miercuri, 30 septembrie 2015

Security in the European Union’s Neighborhood: a view from Moldova

Moldova is one of the neighbouring countries of EU witch still, after 24 years of independence, faces difficult problems linked with assurance of its security. Among a few causes of a bad state of national security are: the lack of a strategic vision on security issues, a bad connection of the security policymakers and theoretical researches, which can provide contemporary approaches to the main security issues. At this time the governing Pro-European Alliance of Moldova is elaborating a new Security Concept, which should determine, afterwards, a new Security Policy and a new Security Strategy.  
In terms of security problems and challenges, the new regional context relives two main threats. The hostilities in the Eastern Ukraine show that the project of Novorossia, which means the junction between Donetsk separatist region and Transnistrian separatist region, is still a possibility. The second threat comes from the Middle East, where “the Islamic State” generates a lot of instability (Moldova was included into “the Islamic State”, on the map published by the terrorist organisation, due to the fact that in the past Moldova was under the domination of the Ottoman Empire).

In the new conditions, as the security threats are almost the same for the three East European countries associated to the European Union (Ukraine, Georgia and Moldova), it is appropriate to elaborate a common Security concept (vision) for them, also to integrate the security approaches from the named three countries into the European Security and Defence Policy. This requires deep reforms into their security sectors.    

duminică, 20 septembrie 2015

Sensul vieții în trei aspecte

O cunoscută mi s-a confesat că este preocupată de răspunsul la întrebarea: Care este sensul vieții? Mai rar așa ceva în zilele noastre. Preocuparea ei denotă faptul că pentru ea nu reprezintă un sens adunarea de bani (cu orice preț) și plăcerile (de la cele voluptoase până la droguri ș.a.).
Probabil, mulți se vor mai expune pe această temă. De fapt, cred că fiecare trebuie să găsească propriul său răspuns, care să-l edifice.
Cred că răspunsul la întrebarea „Care este sensul vieții”? trebuie dat cu referire la subiectul sau obiectul de referință. Din această perspectivă, există trei aspecte sau trei sensuri:
1. Sensul omului ca trup (corp fizic), ca specie biologică, purtătoare a unei culturi și civilizații, este să formeze o familie și să lase urmași – copii – care la rândul lor să perpetueze poporul, țara, din care fac parte; copiii, dar și dragostea dintre bărbat și femeie, devin un sens vieții;
2. Sensul omului ca ființă socială, este ca prin activitatea sa să creeze ceva care să dăinuie. Fiecare om are o vocație cu care se naște și pe care trebuie să și-o găsească (înțeleagă); pentru cel care și-a găsit-o – vocația (profesia) devine un sens al vieții sale: fie că este cercetare științifică, activitate artistică, agricultură, meșteșugărit ș.a.m.d.;
3. În fine, omul care a înțeles că este suflet – că viața sa ca suflet nu se termină cu sfârșitul trupului – va fi preocupat să-și trăiască timpul rezervat de Providență în așa fel încât după părăsirea corpului să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția Dragostei și a Păcii. Iar pentru asta, sensul vieții sale devine lupta cu patimile (care, subjugându-l, îl trag în iad) și curățirea de păcatele săvârșite până acum.

O persoană care a înțeles sensul vieții este una viața căreia are sens. 

P.S. Starea de spirit a cunoscutei  care mi-a mărturisit preocuparea sa am regăsit-o într-un poem al poetului ceh Czeslaw Milosz (traducere: George Cristian Maior, în: „Incertitudine”, Cartier, Chișinău, 2015, p. 15):

Un poem pentru sfârșitul de secol

Când totul era bine
Și noțiunea de păcat dispăruse
Și pământul era pregătit
În pace universală
Să consume și să se bucure,

Eu, din rațiuni necunoscute,
Înconjurat de cărți
Ale profeților și teologilor,
Ale filosofilor, poeților, 
Căutam un răspuns,
Înfuriindu-mă, strâmbându-mă,
Trezindu-mă noaptea, mormăind la apus.

