duminică, 26 iunie 2016

DIFICULTĂȚILE INTEGRĂRII COMUNITĂȚII RUSOFONE DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONSECINȚE ASUPRA SECURITĂȚII NAȚIONALE

Difficulties of the integration of the Russian-speaking community in the Republic of Moldova: consequences on National Security

Abstract: The specifics of the post-Soviet state Republic of Moldova (RM) is that the Russian-speaking community comprises not only the Russian national minority (5.95%), but also other national/ethnic minorities, which in Soviet times were subjected to an intense process of denationalization and Russification (by educational system of teaching in Russian language, mass-media). Thus, the Ukrainian (8.34%), the Bulgarian (1.94 %) national minorities and the Gagauz ethnic minority (4.36%) currently use in public space Russian: both in administration and in education system. So, with some exceptions, national/ethnic minorities in Moldova are one linguistic community (minority) – of Russian-speaking. Its integration into the Moldovan culture is quite low. Moldovan (Romanian)-speaking majority consists of 75.8% declared Moldovans and 2.16% declared Romanians. Being bound by the language with the culture with the Russian Federation, Russian-speaking minority in Moldova feels safe in terms of integration of RM into the Russian cultural space: the Eurasian Economic Union. Often, the support for the Eastern vector is a result of worse information, due to ignorance of the state language. A bad integration into Moldovan society, a poor knowledge of Romanian language by the Russian-speaking minority leads to the fact that they prefer the Eastern vector, despite the clear advantages offered by the European integration. The success of a good forward of the country on the path of European integration, supported by a reinforced majority of Moldovan society, involves making efforts to a better integration of Russian-speaking community.

Keywords: Integration, Russian-speaking community, separatism, societal security, Republic of Moldova.

Introducere
Specificul statului post-sovietic Republica Moldova (RM) vizează faptul că minoritatea rusofonă cuprinde nu numai minoritatea națională rusă (5,95 %, la recensământul din 2004), ci și alte comunități minoritare naționale/etnice, care în perioada sovietică au fost supuse unui intens proces de deznaționalizare și rusificare prin sistemul educațional cu predarea în limba rusă, mass-media ș.a.. Astfel, minorități naționale ca cea ucraineană (8,34 %, la recensământul din 2004) și bulgară (1,94 %, la recensământul din 2004), minoritatea etnică găgăuză (4,36 %, la recensământul din 2004) utilizează în prezent în spațiul public în mod curent limba rusă: în administrația publică și în învățământ. Spre comparație, o altă minoritate etnică – cea romă, mai puțin numeroasă – a fost mai puțin rusificată în perioada sovietică, într-o oarecare măsură datorită unei expuneri mai reduse la sistemul de învățământ și la impactul instituțiilor media și de cultură. Deosebirea dintre noțiunile minoritate națională și minoritate etnică ține de faptul că prima vizează comunități care dispun de o țară-mamă – de origine (ucrainenii – Ucraina, bulgarii – Bulgaria, rușii – Rusia), în timp ce a doua noțiune vizează comunități care nu dispun de o țară-mamă (cu toate că unii leagă, în mod forțat, găgăuzii de Turcia, iar pe romi de India).
Majoritatea autohtonă (moldofonă/românofonă) se constituie din 77,96% (75,8% declarați moldoveni și 2,16% declarați români, la recensământul din 2004).
Aruncând o privire pe harta etnică a RM, se poate constata prezența pe teritoriul moldovenesc a patru regiuni cărora autoritățile centrale trebuie să le acorde o atenție sporită:
1. regiunea nistreană (atât partea sa basarabeană – municipiul Bender și cele șase sate: Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna; cât și partea sa transnistreană, fără cele șase sate controlate de autoritățile de la Chișinău: Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia, Pohrebea, Molovata Nouă și Cocieri);
2. autonomia găgăuză (din 1994);
3. raionul Taraclia, locuit în majoritate de bulgari: în 2015 Parlamentul a  votat în prima lectură un proiect de lege privind statutul de autonomie culturală;
4. în nordul RM există zone rurale locuite compact de ucraineni.   
