miercuri, 10 februarie 2016

ROLUL POLITICII MULTICULTURALE ÎN ASIGURAREA SECURITĂȚII SOCIETALE A REPUBLICII MOLDOVA


       Abstract: After the signing in 2014 by the government of Moldova of the Association Agreement with the European Union, it must develop and implement a strategy for promoting European identity. However, Moldovan society is divided in terms of vector of integration. A successful European integration is possible in conditions of the most Moldovans adherence to European values and European civilization. Ensuring societal security in the context of European integration is to obtain the support of majority of Moldovan society – Moldovan citizens, regardless of ethnicity, to European values. This is possible through the promotion of the European identity superimposed on Moldovan civic identity.    
      One effective means of ensuring the societal security of RM is cultural diplomacy. Romania has a cultural policy towards the Romanian communities abroad, promoted through the network of Romanian cultural institutes and by the Department for Romanians Abroad. The cultural network of natural links between communities who share the Moldovan regional identity, on both banks of the Prut River, can be successfully used to promote European values and identity. Communities from Romanian region Moldova, promoted through cultural diplomacy, may constitute poles of attraction for communities from Republic of Moldova.   

Keywords: Societal Security, Identity, Cultural Policy, Cultural Diplomacy, European Integration.

            Introducere
        Unul dintre sectoarele importante ale domeniului Studiilor de Securitate, în conformitate cu elaborările cercetătorilor reuniți în Școala de la Copenhaga, este cel societal (celelalte sunt: politic, militar, economic și de mediu). Obiectul de referință al acestui sector este societatea, formată din totalitatea cetățenilor unui stat. O comunitate formată din oameni care se identifică cu anumite valori, idei, practici (un mod de viață) comune este purtătoarea unei identități societale comune. „Securitatea societală se referă la sustenabilitatea tiparelor lingvistice tradiționale, a culturii și religiei, identității naționale și a tradițiilor, în cadrul condițiilor acceptabile pentru evoluție”[1]. Este evident că numai un stat cu o societate consolidată, nu dezbinată, se poate afirma și își poate realiza interesele naționale (inclusiv asigurarea securității politico-militare – a independenței, suveranității, dar și asigurarea securității economice: a prosperității). Iată de ce asigurarea securității societale poate fi privită ca un element de bază și indispensabil al dezvoltării durabile a unui stat caracterizat prin diversitate etnică. De aceea statele cu guvernări și sisteme de stat funcționale, orientate către realizarea intereselor naționale, nu a intereselor oligarhice sau de grup, sunt preocupate de asigurarea securității lor societale.
        Pentru a asigura securitatea societală se impune elaborarea și implementarea unei politici culturale care să promoveze valori comune. La baza acesteia trebuie să stea o idee de stat, o misiune a statului sau un proiect de țară. Din misiunea de țară trebuie să rezulte o viziune, ce poate fi expusă într-o Concepție privind securitatea societală a statului. Iar din documentul respectiv (Concepție) trebuie să rezulte o politică, iar apoi și o strategie privind asigurarea securității societale, care să aibă menirea de a consolida societatea, de a crește gradul de coeziune societală. În Republica Moldova (RM) s-a încercat un asemenea demers în perioada guvernării Partidului Comuniștilor (2001-2009), când în 2003 a fost adoptată „Concepția politicii naționale a Republicii Moldova”[2]. Cu regret, documentul nu a constituit o elaborare care să corespundă standardelor europene, nu a prevăzut instrumente și pârghii de implementare, nu a fost urmat de o Strategie de implementare a „politicii naționale”, de aceea a rămas un act legislativ steril.
        De remarcat că utilizarea noțiunii de „național” în context societal poate induce semnificații nedorite – de „naționalizare” în sensul de uniformizare (asimilare) a comunităților etnice din cadrul unui stat multietnic. De altfel, conceptul de „politică națională” este unul cu origini în Uniunea Sovietică, iar Iosif Stalin a fost chiar autorul politicii naționale adoptate de Kremlin în perioada stalinistă. În prezent în spațiul european relațiile interetnice sunt abordate prin prisma conceptelor „multiculturalism”, „comunicare interetnică”,        interculturalitate” de aceea utilizarea conceptului de „politică culturală”, sau „politică multiculturală” – în sensul larg al interacțiunii culturilor etniilor conlocuitoare într-un stat – este mai potrivită.  

