vineri, 31 ianuarie 2014

Cum un OZN s-a opus armatei Federației Ruse în războiul din 1992 din Estul RM

În ediția de joi, 30 ianuarie, a emisiunii „Marile taine”, difuzată de postul „REN TV”, ofițerul serviciilor secrete rusești Valerii Ivanov, care a luptat în 1992 în războiul de pe Nistru, din Estul Republicii Moldova (a mai luptat în Abhazia, Iugoslavia ș.a.), a făcut o declarație senzațională (care pare ciudată). El a povestit cum în timpul luptelor pe Nistru cu forțele RM, la un moment dat, a apărut un OZN. Rușii au tras în obiectul respectiv din armament performant („Șilka” și „Igla”), dar nu i-au cauzat nici o pagubă. Valerii Ivanov a ajuns la concluzia că pe planetă se află o forță a III, care poate interveni în războaie. Din ceea ce a spus ofițerul din Federația Rusă a cam reieșit că OZN-ul a ajutat apărătorii Republicii Moldova...  

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.

Как НЛО противостоял российской армии в войне 1992 года в Приднестровье

Фрагмент передачи «Великие тайны» от 30 января 2014 года на канале «РЕН ТВ»:

«20 июля 1992 года. B самом разгаре вооруженный конфликт в Приднестровье. Ясная ночь. Луна светит ярко. Боевое охранение моста через Днестр несет службу. У него на вооружении ЗСУ «Шилка» и ЗРК «Игла». Около полуночи радар, установленный на зенитной самоходной установке, засек движущуюся цель. Офицер боевого расчета попытался через бинокль разглядеть, что за объект пожаловал в гости к армейским спецназовцам, и остолбенел. И вот что нам рассказал Валерий Иванов (в 1992 году командир отделения войсковой разведки спецназа ГРУ). Даже сейчас мы не можем показать лицо этого человека. Он до сих пор служит.

Валерий Иванов, командир отделения войсковой разведки спецназа ГРУ в 1992 году:
— Подлетел просто практически плоский объект черного цвета и завис. Он подлетел бесшумно. Во-первых, мы сначала его увидели через электронику, то есть, мы его не видели визуально. Это не так, что внезапно возник. Конкретный, четкий, темного цвета техногенный объект. И стал. И что самое интересное в переговорах, второй номер говорит нам: «вы это видите?». То есть, мы в таком стиле никогда между собой не переговаривались, обычно сразу же: «это так, это так», а тут: «вы это видели?».

Валерий Иванов подумал, что случилось нечто страшное. Поскольку по рации категорически запрещено вести обычные разговоры. Он посмотрел в небо и увидел огромный черный неопознанный летательный объект. НЛО застыл над мостом на высоте около 4000 метров. Неожиданно рация снова ожила. Командир батальона поинтересовался, что же такого увидел боевой расчет «Шилки» и заодно спросил Валерия: наблюдает ли он нечто подобное. И второй, и третий ответили утвердительно. Последовал приказ сбить объект.

Валерий Иванов:
— Уходит по объекту очередь: ребята сказали где-то в первой очереди с четырех стволов около 400 зарядов выпустили. Метров 300-400 не подлетая к объекту, все заряды словно в бронированное стекло упираются, разрываются и искры идут в обратную сторону, то есть, они не переходят на ту сторону, не отпускают. И мы ошарашились. И я тут же кричу своему товарищу: «Юра, к бою!». Одеваем очки, потому что знаем, что «Шилка» должна отъехать. Где-то 3-4 секунды, пауза, ребята дают вторую очередь.

После неудачной стрельбы из зенитной самоходной установки настал черед ракетного комплекса «Игла». Валерий Иванов собственноручно произвел выстрел по цели, но ракета на высоте 200 метров разбилась о защитный панцирь НЛО и рассыпалась в небе. После перезарядки Валерий произвел второй залп.

Валерий Иванов:
— Таких средств защиты, систем защиты у летательных аппаратов, у НАТО-вских, у наших, нет вообще, чтобы вот такое магнитное поле включалось. Я не знаю, магнитное оно или нет, но они вот так четко разрывались. Таких полей защиты нет. Это я могу однозначно сказать, потому что это уже дало бы перевес какой-либо стороне.

Около часа ночи минометный обстрел позиции спецназовцев. Одна из мин разорвалась за спиной Валерия и ранила его. Через трое суток к нему в гости в госпиталь наведались трое в штатском. Именно тогда он впервые услышал название спецпрограммы «Сетка». После того как он рассказал этим людям об увиденном, они попросили его молчать. Даже сейчас, спустя 20 лет, Валерий абсолютно уверен — это было НЛО внеземного происхождения. Но что этот объект делал на войне?

Валерий Иванов:
— Я еще воевал в Абхазии, в Югославии. Вот с этим никогда не встречались. Но это четко запомнилось мне. И с того момента я пришел к выводу, и многие наши ребята, что в принципе, вот такой огромной серьезной войны между державами быть не может, потому что у нас на планете есть некая четкая третья сила, которая мгновенно реагирует на эти вещи. A вот этот демонстративный прилет был, скорее всего, мне трудно сказать, но такое ощущение, что они себя показали: «A вот есть мы, и нам все равно, что вы нам сделайте».

Позже Валерий узнал, что боевой расчет зенитной самоходной установки просто парализовало невиданным страхом после стрельбы по НЛО. Это тем более удивительно, потому что все трое членов экипажа не боялись ни Бога, ни черта. Все отслужили в Афганистане 7 лет, участвовали в локальных войнах на территории бывшего СССР и за рубежом».


Заключения:
1.     Война 1992 года была между «державами» Россия и Молдавия.
2.  В защиту молдавских оборонительных сил выступил НЛО, который парализовал членов экипажа зенитной самоходной установки.
3.    Российская армия использовала в войне против Молдавии мощную современную технику ЗСУ «Шилка» и ЗРК «Игла».
4.   Действия НЛО стали сдерживающим фактором для наступления российской армии на молдавскую территорию?

 © Все права защищены. При перепечатке материалов ссылка на первоисточник обязательна.

joi, 30 ianuarie 2014

De ce cetățenii moldoveni trebuie să prezinte dovada deținerii de bani la intrarea în Ucraina sau ceva despre afacerea Palanca