Așadar, cu unele mici excepții, minoritățile naționale/etnice din RM constituie o comunitate (minoritate) lingvistică – rusofonă. De menționat că în perioada sovietică a fost supusă procesului de rusificare și o parte din comunitatea etniei titulare, mai ales în mediul urban, unde nu existau suficiente grădinițe, școli și la instituțiile de învățământ superior cu predarea în limba etniei titulare (până în prezent școlile cu predare în limba rusă din orașele moldovenești sunt frecventate de elevi cu nume de familie tradiționale moldovenești, dar limba nativă a cărora este rusa). Gradul de integrare a comunității rusofone în societatea moldovenească, în ansamblu, poate fi calificat drept redus. Fiind legată prin limbă și cultură de Federația Rusă, comunitatea rusofonă din RM este înclinată spre integrarea statului moldovenesc în spațiul cultural dominat de Federația Rusă (din punct de vedere instituțional: Uniunea Economică Eurasiatică). Adesea, sprijinul pentru vectorul estic al politicii externe a RM, din partea comunității rusofone, este consecința unei mai proaste informări privind avantajele integrării europene, datorită cunoașterii insuficiente a limbii de stat. Gradul redus de integrare în societatea moldovenească – slaba cunoaștere a limbii de stat, a culturii populației majoritare titulare  îi face pe minoritarii rusofoni să prefere vectorul estic al politicii externe a RM, în pofida avantajelor clare oferite statului moldovenesc de integrarea europeană. Iată de ce reușita unui bun parcurs al RM pe calea integrării europene, care să fie sprijinit de o majoritate consolidată a societății moldovenești, implică depunerea unor eforturi susținute în vederea unei mai bune integrări a minorității rusofone din țară. Dificultățile integrării comunității rusofone trebuie depășite printr-o abordare pragmatică: prin formularea misiunii statului, a unei viziuni privind dezvoltarea sa, a unei politici de edificare statală (națională – a națiunii civice), a unei strategii, a unei tactici, respectiv a unui plan de acțiuni. Statul Republica Moldova trebuie să devină atractiv atât pentru populația sa majoritară (să scadă numărul celor care părăsesc țara în căutarea unei vieți mai bune), cât și pentru minoritățile etnice și lingvistice. Prin integrarea minorității rusofone (a tuturor minorităților naționale și etnice) poate fi rezolvată și problema asigurării securității societale – unul dintre cele cinci sectoare ale securității naționale (de rând cu sectoarele: politic, economic, de mediu și militar).  

Integrarea deficitară a comunității rusofone – o vulnerabilitate în contextul asigurării securității RM
Integrarea deficitară a minorității rusofone din Republica Moldova constituie o vulnerabilitate în contextul asigurării securității sale naţionale. Această vulnerabilitate, care vizează sectorul societal al securității naționale, se înscrie într-o listă de vulnerabilități, care vizează și celelalte sectoare: guvernarea ineficientă, corupția în organele de stat, crizele privind nealegerea președintelui republicii sau cele legate de constituirea unor alianțe consolidate în Parlament, corupția politică, contestarea procesului electoral (scoaterea din cursă a unor concurenți electorali, admiterea în cursă a unor partide spoiler) – toate acestea reprezentând probleme din sectorul politic; degradarea solului, apelor (debitul tot mai scăzut al râului Nistru, din care se alimentează municipiul Chișinău și alte orașe [1]), defrișări ilegale [2] – vulnerabilități în sectorul de mediu; indicatorii tot mai scăzuți ai producției industriale, agricole și ai sferei serviciilor (pierderea unor piețe de desfacere tradiționale și incapacitatea de a penetra pe piețe noi) – vulnerabilități în sectorul economic; o bază materială deficitară, tehnică militară și echipamente ale Armatei Naționale care necesită modernizare – vulnerabilitate în sectorul militar. Toate aceste vulnerabilități sunt dovada unor aspecte asupra cărora statul moldovenesc trebuie să lucreze și care pot fi utilizate de forțe din exterior, care se pot deda la provocări, creând riscuri ce se pot transforma în amenințări la adresa securității naționale a RM.
