luni, 25 decembrie 2017

Ideea națională la Moldoveni

La întâlnirea din 9 octombrie cu membrii Consiliului Societății Civile de pe lângă Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon a anunțat că până la sfârșitul acestui an – începutul anului viitor va ieși către societate cu o idee națională. La a doua sa întâlnire cu același Consiliu, din 22 decembrie, Președintele a specificat că se pregătește o concepție de dezvoltare a Republicii Moldova (în care, e de presupus, va fi inclusă și ideea națională).
Personal aștept cu interes un document în care să fie expusă o idee națională pentru Republica Moldova. După cum se vede, guvernarea este lipsită de asemenea preocupări. Totuși, chiar dacă guvernanții nu au formulat ideea „lor” națională, asta deloc nu înseamnă că ea nu există și că ei nu o aplică. Ideea națională a actualei guvernări a fost expusă în ediția de ieri a emisiunii „Ora de ras”, de pe Jurnal TV: „să știi să te învârtești” – un calc dintr-o expresie rusească ce sună așa: „Хочешь жить, умей вертеться” – adică: vrei să trăiești, trebuie să știi să te descurci. La moldoveni „învârtitul” sau descurcatul înseamnă să poți să faci bani, nu contează prin ce mijloace. De exemplu, poți să furi 1 miliard de dolari din rezervele valutare ale BNM. Dacă arunci apoi cu bani, ești adorat de moldoveni, care te vor alege primar ș.a., vor profita de oasele care li se aruncă și te vor invidia că tu ai fost cel care a furat, iar nu ei. Desigur, un popor, o comunitate de oameni cu o asemenea abordare nu poate avea o altă guvernare decât cea pe care o are, nu poate avea o altă idee națională. Iar o guvernare care acționează în virtutea acestei idei naționale nu o va formula, nu o va face publică într-un document oficial.
În principiu, Igor Dodon și alte forțe de opoziție, care vor să schimbe spre bine starea lucrurilor din țară, ar realiza ceva nespus de important dacă ar reuși să distrugă actuala „idee națională” la Moldoveni.           

Și totuși, așteptăm ideea națională promisă…    

duminică, 24 decembrie 2017

Украинский писатель Олесь Бузина: галичане –славянизированные молдаване

 «Галичане отличались от настоящих русичей всем – психологией, антропологическим типом и, (что важнее всего!) неславянским происхождением. 
Да-да! Именно неславянским! Подсознательно уроженцы Западной Украины осознают это до сих пор. Даже те, которые вообще ничего не читали - ни исторических книг, ни отрывных настенных календарей.
Тот, кто общался с обитателями Львовской или Ивано-Франковской областей, знает местное выражение – «расовий галичанин». «Його дружина – расова галичанка!» – с гордостью скажут вам. Или: «Пан Зеник – то справжній расовий галичанин». И укажут на вертлявого «курдупеля» (коротконогого субчика, по-нашему) с идеологической истерикой в глазах. 
Но если существует определение, то должно иметься и явление – какая-то местная галицийская раса. Попросту говоря, человечья порода, радикально не схожая с полтавчанами или черниговцами. Так из чего же она вывелась?
Разгадку можно найти в любой монографии по славянскому этногенезу. 
На рубеже старой и новой эр славян в Галичине еще не было. Ее населяли носители так называемой «культуры карпатских курганов»  дакийское племя карпов. Древние даки – предки нынешних румын и молдаван. Во II веке при императоре Траяне их покорили римляне, основав на территории нынешней Румынии провинцию Дакия. 
Но до самих Карпат и Верхнего Приднестровья завоеватели не дошли. Бедные местные территории, населенные отсталыми дикарями, попросту не интересовали уроженцев Италии. Даков – карпов оставили в покое, предоставив им возможность существовать в своей «культуре карпатских курганов». 
Так продолжалось до эпохи Великого переселения народов, когда с Волыни сюда стали просачиваться славяне. В V-VI веках эта часть даков, подпав под их власть, утратила свой язык и перешла на славянское наречие, естественно, исковеркав его. Из даков, подчинившихся римлянам, вышли румыны и молдаване. А из тех их остатков, которые признали превосходство славян, - нынешние галичане. Таким образом, не будет преувеличением сказать, что галичане – это по сути славянизированные молдаване. 
«Історичний шлях культури карпатських курганів, – утверждает изданная в 1995 году в Киеве «Давня історія України», – е наочною ілюстрацією асиміляції давніми слов'янами гето-дакіййів. Можливо, саме в цьому явищі полягають глибині причини своєрідності слов'янських етнічних груп, що проживають нині в Карпатах». 
Но почему «можливо»? Лично я, глядя на то, как скачут вокруг ватры гуцулы со своими национальными томагавками, ни на йоту не сомневаюсь в причинах этой „своєрідності». Те же румынско-молдавские (гето-дакийские!) мелодии, те же горбоносые неславянские лица, точно такие же расшитые карпатскими цацками кептари шерстью вовнутрь. Пока молчат  вообще от молдаван не отличишь! 

Под власть Руси прикарпатские земли попали поздно. Поначалу Киев соперничал за них с Польшей» (Олесь БузинаИстория Украины-РусиИздательство Арий, Киев, 2011стр. 88-89).

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Cel mai frumos poem

Cel mai frumos poem
de dragoste
consacrat ție,
încă nu l-am scris.
Pentru că dragostea
ce se revarsă în poeme,
este ca un șuvoi,
țâșnind dintr-un izvor.
Iar apa sa
este tot mai dulce,
curată – cristalină.
Cel mai frumos poem
de dragoste
consacrat ție
nu poate fi scris,
atâta timp cât
apa se revarsă
din acel izvor.
Căci el este
inepuizabil.


marți, 19 decembrie 2017

Postul TV CNL: în Asia Mijlocie și Ucraina „prost” înseamnă „moldovean”

Un post ciudat de prin Kazahstan – CNL – găzduiește o emisiune: „Максимум с Максимом Максимовым”. În cadrul unei ediții de ieri, „predicatorul” sectant, care și-a pus numele în titlul emisiunii, a făcut o referire la Moldova. El a spus că în republici din Asia Centrală, expresia „Ce, ești din Moldova?” înseamnă, în interpretarea care a rezultat din expunerea sa: „Ești prost? Chiar nu înțelegi?”. Mai mult decât atât, el a spus că a fost și în Ucraina. Și în țara vecină, a Moldovei, eticheta „moldovean” este echivalentă cu „prost”.
Nu cred că CCA-ul, actuala guvernare, se vor autosesiza și vor retrage licența, vor cere excluderea acestui post din pachetul televiziunii prin cablu, de stat, „Moldtelecom” și din celelalte. Căci pe acest post, în acea ediție a emisiunii, nu a fost vorba de temuta „propagandă rusească”, ci de scoaterea la iveală a imaginii pe care o au moldovenii în spațiul post-sovietic.

De ce moldovenii au imaginea de „proști” în spațiul respectiv? Când fiecare cetățean va medita profund la această întrebare, va deveni conștient de această realitate, va găsi răspunsul la această întrebare, Republica Moldova nu va mai fi un stat cu o societate umană care va mai tolera ca hoți, dintre „ai săi”, să fure miliardul ($) din rezervele valutare ale BNM, ca niște celule de cancer care distrug organismul statal din interior. Când moldovenii vor răspunde la întrebarea de mai sus, organismul statal – Moldova, se va însănătoși, își va veni în fire.  

joi, 14 decembrie 2017

Iubita mea

Buzele tale:
Suave petale.

Părul tău:
Gură de hău.

Ochii tăi:
Izvor de scântei.