De luni, 27 ianuarie, mass-media moldovenească a început difuzarea știrilor referitoare la introducerea, în mod unilateral, de către Ucraina a unor noi reguli privind trecerea fronierei de către cetățenii altor state, inclusiv de cei ai Republicii Moldova. Acum pentru intrarea pe teritoriul Ucrainei trebuie făcută dovada deținerii unei sume de minimum 400 euro, în cazul tranzitării Ucrainei timp de o zi. Pentru cetățenii care intenționaeză să stea în Ucraina mai multe zile, suma se calculează reieșind din 70 de euro (750 grivne)/zi. Noile reglementări ale autorităților ucrainene au fost aprobate încă la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, dar din cauza situației politice dificile din Ucraina au intrat în vigoare doar acum câteva zile. Nu este clar de ce respectivele reglementări i-au luat prin surprindere pe funcționarii de la Ministerul de Externe, în condițiile în care la Kiev activează o Ambasadă a RM, care ar fi trebuit, în mod normal, să urmărească actele normative aprobate de Guvernul ucrainean, mai cu seamă pe cele care îi vizează pe cetățenii moldoveni. Puțini sunt cei care și-au pus întrebarea: de ce diplomații moldoveni de la Kiev nu au  informat autoritățile moldovenești despre noile reglementări? Iar dacă ei nu urmăresc activitatea Guvernului ucrainean și actele adoptate, pentru ce mai primesc salarii și pentru ce se mai află acolo?
Ieri Ministrul de Externe Natalia Gherman a declarat pentru mass-media, în cadrul unei conferințe de presă, că în timpul unor „negocieri telefonice” cu omologul său de la Kiev, Leonid Kojara, „ia cerut” să anuleze într-un timp scurt noile reguli pentru cetățenii RM care intră pe teritoriul Ucrainei („потребовав в кратчайшие сроки отменить для граждан РМ новые правила въезда на Украину”). Ciudată această atitudine de impunere sau de dictare din partea ministrului Gherman autorităților ucrainene a ceea ce ele trebuie sau nu să facă. Pe de altă parte, N. Gherman a declarat că în cazul nesatisfacerii cererii sale, partea moldovenească va răspunde în mod adecvat, adică va introduce măsuri similare pentru cetățenii Ucrainei care intră pe teritoriul RM.
De menționat totuși, că problema nu este una nouă, ci își are istoricul său. Actualul Prim-ministru, fostul ministru de externe, Iurie Leancă, declara în iulie 2011, când RM transmitea în proprietate Ucrainei sectorul de șosea Reni-Odesa, care trece prin localitatea moldovenească Palanca, că guvernanții moldoveni au satisfăcut cererea Kievului pentru a fi evitată impunerea obligativității prezentării la vamă a unei sume de 1200 de euro de către cetățenii moldoveni: „Pe cine va lovi decizia de a prezenta 1200 de euro la frontieră, în cazul în care această decizie ar putea fi una funcţională? Sigur că în moldoveni, pentru că noi mergem masiv la ei, dar nu ei vin la noi”, spunea Iurie Leancă la o întâlnire cu locuitorii nemulțumiți ai satului Palanca. (Atunci acesta părea un argument important). Din această perspectivă, de altfel, pare ciudată pretenția și amenințarea diplomatului N. Gherman, căci mai mulți moldoveni merg în Ucraina decât ucraineni vin în Republica Moldova.

Ceea ce este trist, este faptul că până la urmă, autoritățile ucrainene au obținut în 2011 sectorul de șosea din satul Palanca – de pe teritoriul moldovenesc – în urma „promisiunii” că cetățenii moldoveni vor putea intra pe teritoriul Ucrainei fără să facă dovada vreunei sume de bani, iar acum, în 2014, au impus prevederea privind prezentarea unei sume la trecerea frontierei ucraineano-moldovenești... Este o poveste despre tragerea pe sfoară a unor persoane inocente ajunse la guvernare în Republica Moldova... 

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.

marți, 28 ianuarie 2014

Cum afectează demisia Guvernului de la Kiev situația din Republica Moldova

Am comentat la „Jurnal TV”, în emisiunea „Ora expertizei”, demisia Prim-ministrului Guvernului Ucrainei Nicolai Azarov. Demisia Premierului înseamnă demisia întregului cabinet de miniștri.

Mi s-a pus de câteva ori în ultimul timp întrebarea: cum afectează situația din Ucraina starea de lucruri din Republica Moldova? Ar fi bine ca actualii guvernanți de la Chișinău să nu dea vina pe Ucraina pentru starea social-economică dezastruoasă din statul moldovenesc...

Un prieten din regiunea Cernăuți, din fostul județ Hotin, mi-a scris:

„O SCRISOARE UNUI PRIETEN DIN CHIŞINĂU ŞI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

În confruntarea din Ucraina vreau să rămân neutru... În 2004 am susţinut Revoluţia Portocalie, am fost prin satele româneşti din Transcarpatia etc., pentru că vroiam să văd românii din Ucraina integraţi în UE, alături de R. Moldova şi România. Şi ce a urmat? Au venit naţionaliştii ucraineni la putere, au început să deschidă clase ucraineşti în şcolile româneşti... Să ne marginalizeze tot mai mult. Suntem 500 000 de români în Ucraina, însă democraţia nu ne salvează identitatea naţională. Acum nu mă amestec în politică, pentru că în situaţia dată nu văd perspective pentru comunitatea românească de aici. Chiar dacă Ucraina se va integra în Uniunea nou-creată de Rusia, problemele comunităţii româneşti vor rămânea, însă într-un imperiu mai mare şi mai multietnic poate vom putea să rezistăm ca etnie. Iar voi integraţi-vă în UE, dacă veţi reuşi. Noi, românii, trebuie să ne acomodăm la situaţii geopolitico-istorice, să căutăm cele mai bune variante posibile. Pentru Nagornîi Karabah - Armenia a renunţat la integrarea europeană. Noi, românii [din Ucraina], nu avem prieteni [în afara granițelor Ucrainei]...”.

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.

luni, 27 ianuarie 2014

De ce societatea moldovenească nu își asumă Acordurile de Asociere și de Liber Schimb cu UE

Premierul Iurie Leancă (sau persoana care îi gestionează contul) a postat pe o rețea de socializare, pe 26 ianuarie, un text despre importanța promovării Acordurilor parafate cu UE în rândurile societății moldovenești: „Ne-am luat angajamentul, și în fața ambasadorilor UE și SUA, să desfășurăm mai multe acțiuni de informare a cetățenilor despre prevederile Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb, dar și despre oportunitățile pe care urmează să le obțină Republica Moldova în urma aplicării prevederilor acestor acorduri”. Înțelegem că anume datorită ambasadorilor UE și SUA va putea fi informată societatea moldovenească, de către guvernanții de la Chișinău, despre ceea ce au negociat și parafat cu Bruxelles-ul. Se crează impresia că dacă ambasadorii occidentali nu ar fi solicitat guvernanților de la Chișinău să informeze societatea moldovenească despre Acordurile cu UE, nu se știe dacă aceștia din urmă ar fi catadicsit.
Cu toate că, deocamdată, nimeni nu a anulat prevederea constituțională conform căreia poporul Republicii Moldova este deținătorul suveranității naționale – deci a puterii de stat (Art. 2) – atitudinea guvernanților pare să fi fost aceasta: Voi, cetățenii RM, nu aveți de ce să fiți informați și consultați înainte și în timpul negocierilor cu privire la prevederile Acordurilor (nu aveți calitățile intelectuale necesare pentru a înțelege ceea ce urmează să se stipuleze în Acorduri). [Ca și cum Acordurile nu sunt pentru societatea moldovenească, ci pentru cei care au negociat – pentru guvernanți]. Iar după ce Acordurile au fost parafate și nu se mai poate introduce vreo modificare în ele, brusc guvernanții, determinați de ambasadorii occidentali!, s-au milostivit și s-au gândit că cetățenii trebuie informați.  
Atitudinea comunității găgăuze privind desfășurarea, pe 2 februarie, a două referendumuri, unul dintre ele vizând orientarea politicii externe a țării, face pare din reacția societății moldovenești la atitudinea nepăsătoare a guvernanților cu privire la neimplicarea societății în discutarea textelor celor două acorduri. Căci informarea publicului despre textele celor două acorduri parafate – în care nu mai pot fi făcute amendamente – nu înseamnă decât impunerea prevederilor celor două documente poporului Republicii Moldova. Cum nu a existat o angajare a societății moldovenești în faza premergătoare și în cea a purtării negocierilor, nu există acum nici o asumare din partea societății moldovenești a celor două documente. Iată de ce, se crează impresia că cetățenilor RM nici nu le pasă de cele două Acorduri în discutarea cărora nu au fost implicați și cu privire la care nu au fost solicitate opiniile lor.

