joi, 20 februarie 2014

De ce moldovenii din Ucraina nu cer ajutorul autorităților RM

Pe fundalul evenimentelor sângeroase din Ucraina pe o rețea de socializare a fost difuzată știrea privind un apel, într-o scrisoare deschisă (adoptată încă la 31.01.2014, publicată la 2.02.2014), al Asociației National-Culturală „Basarabia” a Românilor din Ismail, regiunea Odesa, semnată de președintele organizației, Anatol Popescu, adresată Parlamentului României (Senat și Camera Deputaților), MAE, Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni ș.a.. Asociația „Basarabia” activează în beneficiul comunității romanești din Sudul Basarabiei (sudul regiunii Odesa, Ucraina) pentru păstrarea, afirmarea și promovarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a românilor din această regiune, în conformitate cu standardele și practicile europene și internaționale în materie. În document se solicită convocarea Congresului Românilor de Pretutindeni, considerând viitoarea instituție a respectivului Congres ca una ce se dorește a fi temelia de relansare a dialogului statului român cu românii din jurul actualelor hotare ale Ţării şi cu românii din diaspora.
Ținând cont de faptul că majoritatea consătenilor lui A. Popescu din Erdek Burno (Utkonosovka) se identifică moldoveni, ne putem întreba: de ce în aceste zile, în care observăm evenimente tragice în Ucraina (astăzi, 20 februarie, numărul morților în confruntări a ajuns la 55), nu există nici un apel al moldovenilor (românilor) din teritoriile istorice moldovenești, încorporate la 28 iunie 1940, în Ucraina, către autoritățile Republicii Moldova? Un răspuns ar viza faptul că moldovenii din sudul Basarabiei, ca și cei din raionul Noua Suliță, știu că guvernarea din Chișinău nu se îngrijește nici măcar de cetățenii Republicii Moldova – cel mai sărac, corupt și prăpădit stat din Europa, darămite de conaționalii (indiferent că se identifică moldoveni sau români) din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate.
De mai multe ori m-am întrebat (în articole de ale mele) cum e posibil ca la conducerea Republicii Moldova să se afle o guvernare căreia nu îi pasă de nivelul de trai al populației țării, care a abandonat cetățenii statului moldovenesc – sute de mii dintre care au fost nevoiți să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă, scăpând de un sistem de stat corupt, care omoară în fașă orice inițiativă economică. Dar guvernarea de la Chișinău a abandonat nu numai cetățenii din teritoriul aflat sub jurisdicția RM (Basarabia), ci și populația din zona nistreană: nimeni dintre guvernanți nu se interesează, de exemplu, de școlile moldovenești din Nistrenia (cu predarea în grafia chirilică). Pe acest fundal, abandonarea conaționalilor (moldoveni/români) din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate, aflate în prezent în Ucraina, nici nu mai pare ceva neașteptat, ieșit din comun.   
Cum s-a ajuns la această stare de degradare a statului moldovenesc, care renăștea la 27 august 1991 și ne umplea inimile de speranțe și vise? Este o întrebare la care își răspunde fiecare moldovean, în sinea sa…     

         © În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

miercuri, 19 februarie 2014

Despre mituire în politicul moldovenesc

La sfârșitul săptămânii trecute mass-media moldovenească a afectat sapțiu (în presă) și timp (în audiovizual) temei tentativei de mituire a unor deputați în vederea constituirii unui nou grup parlamentar. S-a discutat, de către comentatorii politici care au acceptat să se dea cu părerea pe acest subiect, pe baza unor postări pe Facebook, făcute de doi deputați (unul din PLDM și alta din PDM). Nu a fost prezentată nici o probă. Totuși, comentatori au acuzat serviciile de intelligence din Rusia, pe un om de afaceri din RM – care, la rândul său, i-a numit pe acuzatori („comentatori”): „obsedați”.
În urma discuțiilor din mass-media pe acest subiect cred că pot fi trase unele concluzii, pentru activitatea mijloacelor de informare în masă pe viitor. Ar fi bine ca mass-media moldovenească să aibă anumite rigori în identificarea sau acceptarea subiectelor care merită a fi abordate. Ar fi bine ca în cazul în care un subiect este prezentat, să fie aduse probe cu privire la veridicitatea datelor, adică să se discute un subiect pe baza probelor, nu a unor presupuneri, nu pe baza unor postări fără vreo dovadă de pe unele rețele de socializare.
Totuși, subiectul în sine, al cumpărării deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, cu siguranță este unul care merită să fie discutat în societate, respectiv în mass-media. Și în trecut mijloacele de informare în masă au relatat despre mituirea, corupția din politicul moldovenesc. De exemplu, acum doi ani (15-02-2012) Publika TV a prezentat declarațiile omului de afaceri Veaceslav Platon, care a afirmat că a finanțat AMN-ul condus de S. Urechean. Se știe că V. Platon a ajuns deputat pe listele AMN în 2009. Platon spunea: „Am investit milioane de dolari în Alianţa «Moldova Noastră». Dar m-am dezamăgit... în partide, în politicieni şi în Serafim Urechean inclusiv”. Deși fostul Centru Anticorupție s-a autosesizat și chiar l-a audiat pe Platon, omul de afaceri nu a vrut să facă depoziții împotriva sa, deci cazul a fost clasat.
Fenomenul mituirii în politicul moldovenesc, judecând după declarații ale unor politicieni, există. El trebuie curmat. Iar cei care au încercat să corupă și cei care s-au lăsat corupți trebuie scoși la lumină, în văzul societății.       

          © Pentru republicarea (preluarea) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului). 

De ce s-a ajuns la confruntări violente în Kiev

Ciocnirile violente de marți, 18 februarie, de la Kiev, soldate cu 26 de morți (dintre care 10 polițiști și un jurnalist) și un număr mare de răniți nu poate lăsa indiferenți pe cei care urmăresc evoluția evenimentelor din Ucraina. De ce s-a ajuns la această situație? Sunt câteva răspunsuri, care pot fi date din câteva puncte de vedere. Situația poate fi privită din perspectiva implicațiilor factorilor externi. Interceptările convorbirilor telefonice ale adjunctului secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, cu ambasadorul american la Kiev, în cadrul cărora erau împărțite principalele funcții din Guvernul ucrainean, fără să se ia în considerare opiniile oficialilor din UE, a stârnit bănuiala că SUA ar putea fi implicate în sprijinirea acțiunii de protest. Referindu-se la importanța Ucrainei, Zbigniew Bzezinski scria: „Ucraina, un nou și important spațiu pe tabla de șah care este Eurasia, este un pivot geopolitic deoarece simpla sa existență ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic” („Tabla de șah”, București, 2000, p. 59). Vizând strategia americană pentru Eurasia Bzezinski adăuga: „Consolidarea unei Ucraine suverane, care între timp se auto-redefinește ca stat central-european și se angajează într-o integrare mai strânsă cu Europa Centrală, este o componentă decisivă a unei astfel de politici (…)” (p. 224).
Referindu-se la viitorul Eurasiei după căderea Uniunii Sovietice, cercetătorul american George Friedman menționa în cartea sa „Următorii 100 de ani”: „Încă din 1991, regiunea s-a fragmentat și a decăzut. Succesoarea Uniunii Sovietice, Rusia, a ieșit din această perioadă cu o npuă încredere în sine. Totuși, Rusia se află într-o poziție geopolitică ușor de atacat. Dacă ea nu va reuși să-și creeze o sferă de influență, Federația Rusă însăși s-ar putea fragmenta. Pe de altă parte, crearea unei astfel de sfere de influență poate genera conflicte cu Statele Unite și Europa” (București, 2012, p 77). Se poate afirma că cei doi autori au reușit să expună preocuparea SUA pentru starea de lucruri din Ucraina.
De asemenea, situația din Ucraina poate fi examinată din perspectiva factorilor interni. Tot mai mult ne putem convinge de polarizarea cetățenilor țării, respectiv de împărțirea lor în două comunități: o populație cu o mentalitate ancorată în valorile etnice uncrainene și orientată spre Europa, în regiunile din Vest și o alta vorbitoare a limbii ruse și orientată spre Rusia, în Est. În același timp, a avut loc radicalizarea acestora: forțe politice de factură naționalistă, care îl au ca ideolog pe Stepan Bandera, au efectuat capturarea unor clădiri ale ministerelor și ale altor instituții ale statului din Kiev, în timp ce în Est au fost formate detașamente de autoapărare ale forțelor antinaționaliste.
Fără să trecem cu vederea acuzele cu privire la caracterul corupt al puterii Partidului Regiunilor, care nu a reușit să asigure un nivel de trai decent în Ucraina, trebuie menționat că anume datorită respectivului partid a fost adoptată Legea ucraineană privind principiile politicii lingvistice, care garantează minorităţilor naţionale din Ucraina dreptul de a-şi folosi limba maternă, inclusiv românilor (moldovenilor) din regiunile Cernăuţi, Odesa și Transcarpatică (legea a fost promulgată de Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, la 8 august 2012). Consider că fără Partidul Regiunilor la putere, o asemenea lege nu ar fi putut fi adoptată. Mai mult, este posibil ca în cazul preluării puterii de către partide naționaliste (moderate sau radicale), această lege să fie abrogată, iar procesul de desființate a claselor sau chiar școlilor cu predarea în limbile regionale (inclusiv în limbile rusă și română) să fie intensificat.  