Cerească stea:
Iubita mea.  

luni, 11 decembrie 2017

Despre regimul neo-feudal: esență și manifestări

Nu prea urmăream, din lipsă de timp, emisiuni analitice – de dezbateri – din Rusia. Ieri m-am uitat la „Воскресный вечер, pe RTR Moldova. Am înțeles de ce regimul de la Chișinău interzice asemenea emisiuni în spațiul informațional al Republicii Moldova. Un invitat, originar din Ucraina – Andrei Ocara (ar putea fi unul dintre sutele mii de moldoveni din Ucraina – un Ocară) – foarte critic la adresa Rusiei conduse de Putin (aceasta este o caracteristică a emisiunilor analitice rusești: întotdeauna invită oponenți, care exprimă mai multe puncte de vedere), a exprimat o idee interesantă. El a vorbit despre neo-feudalism: un regim în care puterea și proprietățile sunt unite [aș parafraza: sunt concrescute] („когда власть и собственность соединены”). Un alt participant din Ucraina a explicat în ce constă esența corupției (reieșind din opinia lui Ocara): pentru o grupare economică [a celora, care de altfel, au preluat și dețin puterea] sunt create condiții speciale, peste cele de concurență loială [conform legilor în materie economică].
Știu că pentru alegătorii euro-integriști din Republica Moldova asemenea opinii nu au nici o semnificație. Dar cetățenii moldoveni cu gândire critică își pot pune întrebări: care este statul cu regim neo-feudal? Să nu uităm despre feudalism: chiar dacă el este superior sclavagismului, baza relațiilor sale o constituie stăpânirea feudală asupra pământului și dependența personală a țăranilor față de stăpânii feudali. În neo-feudalism, ar putea fi vorba despre preluarea controlului asupra tuturor instituțiilor statului, asupra bugetelor, sistemului bancar etc. și dependența tuturor de feudal. În orice caz, neo-feudalismul precedă capitalismul și societatea occidentală modernă (democratică).

Culmea ipocriziei e că un regim neo-feudal poate iniția introducerea în Constituția țării a vectorului de „integrare europeană”, cu care neo-feudalismul nu are, vorba moldovanului, nici în clin nici în mânecă.

duminică, 10 decembrie 2017

Legea privind interzicerea emisiunilor politico-analitice din Rusia: guvernanții versus Dodon

Pe 7 decembrie Parlamentul a adoptat legea privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se interzice difuzarea emisiunilor politico-analitice și militare ale televiziunilor rusești. Președintele Igor Dodon dă asigurări că legea nu va fi promulgată. El a invocat câteva argumente: este un „act aflat în contradicție cu toate normele europene ce vizează libertatea cuvântului și libertatea de exprimare și cu dispozițiile constituționale privind dreptul la acces la informație, dar și o demonstrare a incapacității totale a Guvernului și a majorității parlamentare în fața poporului”. „Cu cât majoritatea parlamentară proeuropeană provizorie intensifică retorica antirusească și încearcă să facă totul pentru a deteriora relațiile cu partenerul nostru strategic, Federația Rusă, cu atât mai mult cetățenii Moldovei văd caracterul distructiv al acestor acțiuni și pericolul lor, în primul rând, pentru economia tarii, iar, drept efect, asupra vieții cetățenilor de rând”, a opinat Igor Dodon într-o postare pe Facebook. „Pe noi ne leagă raporturi istorice de prietenie de secole, avem o singură credință Ortodoxă, interese economice comune și, sunt convins, mai multe proiecte comune pentru viitor”, a adăugat Dodon. Deputatul socialist Vlad Batrâncea a declarat în ședința Parlamentului, în care a fost votată legea cu pricina, că fracțiunea socialistă va vorbi din acel moment și până la încheierea actualei legislaturi în limba rusă. El a precizat într-o emisiune televizată, în seara aceleiași zile, că cetățenii moldoveni rusofoni sunt lipsiți astfel de posibilitatea de a privi emisiuni în limba lor.
Sunt argumente consistente dar parcă lipsește principalul. Atât șeful statului, cât și opoziția, ar fi trebuit să pornească de la pericolul invocat de cei 61 de deputați care au votat legea. Din ceea ce reiese din intenția guvernanților, ei se tem de efectele „propagandei” asupra publicului telespectator din Republica Moldova. Să admitem că posturile rusești fac propagandă, ca și cele chineze sau americane. Ei bine, până acum moldovenii se distrau cu propaganda rusească ș.a., distrăgându-și astfel atenția de la sărăcia cauzată de furtul miliardului și celelalte acte de corupție ale guvernanților de la Chișinău. Dar iată că o minte vigilentă, dintr-odată, probabil s-a gândit: moldovenii nu se distrează, nu râd de propaganda rusă, ci sunt niște imbecili terminați, influențați de respectiva propagandă.
În această ordine de idei, deputații din opoziție ar fi trebuit să aducă dovezi privind imbecilitatea moldovenilor. Ce studii (medicale) s-au făcut? În principiu, acum electoratul este pus în următoarea situație: dacă alegătorii vor vota forțele politice care au adoptat respectiva lege – vor recunoaște că sunt imbecili, dacă nu îi vor mai vota – vor arăta că guvernanții se înșală cu privire la imbecilitatea moldovenilor.

Ceea ce este interesant acum este situația în care se află președintele Igor Dodon: dacă va promulga legea, el va adopta poziția guvernanților cu privire la imbecilitatea moldovenilor (incapacitatea de a discerne propaganda și de a râde de tentative de manipulare); dacă nu o va promulga – va recunoaște că electoratul moldovenesc are înțelepciune și nu merită tratamentul la care este supus de către guvernanți. Interesant cum va proceda până la urmă…. 

marți, 5 decembrie 2017

De ce Moldovenii nu sunt o națiune

Nu din cauza invocării teoriei conform căreia Moldovenii sunt o parte a etniei române, deci sunt parte a națiunii române.
Cercetătorul american Karl W. Deutsch lega noțiunea de națiune, cu referire la o comunitate umană, de o condiție politică: „dacă o proporție semnificativă a unui popor încearcă să obțină controlul asupra unor componente esențiale ale sistemului decizional și de guvernare – consilii orășenești, comitete școlare sau legislaturi locale – , spunem că acești membri constituie o naționalitate, iar dacă reușesc să își exercite autoritatea asupra mijloacelor semnificative de aplicare a puterii dintr-o zonă extinsă – adică, în general, dacă reușesc să controleze un stat – , ei constituie o națiune (și, de obicei, se autointitulează astfel). Prin urmare, o națiune este un popor care deține controlul asupra unui stat” (Analiza relațiilor internaționale, Editura „Tehnica-info”, Chișinău, 2006, p. 70).
Atâta timp cât statul este captiv – cât instituțiile sale sunt captive, și populația este captivă. O populație captivă nu poate fi o națiune (nici măcar o naționalitate), ea este o adunătură de robi apatici, înapoiați cultural (educațional), care duc jugul.

Moldovenii vor fi o națiune atunci când vor prelua controlul asupra statului lor (instituțiilor statului), când statul va fi pentru ei, nu ei – pentru cei care au capturat statul...  