           Republica Moldova: aspecte ale problematicii securității societale
         Aflată la frontiera Uniunii Europene, Republica Moldova reprezintă un caz special în ceea ce privește sectorul securității societale. De la proclamarea independenței (27 august 1991) până în prezent autoritățile moldovenești, indiferent de coloratura politică, nu au reușit să consolideze societatea moldovenească – alias națiunea civică (politică) moldovenească, cea care, conform teoriei politice, îi cuprinde pe toți cetățenii, indiferent de apartenența lor etnică, religioasă, confesională, socială ș.a.. Cu regret, până în prezent gradul de integrare a minorităților etnice în cultura populației majoritare (titulare) este scăzut, gradul de cunoaștere a limbii de stat de către minoritari este scăzut, de aceea, în consecință, mulți reprezentanți ai minorităților etnice nici nu se identifică drept moldoveni, pentru ei prevalând identitatea etnică a grupului minoritar din care ei fac parte.
Lipsa unei coeziuni societale în Republica Moldova are ca fundal conflictului înghețat din zona nistreană – Transnistria – dar și disensiuni ale autorităților de la Chișinău în relația cu minoritatea găgăuză din sudul țării (în luna februarie 2014 în unitatea teritorial-autonomă Gagauz Yeri a fost desfășurat un referendum privind vectorul politicii externe, iar majoritatea covârșitoare a celor care au participat s-a pronunțat pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică, ceea ce a constituit o provocare la adresa guvernării pro-europene de la Chișinău).
             Există câteva linii de divizare a societății moldovenești:
           1. geopolitică: între partea din populație care se pronunță pro-Vest – și cea care se pronunță pro-Est (de remarcat că divizarea geopolitică se suprapune, în mare, și pe divizarea politică: forțele politice de dreapta sunt de orientare pro-Vest, în timp ce forțele politice de stânga sunt de orientare pro-Est);
           2. interetnică: între minoritățile etnice (care au fost supuse unui proces intens de rusificare în perioada sovietică și care sunt slab integrate în societatea moldovenească contemporană) și populația majoritară;  
            3. intraetnică: cele două curente din sânul populației majoritare – cei care se identifică români versus cei care se identifică moldoveni. Unii cercetători, precum Lucian Boia sau Oleg Serebrian, au scos în evidență inconsistența celor care proiectează inclusiv peste perioada medievală – implicit peste perioada de domnie a lui Ștefan cel Mare – identitatea românească. Oleg Serebrian notează: „După anexarea Basarabiei de către Rusia, basarabenii au continuat să se identifice ca o parte a moldovenilor, or în momentul în care s-a produs acest eveniment nu putea fi vorba despre o identitate națională românească”[3]. Desigur, se poate vorbi despre un  proiect stalinist de creare a „națiunii moldovenești” în interiorul URSS, prin formarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM), la 12 octombrie 1924[4], dar nu se poate vorbi despre o deznaționale – deromânizare a moldovenilor transnistreni, din simplul motiv că ei nu au avut până în 1924 o identitate românească. Istoricul american Charles King a evidențiat faptul că în momentul crării RASSM, strategii de la Kremlin s-au bazat inclusiv pe identitatea locală, asumată de populația din acea nou-constituita republică: „Constituirea unei națiuni în RASSM nu a apărut doar ca rezultat al expansionismului sovietic, ci mai mult ca rezultat al combinației dintre țelurile politicii externe centrale, formele de identitate existente și acțiunile aflate pe agenda elitelor politice și culturale din interiorul republicii autonome însăși”[5]. Așadar, este vorba în prezent de o divizare pe criterii de interprtare istoriografică, în sânul aceleiași etnii, a fenomenului identitar în Republica Moldova, ceea ce slăbește în mod grav statul moldovenesc, lipsindu-l de atât de necesara coeziune la nivel societal, coeziune care nu există nici măcar în sânul etniei majoritare.
         Toate aceste linii de divizare fac societatea moldovenească vulnerabilă din perspectiva asigurării securității societale. Statele cu coeziune socio-politică joasă sunt definite în literatura de specialitate a domeniului Studiilor de Securitate drept „state slabe”[6].
Frământările din cadrul societății moldovenești legate de vectorul politicii externe, lipsa unei coeziuni societale se datorează mai multor cauze, care sunt strâns legate una de alta:
1. Până în prezent autoritățile de la Chișinău nu au reușit să formuleze o idee de stat[7], o misiune de țară, un proiect de țară care să fie îmbrățișat de toate componentele societății (de toate minoritățile etnice conlocuitoare);
2. Până în prezent autoritățile nu sunt preocupate de edificarea națiunii civice (politice) moldovenești (în baza unor valori comune, îmbrățișate de toate comunitățile etnice conlocuitoare);
3. Autoritățile de la Chișinău nu au reușit să facă atractiv statul moldovenesc pentru minoritățile sale etnice, ceea ce denotă lipsa preocupărilor sau incapacitatea intelectuală și administrativă de a folosi instrumente ale puterii blânde (Soft Power)[8]. Desigur, pentru ca statul moldovenesc să fie atractiv pentru minoritățile sale etnice este necesată efectuarea unor reforme care să creeze condiții bune de viață, așa încât minoritățile respective să se simtă bine, confortabil, atât din punctul de vedere cultural, cât și din cel socio-economic (deocamdată, Republica Moldova rămâne cel mai sărac stat din Europa).