Așadar, situația tragică din Ucraina trebuie evaluată luându-se în considerare doi factori importanți: cel extern (atât occidental, cât și rusesc), dar și cel intern – naționalist. 

         © În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

sâmbătă, 15 februarie 2014

Legătura între maghiari și moldoveni sau de ce Ungaria este un exemplu pentru RM



           La Cluj-Napoca a apărut de sub tipar studiul colectiv „O istorie a maghiarilor” – o lucrare semnată de cinci istorici clujeni, patru dintre care sunt de etnie maghiară, iar unul – de etnie română. Este o cercetare care tratează istoria maghiarilor începând cu râul Kama, cel mai lung afluent al Volgăi, și terminând cu Panonia, Transilvania și alte zone europene. Este interesant că preocupări legate de acest subiect există în Rusia, unde activează catedre fino-ugrice și maghiare în Yoshkar-Ola (Republica Mari El), Saransk (Republica Mordovia), Ijevsk (Republica Udmurtia) ș.a..
Pentru publicul cititor din Republica Moldova, implicit pentru  tineretul studios (universitar) cartea e binevenită din mai multe motive. În primul rând, moldovenii nu ştiu prea multe despre maghiari, cu toate că ungurii au trecut pe meleagurile („meleag” este un cuvânt de origine maghiară) care apoi aveau să fie denumite „moldovenești”, chiar înființând aici, în sec. IX, un stat – Atelcuz – teritoriul nostru constituind o regiune predescălecătoare ungurească. Așadar, istoria Moldovei, a teritoriului moldovenesc, este legată de istoria maghiarilor. Dar nu numai atât.
Istoria statului medieval moldovenesc este strâns legată de Ungaria. Se știe că Moldova a fost creată la ordinul regelui ungar Ludovic Anjou, în urma unei expediții a cneazului Dragoș de Bedeu – localitate din Maramureș (a condus noua provincie Moldova între: 1347 – 1354). Scopul înființării mărcii respective a fost, cu siguranță, apărarea Europei Centrale, dar în primul rând a Ungariei, de tătari. Astfel se poate afirma că solicitarea formării Moldovei începuturilor a sosit din Ungaria și se datorează regelui Ludovic cel Mare. Dragoș a fost urmat la conducerea provinciei „ungare” Moldova de către fiul său Sas (1354 – 1363). Este clar că în planurile regalității ungare nu a intrat acțiunea cneazului Bogdan de Cuhea – localitate din Maramureș (a domnit în Moldova între: 1363 – 1367), care mai era numit „răzvrătitul”, și care a înlocuit conducerea drăgoșească și a declarat Moldova independentă de Ungaria. Desigur, actualul stat Republica Moldova are un tezaur cultural comun cu România, unii dintre cetățenii moldoveni numesc statul român, din punct de vedere cultural, drept „țară mamă”, dar din punct de vedere istoric, formal, pentru statul medieval moldovenesc Ungaria a fost „țara mamă”. Extrapolând terminologia contemporană din Știința Managementului – „o firmă mamă” crează „o firmă fiică” – la fel statul medieval ungar a creat provincia Moldova, cea care mai târziu, sub Bogdan (numit și „Întemeietorul”) și-a declarat independența față de Ungaria.
În al doilea rând, studiul istoric apărut la Cluj este semnificativ pentru publicul din Republica Moldova ținând cont de faptul că este un exemplu al păstrării identității etnice – a conștiinței etnice – a comunității etnice maghiare din Transilvania. La fel ca și Ungaria, Republica Moldova are minorități etnice care se identifică drept moldovenești în străinătate – mai ales în Ucraina, pe teritoriile istorice moldovenești, dar și în alte republici post-sovietice. Comunitățile maghiare din Transilvania sau din Transcarpatia (Ucraina) sunt exemple pentru comunitățile moldovenești din interfluviul nistreano-bugean (regiunea Odesa), sudul Basarabiei (regiunea Odesa) sau nordul Basarabiei – raionul Noua Suliță (regiunea Cernăuți), sau pentru cele românești din raionul Herța și nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți) pentru a-și păstra și promova identitatea, memoria și conștiința colectivă. Ne dorim ca și compatrioții noștri din Noua Suliță, Ismail sau Reni să realizeze un studiu privitor la istoria strămoșilor noștri, în limba țării cetățenii cărora sunt acum. Căci asemenea studii ajută la un proces eficient de comunicare interculturală între etniile unei țări.

Nu în ultimul rând, apariția volumului de la Cluj este un prilej de a observa implicarea statului ungar în sprijinirea conaționalilor aflați dincolo de granițe. Vineri, 28 martie, la 12.40, la Chişinău, în aula Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova, va avea loc prezentarea cărții „O istorie a maghiarilor”, sub egida Universității și a Ambasadei Ungariei la Chișinău. Implicarea diplomației ungare în sprijinirea activității culturale a conaționalilor de peste hotare este un exemplu pentru diplomația moldovenească și pentru conducerea politică – guvernarea de la Chișinău – în ceea ce privește sprijinul pe care trebuie să-l acorde un stat cu demnitate conaționalilor rămași dincolo de graniță.
       
© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

Origine

Eu iubesc această sfântă țară
Care-și pierde fața sa originară:
Țăranul, care oriunde s-ar duce,
Mai întâi își face semnul Crucii;
Femeia, ce ține curat în casă,
Iar în bucate dragostea-și revarsă;
Flăcăul, care joacă tare-n roată,
Dar dă cu ochiu-n spate la o fată,
Care, deși îi este drag și-l crede,
Se preface că încă nu-l vede;
Copiii, care cu cei mari țin postul
Și-n hărnicie și folos își găsesc rostul;
Preotul, care a ținut prohodul
Și iese-n câmp, la lucru cu norodul.

De ce te treci, iubită, sfântă țară,
Pierzânu-ți fața ta originară?
Căci cu tot ceea ce îți aparține,
Tu dispari, chiar dacă numele-ți rămâne.

Și mi-a răspuns: orișice vreme vine,
Eu încă sunt, sămânța mea e-n tine.

6.10.1997
(Din volumul „Aventura libertății”, Editura „Augusta”, Timișoara, 2000, de Aurelian Lavric). 

vineri, 14 februarie 2014

De ce jurnaliștii sunt izolați într-o cameră din Parlament sau de ce puterea legislativă umilește puterea a IV-a

Joi, 13 februarie, a început sesiunea de primăvară – vară a Legislativului de la Chișinău. Printre altele, legislatorii au venit cu o surpriză notorie: jurnaliștilor le este interzis accesul în sala de ședințe, lor fiindu-le pusă la dispoziție o cameră în care pot privi transmisiunea în direct a ședințelor pe două televizoare pe perete, în regia unei persoane angajate de Parlament.
 Este semnul lipsei de respect față de întreaga societate moldovenească, implicit față de cei care constituie puterea a IV-a în statul Republica Moldova și care reprezintă și apără interesele cetățenilor țării. Nu în ultimul rând însă, este expresia atitudinii pe care o au partide din coaliția de guvernare față de jurnaliștii din mass-media pe care le controlează prin finanțare, deci atitudinea potentaților față de jurnaliștii care îi servesc.  
Consider că dacă alianța (coaliția) aflată la putere, deci care deține majoritatea locurilor în Parlament, îi vrea în țarc pe jurnaliști, ar fi bine ca jurnaliștii să nu mai meargă în clădirea Legislativului, iar dacă vor să facă știri despte activitatea deputaților care s-au autoizolat, să le facă în propriile redacții, în baza imaginilor transmise în direct pe Internet. Căci să faci știri din ceea ce vezi la televizor poți din redacție tot atât de bine precum din țarcul (camera) din clădirea Parlamentului. Deci jurnaliștii să nu mai meargă acolo până când potentații deputați le vor permite accesul în sala de ședințe – în timpul ședințelor. Cred că dacă jurnaliștii vor fi cu toții solidari, dacă vor declanșa o asemenea grevă, foarte repede vor primi respectul cuvenit din partea legislatorilor și vor putea reveni în sala de ședințe – „pe teren”. Mai ales într-un an electoral cum este 2014.
Totuși, sunt conștient că această popunere făcută colegilor mei de breaslă (am și eu o diplomă de licență în Jurnalism) nu se poate bucura de un sprijin din partea tuturor. Jurnaliștii de la televiziunile controlate de cei care sunt majoritari în Parlament (jurnaliștii plătiți de cei majoritari în Parlament) nu au cum să îi ignore, să le facă una ca asta patronilor. De aceea, atâta timp cât jurnaliștii vor rămâne în acel țarc, aceasta va însemna că:

1. Puterea din RM alunecă pe panta autoritarismului.
2 În RM s-a produs un atac asupra puterii a IV-a în stat – element fundamental al unui sistem democratic, deci puterea politică din statul moldovenesc are probleme la capitolul transparență.
3. Societatea moldovenească este umilită și desconsiderată de puterea care ar trebui să o servească. 
4. Dacă potentații își permit un asemenea tratament la adresa jurnaliștilor fără să le fie frică și fără să le pese de recația lor, înseamnă că multe dintre instituțiile mass-media nu sunt decât instrumente de PR controlate (plătite) de partide de la putere. 