luni, 4 decembrie 2017

ROLUL SFATULUI ȚĂRII ÎN AFIRMAREA STATALITĂȚII MOLDOVENEȘTI: ÎNVĂȚĂMINTE PENTRU PERIOADA CONTEMPORANĂ

Rolul Sfatului Țării în afirmarea statalității moldovenești încă urmează să fie reliefat de istoricii moldoveni contemporani, din perspectiva consolidării actualului stat Republica Moldova. Se știe că Sfatul Țării a fost un consiliu legislativ, care a condus, în 1917 – 1918, noul stat Republica Democrată Moldovenească (RDM), format pe teritoriul fostei guberniei ruse Basarabia. În 1812 Imperiul Rus a încorporat partea estică a Principatului Moldova, transformând-o în gubernia Basarabia. În calitate de Parlament al RDM, Sfatul Țării a activat în perioada 21 noiembrie 1917 stil vechi - 27 noiembrie 1918 stil vechi. În condițiile destrămării Imperiului Rus, Sfatul Țării a proclamat fondarea Republicii Democratice Moldovenești în cadrul viitoarei Federații Ruse democratice – la 2 decembrie 1917, iar la 24 ianuarie 1918 a proclamat independența RDM.
Sfatul Țării a fost emanația diferitelor clase sociale sau organizații profesionale din provincia basarabeană. După Revoluția din Februarie în Basarabia au fost convocate numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diverselor categorii ale populației: locuitorilor de la sate (6 – 7 februarie 1917), ale clerului, învățătorilor și ale soldaților (20 – 27 octombrie 1917) pentru discutarea viitorului țării, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie. De asemenea, în regiune au început să apară partide: în aprilie 1917 a fost creat Partidul Național Moldovenesc, sub președinția lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herța, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu ș.a., care milita pentru autonomia Basarabiei, editând un organ de presă – ziarul Cuvânt moldovenesc.
Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostășesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie națională și teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.
În același timp, Adunarea Națională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecției Guvernului provizoriu rus de la Petrograd. 
În perioada 23–27 octombrie 1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ. Au fost aleși, după unele date, 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec [1]. Există și alte cifre în acest context. 
Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la 21 noiembrie/4 decembrie 1917. Ca președinte a fost ales Ion Inculeț. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune a fost convocată între 25-27 noiembrie 1918.
La 2 aprilie 1918 Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ministru fără portofoliu pentru Basarabia în Guvernul de la București. Președinte al Sfatului Țării a fost numit omul politic originar din Basarabia Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918), iar apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). La 27 noiembrie 1918 Sfatul Țării s-a autodizolvat.
Evaluând retrospectiv rolul Sfatului Țării, cu certitudine se poate afirma că acela a fost unul de salvare națională. Cu scurte excepții temporale, proiectul Imperiului Țarist pentru Moldova de Est (Basarabia) a fost acela de deznaționalizare, asimilare forțară (rusificare), desființare etnică a populației majoritare băștinașe a provinciei. În acest sens s-a ajuns ca învățământul, ședințele instanțelor de judecată, slujbele bisericești, activitatea organelor administrației la toate nivelurile să fie efectuate exclusiv în limba rusă. Este știut comportamentul episcopului Lebedev, care ardea cărțile bisericești moldovenești în focul sobei reședinței episcopale. Pentru el, acele cărți erau inutile, întrucât toți locuitorii Basarabiei trebuiau să devină ruși. Măsurile luate de administrația țaristă pot fi calificate drept un genocid cultural la adresa moldovenilor din Basarabia. Programele de colonizare a provinciei, nu numai în partea sa sudică, dar și în celelalte sectoare, aveau și ele scopul de a dilua caracterul etnic secular al Moldovei de Est. Sfatul Țării a demonstrat că moldovenii au rezistat presiunilor ingineriilor sociale ale Imperiului Țarist. Mai mult, se poate afirma că prin formarea Sfatului Țării, prin deciziile pe care le-a adoptat acest organ, moldovenii au învins imperiul, care mai era denumit „închisoarea popoarelor”, tocmai prin rezistența lor și prin păstrarea tradițiilor culturale ale statului moldovenesc. Sfatul Țării a constituit triumful statalității moldovenești. Toți membrii Sfatului Țării erau antițariști, revoluționari, dedicați sistemului democratic, în detrimentul celui autoritar țarist.  
Merită subliniat că forța motrice a mișcării de eliberare națională din 1917 au fost militarii moldoveni, așa cum în 1987-1991 în timpul destrămării URSS, scriitorii și alți intelectuali moldoveni au constituit forța motrice a mișcării de eliberare națională.
Componența Sfatului Țării arată clar că în organul legislativ au intrat reprezentanții tuturor etniilor conlocuitoare din provincie, ai asociațiilor profesionale, ai partidelor, ceea ce a însemnat că acolo au fost reprezentate toate grupurile de interese. Aceasta a conferit Sfatului Țării o legitimitate incontestabilă, în pofida oricăror critici formulate în istoriografia sovietică. În perioada interbelică a existat un curent de gândire politică, numit corporatismul, de sorginte italiană. În România unul dintre promotorii săi a fost Nichifor Crainic. Conform corporatismului, o formă de reprezentare politică mai bună decât parlamentul format în urma alegerilor generale, cu participarea partidelor politice, era formarea unui legislativ în care să-și delege reprezentanții toate asociațiile profesionale, toate instituțiile societale. Sfatul Țării a fost tocmai un asemenea organ politic. Schema de repartizare a locurilor în Sfatul Țării, stabilită la ședința Biroului de organizare din 6 noiembrie 1917, includea 29 de instituții și organizații [2]. Au fost luate în calcul instituțiile administrative, partidele politice, societățile culturale și profesionale ale moldovenilor și ale etniilor conlocuitoare. În cadrul Sfatului Țării au fost formate patru fracțiuni: Blocul Moldovenesc, Fracțiunea Țărănească, Fracțiunea Minorităților și Fracțiunea Socialistă. În contextul utilizării în prezent a noțiunii stat captiv, se poate admite că dacă în Legislativ ar ajunge reprezentanți ai asociațiilor profesionale, ar fi mai dificilă coruperea politică a deputaților, căci mai greu, de exemplu, un membru al fracțiunii fermierilor ar putea trece într-o fracțiune ce reprezintă altă ocupație profesională.
Moștenirea lăsată de Sfatul Țării poate fi valorificată și în perioada contemporană. O cameră – superioară (Senat) – a parlamentului Republicii Moldova, în care asociațiile profesionale (inclusiv cele de creație), etnice, bisericești ș.a. și-ar putea delega reprezentanții, ar putea fi o soluție pentru criza parlamentară cu care se confruntă statul moldovenesc contemporan, în condițiile problemelor de legitimitate legate de preluare aputerii – prin racolarea de deputați din alte partide – de către o formațiune care a ajuns în legislativ cu un scor electoral destul de scăzut. Denumirea Sfatul Țării ar putea fi purtată de o asemenea cameră (superioară), dar chiar și până la discutarea și luarea deciziei privind înființarea unei asemenea camere merită să fie discutată denumirea Legislativului moldovenesc în actuala sa structură. Se știe că statele vecine și-au denumit legislativele conform tradițiilor sale: în Ucraina – radă, în Rusia – dumă, în republicile baltice – seim-uri etc. În Republica Moldova este utilizat cuvântul francez parlament. Faptul că în 1991 Legislativul moldovenesc nu a preluat denumirea Sfatul Țării denotă lipsa asumării de către deputații de atunci a continuității statalității moldovenești – din perioada 1917-1918. Nu e târziu nici acum să se revină la tradiția cu pricina.   
Dacă actuala pătură politică nu va aborda restructurarea Legislativului, în sensul creării unei camere superioare, moștenirea Sfatului Țării din 1917-1918 ar putea fi valorificată în cadrul Consiliului Societății Civile de pe lângă Președintele Republicii Moldova, care ar trebui să întrunească reprezentanți ai tuturor asociațiilor profesionale, etnice, confesionale ș.a., și nu neapărat pe cei ai ONG-urilor, în așa fel încât să reunească toate grupurile de interese. În acest sens, consiliul în cauză ar putea fi redenumit – Sfatul Țării, devenind o platformă de armonizare a intereselor diverselor asociații, comunități și grupuri ce constituie statul contemporan Republica Moldova.  

Bibliografie:
1.      Sfatul Țării, https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfatul_%C8%9A%C4%83rii , accesat: 21.11.2017.
2.       RECONSTITUIRE. 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, http://adevarul.ro/moldova/politica/reconstituire-95-ani-unirea-basarabiei-romania-1_5151e0b500f5182b8553d000/index.html , accesat: 21.11.2017.