Iar unii se mai întreabă de ce majoritatea societății moldovenești acordă o atenție atât de scăzută textelor celor două Acorduri, după ce au fost postate, în limba de stat, într-o traducere aproximativă, pe site-ul Guvernului...

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

vineri, 24 ianuarie 2014

De ce nu este sărbătorită aniversarea a 96-a a independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti

Astăzi ar trebui să fie marcată aniversarea a 96-ea a proclamării, la 24 ianuarie 1918, a Independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. Nu ştiu ca autorităţile de la Chişinău să fi pregătit manifestări solemne prilejuite de acest eveniment, să intenţioneze să depună coroane de flori la statuia lui Ştefan cel Mare. Nu există un monument dedicat deputaţilor Sfatului Ţării care, la începutul anului de restrişte 1918, au votat independenţa teritoriului pe care, actualmente, se află statul Republica Moldova. Şi acesta este un fapt semnificativ.
Spre exemplu, în Estonia ziua independenţei este considerată  24 februarie 1918, când a fost proclamată Declarația de Independență a statului estonian. Deşi acea primă perioadă de independență a fost de scurtă durată, deoarece trupele germane au intrat în Tallinn în zilele următoare. La 2 februarie 1920 a fost semnată pacea de la Tartu, între Rusia și Estonia – independenţa fiind restabilită. La 20 august 1991 Estonia și-a recăpatat independența (față de Moscova, ieşind din componenţa URSS). În Estonia actul din 1918 este apreciat ca unul superior celui din 1991, estonienii considerând că în 1991 ei au reactivat independenţa din 1918.
Cred că neacordarea oricărei atenţii actului de la 24 ianuarie 1918 de către actualii guvernanţi de la Chişinău şi de către societatea moldovenească semnifică un lucru cât se poate de concret: eforturile autorităţilor sovietice de mancurtizare a conştiinţei locuitorilor fostei RSSM, deci a actualilor cetăţeni ai Republicii Moldova, s-au încununat cu un succes deplin. În prezent nu există în RM o conştientizare a apartenenţei conaţionalilor din judeţele Hotin, Ismail şi Cetatea Albă la un teritoriu istoric comun – Basarabia, devenită la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească independentă. Iar deoarece conaţionalii noştri din respectivele judeţe, care de la 28 iunie 1940 se află în componenţa Ucrainei, văd că au fost abandonaţi (trădaţi) de statul moldovenesc – majoritatea lor identificându-se drept moldoveni – ei nici nu aşteaptă vreun ajutor, măcar moral, de la actualul stat moldovean.
Noaptea trecută cei trei lideri ai opoziţiei ucrainene au vorbit în faţa protestatarilor din Maidan – în centrul Kievului. Chemarea lui Vitalii Kliciko (Partidul Udar) la grevă generală a fost aclamată moderat, probabil pentru că a vorbit în limba rusă. Arsenii Iaţeniuk (Partidul Batikivşcina) s-a străduit din răsputeri s-o facă pe liderul (el, probabil, înţelegând că îi lipseşte carisma proprie unui lider autentic), îndemnând la cuprinderea str. Gruşevski în zona deţinută de protestatari. Cel care cu adevărat a electrizat mulţimea a fost Oleg Tiagnibok (Partidul naţionalist Svoboda), cel care a vorbit despre „un stat pentru uncraineni, pe teritoriul care le-a fost dat ucrainenilor de Dumnezeu”. Cred că un politician care promovează slaganul „Ucraina pentru ucraineni” nu poate fi suspectat de apartenenţă la valorile UE. În condiţiile în care o asemenea forţă politică ar ajunge la putere în Ucraina, situaţia comunităţilor moldoveneşti (româneşti) din teritoriile istorice moldoveneşti (nordul şi sudul Basarabiei) nu se poate decât înrăutăţi, procesul de asimilare (ucrainizare) luând o şi mai mare amploare. Şi acei confraţi ai noştri, acum ca şi în trecut, sunt lipsiţi de orice sprijin din partea statului Republica Moldova, aflat în stare de degradare a conştiinţei comunităţii de Neam.

În ultimul timp două persoane m-au îndemnat ca, atunci când aduc critici guvernanţilor de la Chişinău, să propun şi soluţii. Consider că o guvernare cu dragoste de Neam va acţiona în interesul Neamului, din interiorul şi din afara actualelor graniţe politice. Celor care nu au dragoste faţă de poporul din care fac parte nu are rost să le propui soluţii. Singura soluţie este dragostea. Iar unde dragoste nu e – nimic nu e. Nu mai e cazul să mai fie propuse soluţii unor asemenea persoane.    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Modelul Catalonia propus de Premierul Leancă: în favoarea Chișinăului sau Tiraspolului?