 © În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

joi, 13 februarie 2014

DIALOGUL CIVILIZAŢIONAL ÎN CONTEXTUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE: TEORIA LUI S.P. HUNTINGTON LA 20 DE ANI

Globalizarea este contextul internaţional contemporan şi vizează procese integraţioniste ale economiei mondiale, interacţiuni culturale ş.a. În 1993 Samuel P. Huntington a publicat articolul „The Clash of Civilazations?”, în care a prezentat teoria lumii multipolare ce s-a instituit după sfârşitul Războiului Rece. La baza fiecăreia dintre cele 9 civiliza­ţii Huntington a pus o religie (confesiune). Cercetătorul a semnalat posibile conflicte între comunităţi aparţinând diferitelor civilizaţii. Aşadar, în noul context, de o importanţă vitală este dialogul civilizaţional, care trebuie purtat pentru asigura­rea securităţii internaţionale. Acesta poate îmbrăca diverse forme: întruniri ale liderilor bisericilor, festivaluri, programe mass-media şi schimburi de experienţă („people to people”) ş.a. La 20 de ani de la publicarea teoriei lui Huntington, prezentul ne arată că trendul în relaţiile internaţionale este de consolidare a organizaţiilor internaţionale, din care fac parte state din diferite civilizaţii. Republica Moldova, plasată de Huntington în civilizaţia Slavo-Ortodoxă, poate să se integreze în spaţiul civilizaţional occidental.
Cuvinte-cheie: globalizare, lume multipolară, civilizaţii, religie, conflict, terorism internaţional, dialog, UE, NATO, Republica Moldova.

THE CIVILIZATION DIALOGUE WITHIN THE GLOBALIZATION PROCESS: 
S.P. HUNTINGTON THEORY AFTER 20 YEARS
The globalization is the contemporary international context and is aimed at integration processes of world economy, cultural interactions etc. In 1993 Samuel P. Huntington published the article “The Clash of Civilizations?”, in which he presented the theory of multi-polar world, which was established after the Cold War. Underlying each of the nine civili­zations Huntington set a religion (confession). The researcher noted possible conflicts between communities belonging to different civilizations. Therefore, in the new context the civilizational dialogue is vitally important, to ensure the inter­national security. It can take various forms: meetings of leaders of churches, festivals, programs and media exchanges (“people to people”) etc. Twenty years after the publication of Huntington’s theory, the present day trend in international relations is to strengthen the international organizations to which countries from different civilizations belong. The Republic of Moldova, located by Huntington in the Slavic-Orthodox civilization, can integrate into Western civilization space.
Keywords: globalization, multipolar world, civilizations, religion, conflict, international terrorism, dialog, EU, NATO, Republic of Moldova.