Ce mă apăsa atât de mult
Era oarecum rușinos. 
Să vorbesc tare despre acest lucru
N-ar demonstra nici tact, nici prudență.
Ar părea chiar o ofensă
Adusă bunăstării umanității.


vineri, 18 septembrie 2015

Urare către fini din partea nunilor: 10 enunțuri

Dragii noștri fini,
1. În această zi minunată ne bucurăm să împărtășim cu voi sărbătoarea comuniunii a două inimi în taina dragostei – a cununiei.
2. Cele două căi, pe care ați mers până acum, s-au unit. De acum încolo drumul vostru este comun: pe acest pământ și în viața de dincolo – în Împărăția lui Dumnezeu: în veșnicie.
3. Fie ca pe această cale să mergeți ca o familie unită, să fiți fideli sentimentului care vă leagă acum – dragostei, pe care să o cinstiți pe parcursul întregii vieți, căci așa dragostea nu va înceta să sporească.
4. Vă dorim ca de acum înainte, să fiți unul pentru altul: odihnă, sprijin, alinare, izvor de inspirație și putere.
5. Vă dorim ca în casa voastră să domnească duhul păcii, al răbdării, al milosteniei și al hărniciei.
6. Să fiți o familie care să purtați cu cinste numele pe care l-ați primit de la părinți și strămoși, iar copiii voștri, care să fie cât mai mulți, să-l poarte cu cinste după voi.
7. Acolo unde este dragoste – este stimă reciprocă și izvor de puteri în muncă. Fie ca familia voastră să trăiască în bunăstare și belșug.
8. Casa voastră să fie luminată de dragoste și înțelepciune.
9. Dorim să știți că pe drumul pe care ați ales să-l parcurgeți împreună, puteți să contați și pe ajutorul nostru – al nunilor voștri.  
10. Fie ca nunta de astăzi să fie într-un ceas bun, iar amintirea acestor momente să vă lumineze pașii pe parcursul întregii vieți, ca o mărturie a dragostei dintre voi, pe care ne-ați mărturisit-o și ai cărei martori suntem cu toții. 

miercuri, 16 septembrie 2015

Monumentele sovietice: simboluri ale trecutului sau ale prezentului?

Monumentele sovietice, care până în prezent împânzesc spațiul public atât în capitală, cât și în celelalte localități moldovenești, în pofida celor 23 de ani de independență – după eliberarea de tentaculele regimului sovietic – reprezintă o problemă fundamentală a statului moldovenesc. Omniprezența acelor monumente se explică prin faptul că nu există o idee de stat (o misiune a statului moldovenesc), care să fie exprimată prin monumente – inclusiv prin statui. De aceea ideea de stat, exprimată și promovată prin monumentele publice, rămâne și acum cea sovietică, ce poate fi exprimată succint astfel: aparatul de stat jefuiește (exploatează) crunt populația țării.
Desigur, există o deosebire: în statul sovietic lucrătorii primeau puțin din ceea ce câștigau pentru că din banii de care erau deposedați – era întreținut complexul militar-industrial sovietic, erau sprijinite regimuri comuniste din întreaga lume, în timp ce banii jefuiți în prezent de regimul de la Chișinău ajung pe conturile (sau în buzunarele) potentaților.
Monumentele sovietice, care există în prezent în Republica Moldova, exprimă, de fapt, esența regimului de acum din Republica moldova, a guvernării așa-zise „euro-integraționiste”…

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

duminică, 13 septembrie 2015

Forțele de ordine: cu ochii pe popor sau pe guvernanți?

