joi, 6 februarie 2014

Cum poate fi îmbunătățită imaginea Republicii Moldova

Cerință într-un test de la examenul la disciplina „Factorul mass-media în RI”, Catedra RI (Specialitatea RI): „Explicați cum poate fi îmbunătățită imaginea Republicii Moldova în lume”.

Răspuns (făcut public cu acordul autoarei – studentă în anul III): „Imaginea Rep. Moldova în lume poate fi îmbunătățită prin mai multe metode. Una dintre ele ar fi, mai întâi de toate, rezolvarea «conflictului transnistrean», ridicarea nivelului de trai al cetățenilor, cu excepția oamenilor care conduc această țară fără nici o perspectivă pentru viitoarele generații, micșorarea nivelului corupției, implicarea – informarea publicului intern cu privire la evenimentele internaționale, interne, care este o necesitate indispensabilă, pentru ca cetățenii Rep. Moldova să nu fie induși în eroare pentru a face alegerea greșită. Imaginea Republicii Moldova în lume poate fi îmbunătățită prin promovarea intereselor cetățenilor, dar nu ale persoanelor de la conducerea țării. Este jalnic faptul, văzând cum se năruie visele, speranțele viitoarelor generații despre viitorul acestei țări, care este condusă de niște «șobolani», care nu au simțul uman, care nu se tem de Dumnezeu, care nu au nici cea mai mică părticică de iubire pentru acest popor.

Mai există însă speranța că imaginea Rep. Moldova poate fi îmbunătățită, înlăturând conducerea actuală și instalând o nouă elită politică, care ar face, ar instaura o nouă ordine, căreia i-ar păsa de cetățenii acestei țări mici cu oameni mărinimoși”. 

Postări populare