Comunicare susținută la conferința „Republica Democratică Moldovenească (1917-1918): fenomenul parlamentarismului și multipartidismului  în evoluție istorică”, 22.11.2017, Chișinău, IRIM. 

duminică, 3 decembrie 2017

Adevărata semnificație a zilei de 2 decembrie: ce fel de sărbătoare națională trebuie să fie

Ziua de 2 decembrie reprezintă data istorică în care a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească în 1917 – prin aceasta populația moldovenească din Moldova de Est (Basarabia) și-a afirmat fără putință de tăgadă statalitatea: visul de a-și reface statul ce le-a fost răpit de străini.
Sfatul Țării a proclamat Republica Moldovenească în granițele Moldovei Răsăritene: de la Noua Suliță până la Mare. Mai târziu una dintre crimele capitale le regimului sovietic a fost deposedarea RSSM, pe care a creat-o în cadrul URSS, de nordul și sudul Basarabiei, fără să întrebe populația din acele regiuni dacă vrea să fie înstrăinată din formațiunea teritorială moldovenească. Totuși, moștenirea lăsată nouă de statul medieval moldovenesc, reconfirmată de actul fondator al RDM – cu privire la apartenența indubitabilă a nordului și sudului Basarabiei la Moldova – ne obligă să acordăm atenție conaționalilor noștri rămași în afara Republicii Moldova.
Guvernanții de la Chișinău ar trebui să se preocupe de comunitățile moldovenești din nordul și sudul Basarabiei permanent. Totuși, 2 decembrie poate fi ziua solidarității cu comunitățile moldovenești din nordul și sudul Basarabiei. Dacă nu suntem mancurți… 

Deci 2 decembrie ar fi ziua solidarității – cu frații noștri din cealaltă Basarabie și între noi – cei din Republica Moldova… 

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Republica Moldova: la răspântia celor 3 căi – proiecte de țară

Ziua de 2 decembrie a căpătat o semnificație aparte pentru societatea moldovenească. În această zi a apărut mai evident ca înainte faptul că în pofida unei penurii intelectuale în materie de idei politice, în Republica Moldova există trei proiecte de țară.
Marșul unioniștilor a arătat că proiectul unionist (în contextul guvernării degradante din ultimii ani) este o soluție de supraviețuire pentru cei care nu mai vor să sufere tratamentul regimului.
Adunarea festivă consacrată centenarului Republicii Democratice Moldovenești a arătat că există încă în RM destule persoane care mai cred în proiectul de consolidare a statului moldovenesc independent. 
            Partizanii ambelor proiecte de țară s-au arătat ancorați în trecutul istoric.
Și mai există al treilea proiect politic – al celor care se declară „pro integrare europeană” (despre care Băsescu a spus că „vând iluzii”): PAS, PDA și... PDM. Reprezentanții acestor partide nu s-au exprimat cu privire la moștenirea istorică ce a atins vechimea de 100 de ani. Ca și cum au arătat că sunt politicieni de factură post-modernă, pentru care nu mai contează tradițiile, rădăcinile, parcursul istoric statal ș.a.. Este adevărat că PAS și PDA acuză PDM-ul că simulează „integrarea europeană”, că profită de sintagmă pentru ca să se mențină la putere în beneficiul personal al clicii, pe contul mulțimii – prostimii. Și totuși atitudinea față de centenarul RDM a „euro-integriștilor” – atât a guvernanților, cât și a celor din opoziție, a fost aceeași (pe rețelele de socializare și în mass-media)… 

Alegerile parlamentare din 2018 vor scoate la iveală nu atât un vot geopolitic, cât unul pentru fiecare dintre aceste trei proiecte de țară. Geopoliticul se pliază peste ele… 

marți, 28 noiembrie 2017

Pentru tine

Atins de aripa pasării iubirii
Port chipul tău în minte-întipărit
Și viața mea a căpătat de-odată
Un sens profund de când te-am întâlnit.

Cu tine simt ce-înseamnă fericire,
Căci pacea-în suflet mi s-a așezat.
Și dintre toate câte le trăirăm,
Eu pentru tine pe pământ m-aș fi-întrupat. 

joi, 23 noiembrie 2017

Cine susține moldovenii din Ucraina în problema învățământului în limba maternă?

Problema legată de Legea educației, privind învățământul în limbile minorităților naționale din Ucraina nici pe departe nu a fost rezolvată. La un moment dat au apărut informații cum că Ucraina va modifica prevederile legii respective în lumina recomandărilor primite de la Comisia de la Veneția. „Nu văd încă perspective care să ne permită să mobilizăm o majoritate parlamentară pentru a vota modificarea art. 7 al noii legi adoptate”, a declarat recent ministrul educației și științei al Ucrainei, Lilia Grinevici. Comisia de la Veneția se va reuni pe 8 decembrie și, probabil, pe 10 decembrie va publica recomandările, dar „recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare în punerea în aplicare a Legii educației și la elaborarea unor legi ulterioare”, a spus Grinevici.
În acest context este de remarcat situația minorității moldovenești din Ucraina. Se știe că în statul vecin există localități în care conaționalii noștri se identifică moldoveni, pentru că au păstrat identitatea seculară a strămoșilor și pentru că înaintașii lor nu au participat la procesul de construcție a noii identități – românești – din 1862 încoace (autoritățile imperiale de la Viena au facilitat racordarea comunității moldovenești din nordul Bucovinei la acest proces desfășurat în România – implicit în ținutul Herța). Comunitatea moldovenilor ocupă al treilea loc după numărul de locuitori, 258,6 mii la ultimul recensământ [inclusiv 67 de mii de moldoveni în reg. Cernăuți și 123,7 mii care locuiesc în regiunea Odesa], după ruși și beloruși, între minoritățile naționale [în regiunea Cernăuți locuiesc 120 de mii de români]. (Suma celor ce se identifică moldoveni și a celor ce se identifică români plasează conaționalii noștri pe locul al doilea în Ucraina, după ruși).
În școlile moldovenești din sudul Basarabiei limba de predare a fost cea denumită moldovenească, în conformitate cu tradiția seculară (cu excepția celor 22 de ani din perioada interbelică: 1918 – 1940). Conaționalii care se identifică moldoveni în Ucraina în mod firesc au privit Republica Moldova drept patria mamă – țara de la care au așteptat ajutor.
La 6 octombrie a.c. premierul Ucrainean Volodimir Groisman a efectuat o vizită oficială la Chișinău. La conferința de presă comună a premierilor moldovean și ucrainean, Pavel Filip a declarat: „Avem îngrijorări, ca toți moldovenii și românii să-și poată face studiile în Ucraina, în limba lor maternă, adică în limba română. Problemele nu se rezolvă prin intermediul înaintării ultimatelor [probabil: ultimatumurilor, notă A.L.], problemele se rezolvă în discuți”.
Prin această declarație, foarte probabil Pavel Filip a dat undă verde ucrainizării tuturor școlilor din Ucraina în care se mai folosește glotonimul limbă moldovenească. De altfel, acest fenomen s-a desfășurat încă în perioada sovietică în cele șase sate moldovenești din regiunea Kirovograd – pe care le-au fondat conaționali de-ai noștri încă în 1805, deci încă înainte de anexarea Moldovei de Est (Basarabiei) de către Imperiul Țarist și în satele din partea de Est a Republicii Autonome Moldovenești din stânga Nistrului (actualmente – în regiunea Odesa). În toate acele localități școlile moldovenești au fost ucrainizate.

