miercuri, 9 aprilie 2014

Despre viitorul Republicii Moldova în lumina pichetării Guvernului de către pedagogi

În zilele de 7 – 10 aprilie, între orele 10.00 – 13.00, pedagogii din Republica Moldova pichetează Guvernul în legătură cu nivelul deplorabil al salariilor, solicitând majorarea cu 50% a acestora. Guvernul a promis să caute mijloace pentru majorarea cu 20% a salariilor. Am fost la pichetarea de astăzi, miercuri, 9 aprilie, alături de un grup de colegi de la Universitatea de Stat din Moldova. După unele estimări, la pichetare au participat circa 500 de pedagogi din Chișinău și din unele raioane ale țării. Chiar dacă ieri Guvernul a solicitat un moratoriu de o lună, timp în care să caute resursele necesare pentru majorarea salariilor cu 20%, întrucât pedagogii și-au continuat acțiunea de protest anunțată din timp, ar fi fost firesc ca cel puțin un responsabil al Guvernului să iasă la protestatari ca să discute cu ei. Nu a fost să fie. Atitudinea de dispreț a guvernanților față de pedagogi este uimitoare. Fiecare dintre guvernanți a absolvit un liceu (o școală media) și o facultate. O atitudine de respect elementar față de dascăli din partea guvernanților pare un gest de la sine înțeles. Nu și din partea guvernanților de la Chișinău. La scandările (umilirile) pedagogilor, guvernanții au rămas fără răspuns.
Personal i-am propus dlui Dumitru Ivanov, președintele Sindicatului lucrătorilor din Învățămîntul Public și Știință din Republica Moldova, ca Sindicatul să se adreseze cu un apel către direcțiile liceelor și universităților (facultăților) pe care le-au absolvit actualii responsabili de finanțarea sistemului de educație și de la care aceștia și-au ridicat diplomele, cu propunerea să le retragă diplomele respective. Întrucât din 2009 până în prezent respectivii responsabili nu au reușit să redreseze situația din domeniul învățământului (care este unul prioritar în epoca societății bazată pe cunoaștere), înseamnă că ei nu își merită diplomele respective. Ocuparea funcțiilor de conducere în stat, se știe, necesită deținerea unei diplome de licență, obținută în baza unei diplome de bacalaureat (sau de absolvire a unei școli medii).
La pichetarea din Piața Marii Adunări Naționale m-a mirat numărul relativ mic (circa 500 pedagogi) al protestatarilor. Un coleg mi-a spus că ar putea fi din cauza fricii pe care o mai au pedagogii, frică implantată încă de regimul sovietic. Dacă frica este mai puternică decât dorința de echitate socială, atunci, teamă mi-i că mulți dintre pedagogi își merită salariile lamentabile (un tânăr specialist primește în prezent un salariu de 2000 de lei, iar salariile pedagogilor cu oarece vechime se ridică la 3000-3500 lei).

Pe baza atitudinii guvernanților față de pedagogi se poate judeca despre viitorul unei țări. Fără respect față de pedagogi, din partea guvernanților, o țară nu are viitor, după cunoscutul proverb latin: „Din nimic nu iese decât nimic”.    

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

Postări populare