         Pe 16 ianuarie publicația rusească „Vedomosti” a publicat un interviu cu Premierul Iurie Leancă. Unele afirmații ale oficialului moldovean au fost distribuite în știri de către unele mass-media de la Chișinău și București. „Nu cred că acum ar trebui să elaborăm planuri de reglementare atotcuprinzătoare, poate că ar fi mai bine să începem de la pași mai mici, înțelegând foarte bine care sunt limitele pe care nu le vom depăși. Nu intenționăm să inventăm bicicleta, suntem gata să oferim o autonomie largă, dar astfel încât statul să fie integru, funcţional, să putem forma ramurile puterii, care nu vor fi paralizate apriori. Fără îndoială, putem propune documentul nostru ambițios, dar nu cred că el are mari perspective. Şevciuk, la o conferinţă în Germania, a invocat experienţa Sudanului, nu cred că aceasta este cea mai buna soluţie pentru noi. Suntem o ţară europeană şi trebuie să privim soluții europene, de exemplu Catalonia”, a spus Leancă.
Sunt câteva aspecte, atât ale celor afirmate de Premier, cât și de jurnaliștii care au făcut știri cu referire la respectivul interviu, care, cred, ar merita comentarii. S-a creat impresia că Leancă ar fi făcut – prin intermediul publicației rusești – o propunere administrației de la Tiraspol: că ar fi vorba de o ofertă regiunii nistrene privind „o autonomie largă”. Desigur, nu este nimic nou în această expresie. De multă vreme puterea de la Chișinău, și nu numai actuala (din 2009), vorbește de acordarea unei autonomii largi. Problema este însă că responsabilii de la Tiraspol, E. Șevciuk și N. Ștanski le-au spus de nenumărate ori guvernanților de la Chișinău că nu discută cu ei – nici direct, nici în formatul „5+2” – subiectul statutului Nistreniei în cadrul RM. Totuși premierul Leancă și alți colegi de ai săi invocă această expresie „magică” – „autonomie largă” – ceea ce nu este decât împărțirea blănii ursului care se plimbă prin pădure. Cum poate „să ofere o autonomie largă” guvernarea de la Chișinău unui teritoriu pe care nu îl controlează și administrația căruia a declarat de mai multe ori că nu vrea să aibă nimic în comun cu un stat (o guvernare) care nu reprezintă, pentru Nistrenia, nici un model politic, nici unul economic, nici unul social? Pare ridicol și umilitor să se tot vorbească, de către guvernanții moldoveni, despre ceva ce pe cei de la Tiraspol nu îi interesează...
În a doilea rând, Premierul Leancă a spus că guvernarea din care face parte ar putea propune un document ambițios, dar nu crede că el „are” mari perspective, de aceea nu crede că acum ar trebui să fie elaborate „planuri de reglementare atotcuprinzătoare”, ci că ar fi mai bine „să se înceapă de la pași mai mici”. Ciudată atitudine. De aproape 5 ani actuala coaliție se află la guvernare. Este timpul să prezinte careva rezultate – atât în ceea ce privește nivelul de trai al cetățenilor, cât și în toate planurile, inclusiv în ceea ce privește reglementarea conflictului, respectiv reintegrarea zonei nistrene. Aflăm de la Premier că în acești 5 ani nu a fost elaborat – nu „planuri”! – nici măcar UN PLAN de reglementare. Dacă ACUM „ar fi mai bine să se înceapă de la pași mai mici”, ce s-a făcut PÂNĂ ACUM? Iar dacă nu s-a făcut NIMIC notoriu, de unde încrederea cu privire la scrutinul de la finele acestui an: „Suntem siguri că vom învinge”!?, așa cum a afirmat în același interviu Leancă. 
Nu în ultimul rând, stârnește nedumerire „exemplul pozitiv” al Cataloniei propus de Leacă în calitate de „soluție” pentru conflictul privind zona nistreană. Pe lângă faptul că în Catalonia conviețuiește o etnie autohtonă, pe teritoriul etnogenezei sale – poporul catalan; pe lângă faptul că în Catalonia nu sunt staționate trupe străine, deci nu este implicat un alt stat; – cu toții știm că provincia respectivă depune eforturi continui pentru a se separa de Spania. Pe 17 ianuarie, deci cu o zi mai târziu de publicarea interviului cu Leancă, mass-media au informat despre declarațiile unor oficiali de la Barcelona către Madrid: „Trebuie să renegociem suveranitatea”. „Artur Mas, preşedintele guvernului regional al Cataloniei, a reluat campania de pregătire a referendumului privind separarea faţă de Spania, anunţat la sfârşitul acestui an, având de partea lui susţinerea majorităţii partidelor din parlamentul catalan”, se nota în știrea unui cotidian. Personal admit că drept rezultat al acestei campanii nu este exclusă separarea Cataloniei de Spania, căci în UE este vorba de respectarea principiilor democratice – a voinței poporului (în speță, a celui catalan). 
De ce Leancă a invocat un asemenea exemplu, care, într-un fel, pare mai mult o minge la fileu oferită lui Șevciuk? Este incompetență, necunoașterea evenimentelor actualității internaționale? Sau a fost invocarea unui exemplu prin care a dat de înțeles că Republica Moldova ia în considerare abandonarea și de jure a zonei nistrene, în condițiile în care peste 90% din locuitorii zonei s-au pronunțat, la referendumul din 2006, în favoarea independenței (de RM)? Desigur, un Premier versat în materie de relații internaționale (sau măcar cu un consilier competent) ar fi putut invoca exemple mai potrivite: pe cel al Hong Kong-ului, care a obținut o autonomie largă în cadrul Chinei, fiind retrocedat – transferat din suveranitatea Regatului Unit sub cea a Chinei (la 1 iulie 1997 forțele armate britanice au părăsit fosta colonie); poate chiar pe cel al provinciei croate Kraina, care a fost o entitate autoproclamată de comunitatea sârbă majoritară în regiune, care a înființat în 1991 Republica Sârbă Kraina, la adăpostul armatei sârbe. Cea mai mare parte din teritoriu a reintrat sub controlul (jurisdicția) Croației în 1995, când forțele armatei Serbiei s-au retras; o parte a Krainei a rămas în sub administrația ONU până la reintegrarea pașnică în Croația în 1998. Sârbilor din Kraina (Croația) – sosiți în timp pe teritoriul croat – le sunt respectate drepturile. Leancă ar fi putut să invoce chiar și exemplul Sectorului Gaza (Palestina): în 2005 Israelul condus de fostul Premier Ariel Sharon și-a retras trupele din Fâșia Gaza (este drept că împreună cu armata au plecat și mii de israelieni, care s-au stabilit, în timp, pe teritoriul palestinian). Dar problema Sectorului Gaza a fost rezolvată.  

             Evocarea exemplului Cataloniei drept model „de succes”, deci de urmat pentru Republica Moldova, coroborată cu lipsa unui plan de reglementare, respectiv lipsa unor pași concreți și eficienți, din 2009 până în prezent, privind reintegrarea zonei nistrene în RM, se pare că îl fac pe Premierul Leancă demn de a fi decorat cu una dintre distincțiile de la Tiraspol, pentru servicii aduse, cu sau fără intenție, cauzei independenței RMN. 
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

joi, 16 ianuarie 2014

Referendumul din 2.02 din autonomia găgăuză: un pas spre independența de RM?

În ajunul referendumului din 2 februarie, din zona locuită preponderent de etnici găgăuzi – din sudul republicii – cu privire la opțiunea politicii externe a Republicii Moldova, este interesantă interpretarea pe care i-o dau unele mass-media rusești. Într-un material al „Vocii Rusiei”, publicat astăzi, se vorbește despre faptul că „Găgăuzii vor să devină independenți de Moldova. Autonomia intenționează să desfășoare pe 2 februarie un referendum privind independența de Chișinău și privind alipirea la Uniunea Vamală”. De asemenea, mass-media au informat că „În Parlamentul Federației Ruse a fost ridicată problema Autonomiei găgăuze și au fost discutate scenarii ale dezvoltării evenimentelor după referendum, a comunicat serviciul de presă al Adunării Federale a FR”. Desigur, chestiunea cu privire la referendum a mers prea departe. În pofida deciziei Judecătoriei de la Comrat privind ilegalitatea acțiunii preconizate de Adunarea Populară a autonomiei, în pofida dosarului penal intentat pe fapt de Procuratură, referendumul local se pare că se va desfășura.    
Desigur, dacă va avea loc, referendumul va fi o lovitură aplicată unității statale a Republicii Moldova. Este ciudată poziția PDM-ului, care deține majoritatea în Adunarea Populară, deci fără voturile reprezentanților căruia nu poate fi adoptată nici o decizie, cu atât mai mult una referitoare la un asemenea referendum. Reprezentantul acestui partid, tot el președinte al Parlamentului, Igor Corman, a declarat marți, cu referire la acest subiect, că „După ce a eşuat revoluţia de catifea pe plan naţional, comuniştii încearcă să o testeze în autonomia găgăuză” – o replică ce poate fi atribuită, în contextul politic actual, genului teatrul absurdului. Este clar că nu vom asista în zilele apropiate la demisii ale unor responsabili de la Chișinău, care să-și asume neglijența, incompetența și iresponsabilitatea, din cauza cărora s-a ajuns la respectivul referendum: nici din partea conducerii SIS-ului, nici din partea conducerii PD-ului, nici – cu atât mai mult – din partea conducerii Parlamentului și Guvernului, care nu au reușit să mențină un dialog eficient cu aleșii și funcționarii din administrația publică locală de la Comrat.
De ce s-a ajuns la această situație de criză? Autoritățile RM nu au o politică națională. Deși în structura executivă republicană există un Birou pentru Relații Interetnice, el este la fel de ineficient ca și Biroul pentru Reintegrare. Cu toate că Șeful acelui Birou ar trebui să elaboreze programe în cadrul politicilor de multiculturalism, aplicate, în pofida unor critici, în UE, SUA și alte state avansate, și care au ca scop consolidarea națiunii civice a fiecărui stat. Șeful Biroului respectiv ar trebui să se deplaseze săptămânal la Comrat, Taraclia ș.a. pentru a explica minoritarilor etnici acțiunile autorităților de la Chișinău, pentru a le afla doleanțele și pentru a le transmite factorilor de decizie la nivel național, așa încât deciziile luate să aibă suport în societate. Nu există o asemenea abordare în RM. În condițiile unui stat capturat, guvernanților pur și simplu nu le pasă de ceea ce cred cetățenii – fie că aparțin poporului titular, fie că aparțin minorităților etnice.
Majoritatea găgăuzilor nu este integrată în societatea moldovenească – etnicii respectivi nu vorbesc limba de stat, nu participă la discutarea problemelor importante ale țării, respectiv la luarea deciziilor (ca, de altfel, și populația majoritară). Ei nu sunt întrebați, nu li se cere opinia cu privire la decizii care îi vizează – de exemplu, parafarea Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb cu UE. În aceste condiții – ale unei neglijări, ignorări din partea Guvernului și Parlamentului de la Chișinău – acțini ca cea privind referendumul erau de așteptat.   
Se știe că nu există stimă, relație prietenoasă, ca să nu spun dragoste, cu forța. Dosarul penal intentat pe faptul organizării referendumului este o acțiune nesăbuită și care este expresia slăbiciunii actualei puteri moldovenești. Mâine, 17 ianuarie, la Comrat va avea loc congresul extraordinar al „deputaților de toate nivelele” – prin asemenea acținuni s-a ajuns la proclamarea în 1989 a republicii găgăune, iar în 1990 a RMN. La congresul de mâine se preconizează să fie elaborate măsuri de răspuns la tentativele puterii centrale de a împiedica desfășurarea pe 2 februarie a referendumului în autonomie, la care populației i se va propune să aleagă în care uniune să se integreze – UE sau Vamală. Un asemenea congres a mai avut loc la Comrat la 12 noiembrie 1989. Rezultatul său a fost proclamarea republicii găgăuze, fapt ce putea conduce la un conflict militar, care a fost totuși evitat.