GLOBALIZAREA – CONTEXTUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
Globalizarea este un termen ce desemnează procese în plină desfăşurare, care iau amploare şi care, in­discutabil, afectează toate domeniile vieţii umane şi majoritatea covârşitoare a statelor lumii care au o cât de mică deschidere faţă de mediul internaţional. După autorii germani Michael Kunczik şi Astrid Zipfel, „globalizarea este un termen care de un timp încoace a devenit la modă când se discută despre procese ale economiei mondiale, despre suprapuneri culturale etc. Interrelaţiile şi interconectările pe plan mondial au devenit mult mai intense în ultimii ani. Globalizarea nu înseamnă doar extinderea comerţului între ţări tot mai îndepărtate, dar şi o mai intensă repartiţie a muncii, factorii de producţie devenind tot mai mobili (fluxul internaţional de capital, mobilitatea crescândă a salariaţilor), în special însă capitalul mobil. Se dezvoltă o concurenţă a platformelor de producţie ale unor ţări, o concurenţă de amplasamente teritoriale. Globalizarea în domeniul economic înseamnă o evoluţie care apropie economia mondială de idealul teoretic al pieţei perfecte, plenare, adică o piaţă, unde concurenţa a scăpat de cadrul îngust al statelor naţionale” [3, p.212]. Autorii germani s-au referit şi la globalizarea în domeniul culturii, stăruind asupra evoluţiilor din sectorul mediilor de informare. 
Există opinii conform cărora semne ale globalizării pot fi întrezărite cu sute de ani în urmă: imperii ca cele Persan, Macedonean şi Roman sunt văzute ca şi cadru al unor procese care au avut loc pe teritorii întinse şi care au condus la impunerea unor norme şi practici comune pentru diferite popoare, contactele (inclusiv economice) şi schimburile culturale dintre care s-au intensificat. Diferenţa vizibilă ţine de faptul că în acele cazuri a fost vorba despre un cadrul politic (al unui stat) comun, în timp ce în prezent globalizarea cuprinde teritoriul planetei fără să existe însă un stat (spaţiu politic comun) planetar. Totuşi, termenul a apărut la sfâr­şitul anilor ’60 şi a fost lansat de specialistul canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă Marshal McLuhan şi de specialistul american în „problemele comunismului” Zbigniew Brzezinski. Marshal McLuhan a lansat tot atunci expresia „sat global”. După alţi autori, globalizarea s-a accentuat în anii ’70, când ţările producătoare de petrol s-au unit în OPEC şi au majorat preţul petrolului (de la 1,90 la 28,76 dolari).
Personal consider că procesul de globalizare a coincis cu apariţia şi utilizarea pe scară largă a tehnologii­lor informaţionale – a Internetului. Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau şi www, numit scurt şi web (care în engleză înseamnă „reţea mondială”, respectiv „reţea”), a fost inventat în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveţia. Propunerea iniţială de creare a unei colecţii de documente având legături între ele a fost făcută de Tim Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau Centrul, chiar şi folosind poşta electronică. Primul prototip al acestei colecţii (mai întâi în format de text simplu) a apărut nu mult înainte de decembrie 1991, când s-a făcut prima lui demonstraţie publică. Studiul a fost continuat prin apariţia primei aplicaţii grafice Mosaic, în februarie 1993, realizată de cercetătorul Marc Andreessen de la National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din oraşul Urbana-Champaign din statul federal Illinois, SUA. Practic, apariţia Internetului şi a globalizării, între care există o legătură indisolubilă, a coincis cu sfârşitul Războiului Rece, respectiv cu colapsul URSS.
TEORIA LUMII MULTIPOLARE A LUI SAMUEL P.HUNTINGTON
Acest proces a fost vizat de cercetătorul american Samuel P. Huntington la elaborarea Teoriei lumii multipolare în domeniul Relaţiilor Internaţionale. În 2013 se împlinesc 20 de ani de la publicarea în revista „Foreign Affairs” a articolului „The Clash of Civilazations?” („Ciocnirea civilizaţiilor?”), semnat de Samuel P. Huntington (1927-2008) [1, p.22-49]. În 1996 a apărut de sub tipar volumul lui Huntington „The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order” (în traducere în limba română aapărut în 1997: „Ciocni­rea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”) – de data aceasta fără semnul întrebării la sfârşitul titlului [2]. Articolul din 1993 a fost scris ca o reacţie la cartea lui Francis Fukuyama, „Sfârşitul istoriei şi ultimul om” (1992), dar, se pare, a fost elaborat şi sub impresia războiului din fosta Iugoslavie: Croaţia (1991-1995) şi Bosnia şi Herţegovina (1992-1995). Huntington a propus o nouă viziune cu privire la relaţiile internaţionale în epoca post Război Rece: a prezentat trecerea de la lumea bipolară, împărţită pe criteriul ideologico-politic (două sisteme/blocuri de state – democratice/capitaliste şi totalitare/comuniste sau socialiste) la o lume multipolară, împărţită în opt civilizaţii, după criteriul religios. Cele opt civilizaţii, după Huntington, sunt: Occidentală, Confucianistă, Japoneză, Islamică, Hindusă, Slavo-Ortodoxă, Latino-Americană şi „posibil” Africană [1, p.25]. În volumul publicat ulterior, din expunerea lui Huntington rezultă că el ia în considerare existenţa celei de a noua civilizaţii: Budistă [2, p.67], chiar dacă susţine că „(…) bidismul, deşi o mare religie, nu a fost baza unei mari civilizaţii” [2, p.68].
Făcând referire la mai mulţi cercetători de până la el, Huntington susţine că „civilizaţie”, ca şi „cultură”, „se referă deopotrivă la modul de viaţă”, la „valori, reguli, instituţii, moduri de gândire” [2, p.58]. După Huntington, la temelia modului de gândire şi a modului de viaţă a persoanelor care fac parte din diferitele civilizaţii stau religiile (confesiunile). „Milenii de istorie a umanităţii au arătat că religia nu este o «mică diferenţă», ci, probabil, cea mai profundă diferenţă care există între oameni” [2, p.378]. Drept pentru care savantul american a ajuns la concluzia că „dimensiunea culturală şi cea mai periculoasă a politicii globale pe cale de apariţie [în 1993, când era publicat articolul său în revista „Foreign Affairs”] va fi conflictul dintre grupuri ce aparţin de civilizaţii diferite” [2, p.11].
Teoria lui Huntington a stârnit controverse, unii cercetători aducându-i critici încă de la momentul publi­cării articolului în revistă („Foreign Affairs”, 1993). Totuşi, viziunea sa a fost acceptată ca una dintre teorii de specialiştii în Relaţii Internaţionale. Esenţa viziunii cercetătorului american vizează faptul că în lumea multipolară, formată din 8-9 civilizaţii, pot apărea conflicte civilizaţionale, care vor antrena comunităţi ce aparţin de diferite civilizaţii. Prăbuşirea turnurilor World Trade Centre din New York, la 11 septembrie 2001, a confirmat într-o oarecare măsură prognozele alarmante ale lui Huntington. Cu toate că terorismul inter­naţional a devenit din acel moment principala ameninţare la adresa securităţii internaţionale, până în prezent nu a avut loc totuşi vreun conflict/război civilizaţional, cu antrenarea unor comunităţi largi din diferite state ale diferitelor civilizaţii. Organizaţia teroristă Al-Qaeda, care şi-a asumat răspunderea pentru atentatele din 11.09.2001, este un actor non-statal, clandestin, care nu reprezintă interesele comunităţilor umane largi din state aparţinând civilizaţiei islamice.
Un alt caz care a confirmat, într-o anumită măsură, previziunile din teoria lui Huntington a fost publicarea la 30 septembrie 2005, în calitate de ilustraţii la un articol în ziarul danez „Jullands-Posten”, a celor 12 cari­caturi care îl reprezentau pe prorocul Mohamed. Întrucât reprezentarea lui Mohamed este interzisă în Islam (faptul că prorocul a fost reprezentat în acele caricaturi în imagini hilare nici nu mai conta pe fundalul inter­dicţiei idolatriei la musulmani), mulţi musulmani din Danemarca şi din alte state au considerat publicarea caricaturilor ca o provocare conştientă. Ministerele de Externe din 11 state islamice au cerut guvernului danez să-şi ceară scuze pentru publicare, iar unele chiar şi-au închis ambasadele în semn de protest pentru că nu au obţinut scuzele scontate. După protestele diplomatice a urmat boicotul mărfurilor daneze. Autorităţile daneze, ca şi direcţia ziarului, au explicat că respectivele desene se înscriu în realizarea în practică a libertăţii cuvântului. Caricaturile însoţeau un articol despre autocenzură şi libertatea cuvântului, în care se relata de­spre faptul că niciun pictor nu a dorit să deseneze ilustraţii la o carte despre Islam pentru copii. În cadrul pro­testelor ce au urmat au avut loc atacuri asupra ambasadelor daneze din unele state musulmane (de exemplu, în Djakarta (Indonezia), Beirut (Liban) ş.a.).
DIALOGUL CIVILIZAŢIONAL ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
Preocuparea pentru pacea în lume, pentru asigurarea securităţii internaţionale, pentru evitarea izbucnirii unor posibile conflicte civilizaţionale a determinat paşi concreţi privind purtarea unui dialog civilizaţional. El trebuie să aibă loc atât la nivel guvernamental (în condiţiile în care civilizaţiile nu sunt organizaţii politice, este vorba despre contacte interguvernamentale între state aparţinând diferitelor civilizaţii), cât mai ales la nivelul societăţilor civile ale statelor lumii. Pot fi menţionale câteva tipuri de dialog civilizaţional:
1. Reuniuni ale liderilor religioşi mondiali (după prototipul mişcării ecumenice, instituite în cadrul Creşti­nismului);
2. Conferinţe ştiinţifice, ale comunităţii ştiinţifice internaţionale, consacrate temeidialogului civilizaţional;
3. Diverse festivaluri internaţionale (de muzică, teatru, cinema ş.a.);
4. Programe mass-media, inclusiv online (pe Internet) despre culturile şi religiile popoarelor lumii – atât programe ale unor popoare/state destinate altora, cât şi programe prin care reprezentanţi ai unei culturi/ civilizaţii descoperă o altă cultură/civilizaţie;
5. Schimburi de experienţă (după principiul „people to people”) ale diferitelor grupuri profesionale (de exemplu, jurnalişti, cercetători ş.a.) sau sociale (de exemplu, studenţi);
7. Programe de genul „Work and Travel” (în cadrul acestora studenţi din diferite state ale lumii pot pleca la muncă, de exemplu în SUA, pe perioada vacanţelor);
8. Turismul.
Toate acestea (şi altele, pe care nu le-am menţionat) pot fi considerate drept forme ale dialogului civiliza­ţional. Fostul Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea, ca şi predecesorul său Papa Ioan Paul al II-lea, a promovat ideea dialogului civilizaţional [4]. Deşi diverse activităţi privind dialogul civilizaţional sunt desfă­şurate în lume, numărul lor şi numărul persoanelor implicate în ele poate fi şi trebuie să fie mai mare.
O REVIZUIRE A TEORIEI LUI S.P. HUNTINGTON LA 20 DE ANI DE LA PUBLICARE
Teoria lumii multipolare, a lui Samuel P. Huntington, a contribuit plenar la stimularea preocupărilor pen­tru intensificarea dialogului civilizaţional. Totuşi, în prezent, la 20 de ani de la publicarea articolului cercetă­to­ru­lui american, în revista „Foreign Affairs”, poate fi făcută o revizuire a teoriei sale, respectiv pot fi formulare câteva critici cu privire la ea:
1. Nu toate civilizaţiile au un centru de putere („un stat nucleu”), aşa cum există în civilizaţia Occidentală, despre care Huntington scrie: „Din punct de vedere istoric, Occidentul a avut, de obicei, mai multe state de nucleu; acum are două nuclele – cel al Statelor Unite şi cel franco-german în Europa, Marea Britanie fiind un centru adiţional de putere aflat la voia întâmplării între cele două” [2, p.195]. În civilizaţia Slavo-Ortodoxă: Federaţia Rusă, în cea Sinică: China. De exemplu, în cazul civilizaţiei Africane (regiunea sub-Sahariană) un asemenea stat nucleu (influent) lipseşte – chiar autorul se îndoia cu privire la civilizaţia respectivă, scriind: „civilizaţia Africană (posibilă)” [2, p.67]. Ca şi în cazurile civilizaţiilor Latino-Americană, Budistă sau Isla­mică, Huntington scrie despre „absenţa unui stat islamic de nucleu” [2, p.261]. În condiţiile lipsei unui stat nucleu într-un spaţiu civilizaţional, este dificil a vorbi despre o civilizaţie care să conteze în raporturile de putere în politicul mondial.
2. În conformitate cu viziunea cercetătorului american, Grecia, Bulgaria şi România, ca state cu populaţii majoritar ortodoxe, fac parte din civilizaţia Slavo-Ortodoxă. Totuşi, încă în 1981 Grecia a aderat la Comuni­tăţile Europene, iar în 2007 Bulgaria şi România au aderat la UE, fapt ce a arătat că statele respective se iden­tifică mai mult cu spaţiul civilizaţional Occidental (fără să înceteze, totuşi, să mai fie state ortodoxe).