             Identitatea europeană în Republica Moldova
            După semnarea în 2014 de către guvernanții Republicii Moldova a Acordului de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, se impune elaborarea și implementarea unei strategii privind promovarea identității europene în interiorul RM, în vederea aderării ulterioare la familia europeană. Or, în condițiile divizării societății moldovenești este în ceea ce privește vectorul de integrare, această sarcină nu este una facilă. O integrare europeană de succes este posibilă în condițiile adeziunii majorității cetățenilor moldoveni la valorile europene, deci în condițiile asumării de către majoritatea populației a unei identități europene. Asigurarea securității societale moldovenești în contextul integrării europene vizează obținerea sprijinului majorității cetățenilor moldoveni, indiferent de apartenența lor etnică, confesională, socială etc., față de cursul european, asimilarea valorilor și civilizației europene. Iar acest lucru este posibil prin promovarea în cadrul societății moldovenești a identității europene, suprapuse armonios peste identitatea civică (politică) moldovenească, cea care, la rândul său, trebuie să se suprapună peste identitățile minorităților etnice. Este necesar să nu existe vreun conflict între cele trei identități. Istoricul român Lucian Boia a exprima această idee astfel: „Proiectul european presupune, în actuala lui fază, necesara, dar dificila îmbinare a celor două tipuri de unitate: tradiționala unitate de tip național și unitatea supranațională a marii familii europene, cărora li se adaugă un al treilea nivel, corespunzător structurilor regionale și minorităților. Într-o Europă unită, nu vor mai exista de altfel decât minorități, nici o națiune nu va fi majoritară, ceea ce pretinde de pe acum o nouă abordare a relației majoritate – minoritate. Se ajunge astfel, de la un singur principiu dominant, acela al decupajului național, asimilarot în interior și purtător de conflicte în afară, la trei principii «egale», care se cer armonizate. Iată ambiția, ca și dificultatea, principiului european!”[9]. Putem conchide că integrarea în spațiul european vizează armonizarea celor trei identități: paneuropeană, națională și a minorității etnice – pentru comunitățile etnice conlocuitoare în statele  polietnice.      
        Așadar, asigurarea securității societale a Republicii Moldova, în contextul procesului de integrare europeană, este posibilă prin consolidarea societății în baza valorilor europene (a identității europene), în vaza valorilor statale (a identității civice/politice moldovenești), și prin respectarea culturii și identității minorităților etnice (drepturi privind folosirea limbii materne în învățământ, administrație, mass-media ș.a.). În acest sens este necesară elaborarea unei politici culturale (sau multiculturale) din perspectivă pan-europeană, în vederea promovării în interiorul țării a unor valori comune – europene și statale (naționale), cu care să se identifice atât etnia majoritară cât și toate minoritățile etnice conlocuitoare, cultura și identitatea cărora să fie recunoscute și respectate în spațiul multicultural european și național-statal. Este de notat că valorile europene, care vizează promovarea și implementarea multiculturalismului, pot constitui elemente de coeziune în interiorul societății moldovenești, dacă vor fi folosite eficient de către autoritățile de stat de la Chișinău.