Republica Moldova este parte integrantă a regiunii extinse a Mării Negre – spațiu caracterizat de o suită de conflicte care au și o conotație etnică: Karabahul de Munte, Osetia de Sud, Abhazia, Donbas. În majoritatea acestor conflicte poate fi observată manifestarea unui factor extern: Rusia s-a implicat și sprijină regimurile din Transnistria (Republica Moldova), Donbas – Lugansk și Donețk (Ucraina), Abhazia și Osedia de Sud (Georgia). Armenia sprijină administrația din Karabahul de Munte (teritoriu formal aparținând Azerbaidjanului). Astfel, în condițiile manifestării unor vulnerabilități într-o anumită regiune (sau în câteva) a (ale) unui stat, o putere regională, prin implicarea sa – sub forma sprijinirii unor mișcări separatiste ale unor minorități etnice sau lingvistice – poate crea riscuri și amenințări la adresa securității unui stat vulnerabil. Exploatând vulnerabilitățile dintr-un stat, o putere regională își poate impune controlul asupra unui spațiu, pe care îl consideră sfera sa de influență (în speță, pentru Rusia, spațiul post-sovietic este sfera sa de influență: ближнее зарубежье – străinătatea apropiată). Iată de ce fiecare stat polietnic – inclusiv RM – ar trebui să abordeze cu atenție sporită problemele interne ale relațiilor interetnice, contribuind la consolidarea societății prin integrarea minorităților etnice (lingvistice). Din cauza unei integrări deficitare a minorităților etnice din RM, sunt rare cazurile când reprezentanții respectivelor comunități se afirmă profesional și ocupă funcții importante în domeniile politic, academic/universitar, cultural ș.a. – la nivel național (republican). Este necesară identificarea unor mecanisme prin care comunitățile etnice să poată transmite forurilor de conducere problemele cu care se confruntă, în vederea obținerii de ajutor și în vederea soluționării lor.
            Unul dintre aspectele importante ale problemei slabei integrări a minorității rusofone vizează faptul că statul Republica Moldova nu are o imagine pozitivă în interior – nu este atractiv pentru tânăra generație a minoritarilor etnici. Nu există un mediu cultural atractiv (filme artistice, teatre, programe TV etc.). În școlile cu limba rusă de predare, mai ales în autonomia găgăuză, nivelul de predare a limbii de stat este scăzut. În consecință, datorită accesării unor surse mass-media din Federația Rusă, minoritatea rusofonă trăiește într-un plan paralel cu populația majoritară moldovenească. Datorită consumului unui anumit tip de informație, comunitatea rusofonă este pentru vectorul estic de integrare a RM. Astfel, societatea moldovenească este divizată geopolitic – ceea ce face statul moldovenesc vulnerabil. În condițiile unui război hibrid, cu referire la proiectul Novorosia, o comunitate rusofonă slab integrată în societatea moldovenească face statul RM mai vulnerabil la riscuri externe.  
            
Războiul hibrid în confruntarea Rusia – Occident în regiunea Europei de Est
Războiului hibrid este un instrument în confruntarea Est (Rusia) – Vest (SUA și aliații săi din NATO) în spațiul Europei de Est. În prezent, minoritățile etnice sau lingvistice sunt folosite ca instrumente în războiul hibrid, ele fiind mobilizate din exterior împotriva puterii centrale de stat în țările în care conviețuiesc cu majoritățile titulare. Cercetătorul american Joseph S. Nye Jr. a explicat în una din lucrările sale că după 1945 a crescut numărul războaielor purtate între state și diverse grupuri. „Astfel de grupuri pot fi divizate în categoriile insurgenților, teroriștilor, milițiilor și organizațiilor infracționale, deși categoriile se pot suprapune și se pot estompa în timp” [3, p.50]. Nye conchide: „Finalul unor astfel de conflicte se stabilește rareori pe câmpuri de luptă convenționale, cu ajutorul unor armate tradiționale. Ele devin războaie hibride – «un amalgam de arme convenționale, tactici neregulate, terorism și comportament infracțional în spațiul de desfășurare a conflictului»” [3, p.51]. Conform unei definiții date de cercetătorul american, „În războaiele hibride, forțele convenționale, distrugerile fizice și războiul informațional se întrepătrund” [3, p.51].  