Când o conducere de stat este incompetentă, se ocupă de concesiuni și cedări (înstrăinări) de pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat, în condiții netransparente – fapt criticat și de ambasadorii Germaniei și SUA – în loc să se ocupe de problemele populației, acțiuni ca cea privind referendumul cetățenilor din autonomia găgăuză sunt explicabile. Întrebați dacă sunt mândri de statutul de cetățeni ai Republicii Moldova, teamă mii că mulți găgăuzi vor răspunde negativ. Atâta timp cât la conducerea statului moldovenesc nu va accede o conducere competentă și cu dragoste de popor și țară, care să activeze în serviciul poporului, care să elaboreze o politică națională adecvată prezentului, în conformitate cu standardele UE, care să elaboreze o misiune a statului cu care să se identifice fiecare cetățean al său, fără deosebire de apartenența etnică, religioasă ș.a., statul Republica Moldova nu poate avea un viitor cert, el nefiind decât o structură ce poate aluneca și mai departe pe panta degradării și disoluției. Dacă statul Republica Moldova nu este atractiv nici măcar pentru cetățenii populației titulare, cum poate fi atractiv pentru cetățenii din cadrul minorităților etnice?   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

miercuri, 15 ianuarie 2014

Ai cui ostatici sunt elevii și pedagogii liceului „L. Blaga” de la Tiraspol

Autorităţile de la Tiraspol au blocat conturile Liceului cu predare în grafia latină „Lucian Blaga” de la Tiraspol, ceea ce poate duce la sistarea activităţii acestuia. Directorul acestuia, dl Ion Iovcev, mi-a spus că teoretic liceul mai poate funcționa vreo două săptămâni. Ministerul Educaţiei de la Chişinău a convocat luni o şedinţă cu directorii celor opt instituţii de învăţământ din zona nistreană cu predare în grafia latină pentru a discuta situaţia creată. Nu este clar asupra căror măsuri eficiente s-a decis la respectiva ședință. În orice caz, probabil, în condițiile lipsei unei implicări a autorităților de la Chișinău, directorul Ion Iovcev a anunțat intenția pedagogilor și elevilor liceului tiraspolean de a protesta în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău, pentru a sensibiliza societatea civilă din Republica Moldova.
I-am spus ieri domnului director Ion Iovcev că protestele cetățenilor moldoveni din zona nistreană, la Ambasada Rusiei din Chișinău, sunt o umilire a lor. Atâta timp cât este vorba de un stat – măcar și formal – Republica Moldova, ministrul de externe ar fi obligat să-l convoace pe Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău pentru a discuta problema creată cu privire la activitatea liceului „L. Blaga”, ținând cont de influența Rusiei în zonă: 80% din bugetul fâșiei teritoriale respective este asigurat de Kremlin. Mai mult, prin hotărârile CEDO cu privire la dosarul grupului Ilașcu (2004 și 2011) și a câtorva școli din zona nistreană (2012) a fost recunoscută jurisdicța – deci responsabilitatea – Rusiei pentru starea de lucruri din zonă.
Consider că acțiunile autorităților de la Tiraspol vis-a-vis de liceul „L. Blaga” sunt începutul înstrăinării instituțiilor subordonate Chișinăului, care acționează în zona respectivă. Cum era și firesc, s-a început cu liceul din „capitala” Nistreniei. Șeful administrației de la Tiraspol nu o dată s-a întrebat, în cadrul unor interviuri pentru mass-media, ce caută instituții ale RM în special în orașul Bender – cu referire la Inspectoratul de Poliție, Procuratură și două instituții penicentiare.
Situația legată de liceul „L. Blaga” este consecința lipsei unui dialog între Chișinău și Tiraspol. În business patronii sunt exigenți față de angajați. Atunci când angajații nu sunt eficienți, nu dau randament în activitatea lor, nu prezintă rezultate, ei sunt înlocuiți. În cazul statului Republica Moldova despre așa ceva nici vorbă nu poate fi. Negociatorii moldoveni călătoresc la Viena, Dublin, Bruxelles ș.a., nu obțin nimic important în discuții (într-un interviu E. Șevciuk a declarat că majoritatea propunerilor analizate la întâlnirile în formatul 5+2 sunt făcute de partea nistreană – de exemplu, reluarea circulației trenurilor în zona nistreană) și Parlamentul nu are nici o pretenție față de cheltuirea fără rost a banilor publici de către respectivii negociatori. Într-o țară cu 3,5 milioane de locuitori cred că se pot găsi persoane competente – ce nu sunt membre ale partidelor din coaliția guvernamentală – și care ar putea desfășura eficient negocieri în formatul 5+2, atât cu Rusia cât și cu administrația de la Tiraspol. Numai că în RM nu există un sistem al meritocrației, instituțiile statului au fost capturate de membrii partidelor și sunt menținute de aceștia indiferent de rezultatele obținute sau de lipsa unor rezultate notorii.