De departe, momentul cel mai memorabil al mitingului antiguvernamental de astăzi, 13 septembrie, din Piața Marii Adunări Naționale, a fost apelul unuia dintre vorbitorii de la tribună către polițiștii din preajma clădirii Guvernului, ca aceștia să se întoarcă cu fața spre edificiul guvernamental, să apere poporul de hoții de la putere și nu invers. În contextul acestui apel polițiștii moldoveni ar trebui să-și răspundă, în forul lor interior, la câteva întrebări: de ce nu i-au apărat până acum pe cei din Neamul lor – mame, tați, copii și bunei – de delapidarea miliardului de dolari?; cum își vor apăra Neamul de hoțiile regimului?
Posibil, vorbitorul, care a făcut acest apel de la tribună către polițiști, fără să știe a atins un aspect fundamental al unui regim cleptoman: cei din eșalonul de sus fură în proporții mari – cu miliardele de dolari (din rezerva valutară a băncii naționale), dar îi lasă și pe cei din eșaloanele inferioare să fure de la agenții economici – prin estorcare. Punctul slab al unui regim cleptoman este că nu pot fura toți de la toți – inevitabil un grup minoritar fură de la majoritate. Când reprezentanții forțelor de ordine realizează că sunt furați de rând cu cei mulți, adunați ca să protesteze în piață, zelul lor în a apăra regimul se reduce simțitor, iar regimul cleptoman nu se mai simte la adăpost.   
Miza unei mișcări a societății civile, într-un stat capturat de un regim cleptoman, este ca:
1. majoritatea să dea de înțeles foarte clar minorității cleptomane (de la putere) că ea – majoritatea – nu este o adunătură de idioți care pot fi jefuiți;
2. majoritatea  (în cazul Republicii Moldova: cu ajutorul Uniunii Europene) să scoată de sub controlul regimului cleptoman instituțiile statului, care vor exclude hoțiile – delapidările din partea guvernanților (inclusiv estorcările de la agenții economici).  
Practic, este vorba de întoarcerea angajaților din Poliție, SIS, CNA, Procuratură ș.a. cu fața spre guvernanți, pentru ca să apere poporul. Așa funcționează democrațiile în lumea contemporană. Or, într-un stat capturat, angajații forțelor de ordine stau cu ochii pe popor, pentru ca să apere guvernanții de popor.
Realizează membrii grupului de inițiativă al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” miza protestului? Adică, vor reuși protestatarii să-i determine pe angajații instituțiilor statului să stea cu ochii pe guvernanți, pentru ca să apere poporul de amatorii de hoții? Iată o întrebare care e bine să însuflețească protestul.

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Jocul de-a miliardul sau poate fi prostit un popor la infinit?

Este binecunoscută afirmația președintelui SUA Abraham Lincoln: „Poți să prostești pe unii oameni tot timpul, și pe toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul”. De asemenea, cred că nu este pentru nimeni un secret faptul că ultima picătură care a făcut să răbufnească – în mod pașnic – nemulțumirea maselor largi ale poporului Republicii Moldova față de acțiunile guvernanților a fost miliardul de dolari delapidat din sistemul bancar, printr-o schemă care a vizat și rezervele valutare (din BNM) ale statului. Și totuși, cu toate că miliardul de dolari este piesa grea a nemulțumirilor cetățenilor, în proclamația din 6 septembrie nu se cere guvernanților să restituie suma respectivă poporului. Mai mult, pe 9 septembrie premierul V. Streleț făcea declarații cu privire la compania britanică Kroll, singura ofertantă pentru „etapa a II-a” a investigațiilor cu privire la miliard. Premierul și-a arătat nemulțumirea legată de faptul că cei de la Kroll cer 60% din banii care ar urma să fie recuperați. Asta după ce „în prima etapă” a investigației, Kroll a încasat suma frumușică de 7,5 milioane de lei. Astfel, ca și cum înțelegând că au de aface cu niște confuzi (dacă asemenea persoane sunt la guvernare într-un stat – ei reprezintă o mină de aur pentru orice afaceriști-speculanți), britanicii vor să stoarcă bani la maximum din munca unui popor necăjit. Nu puțini sunt cei care nu au înțeles cui a trebuit „primul raport” al Kroll, „plătit din banii cetăţenilor” (A. Candu) cu 7,5 milioane de lei, dacă el nu a condus la restituirea banilor? A fost necesar pentru ca guvernanții să se convingă că într-adevăr s-a furat, că nu au visat acel furt? Se pare că societatea moldovenească încă nu a realizat că afacerea Kroll – cu cele 7,5 milioane de lei – trebuie investigată aparte, fiind un capăt de acuzare separat, alături de cel cu miliardul, la adresa actualei guvernări...   
Se îndoiește cineva de faptul că delapidarea unui miliard de dolari din sistemul bancar, implicit din rezerva valutară a BNM, nu poate fi posibilă fără știrea (gestionarea) guvernanților? Prin rapoartele – oricâte vor fi până la urmă – ale Kroll sau/și ale altor companii, guvernanții vor să inducă în societate ideea că sunt niște inocenți, care au fost furați de altcineva, că sunt victime, de rând cu cele 2,5 milioane de cetățeni, ale unor hoți? Procurorul general Gurin, șeful CNA Chetraru, directorul SIS Balan au declarat în Parlament că au știu despre furt. Chiar dacă mai sunt aspecte punctuale neclare, acestea pot fi aflate de la gestionarii sistemului – guvernanții din perioada în care a avut loc jaful, care cunosc foarte bine ceea ce își rezervă să dezvăluie Kroll prin dublarea jafului (de altfel, nu poate fi exclusă ipoteza că firma Kroll și-a permis să ceară suma fabuloasă pentru „a doua etapă a investigației” ca un șantaj la adresa guvernanților, pentru ca SĂ NU prezinte adevărul pe care îl cunoaște deja – așa cum NU l-a prezentat până la capăt în primul raprt).  
Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a propus, printre mai multe măsuri necesare pentru revenirea Republicii Moldova la stabilitate, investigarea oficialilor corupți. Nu Kroll face așa ceva. Iar faptul că grupul de inițiativă al platformei DA nu a inclus, printre revendicările către guvernanți, restituirea de către ei – responsabilii direcți de respectiva afacere – a miliardului de dolari în bugetul statului, este suspect…  
© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