3. Huntington a fost subiectiv şi selectiv în ceea ce priveşte componenţa unei civilizaţii – numărul statelor care o formează. În timp ce a acordat statutul de civilizaţie-stat Japoniei, niciun alt stat nu s-a mai învrednicit de o asemenea dublă ipostază (Japonia fiind, după autor, singurul stat-civilizaţie).
4. Pare subiectivă şi împărţirea lumii creştine, după confesiuni, în două civilizaţii – Occidentală (Catolică şi Protestantă) şi Slavo-Ortodoxă, în acest din urmă caz fiind utilizat un nume generic al unui grup de po­poare (popoarele slave). Totuşi, în cazul civilizaţiei Islamice Huntington nu face o diferenţiere între suniţi şi şiiţi, ştiut fiind faptul că între Iranul şiit şi Arabia Saudită sau Indonezia sunite sunt diferenţe substanţiale – atât confesionale, cât şi etnice.
5. Divizarea statelor din emisfera vestică în civilizaţiile Occidentală (SUE şi Canada) şi Latino-Americană pare să aibă la bază şi ea mai degrabă criterii de natură etnică (ca să nu spunem rasială).
După 20 de ani de la publicarea articolului lui Samuel P. Huntington, putem să apreciem că viziunea sa a avut o importanţă deosebită în mediile academice din lume. În opinia noastră, teoria sa a reflectat starea de spirit de la sfârşitul Războiului Rece, când în urma prăbuşirii sistemului de idei comunist, în spaţiul ex-socialist popoarele din statele respective au recurs, în încercarea de a găsi noi repere valorice, la valorile religioase, respectiv civilizaţionale: „În anii ’90 a izbucnit o criză globală de identitate. Oriunde te uitai, oamenii între­bau «cine suntem?», «cui aparţinem?» şi «cine nu este ca noi?»” [2, p.180]. Considerăm că în aceşti 20 de ani, în procesul globalizării, lumea a evoluat spre un sistem mondial care, totuşi, în prezent nu are la bază religiosul, cieconomicul şi preocuparea pentru asigurarea securităţii. Putem afirma că evoluţia sistemului internaţional, în ultima perioadă istorică, poate fi reprezentată astfel:
1815 – 1945: sistem multipolar, cu imperii ca actori internaţionali (a avut la bazăeconomicul şi asigu­rarea securităţii, prin împărţirea zonelor de influenţă în lume) –>
1945 – 1991: sistem bipolar (perioada Războiului Rece, a avut la bază criteriulideologico-politic) –>
1991 – prezent: sistem multipolar (după Huntington, are la bazăreligia/confesiunea).
Părerea noastră e că la etapa contemporană, în secolul XXI, se consolidează unsistem internaţional multipolar, care are la bază economicul şi preocuparea pentruasigurarea securităţii. Deci, observăm că în prezent se manifestă din nou unele caracteristici din perioada 1812-1945, cu deosebirea că acum nu acţio­nează în calitate de actori internaţionali notorii imperii, ci state naţionale puternic dezvoltate (G7 ar fi o listă a acestora, la care se adaugă Rusia). În prezent există exemple de integrare în spaţii economice şi de securitate comune, din care fac parte state aparţinând diferitelor religii/confesiuni. De exemplu: din Uniunea Vamală a viitoarei Uniuni Eurasiatice fac parte atât Rusia şi Belarus cu populaţii majoritar ortodoxe, cât şi Kazahstanul, cu populaţia titulară, în plin avânt demografic, musulmană. Grecia, România şi Bulgaria ortodoxe s-au integrat în UE şi NATO – alături de statele pe care Huntington le vedea ca făcând parte de drept din civilizaţia Occidentală. De altfel, din NATO fac parte până în prezent Turcia, pe care Huntington a inclus-o în civilizaţia Islamică, state ale civili­zaţiei Occidentale şi cele trei state ortodoxe (Grecia, Bulgaria şi România), pe care Huntington le vedea în civilizaţia Slavo-Ortodoxă. Procesele integraţioniste avansate între SUA, Canada şi Mexic în cadrul Acor­dului Nord-American de Comerţ Liber (North American Free Trade Agreement – N.A.F.T.A.), semnat la 17 decembrie 1992, sunt un alt exemplu de cooperare economică ce prevalează asupra oricăror diferenţe de ordin religios/civilizaţional. Într-o lume tot mai secularizată, factorul economic şi cel al asigurării securităţii devin precumpănitori în raport cu factorii religios (civilizaţional) şi ideologico-politic (ţinând cont de faptul că din vechiul lagăr mondial socialist au mai rămas până în prezent patru state cu ideologia de stat comunistă: China, Coreea de Nord, Cuba şi Vietnam). Datorită economiei sale în plin avânt, China comunistă este un partener economic, iar în consecinţă – şi politic, important pentru SUA, Japonia sau Rusia.
Samuel P. Huntington a fost conştient de importanţa factorilor economic şi de securitate: „Vor coincide întotdeauna alinierile politice şi economice cu cele care au la bază cultura şi civilizaţia? Bineînţeles că nu. Consideraţiile legate de echilibrul de putere vor duce uneori la alianţe civilizaţionale încrucişate (…)” [2, p.183]. Totuşi, Huntington considera: „Cu toate acestea, este posibil ca aceste modele să devină mai slabe şi mai lipsite de semnificaţie şi de adaptare pentru a servi scopurilor noii ere” [2, p.183]. Referindu-se la organizaţii multicivilizaţionale, Huntington nota: „Organizaţii internaţionale multicivilizaţionale, cum ar fi ASEAN, ar putea să facă faţă unei dificultăţi crescânde de a-şi menţine coerenţa” [2, p.183]. Dânsul a arătat că din ASEAN, creată în 1967, fac parte „un stat sinic, unul budist, unul creştin şi două state musul­mane” [2, p.189]. În ce ne priveşte, considerăm că „alianţele civilizaţionale încrucişate”, adică organizaţiile din care fac parte state aparţinând diferitelor civilizaţii (religii/confesiuni), se consolidează şi reprezintă actorii inter­naţionali principali în sistemul internaţional multipolar contemporan, care, în fapt, nu este un sistem al civi­li­zaţiilor, ci unul al organizaţiilor economice şi de securitate. Cu toate că factorul civilizaţional (religios/ confesional) nu trebuie ignorat nici acum, nici pe viitor.
Un exemplu al tendinţelor din lumea contemporană îl reprezintă statele ortodoxe din Balcani: Macedonia, Muntenegru şi Serbia. Acestea, deşi sunt state ortodoxe, sunt orientate clar către integrarea în UE şi NATO, acolo unde îşi văd realizarea intereselor economice şi a celor de asigurare a securităţii, fără să întreţină relaţii speciale cu Federaţia Rusă – popul civilizaţiei Slavo-Ortodoxe.
Aşadar, recunoscând valoarea teoriei lui Huntington, care a accentuat diversitatea culturală a popoarelor lumii, unite în civilizaţii printr-o religie (respectiv, prin confesiuni ale unei religii) şi care a accentuat im­por­tanţa identităţii civilizaţionale, putem afirma că trendul lumii contemporane vizează instituirea unui sistem mondial format din uniuni de state care au la bază principiul economic (interese economice comune), dar şi pe cel al asigurării securităţii (colective). Din acest punct de vedere, în pofida faptului că a fost plasată în civilizaţia Slavo-Ortodoxă, Republica Moldova poate deveni membru al UE şi NATO, în măsura în care va putea contribui la consolidarea securităţii în zona frontierei sud-estice a UE şi NATO şi în măsura în care va fi interesantă din punct de vedere economic (al pieţei interne şi al produselor sale) pentru organizaţia comu­nitară europeană.
REPUBLICA MOLDOVA DIN PERSPECTIVĂ CIVILIZAŢIONALĂ
În lumina teoriei lui Huntington, Republica Moldova ar aparţine spaţiului civilizaţional Slavo-Ortodox. Poate din această cauză Huntington s-a referit la Republica Moldovadoar în trei locuri din cartea sa. Într-un alineat autorul a făcut referinţă la situaţia (conflictul) din estul RM: „După ce Moldova a devenit indepen­dentă, odată cu colapsul Uniunii Sovietice, mulţi gândeau la o eventuală unificare a sa cu România. Teama că aşa ceva ar putea să se întâmple a stimulat o mişcare secesionistă a estului unificat al republicii, care a avut sprijinul tacit al Moscovei şi pe cel activ al Armatei a 14-a ruse, ceea ce a dus la crearea unei Republici Transnistrene. Totuşi, sentimentul moldovenesc de unire cu România a intrat în declin, în replică la proble­mele economice ale ambelor ţări şi la presiunea economică rusă. Moldova s-a alăturat C.S.I. şi legăturile co­merciale cu Rusia s-au extins. În februarie 1994, partidele pro-ruse au avut un succes covârşitor în alegerile parlamentare” [2, p.241].
Astfel, războiul din 2 martie – 21 iulie 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova a fost aproape trecut cu vederea de către cercetător, comparativ cu cel din Bosnia şi Herţegovina, probabil pentru că el l-a văzut ca pe unul intracivilizaţional. Huntington scria explicit: „În acelaşi timp, în fosta Uniune Sovietică, Belarusul ortodox, Moldova şi Ucraina gravitează în jurul Rusiei (…)” [2, p.182]. Într-un alt loc cercetătorul american scria: „Succesorul imperiilor ţarist şi comunist este un bloc civilizaţional, asemănător în multe privinţe cu cel al Occidentului în Europa. În nucleu, Rusia, echivalentul Franţei şi Germaniei, este strâns legată de un cerc interior ce include două republici preponderent ortodoxe – Belarus şi Moldova – , Kazahstan, a cărei popu­laţie este musulmană în proporţie de 40%, şi Armenia, un aliat istoric al Rusiei” [2, p.239-240]. Totuşi, Republica Moldova se înscrie în conceptul huntingtonian de „stat sfâşiat”: „Ţările sfâşiate pot fi identificate cu ajutorul a două fenomene. Liderii lor se referă la ele ca la o «punte» între două culturi şi observatorii le descriu ca pe Ianus” [2, p.201]. Deşi autorul invocă exemplele Turciei, Mexicului Australiei, Ucrainei ş.a., cazul Republicii Moldova, pe care Huntington o vedea clar ca parte a civilizaţiei Slavo-Orto­doxe, se potriveşte destul de bine descrierii conceptului în cauză. În literatura de specialitate din Republica Moldova ce vizează domeniul Relaţiilor Internaţionale se vorbeşte despre o dilemă civilizaţională Vest – Est (sau Occidentul – Rusia).
Considerăm totuşi că unele detalii referitoare la faza fierbinte a acelui conflict scot în evidenţă un lucru de o semnificaţie deosebită: apartenenţa Republicii Moldova la spaţiul civilizaţional Occidental. Este ştiut faptul că războiul din Bosnia şi Herţegovina, ca şi cel din Cecenia, au reprezentat într-o oarecare măsură şi con­flicte civilizaţionale, ţinând cont de faptul că acolo au venit luptători din alte state musulmane (unii dintre ei devenind comandanţi ai comandourilor rebelilor – de exemplu, Hatab, originar din Iordania, care a luptat în Cecenia). La fel s-a întâmplat şi în Bosnia. Un conflict intercivilizaţional antrenează luptători din mai multe state, uniţi de aceeaşi religie, care luptă împotriva purtătorilor altei religii într-un conflict teritorial ş.a..
După cum se ştie, în războiul din 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova au participat grupuri de cazaci şi mercenari din Rusia şi Ucraina. Faptul că acest lucru a fost posibil demonstrează că Republica Mol­dova nu face parte din acelaşi spaţiu civilizaţional cu Rusia (în pofida religiei comune – Creştin-Ortodoxe). În contextul teoriei lui Huntington – fără a reduce din valoarea viziunii sale – putem afirma că exemplul Republicii Moldova (cu conflictul ruso-moldovenesc din 1992) constituie o excepţie ce confirmă totuşi vala­bilitatea respectivei teorii. Faptul că acel conflict a antrenat participarea cazacilor şi mercenarilor din Rusia – alături de armata regulată (a 14-cea) rusă – arată clar că Republica Moldova nu se află în prezent în faţa unei dileme geopolitice: Vest-Est. În lumina acestui fapt, putem afirma că Republica Moldova aparţine de drept civilizaţiei Occidentale. Şi argumentele în acest sens sunt, desigur, mult mai numeroase.
Iată de ce războiul din Estul Republicii Moldova nu a fost unul intracivilizaţional, ci se înscrie în concep­tul de „războaie ale liniilor de falie” [2, p.337], adică a fost un război în zona unei rupturi, care a despărţit civili­zaţiile Occidentală şi Slavo-Ortodoxă. Huntington considera că „frecvenţa, intensitatea şi violenţa războaie­lor liniilor de falie sunt cu mult sporite de credinţele în Dumnezei diferiţi” [2, p.378]. Paradoxul conflictului din zona nistreană a Republicii Moldova constă în faptul că populaţiile majoritare ale celor două părţi beli­gerante – Republica Moldova şi Federaţia Rusă – aparţin nu doar aceleiaşi confesiuni religioase (Creştin-Ortodoxe), ci chiar şi aceleiaşi Biserici – Ortodoxe a Rusiei. Cu toate acestea, conflictul ruso-moldovenesc de pe Nistru este o excepţie care se înscrie totuşi în conceptul de „războaie ale liniilor de falie”, aşa încât dilema Est–Vest este, pentru Republica Moldova, una falsă. Statul moldovean nu are altă opţiune decât cea occidentală, participarea masivă a cazacilor ruşi în războiul din 1992 demonstrând clar că atât factori politici, care au stimulat şi susţinut deplasarea formaţiunilor paramilitare în Estul Republicii Moldova, cât şi o parte a societăţii ruseşti, din care au fost recrutaţi acei paramilitari, vedeau poporul Republicii Moldova ca pe un duşman – aparţinând altei civilizaţii, respectiv celei Occidentale.