De menționat că fenomenul războiului hibrid nu este unul nou. În lucrarea sa „Diplomația” Henry Kissinger a făcut referire la o analiză critică a destinderii, pregătită de „un grup de specialiști eminenți” și înaintată Subcomitetului pentru Controlul Armamentului, pe care îl prezida, de senatorul Henry Jackson în iunie 1974. În document se nota: „în terminologia sovietică actuală, détente sau «coexistența pașnică» înseamnă o alternativă strategică la antagonismul militant deschis împotriva așa-numitelor «țări capitaliste». Aceasta nu implică din partea Uniunii Sovietice și a aliaților săi abandonarea conflictului cu țările occidentale liberale… Conflictul frontal urmează să lase locul unor metode indirecte de luptă, folosind mijloace nemilitare, descrise ca «ideologice»: în practica sovietică acest termen acoperă subversiunea, propaganda, șantajul politic și operațiunile serviciilor de informații” [4, p.649]. După cum se poate constata, în perioada Războiului Rece fenomenul desemnat astăzi prin sintagma război hibrid era la ordinea zilei.        
Regiunea Europei de Est pare a fi, în prezent, un spațiu aflat sub asediu, unele state ale regiunii fiind supuse unor testări mai dure decât în alte zone, din partea actorilor importanți care își urmăresc realizarea propriilor interese geopolitice în regiune. Republica Moldova, parte componentă a regiunii Europei de Est, este în prezent un teren de confruntare între Rusia şi Occident. În prezent, Federația Rusă, sub președinția lui Vladimir Putin, încercă să restabilească controlul asupra teritoriului post-sovietic, pe care l-a denumit, încă la începutul anilor ’90, ближнее зарубежье. Este cunoscută aprecierea președintelui Putin făcută în noiembrie 2011, conform căreia „destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Titlul atribuit șefului de la Kremlin, mai ales după anexarea Crimeii – „собиратель земель русских” (adunătorul pământurilor rusești), promovarea conceptului de „русский мир” (lume rusă) cu referire la spațiul post-sovietic – acolo unde a rămas o numeroasă comunitate de etnici ruși sau vorbitori de limbă rusă, proiectul „Новороссия” (Novorosia), care vizează joncțiunea forțelor separatiste din Donbas, din estul Ucrainei, cu cele din Transnistria, din estul RM – deci preluarea de către aceste forțe, sprijinite de Rusia, a litoralului ucrainean al Mării Negre. Toate aceste elemente constituie semnale îngrijorătoare, riscuri ce se pot transforma în amenințări la adresa securității tânărului stat moldovean. 
În contextul manifestării unui interes din ce în ce mai sporit din partea Rusiei pentru regiunea Europei de Est și a activizării acțiunilor sale în spațiul cu pricina, se poate observa încurajarea de către Kremlin a unor populații rusofone în zone ca Transnistria și Donbas, pentru a destabiliza situația în regiune – în statele din care fac parte, pentru a-şi consolida influenţa într-o regiune pe care o consideră sfera sa de influență (sfera sa de interese majore). Prin conflicte, fie înghețate, întreținute de Federația Rusă în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, sau fierbinți, ca cel din Donbas, Kremlinul blochează integrarea europeană și euroatlantică a Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei – state care au semnat acorduri de asociere cu UE și care și-au exprimat deschis voința de integrare în spațiul comunitar european, deci intenția de a părăsi sfera rusă de influență.  
De menționat că dialogul, iar în ultima perioadă de timp, confruntarea dintre Rusia și Occident are drept unul dintre subiecte și Republica Moldova, inclusiv conflictul înghețat din regiunea nistreană. În lucrarea sa „Diplomația”, reputatul istoric și specialist în Studii de Securitate, Henry Kissinger, nota: „Bush [senior, notă A.L.] a deplâns dezintegrarea URSS-lui lui Gorbaciov, iar Clinton [pe timpul președinției lui Elțin, notă, A.L.] a consimțit la eforturile de refacere a vechii sfere de influență a Rusiei” [4, p.711]. În lumina acestei mărturii a unei personalități bine informate și influente a lumii academice și politice americane, devine clar de ce SUA nu s-au manifestat hotărât în timpul conflictului ruso-moldovenesc din 1992, din regiunea nistreană a RM. În comparație cu perioada anilor ’90, când s-a consemnat un dialog amiabil între Washington și Moscova, în prezent, mai ales din 2014, când Rusia a anexat Crimeea și sprijină regimurile separatiste de la Lugansk și Donețk, se poate observa o tensiune și o sporire a neîncrederii între cei doi poli geopolitici de putere. 
