Acest articol a fost scris pentru portalul Moldova.org:
Ediția de ieri a emisiunii „În
profunzime”, de pe „Pro TV Chișinău”, a arătat măsura percepției eronate a
unora dintre cetățenii RM cu privire la cele ce se întâmplă legat de evoluția vectorului
european al politicului moldovenesc. Și acest lucru s-a văzut nu pe exemplul
unor persoane neinformate, deci neinițiate în realitățile situației politice de
la Chi șinău, cum
au fost mulți dintre cei care au venit pe 3 noiembrie (forțați prin impunerea de
a semna în liste întocmite la locul de muncă sau de bună voie) la „a IV-a Mare
Adunare Națională”, ci pe exemplul moderatoarei Lorena Bogza, despre care se
credea că înțelege fenomenul politic din RM. Invitatul ediției respective a
fost Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în RM. Unele dintre
întrebările moderatoarei au relevat un mit care este vehiculat în mod curent în
spațiul intormațional al RM. În discuția cu diplomatul european L. Bogza a
spus: „Aș vrea să vă întreb: cât durează procesul de aderare, după parafarea
Acordurilor?”. Vizibil nedumerit, Tapiola a răspuns: „Noi nu vorbim acum despre
aderarea RM la UE.
(…) Vorbim despre asociere politică și integrare economică” (42:51). Părea că
jurnalista s-a trezit dintr-un vis. Că a înțeles faptul că integrarea europeană
a RM nu înseamnă aderarea RM la UE !...
M-am înșelat. Următoarea întrebare a fost: „Dar în viitor nu vorbim despre
aderare?” Tapiola i-a explicat cât se poate de diplomatic, dar pe înțelesul unui
om simplu: „Acordul de Asociere, care sper să fie semnat anul viitor, nu
vorbește despre calitatea de membru [a RM în UE], dar totodată nu spune că
acest lucru nu se poate întâmpla cândva în viitor”. Faptul că acest aspect – că
actuala integrare europeană nu înseamnă aderarea RM la UE – este greu de înțeles
pentru mulți moldoveni, chiar și pentru o moderatoare a unui talk show politic,
a reieșit câteva minute mai târziu, dintr-o altă întrebare pusă de L. Bogza: „De
ce trebuie să mai fie traduse textele Acordurilor de Asociere și de Liber
Schimb, dacă au fost traduse deja acordurile României?”. Moderatoarea a arătat
că tot nu a înțeles ce înseamnă procesul de asociere a RM, care este diferit de
procesul de aderare parcurs de România.
Confuzia cu privire la faptul
că una este ceea ce a negociat România – ca să devină membru al UE – și cu
totul altceva este ceea ce a negociat recent Republica Moldova, vizează mult
mai multe persoane din societatea moldovenească. De altfel, așteptăm cu emoție
să citim textul negociat de actualii guvernanți moldoveni, existând mai multe
temeri legate de unele prevederi care pot fi dăunătoare dezvoltării economiei țării.
În diplomație există o expresie consacrată: „În viață nu ai ceea ce meriți, ci
ceea ce ai negociat”. Vai de țara care are o conducere de incompetenți (sau de
nesimțiți, preocupați doar de realizarea propriilor interese oneroase, care nu
au nimic în comun cu interesele societății). De notat că RM a negociat suspect
de repede cele două Acorduri. S-a creat impresia că nu a fost vorba de
negocieri, de apărarea intereselor țării în fața intereselor concernelor (în
primul rând a celor care generează producție agricolă) din UE, ci de predarea
țării, ceva de genul a ceea ce s-a întâmplat la 8 mai 1945, când, după ocuparea Berlinului,
rămășițele administrației de stat a Germaniei au semnat actul de capitulare. Cu
deosebirea că germanii nu aveau de ales, iar de ce actualii guvernanți ai RM au
negociat la repezeală nu este clar (sperăm că nu din ignoranță, din lipsa
capacității de a înțelege semnificaţia momentului istoric)...
Ediţia de ieri a emisiunii
ne-a oferit momente de reală destindere. Cât face numai întrebarea Lorenei
Bogza: „Ce ar trebui să facem ca să îndeplinim niște angajamente pe care tot
noi ni le-am asumat”?!... Cred că această întrebare l-a năucit pe șeful
Delegației UE. Este greu pentru oricine să spună ce ar trebui să facă cineva
pentru ca să facă ceea ce și-a asumat. De altfel, după cum a reieșit din ceea
ce a mai sus L. Bogza, ea ar fi vrut o mai mare implicare a UE în ceea ce
trebuie să facă RM: „Eforturile [RM, ale noastre] sunt
pentru noi, nu pentru UE. Dar vrem ca să fie răsplătite”... . Desigur
apare întrebarea: dacă eforturile sunt pentru tine, de ce trebuie să ți le
răsplătească altcineva? Se pare că pentru unii varianta ideală ar fi aceasta:
UE ne cere să îndeplinim anumite cerințe, UE să le și îndeplinească pentru noi...
Ediția de ieri a emisiunii
televizate respective a relevat înțelegerea eronată care există în societatea
moldovenească cu privire la procesul de integrare europeană (chiar la o
moderatoare a unui talk show) și a relevat faptul că mulți nu înțeleg că pentru
ca aderarea RM la UE
să aibă loc mai este mult de făcut – nu de către UE, ci de către autoritățile
și societatea RM – și nu neapărat pentru
ca să fim „răsplătiți” de Bruxelles…