Considerăm că sistemul de valori al civilizaţiei Occidentale, concretizat în cei patru piloni – „apărarea şi securitatea întruchipate de NATO; încrederea împărtăşită în domnia legii şi în democraţia parlamentară; capitalismul liberal şi comerţul liber”; „moştenirea culturală europeană comună, emanând de la Grecia şi Roma prin Renaştere” [2, p.457] – reprezintă un ideal pe care şi l-a asumat Republica Moldova, chiar dacă se mai confruntă cu probleme ce ţin de domnia legii (atât la nivelul conducerii politice, cât şi în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de justiţie), cazuri de corupţie ş.a. Dar, în măsura în care valorile occidentale vor fi conştientizate de partidele politice şi de societatea moldovenească, statul Republica Moldova se va consolida din punctele de vedere politic, economic şi al asigurării securităţii. Singurul spaţiu civilizaţional care poate constitui un cadru benefic pentru realizarea acestor deziderate este cel Occidental. În acelaşi timp, poporul Republicii Moldova trebuie să-şi păstreze valorile creştin-ortodoxe împărtăşite de majoritatea cetăţenilor ţării.

Bibliografie:
1.     HUNTINGTON, S.P. The Clash of Civilazations? In: Foreign Affairs, 1993, vol.72, no.3, p.22-49.
2.     HUNTINGTON, S.P. Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. Bucureşti: Antet, 1997.
3.   KUNCZIK, M., ZIPFEL, A. Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării. Cluj: Presa universitară Clujeană, 1998.
4. STANILA, C. Papa invocă necesitatea vitală a dialogului dintre creştini şi musulmani, 2006. [Accesat: 1.07.2013] Disponibil: 


                                                                                                                     Prezentat la 03.07.2013
Acest articol a fost publicat în revista USM „Studia Universitatis”, Nr. 8(68)/2013, p. 221-227.

miercuri, 12 februarie 2014

Abolirea regimului de vize pentru cetăţenii RM: semnificații politice

Miercuri, 12 februarie, Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a aprobat prin vot raportul privind abolirea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Este o decizie care are mai multe semnificații politice. Consider că, în primul rând, în cazul adoptării finale a deciziei – de către Consiliul European la primăvară – va fi o măsură  de promovare a actualei guvernări, care suferă în prezent la capitolul rezultate și imagine în rândurile electoratului din Republica Moldova. Acest gest de susţinere din partea UE vine în schimbul loialităţii conducerii RM faţă de linia de integrare europeană, pe fundalul deciziilor adoptate de conducerile politice din Armenia și Ucraina. Măsura respectivă vizează electoratul moldovenesc, fiind prezentată ca o performanţă de vârf a coaliției pro-europene, în lipsa altor realizări clare și vizibile. Pe fundalul devalorizării monedei naționale, a inflației, a creșterii galopante a prețurilor și a scăderii puterii de cumpărare a populației RM, adoptarea regimului liberalizat de vize ar veni ca un balsam pe o rană a statului moldovenesc, a societății moldovenești.
În acelaşi timp prin măsura cu pricina se urmăreşte şi crearea unei atitudini favorabile faţă de UE a populaţiei din zona nistreană care, în urma unor astfel de decizii ale Bruxelles-ului, ar putea manifesta mai multă înţelegere şi bunăvoinţă faţă de Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb ce urmează a fi semnate pe parcursul anului curent și, poate, față de procesul de reintegrare, care este înghețat.
În sfârșit, dar nu în cele din urmă, acordarea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni poate fi văzută şi ca un factor de influenţă asupra electoratului din Ucraina, din partea căruia se va sconta mai multă simpatie vis a vis de ideea de apropiere faţă de UE, de integrarea europeană, concretizată prin semnarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb.
Se poate afirma că majoritatea moldovenilor care au dorit să plece la muncă în țările UE au făcut-o – fie legal, prin obținerea cetățeniei române, respectiv a pașaportului statului vecin, care oferă dreptul la muncă în UE, fie ilegal, prin viză turistică în UE, de unde nu s-au mai întors acasă. Totuși, se poate admite, de asemenea, că deschiderea frontierei UE pentru cetățenii Republicii Moldova ar putea determina un flux al forţei de muncă de la noi spre spaţiul comunitar. Este de admis, în același timp, că mulţi dintre cetăţenii noştri ar putea încălca regulile impuse beneficiarilor regimului liberalizat de vize, rămânând în state ale UE cu depășirea termenului celor trei luni (90 de zile) în care li s-a permis șederea (deci rămânând pentru muncă la negru) – așa cum au făcut cetățeni ai altor state care au obținut un regim similar (Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia ș.a.), ceea ce va amplifica problemele de ordin demografic, social şi economic destul de grave cu care și așa se confruntă statul Republica Moldova. 