marți, 8 septembrie 2015

Despre protestul din PMAN sau lupta cu dragonul

Astăzi am fost în orășelul demnității din Piața Marii Adunări Naționale. Am vorbit cu Inga Grigoriu, una dintre organizatorii manifestării de protest. I-am expus câteva propuneri:
1. Dacă platforma DA se constituie în partid, guvernanții le vor spune să-și ia catrafuțele și să ia loc la coada celorlalte partide, pentru ca să aștepte perioada campaniei electorale, în aceleași condiții cu toate celelalte aproximativ 40 partide;
2. Organizatorii protestului sunt cei mai activi, dar nu și cei mai deștepți cetățeni ai RM (chiar dacă ar fi cei mai deștepți, e bine să fie modești), de aceea să facă un registru în care participanții la protest să poată nota doleanțele lor (deci cele 100.000 de protestatari să nu fie tratați ca o masă adunată doar să voteze ce spun liderii de la tribună, ci să poată formula și ei propuneri - revendicări pentru guvernanți). În cazul în care acest lucru va fi acceptat, propun:
3. Instituirea interdicției pentru E. Șevciuk (ș.a. din administrația de la Tiraspol) de a se folosi de aeroportul internațional Chișinău până când nu va aproba punerea la dispoziția cadrelor didactice și a elevilor Liceului „Ștefan cel Mare” din or. Grigoriopol a unei clădiri în respectiva localitate și întoarcerea clădirii liceului „Evrica” din or. Rîbnița elevilor și profesorilor acelui liceu;
4. Demiterea și organizarea de alegeri de către comisii în care să intre reprezentanții UE și ai platformei DA, a procurorului general, șefilor CEC, BNM, CSM, CNA, CNI, Curții de Conturi, CCA ș.a.. Deci, depolitizarea reală a instituțiilor publice. 
5. Controlul asupra Serviciului Vamal și a Inspectoratului Fiscal, Tututn CTC, Moldtelecom ș.a. prin intermediul unor comisii de monitorizare, din care să facă parte reprezentanți ai platformei DA și ai UE. 
Sper că doamna Grigoriu a expus propunerile mele celor din GIR, iar aceia, la rândul lor, le-au expus la întâlnirea de la sediul Delegației UE în RM.  
Cred că grupul de inițiativă (liderii) al Platformei DA ar trebui să mediteze asupra unei legende scandinave despre dragonul care jefuia un popor. O dată, s-a mai ridicat un viteaz care a promis că va răpune zmeul și s-a îndreptat spre peștera dihaniei. Un copil l-a urmat, pe furiș. Acesta a văzut cum cavalerul a răpus fiara, într-o luptă crâncenă. Dar după ce l-a văzut pe balaur răpus, privirea viteazului a alunecat spre lăzile cu aurul adunat de dragon. Când mâna cavalerului a început să alunece prin comorile din lăzi, pe neașteptate pe pielea sa au început să apară solzi cornoşi triunghiulari - luptătorul a început să se transforme în zmeu... 

         P.S. Nu are legătură cu platforma DA, deocamdată. Deși... deja au anunțat că se transformă în partid - într-un posibil dragon...

Postări populare