Ar fi bine ca autoritățile de la Chișinău să dea răspuns la o întrebare fundamentală, mai ales elevilor și pedagogilor din zona nistreană: este gata conducerea RM să renunțe la zona nistreană în numele integrării europene? Urmăresc mass-media din Ucraina. În cadrul unui talk show moderat de Savic Șuster, în contextul discutării nesemnării de către Ucraina a Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb, politicieni din cadrul puterii de la Kiev au declarat că sunt pentru asocierea Ucrainei la UE, dar nu cu prețul devalorizării valutei naționale, a falimentării agenților economici autohtoni, a creșterii tarifelor la utilități (condiție pusă de FMI pentru acordarea unui împrumut), a dezintegrării țării ș.a.. Se pare că până în prezent guvernarea de la Chișinău nu a spus niciodată „nu” partenerilor occidentali, satisfăcând toate condițiile lor. Numai că, pentru stabilizarea, securizarea situației din zona nistreană – de la frontiera UE – Bruxelles-ul poate pune Republicii Moldova condiția să renunțe la zona nistreană, așa cum a condiționat Serbia – în vederea aderării la UE – să renunțe la provincia Kosovo (s-o recunoască drept stat). Așadar, actualele autorități moldovenești ar trebui să dea un răspuns răspicat cu privire la intențiile lor privind zona nistreană, în condițiile lipsei oricărei viziuni, politici, strategii și tactici cu privire la teritoriul respectiv. Căci actualmente este ca și cum guvernanții spun formal una, dar fac cu totul alta (sau, mai exact, fac insignifiant de puțin pentru integrarea zonei nistrene, care își consolidează independența; E. Șevciuk a declarat recent că se așteaptă ca în 2014 sau în 2015 RMN să fie recunoscută). Elevii și pedagogii de la Tiraspol sunt ostaticii lipsei unei clarități, respectiv a unor acțiuni hotărâte din partea Chișinăului cu privire la această problemă.    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

marți, 14 ianuarie 2014

De ce Jurnal TV este un os în gât, ce nu va putea fi înghițit

La începutul anului curent unii distribuitori de servicii de TV prin cablu au făcut modificări în lista posturilor TV retransmise, excluzând posturi ca Jurnal TV, Accent TV și RTR Moldova sau transferându-le în alte pachete propuse consumatorilor la un preț semnificativ mai mare. De menționat că modificarea listei posturilor retransmise, față de situația din 31 decembrie 2013, trebuia făcută cu aprobarea CCA, ceea ce – oficial, deci formal – nu s-a făcut. Mai mult, într-o conferință de presă președintele CCA, Marian Pocaznoi, a declarat că în conformitate cu Codul Audiovizualului, operatorii de TV prin cablu sunt obligați să retransmită doar postul public și posturile locale. Juristul postului Jurnal TV a invocat însă două decizii ale CCA, în vigoare din 2009, respectiv din 2010, care obligă operatorii de servicii TV prin cablu să retransmită posturile autohtone, lista pachetelor oricum trebuind să fie aprobată la CCA. Deputați din opoziția parlamentară, Alexandru Petcov și Grigore Petrenco, au declarat că operatorii TV prin cablu au fost convocați la SIS, unde li s-a indicat ce trebuie să facă în legătură cu posturile TV necontrolate de putere, deci incomode, în acest an electoral. SIS-ul nu a răspuns acuzațiilor.  
Un șir de ONG-uri care se ocupă de mass-media au reclamat caracterul politic orchestrat al acestor acțiuni ale distribuitorilor: limitarea libertăţii de exprimare pe piaţa audiovizualului (or, prin  Convenţia Europeană privind televiziunea transfrontalieră, statele trebuie să depună eforturi pentru a evita ca serviciile de programe transmise sau retransmise să pericliteze pluralismul mass-media) și pe cel economic: încălcarea prevederilor contractelor bilaterale semnate de reprezentanții posturilor TV respective cu distribuitorii de servicii, deci concurenţa neloială (iată de ce, teoretic, Consiliul Concurenţei ar trebui să examineze acuzaţiile de înțelegere de cartel). Practic, pare că prin această lovitură (prin acest atac), sunt scontate două obiective: eliminarea unor surse mass-media care critică puterea (daci care sunt dăunătoare intereselor politice, electorale ale grupării suspectate că ar controla CCA) și eliminarea unor agenți economici din domeniul audiovizualului, care atrag publicitatea ce nu ajunge la posturile deținute de aceeași grupare economico-politică.   
Printre altele, situația complicată creată în domeniul mass-media din RM a scos în evidență, o dată în plus, faptul că CCA nu este un garant al interesului public în domeniul audiovizualului, așa cum este prevăzut în Codul Audiovizualului, ci un organ suspectat că este aservit de o grupare cu interese politice (electorale) și economice, grup care, după cum au relatat mass-media, i-a și numit în funcție pe actualii membrii ai instituției, în pofida prevederilor Codului Audiovizualului. Este un fapt grav și, după cum funcționează CCA în prezent, instituția pare expresia unei ipocrizii crase: una este scris în Codul Audiovizualului și alta este și face CCA în realitate. După cum se știe, ipocrizia – deci mârșăvia, este urâciune în fața lui Dumnezeu, și vai de poporul pentru care fariseismul este un mod de viață, ceva firesc în viața de zi cu zi. Istoria cunoaște cazuri de popoare care s-au pretat la ipocrizie și mârșăvie, de la vlădică la opincă, și care au dispărut din istorie. Sunt convins că actuala situație de ipocrizie, legată de guvernarea de la Chișinău și de CCA, nu are suport în poporul RM. Cetățenii țării sunt mai presus de mințile unor șmecheri care se cred în drept să dicteze „prostimii” – celor mulți – ce posturi și ce emisiuni să privească la televizor într-un an electoral. Ipocrizia guvernanților pare o sfidare nerușinată: în ajunul semnării Acordurilor parafate cu UE – în care Uniune asigurarea pluralismului opiniilor și a condițiilor egale de activitate pentru agenții economici sunt principii fundamentale – potentații de la Chișinău arată clar, prin acțiunile lor, că aparțin altei lumi, unei civilizații totalitare, a trecutului de care vrem să scăpăm. Totuși, situația la care asistăm nu reprezintă chiar un paradox. Se știe că „integrarea europeană” este, printre altele, și un paravan pentru acțiuni de concesiuni (de ex., a aeroportului) și cedări de acțiuni ale statului (de ex., la BEM), criticate și de ambasadorii Germaniei și al SUA la Chișinău, pentru caracterul total netransparent.