           Comunitățile moldovenești din afara Republicii Moldova
        O consecință a atitudinii lipsite de responsabilitate față de propriul popor, din partea autorităților de la Chișinău, este și abandonarea comunităților moldovenilor din afara frontierelor statului Republicii Moldova. Mai ales în Ucraina, dar și în Rusia și în alte republici post-sovietice există localități ale conaționalilor care se identifică moldoveni. Strămoșii unora dintre ei au plecat din Moldova pe alte meleaguri încă înainte de anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812): de exemplu, în regiunea Kirovograd, Ucraina, mai există șase asemenea sate moldovenești, strămoșii locuitorilor cărora s-au mutat acolo încă în 1805. Aceste comunități din Ucraina (cu excepția celor din nordul și sudul Basarabiei) nu au făcut parte din statul român (1918-1940) și membrii săi se identifică moldoveni în mod firesc, pentru că au moștenit identitatea (sau identificarea) etnică a strămoșilor lor. Cu regret, autoritățile Republicii Moldova, stat cu care acele comunități se identifică (considerându-l Patrie-Mamă), nu se preocupă de ajutorarea lor în vederea păstrarea culturii, limbii și identității strămoșești. Guvernarea de la Chișinău nu are preocupări și, cu atât mai puțin, politici și strategii în acest sens.
        Autoritățile RM trebuie să contribuie la prezervarea culturii (limbii, tradițiilor și obiceiurilor), respectiv a identității comunităților de moldoveni de peste hotare, atât a celor din imediata apropiere de frontieră (din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, și din raionul Reni, regiunea Odesa, ambele în Ucraina, membrii cărora se identifică moldoveni și formează majoritatea populației acelor districte), cât și a celor din alte regiuni mai îndepărtate ale Ucrainei (Kirovograd), dar și a celor din alte state post-sovietice (localități ale moldovenilor există în Rusia – în ținutul Krasnodar, Georgia, Kîrgîzstan ș.a.). Pentru aceasta este nevoie fie de elaborarea și implementarea unei politici culturale specifice, având ca obiect de referință comunitățile moldovenești de peste hotarele Republicii Moldova, fie includerea unui compartiment dedicat acelor comunități în documentul privind politica (multi)culturală a Republicii Moldova (atât în plan intern, cât și în plan extern). Prin susținerea școlilor și bisericilor, prin diverse instrumente ale diplomației culturale – sprijinirea de festivaluri folclorice (de exemplu, cele organizate tradițional la 1 martie – cu genericul „Mărțișor”, la Noua-Suliță, Reni ș.a.) este posibilă păstrarea identității comunităților moldovenești de peste hotare. O asemenea preocupare a autorităților Republicii Moldova este o datorie față de toți cei care se identifică cu statul moldovenesc și poate contribui la sporirea securității societale a RM, prin creșterea gradului de încredere a cetățenilor moldoveni față de propriul stat, față de viitorul statului lor.  
       În acest context, un exemplu demn de urmat pentru Republica Moldova îl reprezintă România. Autoritățile de la București au o politică culturală privind comunitățile românești din afara granițelor, promovată prin rețeaua de Institute Culturale Române (ICR) și prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Cadrul cultural, rețeaua de legături firești între persoane și comunități care împărtășesc identitatea regională moldovenească, de pe ambele maluri ale Prutului, din România și din Republica Moldova, pot fi folosite cu succes în vederea promovării valorilor europene (ale UE), a identității europene în Republica Moldova și în comunitățile moldovenești din Ucraina și alte state post-sovietice. Comunitățile din regiunea istorică Moldova, din cadrul României, pot constitui poli de atracție pentru comunitățile din Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, exemple bune de urmat pentru Republica Moldova oferă și statele din vecinătate: Ungaria, Polonia și Ucraina – care au instituit practica acordării conaționalilor de peste hotare a cărții de conațional,  cu ajutorul căreia ei pot vizita gratuit în Țata Mamă muzee și alte edificii culturale, iar, de exemplu, în Ungaria au facilități la angajarea în câmpul muncii.