Cu siguranță, cele mai eficiente instrumente ale apărării de influența Kremlinului în statele post-sovietice sunt instituțiile democratice consolidate, inclusiv instituții anticorupție eficiente, un sistem judiciar funcțional, un proces politic democratic veritabil (alegeri corecte), progrese reale în dezvoltarea economică și socială a țării (implementarea unei economii de piață funcționale, atragerea de investiții și tehnologii avansate). Dar e important să remarcăm în acest context încă un aspect: este vital necesară consolidarea societății, pacea civică, asigurarea securității societale. Acest deziderat poate fi realizat prin elaborarea (formularea) și implementarea unui proiect de țară (a unei misiuni, a unei viziuni, a unei politici de edificare statală, a unei strategii, a unei tactici și a unui plan de acțiuni), care să facă din Republica Moldova un stat atractiv atât pentru populația majoritară (titulară), cât și pentru minoritățile sale etnice (inclusiv pentru comunitatea rusofonă). Or, în condițiile confruntării dintre Rusia și Occident, minoritățile etnice și lingvistice pot fi implicate și folosite în războiul hibrid, utilizat în confruntarea respectivă.   

            Proiectul de țară – Republica Moldova
Cercetătorul american Robert Kaplan, consideră că Republica Moldova este un stat mult prea slab, fără o identitate și o idee națională, ceea ce o face și mai vulnerabilă în fața pericolelor externe. În opinia sa, țara noastră este prada unui haos intern, deoarece are instituții slabe. „Moldova este o țară de graniță, iar în interiorul Moldovei sunt alte multe granițe. Prin urmare, are o slabă identitate națională”, a spus Kaplan [5].
În unul dintre manuscrisele sale Mihai Eminescu nota: „Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, seamănă cu toarta pe care olarul o pune oricărei oale încât le poți înșira și aduna pe toate la un loc pe un fir de ață. Fără idei comune, nu există popor” [6, p.146]. O idee sau câteva idei comune ale unei națiuni pot viza misiunea pe care și-o asumă respectiva națiune, realizată într-un stat. Expresia eminesciană de idee comună (a unui popor) mai este folosită în perioada contemporană și sub forma idee națională. O idee națională, dezvoltată într-un proiect național, este un element indisolubil pentru buna dezvoltare a unui stat cu o identitate puternică. O idee națională, o misiune a unui popor este legată și de un ideal, un vis național.  Formularea ideii naționale și elaborarea proiectului național este o responsabilitate a comunității politicienilor și a intelectualității oricărui stat.  
Istoria statului moldovenesc ne arată că Principatul Moldova s-a aflat, de-a lungul secolelor, între state puternice sau imperii. Este posibil ca acesta să fi fost factorul principal datorită căruia statalitatea moldovenească s-a perpetuat până în prezent. În toată istoria sa Moldova a avut o misiune legată de securitatea regiunii din care a făcut parte. O formulare a misiunii Moldovei o găsim într-o epistolă a Domnitorului Ștefan cel Mare, din 12 ianuarie 1474, către prinții Europei: „Țara noastră este poarta creștinătății, pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei-Noastre, că vom sta în picoare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, noi, i-am tăiat dușmanului mâna cea dreaptă”. Din acest pasaj rezultă că Domnitorul Ștefan al III (cel Mare) și-a asumat, împreună cu poporul său, misiunea de a apăra Creștinătatea – Europa perioadei medievale – de pericolul ce emana de la Imperiul Otoman.  
Într-un articol din 2 noiembrie 1879 marele intelectual Mihai Eminescu a consemnat misiunea statului moldovenesc, iar după unirea principatelor valahe în 1859 misiunea respectivă a fost moștenită de statul Principatele Unite, care din 1862 a adoptat denumirea de România. Se știe că în urma războiului Crimeii (1853-1856), puterile europene, care au învins Rusia, i-au impus să retrocedeze Moldovei, în 1856, regiunea gurilor Dunării – trei districte basarabene: Cahul, Bolgrad și Ismail. Din acel moment Moldova a primit o misiune legată de securitatea regiunii. Eminescu scria: „Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncei străbunilor noștri” [7, p.213].   