Și totuși, cine susține moldovenii din Ucraina în problema învățământului în limba maternă – moldovenească, așa cum o denumesc de secole? Pavel Filip și actuala guvernare de la Chișinău nu pătrund în detalii atât de delicate și subtile… 

Misiunea lui Plahotniuc în politicul moldovenesc sau ceva despre iubire

Din perspectiva învățăturii Creștin-Ortodoxe, într-o societate creștină întotdeauna sunt create condițiile optime pentru mântuirea sufletelor membrilor respectivei societăți. Dacă societatea respectivă ajunge pe mâna unei grupări hoțești, acest fapt denotă calitatea spirituală (duhovnicească) a majorității membrilor respectivei societăți. Ea se poate vindeca (normaliza) numai dacă va conștientiza cât este de bolnavă și dacă va cere ajutorul bunului Dumnezeu.
Din acest punct de vedere este clar că un regim hoțesc nu se putea instaura peste o societate care detestă hoția. Dacă prin absurd un hoț ajungea la guvernare (direct sau prin interpuși) peste un popor de oameni onești și ar fi pus la cale furtul miliardelor (inclusiv al miliardului de dolari din rezervele valutare ale Băncii Naționale), i s-ar fi uscat creierii în chiar acel moment.
Dacă s-ar admite că Plahotniuc este întruchiparea metehnelor acestui popor (inclusiv a celei menționate mai sus), este limpede că societatea poate scăpa de el eliminându-l fiecare din sine (căci este imposibil ca el să se mențină în exterior neavând o bază în interiorul fiecăruia dintre cetățenii care formează poporul acestei țări).
Este evident, totuși, că el își dorește să se mențină la putere. Singura modalitate în acest sens este să acționeze după principul Divide et impera. Observatorii fenomenului politic din țară îi pot fi recunoscători pentru spectacolul fascinat pe care li-l servește. Iată un exemplu: Partidul Socialiștilor este în opoziție și poate cere multe. Puterea a acceptat și a alocat bani în vederea desfășurării referendumului privind destituirea primarului Chișinăului. Referendumul nu a fost validat prin neprezentarea numărului necesar de alegători la urne. În mod logic, cetățeni revoltați ar fi trebuit să ceară socoteală și, respectiv, returnarea celor 9 milioane de lei de la cei care au aprobat desfășurarea referendumului și care au alocat banii publici în acest sens. Nu, cetățeni revoltați (tulburați sau manipulați) cer socoteală PSRM-ului, care nu putea aloca banii respectivi. Astfel, ura s-a încins din nou în societate. Și actualul regim se poate menține la putere tocmai prin această ură între părți ale societății. Cei care se urăsc nu excelează prin minte ascuțită (pe unii ca aceștia Lenin, se zice, îi numea „idioți utili” – în cazul de față: ai regimului). Singura modalitate de însănătoșire a societății este iubirea între cei care constituie societatea acestei țări.     

            Din perspectivă escatologică misiunea lui Plahotniuc este să ajute la reaprinderea iubirii în sânul comunității Moldovenilor. Dacă au minte să înțeleagă mesajul. 

luni, 20 noiembrie 2017

Parte din mine

Ești parte din mine,
Tainică și luminoasă.
Printre chipuri străine,
Cu tine – sunt acasă. 

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

De ce guvernarea poate fi schimbată, în ciuda optimismului șefilor PDM

În ediția de joi a emisiunii „Important”, de pe postul „TV C21”, președintele de onoare al PDM, dl Dumitru Diacov, a explicat – ca să spun așa – un mister. Șeful de partid al lui Diacov, V. Plahotniuc, a declarat de câteva ori (la o întâlnire cu femeile din PDM și cu alte ocazii, dar, e drept, înainte de difuzarea interviului acordat de Vitalie Proca, cel care l-a acuzat pe șeful PDM că a comandat un asasinat), că PDM-ul intenționează să câștige următoarele alegeri parlamentare. Unii au crezut, știind ratingul PDM din sondaje, că vor face asta prin fraudă (falsificări). Dl D. Diacov a explicat cum și de ce PDM-ul va rămâne la guvernare: partidul respectiv a fost conceput ca o forță politică de centru-stânga, care să asigure guvernarea – fie stângii, fie dreptei. (Diacov le-a numit extrema stângă și extrema dreaptă, dar el a uitat, se pare, că șeful său de partid a distrus „extremele” – mai întâi PCRM-ul, iar apoi și PL-ul).
Acum, după ce D. Diacov a dezvăluit planul de doi bani al consilierilor șefului său de partid, plan care pornește de la premisa că dreapta și stânga se urăsc și nu se pot înțelege (au nevoie de o a treia forță, cu care să guverneze), ar fi suficient ca PAS-ul și PSRM-ul să se unească în efortul de a schimba guvernarea în RM. Dar D. Diacov, împreună cu consilierii șefului său, mizează pe „rânza moldovenească”. Într-adevăr, atât PAS-ul acuză PSRM-ul de cârdășie cu actuala guvernare, cât și PSRM-ul, după sprijinul afișat de PDM Maiei Sandu la alegerile prezidențiale (după scoaterea din cursă a nevolnicului Lupu în favoarea Maiei Sandu; Diacov a declarat, de altfel, că a votat-o pe M. Sandu în turul al II-lea), acuză PAS-ul că este un instrument al PDM-ului.
Și totuși, consilierii șefului lui D. Diacov, cei care îi cred idioți pe alegătorii moldoveni, pot fi surprinși. Este suficient ca stânga (PSRM-ul) și dreapta (PAS-ul) să ajungă la un acord preelectoral de neagresiune, de respect reciproc, iar după alegeri să constituie împreună un guvern. Știu că e dificil, din cauza rânzei șefilor celor două formațiuni, dar anume pe asta contează mințile (cenușii) din culise.

În orice caz, dacă și pe viitor exponenți ai celor două partide se vor tot ataca, ca niște dușmani de moarte, electoratul moldovean va înțelege că ei sunt fie idioți utili, acționând în favoarea lui V. Plahotniuc, fie că sunt plătiți de acesta (și tocmai de asta se tot atacă), asigurând prin aceasta rămânerea PDM-ului la guvernare, după cum speră V. Plahotniuc, D. Diacov, cu toți consilierii lor, plătiți din greu. 

joi, 16 noiembrie 2017

Despre prostituție la Moldoveni: sau despre o atitudine esențială

Și totuși, Moldovenii sunt un popor intolerant… față de prostituție. Nu am pretenția să fi făcut un sondaj sociologic pe acest subiect, dar cu câți vorbesc, toți o condamnă. Mai mult, intoleranța Moldovenilor are un specific: lor nu le pasă de prostituate de la colț de stradă, ei sunt împotriva prostituției din parlament, guvern, sistemul de justiție și mass-media (asta chiar e culmea: nu știu de ce ei vizează prostituția din toate cele 4 puteri ale statului).
Nu e în spirit european această intoleranță față de prostituție. Ar fi nevoie în RM de un partid care o susține, o apără, o promovează și care, eventual, se declară „pro-european” (căci în Europa de mai la Vest, prostituția este un fenomen tolerat, dacă nu chiar face parte din peisajul cotidian, din modul de viață acceptat de acolo).

În fine, dacă un asemenea partid va și participa la viitoarele alegeri parlamentare din RM, acesta va fi sondajul real: susțin Moldovenii prostituția sau chiar sunt împotrivă.   

duminică, 12 noiembrie 2017

Modelul de conviețuire pașnică – tot ce are mai de preț Moldova

Republica Moldova nu este „un stat” făcut pentru ca un regim hoțesc să-l jecmănească pe ceas ce trece, căci altminteri nimic nu ar opri Rusia sau România (poate și Ucraina) să încorporeze teritoriul RM (oricum, potențialul militar al statului moldovenesc nu permite asigurarea securității naționale). Republica Moldova este un stat care poate fi un model de conviețuire pașnică – interetnică și interconfesională – pentru UE, Federația Rusă, și mai ales pentru Ucraina și alte regiuni cu probleme în acest sens.
Unii consideră că principala crimă a actualului regim hoțesc a fost furtul de 1 miliard de $ din rezervele valutare ale țării și celelalte furturi de bani publici, după diverse scheme mai mult au mai puțin cunoscute de opinia publică (dezvăluite de Renato Usatâi ș.a.). Totuși, de departe, cea mai mare crimă a actualului regim hoțesc este atentatul la modelul de conviețuire pașnică între diversele etnii și confesiuni conlocuitoare. Ea s-a produs în momentul condamnării de către sistemul de justiție corupt – deci aservit unei grupă de crimă organizată – asupra primarului de Taraclia, Serghei Filipov, pentru tăierea a 6 copaci (dar n realitate, pentru că l-a trimis într-un loc pe borsetca capului grupării criminale). Faptul a fost condamnat de ambasadorul SUA James Petit, de ambasadorul Delegației UE Pirkka Tapiola ș.a..