Asigurarea securității societale a Republicii Moldova prin politica (multi)culturală
Din punct de vedere teoretic, conceptul cultură are câteva sensuri: în sens larg cultura semnifică un mod de viață a unui popor („Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație”[10]), iar în sens îngust noțiuea în cauză vizează realizările unor personalități de creație în diversele ramuri ale artei: pictură, artă plastică, literatură, muzică, teatru, cinema ș.a. („Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice”[11]). Putem afirma că în conformitate cu primul sens evocat este vorba de o cultură impersonală (de exemplu, folclorul manifestat în dansuri, muzică populară, port popular, bucate tradiționale etc), iar al doilea sens se referă la cultura personalizată – la creațiile unor personalități istorice concrete.
Ca și concept, comunicarea interculturală a apărut în a doua jumătate a secolului XX, când în SUA au fost inițiate studii și aplicații privitoare la contactele dintre americani și indivizi sau grupuri aparținând unor culturi diferite de cea americană. În Europa Occidentală această direcție de reflecție și cercetare a condus la încetățenirea conceptului de multiculturalism, care descrie existența, acceptarea sau promovarea unor multiple tradiții culturale într-o jurisdicție, de obicei considerat în termini de cultură asociată unui grup etnic. Aceasta poate avea loc atunci când o jurisdicție este creată sau extinsă prin amalgamarea unor arii cu două sau mai multe culturi (de exemplu Canada franceză și Canada engleză, Valonia și Flandra în Belgia), sau prin imigrarea din diferite jurisdicții (state) ale lumii (de ex., foste colonii: Statele Unite, Australia, Brazilia, dar și, în ultimele decenii, datorită imigrației masive – de milioane de persoane: Regatul Unit, Franța, Germania ș.a.). Ideologiile sau politicile multiculturale sunt largi, variind de la respectul egal față de diverse culturi într-o societate, până la promovarea mentenanței diversității culturale, sau până la politici în care oameni aparținând diferitelor grupuri etnice și religioase sunt abordate de autorități ca fiind definite de grupul căruia aparțin. Multiculturalismul ce promovează mentenanța distincției diferitelor culturi este adesea în contrast cu stabilirea unor politici privind integrarea socială, asimilarea culturală și segregarea rasială. Multiculturalismul a fost descris ca „bol de salată” sau „mozaic cultural”. Două strategii diferite și aparent incompatibile au fost dezvoltate prin intermediul diferitelor politici și strategii guvernamentale. Prima se concentrează pe interacțiunea și comunicarea între diferite culturi; această abordare este, de asemenea, adesea cunoscută sub numele de interculturalitate. A doua se concentrează asupra diversității și unicității culturale care poate duce uneori la competiție interculturală. Izolarea culturală poate proteja unicitatea culturii locale a unei națiuni sau a unei zone și să contribuie, de asemenea, la diversitatea culturală la nivel mondial. Un aspect comun al multor politici care urmează a doua abordare este faptul că ele evită prezentarea oricăror valori comunitare specifice etnice, religioase sau culturale ca centrale.  
Republica Moldova este un stat polietnic, de aceea, întru asigurarea securității societale, politica sa culturală trebuie să răspundă necesităților tuturor grupurilor etnice, deci trebuie să fie una multiculturală. Pentru buna gestionare a relațiilor interetnice din Republica Moldova a fost creat încă de la începutul perioadei de independență – la 25 aprilie 1991 – Departamentul de Stat pentru Problemele Naționale, actualmente: Biroul Relații Interetnice (BRI), care are menirea de a realiza Concepția în domeniul relațiilor naționale, de reprezentare și apărare a intereselor grupurilor naționale care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova[12]. Cu regret, nu a fost prevăzut un rol al BRI în elaborarea unei politici (multi)culturale. Este nevoie de specificarea prin lege a atribuțiilor BRI, așa încât instituția să aibă sarcini privind elaborarea și implementarea unei politici multiculturale, iar pentru punerea ei în aplicare să fie alocate suficiente fonduri. Această politică ar trebui să fie în strânsă legătură cu politica educațională, prin care minoritățile etnice să poată însuși bine limba de stat a țării.
Pe lângă modelul european, implementat în statele Uniunii Europene (cu toate deficiențele, semnalate de unii lideri europeni, de exemplu de cancelarul german Angela Merkel[13]), un exemplu demn de a fi analizat este și cel din Federația Rusă. Recent (în 2013) a fost aprobată „Concepția Securității Societale în Federația Rusă”[14] – un document amplu consacrat asigurării securității societale ca parte a securității naționale a Federației Ruse.          