În prezent societatea statului Republica Moldova se află în căutarea unui sens sau rost (pierdut?). Sensul/rostul trebuie identificat, formulat și elaborat ca proiect național/de țară. Numai pentru un proiect național (pentru un sens, pentru un rost, pentru o cauză, pentru o idee comună) cetățenii unei țări se pot uni, se poat sacrifica, își pot sluji țara.
Din 2009 guvernarea pro-europeană de la Chișinău a avansat obiectivul strategic de integrare europeană a RM. Este integrarea europeană o idee națională pentru statul moldovenesc? Cu regret, datorită divizării societății moldovenești în două părți aproximativ egale a cetățenilor, una dintre care se pronunță pentru vectorul vestic de integrare, iar cea de a doua pentru vectorul estic, integrarea europeană nu se prezintă drept o idee națională (împărtășită de majoritatea societății). Chiar și în unele state din interiorul UE ideea integrării europene, sau a calității de membru al Uniunii, poate constitui un măr al discordiei (vezi cazul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, electoratul căruia a votat în cadrul referendumului din 23 iunie 2016 pentru ieșirea țării din UE, cu scorul de 51,90% la 48,10% [8]). Pentru un stat ca Republica Moldova, rămas în urmă în dezvoltarea sa în mai multe domenii, integrarea europeană este o modalitate optimă pentru modernizare și eficientizarea sistemelor politic, de justiție, economic, social ș.a.. Preluarea și implementarea standardelor și practicilor europene în materie de relații interetnice, inclusiv în ceea ce privește elaborarea de politici multiculturale, pot contribui la perfecționarea relațiilor în cauză și, prin aceasta, la asigurarea securității societale a Republicii Moldova. Așadar,  integrarea europeană este un instrument eficient în dezvoltarea și modernizarea statului. Într-un proiect de țară însă, autorii trebuie să identifice elemente cu care Republica Moldova să fie utilă în cadrul UE (pentru statele sale membre) și pentru întreaga comunitate internațională.
Un proiect de țară ar putea să fie structurat pe cele cinci sectoare ale conceptului de securitate. Autorii săi ar trebui să scoată în evidență care poate fi aportul statului moldovenesc în cadrul regional și internațional – deci ce poate oferi RM – în sectoarele: economic, de mediu, societal, politic și militar. Dacă vor fi stabilite obiective temerare, dar realiste și identificate resursele necesare, statul moldovenesc va încerca să se afirme plenar pe plan regional și internațional, să-și acrediteze o identitate inconfundabilă și meritorie, să-și împlinească un rost. Un proiect de țară presupune o misiune, o viziune (exprimată într-o concepție), o politică (de edificare statală), o strategie, o tactică și un plan de acțiuni. O misiune a unui stat vizează un vis, un ideal național.
Păstrând proporțiile, se poate afirma că în prezent situația statului Republica Moldova se aseamănă celei a Franței după al doilea Război Mondial. În acea perioadă problema pe care și-o punea, spre rezolvare, președintele de Gaulle, era: „cum se putea restaura identitatea unei țări copleșite de sentimentul eșecului și al vulnerabilității” [4, 525]. În acest sens, „Conducând o țară sleită de conflicte întinse pe o întreagă generație și de decenii de umilință, de Gaulle judeca politicile nu atât după criterii pragmatice, cât în funcție de capacitatea lor de a contribui la refacerea sentimentului francez al propriei demnități” [4, 526]. Este un exemplu pentru guvernarea de la Chișinău.     
           
Concluzii
        Problemele privind slaba integrare a comunităților naționale/etnice din Republica Moldova (mulți dintre componenții cărora constituie comunitatea rusofonă) sunt o reminiscență a politicilor de rusificare practicate în perioada sovietică, dar și a incapacității de a rezolva în perioada de independență (1991 – prezent). Slaba integrare a comunității rusofone reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității statului moldovenesc, ea face statul moldovenesc vulnerabil în fața riscurilor din exterior. În vederea eliminării vulnerabilității în cauză, autoritățile de la Chișinău pot prelua practici din UE cu privire la gestionarea relațiilor interetnice. Elaborarea și implementarea unei politici multiculturale ar avea rol semnificativ în asigurarea securității societale (unul dintre cele cinci sectoare), în contextul asigurării securității naționale a RM.
