto sau o moștenire care îți pică pe cap ca ninsoarea în aprilie nu te va ajuta – în scurt timp vei reveni la starea de dinainte. În fine, aceeași idee o găsim în Noul Testament și la Sfinții Părinți ai Bisericii: pentru ca să dobândească mântuirea sufletului și umbra sa – fericirea pe pământ, omul trebuie să-și schimbe comportamentul, să-și extirpeze prin luptă interioară patimile și consecințele lor – păcatele. Apostolul Pavel numește această schimbare metanoia – schimbarea minții.

Se vede că pe toate planurile omul este menit să se schimbe – să se îmbunătățească, pentru a fi: sănătos, bogat, fericit... Dar totul începe de la necesitatea conștientizării esențialului, totul începe de la stabilirea obiectivelor și alegerea mijloacelor… Este important să nu se mulțumească cu injecții sau tablete…    

duminică, 4 iunie 2017

Moldovenii: își merită conducătorii?

Un șezător în parlament, scos pe tușă la ultima campanie prezidențială, afirma cu tărie în cadrul unei emisiuni televizate că poporul ÎNTOTDEAUNA își merită conducătorii. O auto gâdilire a orgoliului exponentului (chiar dacă expirat, defunct politic) unei grupări care a preluat puterea prin cumpărarea unor prostituate politice, investind în fapt de noapte un guvern. Adicătelea, dacă s-a întâmplat așa, dacă respectiva grupare a furat miliardul din rezervele BNM și fură din greu poporul țării… este pentru că poporul o merită…
Dar mai există o interpretare a realității moldovenești. Poporul moldovenesc este unul contemplativ, scopul suprem al căruia este mântuirea sufletească – viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă se găsesc oligofreni cu un alt sens al vieții – furtul de la semeni – moldovenii îi tolerează ca pe un furuncul, puroiul din care inevitabil va ieși, iar trupul va redobândi starea de sănătate. Cu puroiul nu te pui, aștepți să-ți/să se tracă. Astfel se explică de ce moldovenii nici nu prea mai protestează față de furturile la care au fost și sunt supuși.

Și această a doua abordare poate fi luată în considerare. Numai că te poți întreba: bine, dar fiind un popor creștin, oare moldovenii nu ar trebui să se adune, să zicem, un milion, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și să le explice celor din gruparea de la putere care este sensul vieții (să-i ajute să-și mântuiască sufletele cu toți ceilalți)? Nu, mi-ar răspunde moldovenii. Cu puroiul nu te pui. Cine știe….    

Postări populare