Concluzii
Succesul integrării europene a Republicii Moldova depinde în mare măsură de felul în care autoritățile de la Chișinău vor fi capabile să convingă statele membre ale Uniunii Europene de faptul că statul moldovenesc corespunde criteriilor de aderare, respectiv criteriilor de conviețuire a statelor europene în Uniune. Este vorba atât de respectarea principiilor democratice, implementarea unei economii de piață funcționale, cât și de adoptarea unei politici multiculturale – prin care să fie respectată cultura fiecărei comunități etnice conlocuitoare. Din această perspectivă, pot fi trase mai multe concluzii:  
1. În contextul eforturilor de racordare la standardele europene, se impune ca autoritățile Republicii Moldova să elaboreze strategii de sprijinire a comunităților moldovenești din străinătate (a lucrătorilor migranți: aproximativ 600.000 de persoane și a minorității moldovenești din Ucraina: 250.000 de persoane). Printr-un asemenea sprijin autoritățile de la Chișinău vor consolida securitatea societală în interiorul Republicii Moldova, întărind încrederea poporului Republicii Moldova în viabilitatea și durabilitatea statului moldovenesc.
2. România este un exemplu atât privind gestionarea eficientă a relațiilor interetnice din interiorul țării, cât și privind sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării (prin Departamentul pentru Românii de pretutindeni și rețeaua Institutului Cultural Român). Modelul respectivelor instituții poate fi trebuie preluat de Republica Moldova.
3. Se impune utilizarea eficientă a posibilităților oferite de UE, de exemplu, a programelor de cooperare transfrontalieră. Accesarea fondurilor prin intermediul acestui program și prin altele poate contribui la o interacțiune fructuoasă între comunități care au un trecut istoric comun, dar care sunt în prezent despărțite de frontierele a trei state.
4. Se impune desemnarea unei instituții de stat cu atribuții clare în vederea elaborării, supunerii în fața parlamentului, pentru a fo votată și a implementării unei Concepții a Securității Societale sau a Unei Concepții privind Politica Multiculturală în Republica Moldova. Această instituție poate fi chiar actualul Birou pentru Relații Interetnice.
5. Desigur, pentru buna elaborare a textului unei Concepții privind Securitatea Societală, autoritățile statului moldovenesc pot apela la comunitatea de experți în securitate din Republica Moldova.