Desigur, în secolul XXI, un cetățean conștient (nu „turmentat”) va putea să aibă acces la postul TV dorit: fie prin schimbarea operatorului de TV prin cablu (căci nu toți operatorii s-au lăsat șantajați!), fie prin TV prin satelit, fie prin Internet. Or, ceea ce, se pare, urmăresc guvernanții, este evaluarea gradului de turmentare a electoratului RM – prin reacțiile la acțiunile legate de îndepărtarea de telespectatori a posturilor incomode puterii – și sporirea gradului de turmentare prin posturile controlate de putere. Sunt convins că impresia pe care o au guvernării de la Chișinău despre cetățenii țării – aceea a unei „adunături amorfe de proști” – este una falsă. Și pornind de la principiul bine cunoscut că vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi înșelat, cred că guvernarea nu a ales cele mai bune mijloace și practici pentru a se menține la putere.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

De ce autorităţile RM nu au grijă de compatrioţii de peste hotare sau o lecţie a Rusiei

Recent mijloace de informare în masă din Federaţia Rusă au comunicat că MAE de la Moscova intenţionează să afle dispoziţia compatrioţilor de peste hotare. În proiectul autorităţilor ruse sunt vizate Ucraina, Moldova, Letonia, Germania, Kazahstan, Kirghizia, Uzbekistan şi Tadjikistan. Instituţia diplomatică din Rusia urmează să desemneze executantul proiectului (cercetării), în acest scop fiindu-i alocate 6 milioane ruble. Scopul principal al activităţilor îl reprezintă obţinerea şi evaluarea caracteristicilor social-demografice ale compatrioţilor ruşi (posibililor participanţi la programul de stat privind acordarea asistenţei în mutarea benevolă în FR), care locuiesc în ţările cercetate, şi elaborarea unor recomandări privind creşterea eficienţei realizării programului respectiv. „Scopul monitorizării îl constituie adunarea şi analizarea informaţiilor despre situaţia social-politică şi economică a compatrioţilor, dispoziţiile şi potenţialul lor migraţional, gradul de informare despre respectivul program”, – se spune în sarcina tehnică. Studiul trebuie îndeplinit în timp de 60 de zile calendaristice după semnarea contractului. Cererile de participare la licitație vor fi acceptate până la data de 27 ianuarie, licitația electronică a fost stabilită pentru 3 februarie anul curent. 
Este impresionantă grija conducerii statului rus faţă de compatrioţii din „vecinătatea apropiată” – republicile post-sovietice – şi din Germania, stat în care, se vede, s-a stabilit un număr semnificativ de cetăţeni ruşi, pe care Kremlinul îi vrea reveniţi în Patrie. Comparând, în acest context, Republica Moldova cu Federaţia Rusă, îmi permit să întreb: de ce conducerea Rusiei poate să fie interesată de conaţionalii de peste hotare, iar conducerea RM nu este capabilă de aşa ceva? De ce etnicii ruşi simt grija şi sprijinul conducerii statului titular, de origine (a Patriei Mame), în timp ce moldovenii din alte state par condamnaţi la indiferenţă din partea autorităţilor statului moldovenesc? Specificul populaţiei moldoveneşti de peste hotare ţine, printre altele, de faptul că ea se constituie din comunităţi aflate pe teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate la 28 iunie 1940 (ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei, nordul Bucovinei – teritorii încorporate în Ucraina, inclusiv raioanele dintre Nistru şi Bug, ale fostei RASSM)... De ce conducerea de la Chişinău nu este interesată de destinul acelor compatrioţi?
Personal, văd câteva răspunsuri. O conducere care nu face nimic pentru oprirea exodului propriilor cetăţeni – din neputinţă sau/şi din interes (căci migranţii trimit remiteri prin care este menţinută o structură statală afectată de corupţie până în profunzimi, deci ineficientă) – nu are cum să sprijine nici compatrioţii de peste graniţe. Dacă guvernarea nu are grijă de cetăţenii din ţară, cei care au plecat sau cei care vor să plece peste hotare, în căutarea unui loc de muncă, cum să aibă grijă de cei aflaţi în teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate sau de cei din satele moldoveneşti din regiunea Kirovograd (Ucraina) sau din ţinutul Krasnodar (Rusia)? Dacă guvernarea de la Chişinău nu are nevoie de proprii cetăţeni, cum să aibă nevoie de compatrioţii care nu deţin cetăţenia RM? Cum să ne aşteptăm la elaborarea şi implementarea unor programe de repatriere a moldovenilor din Rusia sau Ucraina, sau la programe de acordare a cetăţeniei moldoveneşti acelor compatrioţi?
Ţinând cont de lipsa aproape totală de interes faţă de compatrioţii din teritoriile istorice moldoveneşti înstrănate – cei care nu constituie diaspora (nu deţin cetăţenia moldovenească), deci cei care nu votează la alegerile pentru Parlamentul RM – se poate presupune că în prezent la Chişinău activează o coaliţie de mancurţi („După roadele lor îi veţi cunoaşte” – Evanghelia după Matei, 7.16). Totuşi, mai poate fi admisă o interpretare: având o conştiinţă etnică românească, actualii guvernanţi de la Chişinău se aşteaptă ca Guvernul de la Bucureşti să aibă grijă de compatrioţii din Ucraina, Rusia şi celelalte republici ex-sovietice. Faptul că mulţi dintre aceştia se identifică drept moldoveni, deci văd statul moldovenesc drept Patrie istorică, nu îi deranjează. Tot ceea de ce sunt preocupaţi sunt concesionările şi privatizările averii (activelor) publice până la înfăptuirea unirii, declarate deja de Traian Băsescu.
Oricare ar fi explicaţia abandonării şi ignorării, de către autorităţile de la Chişinău, a compatrioţilor din teritoriile istorice moldoveneşti înstrăinate şi a celor din Rusia şi din alte republici ex-sovietice, care nu deţin cetăţenia moldovenească, cert este că, în acest context, Rusia reprezintă un model care va fi urmat de o conducere normală care va accede la putere în Republica Moldova. 

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

marți, 7 ianuarie 2014

Pot fi motivaţi cu premii studenţii moldoveni din străinătate să revină în ţară?

Vineri, 4 ianuarie, peste 30 de tineri moldoveni care îşi fac studiile în străinătate au fost premiaţi în cadrul primei ediţii a Galei concursului „Excelenţă Academică pentru Moldova”, „sub înaltul patronaj al Prim-Ministrului RM Iurie Leancă”. Căştigător al Premiului la categoria Statele Unite şi Canada a fost desemnat Victor Buză, care-şi face doctoratul la Universitatea Harvard. „Vreau să rămân într-o carieră academică, vreau să devin profesor într-o instituţie din Statele Unite”, a menţionat acesta pentru o televiziune de ştiri. „Vom lucra la consolidarea acestei reţele de tineri, talentaţi, profesionişti şi care ulterior vor să se întoarcă acasă şi să contribuie la dezvoltarea Moldovei”, a precizat organizatoarea concursului, Dana Muntean. Totuşi, unii studenţi spun că nu sunt apreciaţi la justa valoare în Republica Moldova. „În momentul în care noi nu apreciem potenţialul uman, evident că este foarte greu să fii motivat de a-ţi menţine acelaşi statut şi acelaşi nivel profesional acasă", a declarat căştigătoarea doctorat la categoria „Europa de Vest”, Corina Cojocaru.
Actualii guvernanţi de la Chişinău, care au organizat evenimentul respectiv, chiar sunt ciudaţi... Deşi au declarat că vor să contribuie la întoarcerea acasă a studenţilor originari din RM şi care studiază în străinătate, au premiat persoane care au declarat franc că nu au de gând să revină în ţară. Şi aceştia pot fi înţeleşi (cu toţii ştiu ce se întâmplă în ţara lor). Poate că autorităţile modoveneşti ar trebui să motiveze tinerii cetăţeni care studiază peste hotare şi care anume se angajează să se întoarcă acasă (iar acceptarea unui premiu, la respectiva gală, ar fi o garanţie, în acest sens)... Poate asemenea premii ar trebui acordate cu condiţia ca premiantul să se oblige că se va întoarcă şi va lucra acasă, în RM... Dacă tânărul moldovean, student în SUA, spune clar că nu are de gând să se întoarcă în RM, ci să rămână şi să lucreze acolo, de ce mai este premiat de autorităţile RM? Pentru contribuţia viitoare la propăşirea SUA? Cei din SUA vor avea grijă să-l răsplătească. Se pare că guvernanţii de la Chişinău îi premiază pe studenţii/doctotanzii care s-au dezamăgit ireversibil de RM, datorită calităţii actualei guvernări, din cauza atitudinii guvernanţilor faţă de cetăţenii ţării... Guvernanţii îi premiază pe cei de care au scăpat, cărora nu mai trebuie să le creeze condiţii normale de activitate profesională... Pe de altă parte, acordarea acestor premii este un semnal pentru tinerii din ţară: veţi fi apreciaţi de autorităţile RM dacă veţi pleca şi veţi declara că nu aveţi de gând să vă întoarceţi. Desigur, cetăţenii moldoveni care au studiat în străinătate  nu pot fi atraşi prin premii (diplome, aparate de fotografiat, tablete şi kindle-uri), ci prin crearea unor condiţii normale de trai şi activitate.