          Incontestabil, abolirea regimului de vize este așteptată de cadrele didactice, cercetătorii, oamenii de afaceri și alte categorii din Republica Moldova, care în interes de serviciu pleacă peste hotare și astfel vor scăpa de umilințele privind obținerea vizelor în statele Uniunii Europene. De asemenea, cetățenii moldoveni care au rude în România le vor putea vizita mai ușor. Este regretabil că după ce a impus Republica Moldova să adopte legea antidiscriminare, UE se pretează la discriminare în ceea ce îi privește pe cetățenii moldoveni care din motive religioase nu vor să accepte pașapoartele biometrice - cu un cip inserat. Conform înțelegerilor între guvernanții de la Chișinău (care, se pare, nici nu și-au propus să apere interesele categoriei menționate de cetățeni moldoveni) și autoritățile UE de regimul liberalizat de vize ar putea beneficia doar posesorii unui pașaport biometric.   

         © În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

duminică, 9 februarie 2014

În interesul cui este actuala stare a Republicii Moldova sau despre capul răutăților

Statul Republica Moldova este cel mai corupt, falimentar (eșuat), sărac stat din Europa, din care au plecat la muncă peste hotare sute de mii de cetățeni în căutarea unui loc de muncă, este un stat care nu își controlează cei aproximativ 411 km ai sectorului transnistrean al frontierei ucraineano-moldovenești, deci este un furnizor de insecuritate în regiune, inclusiv pentru Uniunea Europeană – pentru întregul continent european. Cui servește această stare (acest status quo), de nimeni nu vrea să o schimbe? Se pare că poate fi identificată o categorie de instituții – mass-media. Dacă RM și-ar fi asigurat integritatea teritorială (reintegrarea zonei nistrene), controlul deplin al frontierelor, un nivel de trai decent pentru fiecare cetățean, crearea de locuri de muncă, deci condiții normale pentru business, fără hărțuirea mediului de afaceri de către organele de control ale statului – mass-media nu ar mai fi avut subiecte pentru știri și talk show-uri.  
Iată de ce se crează impresia că actualii guvernanți fac tot posibilul pentru ca mass-media să aibă venituri și profituri, din publicitatea pe care o atrag datorită temelor de interes pentru societatea moldovenească. Dacă este așa, rezultă că mass-media ar putea să le plătească salarii guvernanților de la Chișinău, din profiturile pe care le realizează datorită reflectării multitudinii de teme legate de starea de degradare a RM. Iar salariile guvernanților ar putea să meargă în contul familiilor socialmente vulnerabile. Există deja o asemenea practică, legată de foștii oameni de stat – expremierul Vlad Filat și exvicepreședintele Parlamentului Vlad Plahotniuc – care, cât au ocupat funcții de stat, nu au ridicat salarii de la stat, ci au redirecționat sumele respective unor familii socialmente vulnerabile (așa a relatat mass-media). De altfel, când vor apărea în fața electoratului pentru ca să dea răspuns cu privire la activitatea actualei coaliții de guvernământ (din 2009 până în prezent), vor putea răspunde că întrucât ei nu au trăit din veniturile salariale de la stat, de ce să fie responsabili pentru activitatea (lor) de (la) stat? Numai că aici apare o problemă – dacă, fiind în funcții de stat, au trăit din alte venituri decât cele salariale de la stat, înseamnă că au activat – în funcțiile de stat – în interesul surselor (structurilor) veniturilor extra salariale…

Cred totuși, că mass-media, care activează după principiul „Good News, No News”, ar putea să-i răsplătească pe actualii guvernanți pentru furnizarea și conservarea temelor jurnalistice de interes – a temelor pentru știri și emisiuni de dezbateri, vizând problemele cu care se confruntă societatea moldovenească și care, ca și cum, după cum „pot” să activeze actualii guvernanți, sunt irezolvabile, deci mass-media mai are să le discute încă mult și bine, atrăgând atenția publicului, deci și venituri din publicitate…     

© Republicarea acestui articol sau a unor părți din el este permisă numai cu acordul autorului.      

sâmbătă, 8 februarie 2014

Nicola Th. Pipa (Korca, Albania): „Românii din Serbia” – un articol în limba armănească