Unii consideră că tot ce are mai de preț Moldova – modelul de conviețuire pașnică  – este peren și intangibil. Nu este așa. Modelul acesta este ca o floare. Un oligofren cu cizmele în noroi o poate lesne distruge. Și totuși, poporul Moldovei își poate apăra ceea ce are mai de preț. Spre surpriza celor care îl consideră terminat și numai bun să fie jefuit.  

vineri, 10 noiembrie 2017

Aniversarea protestului din 10.11.1989 din fața clădirii Min. de Interne: semnificații netrecătoare

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la protestele din fața clădirii Ministerului de Interne al RSSM, prin care manifestanții cereau eliberarea colegilor arestați pe 7 noiembrie. Evenimentul evocat este important astăzi, când încă mai sunt persoane care spun că în 1991 noi am primit ca pe un cadou independența. Prima dată am auzit această idee încă în 2006, la aniversarea a 15-cea a independenței Republicii Moldova, în discursul președintelui V. Voronin, la solemnitățile prilejuite de evenimentul respectiv. Ideea respectivă încă mai este vehiculată… Conform acestei idei, la sf. anilor ’80, în toiul luptei pentru eliberare națională în republicile URSS, moldovenii erau niște imbecili, care nu știau ce vor. La un moment dat, conducerea unională de la Moscova li s-a adresat: Ei, imbecililor, vrem să vă facem un cadou – independența. Moldovenii s-au gândit… și au acceptat. Este de înțeles ca această idee să fie expusă de V. Voronin, ministrul de interne din 1991, și de alte persoane care făceau parte din structurile regimului sovietic din RSSM.   
Dar mai există o interpretare a evenimentelor de la sf. anilor ’80. Conform acesteia, la fel ca și în celelalte republici ale URSS, moldovenii au trăit și ei deșteptarea națională și au luptat pentru independență. Statalitatea poate fi definită ca loialitatea și devotamentul față de propriul stat, chiar și atunci când acesta își are încetată existența – vezi cazurile actuale catalanilor, kurzilor ș.a. – care nu au stat, dat au statalitatea în conștiința colectivă, și această statalitate nu poate fi înăbușită, periodic ea se manifestă plenar.

Consider că ziua de 10 noiembrie 1989 a fost un în care s-a manifestat statalitatea moldovenească de către poporul provinciei sovietice RSSM. Cei care se aflau atunci în clădirea Ministerului de Interne vor susține că Republica Moldova a primit independența în dar, în 1991. Noi, cei care am protestat la 10 noiembrie 1989 în fața clădirii ministerului, întotdeauna vom afirma că Republica Moldova și-a dobândit independența, prin manifestarea statalității moldovenești, pe care nimeni nu o poate contesta – nici cei din structurile de la Moscova, nici cei care îi serveau în 1989 la Chișinău.            

Componenta ideologică în contextul politic extern și intern actual

         Istoria omenirii s-a caracterizat printr-o permanentă elaborare de idei și viziuni (concepții), ideologii în domeniul politic. În prezent se poate afirma că ideile respective pot fi sistematizate în patru curente ideologice:
1. Conservatorism sau Tradiționalism: se raportează la Dumnezeu, la valorile sale – poruncile divine (inițial s-a manifestat prin regimuri teocratice, iar în prezent – prin partide care se bazează pe tradiția și valorile religioase).
2. Liberalism: se raportează la om, promovează drepturile omului (inclusiv dreptul la libertate). În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism de factură liberală (în varianta neoliberală americană, sau în varianta „neo-conservatoare” americană, ambele vizează impunerea valorilor respective tuturor statelor lumii).
3. Socialism: se raportează la masele dintr-o societate, promovând echitatea socială, redistribuirea echitabilă a agoniselii unei societăți (sub forma impozitelor și taxelor de stat), statul social. În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism de extremă stânga – comunismul (în varianta bolșevică ș.a.).
4. Naționalism – regimuri etnocratice, inclusiv radicalisme de extremă dreapta de genul nazismului [se raportează la: o națiune, o etnie, o rasă, o comunitate confesională sau religioasă – de ex. o sectă ș.a.]. În acest curent de idei se înscrie și varianta de radicalism manifestat în zilele noastre – fundamentalismul politic religios islamic (în varianta jihadismului sunnit ș.a.).
Curentele radicale au suferit eșec, dar nu se poate afirma că ele au fost eradicate complet din conștiința unor popoare sau comunități confesionale.
În prezent poate fi urmărit un fenomen interesant, de afinitate între unele dintre aceste curente: conservatorismul/tradiționalismul cu socialismul și liberalismul cu naționalismul. Câteva cauze ale acestui fenomen ar fi: conservatorismul și socialismul sunt ideologii colectiviste, care se raportează la comunități fără vreo discriminare. După ce socialismul s-a disociat de varianta radicalistă bolșevică (atâta timp cât nu luptă împotriva Bisericii lui Dumnezeu), se poate constata că el promovează, de fapt, adiacent, aceleași valori tradiționale religioase. Faptul că socialismul nu împărtășește ateismul bolșevic este un factor care contribuie la apropierea dintre cele două curente ideologice. Tot așa cum tradiționalismul întotdeauna a promovat valori sociale – solidaritatea membrilor unei comunități (societăți). Deci există o listă de valori comune a celor două curente religioase.
Pe de altă parte, naționalismul – cu abordarea sa de punere a nației/rasei/comunității confesionale în centru, ca element de referință, este consonant într-o oarecare măsură cu liberalismul – cu abordarea sa de punere a omului în centru, la element de referință. Ambele curente (liberalismul și naționalismul) sunt individualiste, în timp ce conservatorismul/tradiționalismul și socialismul sunt colectiviste, reoferindu-se la comunități umane fără vreo discriminare (în comparație cu naționalismul). De altfel, este tot mai mult adoptată înțelegerea/interpretarea conform căreia deosebirea dintre patriotism și naționalism se referă la faptul că în timp ce patriotismul înseamnă dragostea față de patrie, cu toate comunitățile conlocuitoare (etnice, confesionale ș.a.), naționalismul înseamnă iubirea față de o națiune sau o comunitate confesională. Naționalismul dus la extremă se poate răsfrânge în purificări etnice, genocid. E clar că prin „iubirea de nație” se înțelege un fanatism distructiv și reprobabil.
Alianța dintre social-democrați și creștin-democrați [conservatori] în Germania este notorie și concludentă în sensul descrierii fenomenului de apropiere între conservatori și socialiști. Tot așa cum în România pare firească asocierea, în denumirea „Partidul Național-Liberal”, a celor două elemente ideologice: liberal și național – arătându-se că cele două noțiuni sunt compatibile.
Și în Republica Moldova vedem profilându-se partide care adoptă curentele ideologice menționate. În pofida denumirii sale, PSRM-ul promovează deschis valori prin care atrage în bazinul său electoral votanți de stânga – care susțin echitatea socială, dar și votanți de dreapta – conservatori/tradiționaliști, care susțin valorile tradiționale (ce provin din doctrina Bisericii Creștin-Ortodoxe).

Specificul Republicii Moldova constă în faptul că mai există câte un partid fără vreo identitate ideologică, axat numai pe ideea furtului (exploatării) poporului țării. Dar un popor de oi întotdeauna își merită guvernul de lupi… 

duminică, 5 noiembrie 2017

Rolul Bisericii lui Dumnezeu în perioada istorică actuală

Mănăstirea Sfântul Ilie din satul Nicoreni, raionul Drochia, este un loc de pelerinaj pentru cetățeni ai Republicii Moldova din diverse părți ale țării. Astăzi, la sfârșitul slujbei, starețul mănăstirii, arhimandritul Rafail, a făcut apel către enoriași să se roage pentru izbăvirea Bisericii și a Țării de vrăjmași. Pe parcursul Sfintei liturghii, părintele Rafail s-a arătat optimist și plin de bucurie când binecuvânta credincioșii din sfântul lăcaș. Vrăjmașii Bisericii și ai Țării, evident, sunt din ambele părți ale frontierei: cei din interior și cei dinafară. Cu toate că Biserica se roagă pentru cârmuirea Țării – dacă cineva din acea cârmuire este vrăjmaș Țării și poporului lui Dumnezeu, negreșit și numaidecât își va primi plata.  