Bibliografie
1. Boari, Vasile; Gherghina, Sergiu; Murea, Radu, Regăsirea identității naționale. Iași: Polirom, 2010.
2. Boia, Lucian, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune, București: Humanitas, 2013.
3. Buzan, Barry, Popoarele, statele și frica, Chișinău: Editura Cartier, 2014
4. Buzan, Barry; Wæver, Ole; de Wilde, Jaap, Securitatea. Un nou cadru de analiză, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
5. King, Charles, Moldovenii. România, Rusia și politica culturală, Editura Arc, Chișinău, 2005
6. Lege privind aprobarea Concepției politicii naționale a Republicii Moldova, http://lex.justice.md/md/312846/, accesat 31.07.2015.
7. Merkel says German multicultural society has failed, http://www.bbc.com/news/world-europe-11559451, 17.10.2010, accesat: 10.05.2015.
8. Negru, Elena, Politica etnoculturală în R.A.S.S. Moldovenească (1924-1940), Prut Internațional, Chișinău, 2003.
9. Nye Joseph S., Jr., Viitorul puterii, Iași: Polirom, 2012. 
10.Regulamentul Departamentului de Stat pentru Probleme Naționale al R.S.S. Moldova, în Departamentul Relații Interetnice al Republicii Moldova. Documente, date, fapte, comentarii, Editura Cartea Moldovei, Chișinău, 2003, p. 42.
11. Концепция общественной безопасности в Российской Федерации, 21.11.2013, http://kremlin.ru/acts/news/19653, accesat: 10.05.2015.


Articol prezentat sub formă de comunicare științifică la conferiința „Cultural Diplomacy at the East and West Borders of the European Union” - 23-25 aprilie 2015, Oradea, România. Articol publicat şi în „Revista Militară. Studii de Securitate și Apărare”, Nr. 2/2015, Chișinău, p. 81-88.







[1] Barry Buzan et al., Securitatea. Un nou cadru de analiză, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011, p. 22.
[2] Lege privind aprobarea Concepției politicii naționale a Republicii Moldova, http://lex.justice.md/md/312846/, accesat 31.07.2015.
[3] Oleg Serebrian, Basarabia: identitate, politică și geopolitică, în Boari Vasile, Gherghina Sergiu, Murea Radu, Regăsirea identității naționale. Iași: Polirom, 2010, p. 220.
[4] Elena Negru, Politica etnoculturală în R.A.S.S. Moldovenească (1924-1940), Prut Internațional, Chișinău, 2003, p. 3.
[5] Charles King, Moldovenii. România, Rusia și politica culturală, Editura Arc, Chișinău, 2005, p.62
[6] Barry Buzan, Popoarele, statele și frica, Editura Cartier, Chișinău, 2014, p. V.
[7] Ibidem, p. 74.
[8] Joseph S. Nye, Jr., Viitorul puterii, Polirom, Iași, 2012, p. 114.
[9] Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune, Humanitas, București, 2013, p. 47-48.
[10] DEX, https://dexonline.ro/definitie/cultur%C4%83, accesat: 31.07.2015. 
[11] Ibidem.
[12] Regulamentul Departamentului de Stat pentru Probleme Naționale al R.S.S. Moldova, în Departamentul Relații Interetnice al Republicii Moldova. Documente, date, fapte, comentarii, Editura Cartea Moldovei, Chișinău, 2003, p. 42.
[13] Merkel says German multicultural society has failed, http://www.bbc.com/news/world-europe-11559451, 17.10.2010, accesat: 10.05.2015.
[14] Концепция общественной безопасности в Российской Федерации, 21.11.2013, http://kremlin.ru/acts/news/19653, accesat: 10.05.2015.  

Postări populare