Românii di iuţido sânt di totna patrioţi buni a locului di origina a lor.
Scriitura a mea ti sârbătoarea mari a poporului român, 200 di ani di la înfiinţarea a protei şcoală didactică (pedagogică) tu România, mini ma u ahurhescu dit sonea a vizitei la căsăbălu Arad. După vizita ş prăndzu mult nostim la Mănăstirea Hordoş-Bogrod, tuţi acḻimaţi, cu maşinili a lor, chisiră tu locurili a lor, iu băneadză. La Hotel Parc, hotel cu trei stele (di adevăr) agiumsiră şasi participanţi a sărbătoarei, doamna Mariana Marin, Preşedinte a Asociaţiei Generală a Învătătorilor din România, filiala din Republica Moldova, doamna Eleonora, Profesoară di limba română la Liceul din Chişinău, Dr. Valeri Volcov, Director a Muzeului Pedagogic din Chişinău, doamna Aurica Bojescu, deputată la Consiliul Judeţean Cernăuţi, la Ucraina, Dr. Dorinel Stan, subpreşedinte şi profesor la Liceul Român din hoara a lui ş domnul Nicola Pipa. La întâlnirea, ninti di ţină, prof. Viorel Dolha ma promis că dzua di măni, dimineaţa, vas mi duţea cu maşina a lui până la căsăbălu Vărşeţ. Din Curceauă ş până la Vărşeţ mini alăxescu, cu bagajele tu mână, 6-7 autocaro ş taxi, ş din Vărşeţ până la Timişoara ică Arad, aistă esti calea ca ma cu sicleti şi acurmari ti mini. Lipsea să aştept  la Autostop vărnu  maşină ca s-mi lua ică vărnu taxi  fără licenţă. Ş prof. Viorel Dolha, vas făţea ti mini 170x2 km dus-întors ca s-mi duţea pi mini până la Vărşeţ. Nu ştiu în caz că tu Europa di Vest, are ahtări intelectuaḻi cavaleri. Tihia u vru, ţi dimineaţa, la Hotel Parc, sa ivi un păreacḻă român cu maşina a lui nauă. Stoc cu Dr.Stan mi luară ş pi mini. Aduchi ună licşuriadză mari tu suflitu a meu, nu ahănt ti cheltuielili di benzină, ţi ş tu România, ca iuţido, ari agiumtă cifra record, ma ti ahurmaria a lui.Cu oaspiḻăi a mei intrai diunoară tu muabeti ş din partea lor nvâţai 3 elemente nale, nicănăscute până tora din partea a mea. Dr. Dorinel Stan, din zona Vărşeţului ñă spusi munţiḻi tu partea a mea di a dreapta, nu mult analţi ş ñă dzăsi că aist s-acḻeamă „Capu a Munţilor Carpat” ţi ahurheaşti din Banatul român ş s-tindi până la Braşov. Din partea a domnului Dorinel Stan, aduşi aminti ninca unoară, că cathi hoară ari grădiniţă, şcoală di prota ş gimnaz tu limba română, ca tu cathi hoară ari biserică ş prefţi, ţi slujba u fac singur tu limba română, că tu cathi centru di comună ari Liceul tut aşa tu limba română ş că dr. Stan esti profesor la Liceul din hoara a lui, care să află 10 km diparti din căsăbălu Vărşeţ.
Din Vărşeţ până aproapea di căsăbălu Pancevo muabetea continuă ma ahânt caldă, cum şi ma ninti. Nicuchiru ali maşini s-a prezantat cu numa lui ş ñă spusi că EL avea studiată ti inginier la Timişoara ş cu „Blonda” feata a mea, Donila, era membri a Asociaţiei a Studenţilor Români (Peste Hotare) tu aist căsăbă. Din muabetea cu năs aduchi că inginer Ştefan Mihaicov, ninti di doi añi, era alept Preşidinte a tuturor românilor din Sârbia ş că di la preşedintele di ma ninti nu avea luată  vărnu experienţă bună. Nuntru di aistă perioadă şcurtă, preşedintele nou avea riorganizată asociaţia ş lucru ahurhit din partea a ḻirtatului Cristea Sandu Timoc, secretar general a Asociaţiei „Astra Română”, ş Prea Sfănţitul Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, preşedinte a iştei asociaţie din Timişoara, care ar merita mult mare ti deşteptarea ş dezvoltarea a românilor ţi băneadză la zona a Timocului Sărbesc, ma u duţi ninga cama ninti ş di cathi an organizează trei festivale folclorice a tuturor românilor ţi băneadză tu Serbia, tut aşa di la anul 2010 s-tipăreşte la Vărşeţ Revista de Cultură şi Istorie a Românilor din Serbia cu titul „GLASUL CERBICIEI” cu redactor şef-fondator Dr. Stan, ş că tu anul 2011 tu căsăbălu Pancevo, doamna Svetlana Nicolin tipări cartea „N”ica Antologie di Poezie Armănească”, unde sunt publicate ş niscănti poezii a poeţilor aromâñi din Albania ca Spiro Fuchi ş Ilia Coloña.
La întrebarea a mea în caz că voi hiţi bănător autocton ică viniţi au tu Serbia, Năsă mă explică ş mă feţi cunoscut cu elementul a doiḻea.
Să ştie că tu anul 1692 Imperiu Otomon s-frămsi (s a distrus) dinintea a porţilor din Viena ş di astumsinea lo numa „Lăndzitu a Bosforului” ş di tihia slabă a arbineşilor ş aromâñilor, Noi ază vas sărbătoream nu 100 de ani ma 300 di ani a Proclamaţiei di indipendenţa. Zona iu acăţară loc Români tu teritoriu serb ma ninti era stepă, fără oamiñi, ma ocupanti austro hungarez luară colonă din zona a Româninei din Muntenia, ţi ocupa zona a Bucureştului ş Craiovei ş din zona a Ardealului, care se cunoaşte tu istoria a poporului român ş mai departe, ca locul iu intelectuali din toată ţara română s adunară ş căftară Unirea Naţională a tuturor principatelor române tu un stat singur, un lucru care s-a finalizat singur la 1 Decembrie 1918. Aistă stepă s a populat ş sa dezvoltat din bănători  a României. Dininti di Polimu al Doiḻea raportu tu aisti hori era 3 cu 1 tu favoarea a românilor ş după polimu, ş mai mult tu aisti 20 de ani di soni, mulţi români ar fudzită ca s lucreadză şi băneadză tu Europa, America ş Australia, ş ază raportul a populaţiei esti 2 cu 1 tu favoarea a Serbilor. Tu lunga muabeti, precḻea română (muḻearsa era din căsăbălu Arad) ma propus ca s mi duţeam ti ună vizită la casa a lor ş macă era dzua di Dumănica, să luăm parte ş la ceremonia deosebită (specială) ţi să făţea la biserica, la hoara a lor „Satul Mare”. Nu singur că li mulţumi ti acḻimarea ma era ş ună harau specifică ti mini ca să vizitam ună casă ş ună biserică română tu teritoriu ali sărbi. Maşina s a opri (chinduri) tu intrarea casei, care era ună vilă nauă ş muşată cu trei etaje ş construită cu tuvli albi. Intrăm acasă ş la camera di stăteari mi salutai  cu domsu  ali casi, un bărbat înalt şi ghini făcut care ñă dzăsi ca avea un an ş giumitati ţi avea işată tu pensii ş că a fost profesor la Liceul din hoara a lui, iu dădea materia di Biologie. Doamna ali casi, care ira di origină serbă, m a servit cu o băutură caracteristică, Ţuica Română ş m-a năpoi un ceaşcă di cafe. Tatăsu a domnului Ştefan nea stimulat cas nă duţeam cât ma aghonia la biserică că ceremonia avea ahurhită de la săhatea 15:00.
Treiḻă intrăm la biserică ş cuntroară m-am mirat cu mărimea, muşuteaţa ş participarea mare a credinciioşilor. Biserica se numea cu numa „Înălţarea a Sfăntului Duh”. Biserica ică ma exact Catedralea ocupa o suprafaţă  mult mari, lărdzimea a ḻei era nu ma puţăn di 14 di metri, cu tăvanea înaltă tu forma di harcu ş fără cupolă. Vizavi cu intrarea cădea tu ocḻiu Iconostasu mult mari ş înalt, Iconostas mult muşat, ţi un ahtari nu aveam vădzută până tora. Iconostasu larg ş analt ira compus di 4 etaje, iu sunt băgati icoanile; tu partea a ndreapta aţa a Domnului Isus Hristos, tu stânga ali uşi a Altarului, aţa a StăMăriei cu hiliusu a ḻei ş până tu etaju a patrulea tut spaţiu ira umplut cu picturili a sfănţilor. Sala a Catedralei ira mult  mari ş tu partea a ndreapta avea 3 rănduri (aradhă) cu scamnuri-careclă, aşă cum sunt şi la biserica noastră aromână din Curceauă.
Tu aradha a nteia şi  a daua stătea moaşili, ş tu aradha a treia stătea bărbaţiḻi ş partea stânga tut aşa era completată. Catedralia ari ş un balcon mult mari şi aco stătea corul, care însoţea liturgia  a preoţilor. Sum balcon năpoi avea 5 ică 6 rănduri cu scamnuri şi caregli. Singură aistă descriere spune pentru mărimea a Catedralei. Catedralea esti construită tu anul 1805 ş după zăconi (zaconi) bisericili si scula după ţi bănători s-a stabilit ghini tu locurili a lor. Catedralea era plină di credincios ş nu singur scamurile-careglili erau ocupati, ma tu intrarea a bisericii  un grup di tiner ş tinere stătea pi cicioari. Aistă tihisea că aistă era un ceremonie specială dinintea a Crăciunului. Suprizile nu aveau bitiseari. Slujba religioasă s făţea di un grup di prefţi. Afară di preotul ali hoari, tu aistă ceremonie specială avea vinită ş şapti prefţi alţi din hoarili români a Banatului Serbesc. Toţi prefţiḻ stătea tu centru a salei ş tu momenti diferite s răspăndea tu şasi puncturi a Catedralei, iu năşi cănta slujirea ş credincioşi băga capu sum PETRAIL. Aistă s acḻemă slujirea di sănătati. Un impresie altă avui când preoţiḻ, după ceremonia trăţea prin scamnurili – caregli ş lă făţea a credinciosilor MIROSA tu frămti ş tu mâni. Ș aistă să acḻema Slujirea a untulemului di pătigiuni. Aist lucru tihisi nu ma puţân di 5-6 ori. Tu ună altă miroasă, domnul Ştefan ḻă dzăsi a preftului că domnul Nicola esti din Albania, căsăbălu Curceauă, ş dănsu mă salută cu expresia muşată „Mă Bucur că v-am cunoscut”. Tu Miroasa altă preotul Aurel ñă dzăsi că cu preotul a vostru Veriga, tu anul 2006, avem fută stoc la o adunare. Vă rog să îi transmiteţi lui salutările mele.
Ceremonia bitisi la ora 18:00, ş treiḻă nă dusăm la casa a lor. Cuntruoară doamsa ali casi vrea să mă servea Ţuica, ma bărbatsu a ḻei u ţănu, că năs vrea s ñă dădea a ñia ună cupă di răchie di 6 ani, răchie ţi u avea făcută (scoasă) singur. Ş dialihirea răchia ira multă nostimă ş avea diferenţă cu prota. Neaştiptat di mini, masa s umplu cu măncări cu mulţime ş cualitative ma, cu tută că iram nimăcat (fără prăndz), li mulţumi pi domni ali casi ti ospitalitatea ş inima mare a lor, ma lipsea să iram la Beograd ninti di săhatea 20:00, altăsoi mini vas chirieam autocarul a liniei Beograd-Struga. Inginerul Ştefan lo maşina ş stoc feţăm 18 km cali până la staţea di autobus a căsăbălului Pancevo. Mi dispărţai cu domnul Ştefan cu multă vreari ş recunoştiinţă ti tuti ţi feaţi di mini.

29.12.2012

Postări populare