Tot mai profund se adeverește că mult pătimita Țară a Moldovei are o istorie a eliberării din robia generată din exterior sau din interior. În 1917 forța motrice a eliberării naționale și sociale au constituit-o militarii (ostașii și ofițerii) moldoveni. În 1988-1989 forța motrice a reprezentat-o intelectualitatea (scriitori, compozitori, regizori de teatru și cinema, dat și profesori și învățători, medici ș.a.). Iată că acum forța motrice este generată și susținută de călugări, preoți și de toți credincioșii din Biserica bunului Dumnezeu. Să fim demni de perioada istorică pentru care am fost sortiți!

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Capturarea statului de către grupări de crimă organizată: amenințare la adresa securității regionale

"Нельзя дать свободу бандитам, иначе ты станешь рабом их". Алексей Ильич Осипов
"Nu da libertate bandiților, căci te vor face robul lor". Alexey Iliich Osipov

1. Cauze.
2. Procedee de accedere la putere (preluare a puterii).
3. Caracteristici de manifestare a regimului (cum se mențin la putere).
4. În ce condiții sunt determinați să-și caute de treabă în altă parte decât în instituțiile statului. 

luni, 30 octombrie 2017

DEMERSUL PRIVIND INDEPENDENȚA CATALONIEI: O PRIVIRE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Catalonia și Republica Moldova: ce au în comun și ce le deosebește

Pe 27 octombrie 2017 Parlamentul de la Barcelona a votat independența Cataloniei față de Spania. Întreaga omenire urmărește cu sufletul la gură drama poporului din nord-estul peninsulei italice, care de 300 de ani urmărește idealul eliberării naționale – al redobândirii statului catalan independent. Puțini probabil se gândesc în acest context la unele asemănări și deosebiri între Catalonia și Republica Moldova.
Pentru prima oară am meditat la aceste elemente de legătură moldo-catalană acum câțiva ani, când am citit cartea „Marea Neagră” a marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, în care autorul  expunea o versiune interesantă a apariției poporului catalan. În volumul său „Marea Neagră”, Cartea a II-a „Anticamera Evului Mediu”, Capitolul IV „Imperiile stepei”, el a scris despre „Imperiul de stepă al goților și al olanilor. Simbioza celor două popoare”. În urma invaziei hunilor și a apariției unui nou imperiu al stepei, o parte din poporul creat din simbioza goților și olanilor migrat spre Vest, ajungând tocmai în nord-vestul peninsulei italice, constituind națiunea catalană. Mix-ul (amestecul) goților și olanilor, care a dat poporul catalan, s-a constituit, după expunerea lui Brătianu, la nordul Mării Negre, mai ales în Moldova, de unde au plecat spre Vest. Și nimeni nu ar putea exclude ipoteza că în procesul simbiozei goto-olane cele două entități etnice nu s-ar fi putut contopi și cu populația autohtonă getă, peste are au venit: olanii din Est, iar goții din Nord.
A doua oară m-am surprins reflectând asupra unor elemente comune între Catalonia și Republica Moldova la o conferință de la Universitatea din Oradea, unde o profesoară și cercetătoare de la Facultatea de Limbi străine, cunoscătoare a limbii catalane, consacrându-și comunicarea mișcării de independență a Cataloniei, s-a referit și la asemănarea, atât ortoepică (mai ales a menționat graiul moldovenesc), cât și lexicală, între limbile română și catalană.
Și iată că de ziua Sfintei Parascheva catalanii și-au proclamat independența. Niciun stat nu a recunoscut-o, deocamdată. De aceea, demersul temerar al catalanilor pare cu atât mai dramatic. Ei acționează singuri în numele libertății, împotriva celor care i-au subjugat cândva (acum 300 de ani) și care i-au ținut sub control până acum.
În principiu, cât de departe este lumea contemporană de idealul dreptății naționale. Îndeobște, la nivel teoretic, fiecare admite că fiecare popor are dreptul la existență în cadrul unor granițe naționale (statale). Numai că la nivel practic acest principiu nu este respectat de marile puteri. De ce catalanii sau kurzii nu ar avea dreptul să-și înființeze state naționale pe teritoriile lor istorice? Pentru că statele care au cucerit cândva teritoriile respective nu vor să le cedeze… băștinașilor. Ei ar accepta ca cei care vor să înființeze un nou stat să plece în altă parte. Identificarea autorităților centrale ale statelor polietnice cu teritoriile pe care le dețin, fără să le pese de etniile (popoarele) care conviețuiesc pe acele teritorii – la ele acasă – este primul semn al bolii unor astfel de state. Că ideea (idealul) libertății nu poate fi înfrântă prin nici un mijloc, decât prin exterminarea, genocidul unui popor se știe de mai demult. Vor recurge la așa ceva „legaliștii” și „constituționaliștii” din organele centrale ale Madridului (probabil, încă frustrați de pierderea posesiunilor coloniale din America Latină, vărsându-și veninul acum pe catalani)?
În principiu, ținând cont de comunitatea istorică între moldoveni și catalani, autoritățile Republicii Moldova, care s-a desprins în 1991 dintr-un imperiu (cel sovietic) ar trebui să se solidarizeze cu catalanii dornici și ei de libertate. Numai că: 1. După cum spun unii (ciudați) moldovenii ar fi primit, în 1991, independența „în dar”, fără măcar să o vrea, de aceea nu o valorizează la ei, deci cu cât mai puțin la alții (ca unul care am fost parte a mișcării de eliberare naționale de la sfârșitul anilor ’80, le-aș spune acestora că dacă ei au fost lași, nu trebuie să proiecteze lașitatea lor peste întreg poporul acestei țări); 2. Elita de astăzi a Republicii Moldova a făcut totul pentru ca să compromită ideea de stat moldovenesc independent, susținând ideea posibilității îmbunătățirii situației în țară prin dispariția statului (prin unirea cu România; unii văd o reîncorporare în statul rus aflat în ascensiune și recuperare a teritoriilor ex-sovietice). Într-o emisiune televizată recentă, la întrebarea „Cum ați vota la un eventual referendum privind unirea cu România?”, jenându-se ca o fată mare întrebată dacă s-a mai sărutat, președintele parlamentului Andrian Candu a răspuns că nu răspunde, pentru că este președintele parlamentului…
Așadar, principala trăsătură care deosebește Catalonia de Republica Moldova este că în cazul primei elita și poporul năzuiesc din tot sufletul să obțină independența, statutul de stat, în timp ce în al doilea caz, o mare parte a elitei și o mică parte a poporului (maselor) năzuiesc să desființeze propriul stat.
Și totuși, simt eu că printre moldovenii de azi pot fi identificați mulți catalani…. 