Şi când te gândeşti că potentaţii de la Chişinău ar fi putut să organizeze asemenea gale, în care să premieze o dată în plus studenţii din ţară şi pe cei din străinătate, care vor să contribuie, după terminarea studiilor, la propăşirea Republicii Moldova... Şi când te gândeşti că şefii de la Chişinău ar fi putut să organizeze asemenea gale, în care să premieze compatrioţii noştri din raioanele Noua Suliţă, Herţa, Storojineţ, Adâncata, Reni, Ismail, Sărata, ş.a. – cei care în pofida vitregiilor timpurilor nu renunţă la şcolile cu predarea în limba strămoşilor, cei care păstrează vie flacăra culturii strămoşeşti, a tradiţiilor şi obiceiurilor vechii (marii) Moldove. Actuala conducere a RM ar fi putut face multe lucruri de folos, cu puţinii bani de care dispune – puţini din cauza degradării economice a ţării (RM este cel mai sărac stat din Europa). Dar dacă actuala guvernare de la Chişinău ar fi fost capabilă să facă ceva de folos legat de o gală în care ar fi putut să premieze persoane care merită, cred că RM nici nu mai era cel mai sărac stat din Europa...  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

luni, 6 ianuarie 2014

De ce T. Băsescu stăruie asupra ideii unirii sau ceva despre RM ca o pradă

Ieri mass-media au difuzat şi comentat copios o declaraţie a preşedintelui României, Traian Băsescu, făcută în studioul unui post de televiziune de la Bucureşti. Demnitarul român a revenit asupra ideii pe care a mai exprimat-o la sfârşitul anului trecut – cea a unirii Republicii Moldova cu România. Băsescu a declarat: ,,România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă". După ce tot mai multe sondaje de opinie au arătat o scădere semnificativă a preferinţelor electoratului pentru partidele şi politicienii de la guvernare din RM, iată că şi şeful statului român îi tratează ca pe nişte perdanţi ce urmează implacabil să părăsească scena politică, lăsând locul altor forţe politice. De ce T. Băsescu îi tratează pe politicienii de la Chişinău ca pe nişte inşi pe care nu îi priveşte destinul statului Republica Moldova? Desigur, pentru că aceasta este imaginea pe care şi-au creat-o până în prezent, în ceea ce priveşte seriozitatea, competenţa şi credibilitatea. Numai imaginea unui prim-ministru moldovean care se bucură că omologul său român i-a dăruit la Bucureşti un CD cu desene animate „Tom şi Jerry” cât face...
Ca un observator din interior al fenomenului politic din RM, mi s-a părut totuşi straniu că T. Băsescu îi desconsideră într-atât pe actualii politicieni de la Chişinău. La urma urmei, în politică unele persoane pot să nu-ţi fie agreabile, dar utile – poţi să te foloseşti de ele pentru a-ţi atinge scopurile. În fond, cea mai uşoară cale de realizare a scopului său (a unirii RM cu România) este ca Băsescu să se înţeleagă cu ei, actualii politicieni de la Chişinău – ca ei să predea ţara. Or, ei au experienţă în acest sens – aeroportul, BEM-ul (acestea două, e drept, predate unor agenţi economici din Rusia) ş.a.... Depinde de „preţul întrebării”.  
În plus, mai e un aspect important. Actualii politicieni aflaţi la putere în Chişinău, se pare, au reuşit să acrediteze în RM, poate şi în lume, ideea că moldovenii sunt atât de incapabili încât nu se pot autoguverna, ca ţară nu pot să fie decât cel mai sărac stat din Europa (de corupt ce este), din care populaţia se refugiază în căutarea unor condiţii elementare de trai decent. De aceea, o scăpare de incompetenţa şi delapidările propriilor politicieni este ca moldovenii să fie guvernaţi de la Bucureşti. Iată de ce, la oferirea preţului, va trebui să se ţină seama de aceste servicii şi beneficii, aduse cu sau fără intenţie, „cauzei unirii” de către politicienii de la Chişinău.

În prezent, RM este văzută ca un stat aflat în descompunere, care nu mai poate recupera zona sa nistreană, controlată de Federaţia Rusă. Recent, şeful administraţiei de la Tiraspol, E. Şevciuk, a declarat că „RMN” este interesată de satele de pe malul drept al Nistrului, care au făcut parte, în perioada sovietică, din raioanele Camenca şi Dubăsari. Moscova şi-a mai declarat deschis „interesul sporit” faţă de regiunile sudice ale RM: autonomia găgăuză şi raionul Taraclia, locuite, în majoritate, de găgăuzi şi bulgari. Guvernanţii de la Chişinău nu au avut nici o replică, instituţiile statului moldovenesc părând structuri amorfe şi paralizate. Iar statul moldovenesc – un ansamblu aflat în disoluţie. În asemenea condiţii, mi se par fireşti declaraţiile preşedintelui Băsescu cu privire la încorporarea unei părţi a RM în România (înclin să cred că el conştientizează imposibilitatea atentării la zona nistreană şi la alte zone din RM asupra cărora Rusia şi-a declarat „atenţia sporită”). În condiţiile în care statul moldovenesc, datorită unei guvernări incompetente, imorale şi lipsite de demnitate, este sfâşiat, declaraţiile lui Băsescu sunt de înţeles. Atâta doar că, mi se pare, şeful statului român a greşit tactica.  

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

Cum poate fi realizată mai uşor de către Traian Băsescu unirea RM cu România

     Traian Băsescu: ,,România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă". Straniu că Băsescu îi desconsideră într-atât pe politicienii de la Chişinău. În fond, cea mai uşoară cale de realizare a planului său (a unirii) este să se înţeleagă cu ei - ca ei să predea ţara. Or, ei au experienţă în acest sens - aeroportul, BEM-ul (acestea două, e drept, predate ruşilor) ş.a. ... Totul depinde de suma ce va fi propusă. În plus, actualii politicieni de la Chişinău, se pare, au reuşit să acrediteze ideea că moldovenii sunt atât de proşti încât nu se pot autoguverna, ca ţară nu pot să fie decât cel mai sărac stat din Europa (de corupt ce este). De aceea, singura lor scăpare de prostia şi hoţia propriilor politicieni este să fie guvernaţi de la Bucureşti. Numai imaginea unui prim-ministru moldovean care se bucură că i-au dăruit la Bucureşti un CD cu desene animate Tom şi Jerry cât face... Iată de ce la oferirea preţului va trebui să se ţină seama de aceste beneficii aduse lui Băsescu de politicienii de la Chişinău.




Postări populare