    Slaba integrare în societatea moldovenească, slaba cunoaștere a limbii de stat (Moldovenească/Română) de către comunitatea rusofonă duce la faptul că membrii săi preferă vectorul estic de integrare, în pofida avantajelor clare oferite de integrarea europeană. Succesul unui bun parcurs pe calea modernizării, a integrării europene, susținut de o majoritate consolidată a societății moldovenești, implică eforturi pentru o mai bună integrare a comunității rusofone.
            Pentru a consolida societatea moldovenească, respectiv pentru a asigura securitatea societală, ar putea fi luate mai multe măsuri:
1.      utilizarea de soft power (putere blândă) pentru a spori atractivitatea statului moldovenesc în raport cu comunitatea rusofonă din interiorul țării, la fel ca și în raport cu statele lumii;
2.      crearea unui canal al postului public de televiziune, care să emită în limba rusă (după exemplul Estoniei);
3.      elaborarea unei idei naționale – a unei misiuni a țării;
4.      desfășurarea unui proces de edificare națională (a națiunii civice moldovenești – membră a Organizației Națiunilor Unite);
5.      elaborarea și implementarea de programe, cu suport financiar din partea UE, de predare și însușite a limbii Moldovenești/Române, a culturii și istoriei naționale;
6.      studierea și preluarea experienței unor state din UE (mai ales România) cu privire la integrarea minorităților etnice;
7.      sporirea rolului Biroului pentru Relații Interetnice (BRI), care poate fi transformat într-un minister responsabil de elaborarea de politici multiculturale;
8.      îmbunătățirea condițiilor de studiere a limbilor materne și a culturilor proprii pentru minoritățile naționale/etnice.
În contextul integrării europene a Republicii Moldova colaborarea cu România, sprijinul din partea statului vecin ocupă un loc aparte. Relația Germania – Austria, între două state atât de apropiate cultural, din cadrul UE, poate constitui un model util al relației România – Republica Moldova, atât în perioada de preaderare, cât și atunci când statul moldovenesc va obține calitatea de membru al Uniunii Europene.


REFERINȚE BIBLIOGRAFIE:
1.   VIDEO // Deturnarea Nistrului, http://www.jc.md/video-deturnarea-nistrului/, accesat: 24.06.2016.
2.   În România a fost adoptată chiar o lege în această privință. Vezi: Defrişările ilegale, declarate oficial vulnerabilităţi ale siguranţei naţionale. Trei hectare de pădure dispar în fiecare oră în România. http://www.gandul.info/stiri/defrisarile-ilegale-declarate-oficial-vulnerabilitati-ale-sigurantei-nationale-trei-hectare-de-padure-dispar-in-fiecare-ora-in-romania-14960215, accesat: 12.05.2016; Леса вокруг Кишинева понемногу вырубаются, http://pan.md/ekologiya/lesa-vokrug-kishineva-ponemnogu-vyirubayutsya, accesat: 24.06.2016.
3.      Nye, Joseph Jr. Politica de putere, Editura Polirom, Iași, 2012.
4.      Kissinger, Henry, Diplomația, Editura All, București, 2013.
5.      Robert Kaplan: Mă tem că Moldova va fi în curând un subiect fierbinte la știri,
6.      Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.
7. Eminescu, Mihai, Publicistică. Referiri istorice și istoriografice, Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1990.
8.   Marea Britanie iese din UE - Filmul ultimelor 24 de ore care au dus la aceasta decizie istorica, http://www.ziare.com/brexit/marea-britanie/live-brexit-ramane-sau-iese-marea-britanie-din-ue-1426554, accesat: 24.06.2016. 

Articol publicat şi în revista „Relații Internaționale Plus”, Nr. 1 (11) 2017, P. 81-91. http://irim.md/wp-content/uploads/2016/04/Revista-Relatii-Interna%C8%9Bionale.-Plus-nr.-1-11-2017.pdf

Postări populare