Moldova – Catalonia: câteva considerații cu privire la momentul politic actual

Un cititor mi-a scris pe o rețea de socializare că „Între Catalunia și Basarabia nu există absolut nici o asemănare!”. I-am răspuns că: „1. Excludem denumirea Basarabia, dată Moldovei de Est de imperiul cotropitor rus. Neoimperiul sovietic nu a mai folosit-o. 2. Moldova de Est s-a desprins de Rusia. Catalonia este în proces de desprindere de Spania (rămășița imperiului spaniol). Depinde cum priviți...”.
În Moldova există o predanie că Ștefan cel Mare își numea calul „Catalan” – probabil i-o fi fost adus din Catalonia. (La mijlocul anilor ’90 un om de afaceri – Gheorghe Străisteanu – și-a denumit rețeaua de benzinării „Catalan” – după numele calului Marelui Ștefan. Apoi a înființat primul post privat de televiziune din Republica Moldova. Se pare că un alt om de afaceri – V. Plahoniuc – i-a „furat” rețeta: de la rețeaua „Petrom” a mers spre crearea trustului cu multitudinea de canale TV și posturi radio). Pe lângă această legătură catalano-moldavă, mai pot fi menționate câteva asemănări. Ca și Catalonia, care are în vecinătate un stat cu un popor vorbitor de aceeași limbă – catalană: Andora, Republica Moldova o are alături pe România. Se pare că un element comun este și acela că așa cum în Republica Moldova curentul unionist este deocamdată nesemnificativ din punct de vedere electoral, la fel și în Catalonia, după cum se vede de la distanță, nici nu se discută un eventual scenariu de unire cu Andora.
Dar principala deosebire dintre Republica Moldova și Catalonia este aceasta: în timp ce Catalonia nu are statut de stat independent – de jure – practic (de facto) populația din provincia respectivă are deplina libertate de a se afirma plenar pe toate planurile – mai ales pe cel economic (o demonstrează indicatorii economiei Cataloniei), Republica Moldova este un stat captiv – în consecință sărac și degradat. În timp ce prin economia sa Catalonia a demonstrat că merită să fie un stat, Republica Moldova demonstrează plenar că nu merită statutul de actor al dreptului internațional, necesitând să fie întreținută de UE, România și organisme financiare internaționale (cărora trebuie să le ramburseze creditele – nu se știe cum – în viitor). Cu surprindere am aflat dintr-o emisiune de pe postul „Media TV” din Cimișlia, de la George Simion că cetățenii moldoveni care au credite nerambursate la bănci din RM nu sunt lăsați să treacă frontiera, pentru a pleca peste hotare. Simion a dat de înțeles că gruparea care a acaparat instituțiile statului dețin și instituții bancare. Ea folosește instituțiile statului pentru a-și asigura veniturile. Noțiunea de stat captiv înseamnă instituții de stat captive, dar mai ales – populație captivă…
Poate că cei care luptă acum pentru independența Cataloniei ar trebui să se compare cu Republica Moldova…Și-ar putea schimba viziunea… 

Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute: cum pot supraviețui?

Un stat autoproclamat, dar nerecunoscut (de statul din care vrea să se desprindă) sau parțial recunoscut (de alte state decât cel din care vrea să se desprindă) de regulă este un instrument de exercitare a influenței unei puteri regionale sau globale într-un anumit spațiu geopolitic.
Vezi relațiile:
SUA – Kosovo, Taiwan;
Rusia – Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Republica Moldovenească Nistreană, respectiv RP Lugansk și RP Donețk, respectiv Karabahul de Munte (prin controlul asupra Armeniei);
Turcia – Ciprul de Nord.
Statele autoproclamate nerecunoscute sau parțial recunoscute (cu recunoaștere limitată) au șanse să se mențină ca entități politice numai beneficiind de sprijinul politic, financiar, logistic, militar al unei puteri globale sau regionale, instrumente de exercitare a influenței cărora și devin... Asemenea state supraviețuiesc dacă aceasta este în interesul unei puteri regionale sau globale.
Catalonia este o excepție incredibilă, care, din păcate, confirmă regula… 

Independența Cataloniei: câteva considerente în raport cu autonomia găgăuză

După reacția autorităților centrale de la Madrid la declararea independenței de către Parlamentul Cataloniei și în condițiile lisei unei recunoașteri din partea statelor lumii, se prefigurează cumva pentru Catalonia scenariul autonomiei găgăuze din Republica Moldova – rămânerea în cadrul statului din care a vrut să se desprindă. Într-adevăr, după ce la 12 noiembrie 1989 primul Congres al poporului găgăuz a proclamat RSSA Găgăuză, ca parte componentă a RSS Moldovenești, iar un an mai târziu, la 19 august 1990, primul Congres al deputaților poporului din partea de sud a Moldovei a proclamat republica separatistă în sudul țării („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri din limba găgăuză mai înseamnă „pământ găgăuz” sau „țara găgăuzilor”) – deja în componența URSS-ului, neobținând sprijin din exterior (nici de la Moscova, nici de la Ankara), găgăuzii au acceptat statutul de Unitate Teritorială Autonomă „Gagauz Yeri” în cadrul Republicii Moldova (la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Gagauz Yeri”, rezolvând astfel disputa pe cale pașnică. Nu se știe cum vor evolua evenimentele în Catalonia. Acesta este un element comun între Catalonia și autonomia găgăuză: ambele nu au obținut sprijin exterior – din partea altor state – pentru independența lor. Și totuși deosebirile între Catalonia și autonomia găgăuză sunt deosebit de mari:
1. În timp ce poporul catalan se află pe teritoriul său istoric, pe care s-a și format ca etnie distinctă de altele din Regatul Spaniol (a fost  încorporată în regat respectiv acum 300 de ani), comunitatea găgăuză a ajuns pe teritoriul moldovenesc după 1812, în urma anexării Moldovei de Est (Basarabiei) de către Imperiul Rus. Anume din acest motiv ar fi corespuns adevărului istoric denumirea „UTA Găgăuză de pe teritoriul Republicii Moldova” în loc de „Gagauz Yeri” sau, cum i se mai zice – Găgăuzia.
2. În timp ce Catalonia a demonstrat că este fezabilă din punct de vedere economic, autonomia găgăuză nu este autosuficientă din punct de vedere economic.
3. În timp ce poporul catalan și-a păstrat identitatea etnoculturală, comunitatea găgăuză a fost supusă unui proces profund de rusificare în timpul perioadei sovietice.
Lista deosebirilor poate continua – ele țin mai ales de numărul catalanilor (între 7-8 milioane) și găgăuzilor (127.835), dimensiunea teritoriilor pe care le ocupă, diverși alți indicatori (despre cei economici am menționat deja mai sus).
Mai presus de toate, lecția pe care ne-au oferit-o ambele cazuri – atât cel găgăuz, cât și cel catalan, este că, indiferent de condițiile și trăsăturile specifice fiecărei regiuni (fiecărei etnii), în absența unui sprijin din exterior și atunci când guvernul central nu acceptă secesiunea, ea este foarte problematică. 

Demersul de independență a Cataloniei: semnale pentru Republica Moldova

Demersul de obținere a independenței Cataloniei a scos la iveală o atitudine oarecum neașteptată din partea autorităților Uniunii Europene. De exemplu, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Nu ne vom amesteca în această dezbatere hispano-spaniolă, dar nu aș dori ca mâine UE să se compună din 95 de state membre”. Această declarație arată pornește, probabil, de la premisa evoluției Uniunii Europene către o federație, în care ideea este de reducere a suveranității statelor membre. Or, Catalonia, dar și Scoția ș.a. state cer independență pentru a dobândi suveranitate. Este clar că asemenea state – nou apărute – cu greu vor putea renunța la independență într-o Uniune Europeană „aprofundată”.
Statul Republica Moldova a fost susținut la momentul declarării independenței de Occident și de comunitatea internațională, în contextul dezasamblării colosul sovietic ce crease probleme de securitate pe întreaga durată a perioadei Războiului Rece. RM a prins în 1991 o fereastră unică (Rusia era atunci slăbită și nu putea impune rămânerea R. Moldova într-un stat comun, cu toate că a impus rămânerea noastră în CSI – prin conflictul transnistrean). Este clar în alte condiții Republica Moldova nu mai obținea independența.
Fiind acum un stat falimentar din toate punctele de vedere (în primul rând economic), care nu ar putea supraviețui fără ajutor extern (FMI, UE, România ș.a.), reacția oficialului european Juncker ar trebui să dea de gândit guvernanților de la Chișinău: dacă Bruxelles-ul nu vrea să vadă Catalonia ca stat membru în UE, care este o putere economică (cea mai dezvoltată și prosperă parte a Regatului Spaniol), de ce europenii ar năzui să vadă în UE Republica Moldova – un stat captiv, deci eșuat – falimentar? Iată de ce alegătorii care votează partide care promovează „integrarea europeană” și cu această ocazie înțeleg mai bine ca înainte că sunt manipulați – prostiți, vorba moldovanului.
          De aceea, situația legată de Catalonia a oferit prilejul guvernanților „pro europeni” să mediteze la perspectiva lor, iar alegătorilor care îi votează – să se dezmeticească și să nu mai fie prostiți și folosiți… Dar oricum, trebuie să mai ai și băgare de samă ca să descifrezi semnale de la Bruxelles...    

Postări populare