joi, 25 iulie 2013

De ce copiii sunt operați cu bormașini și clești ruginiți într-un spital din Chișinău



Reacția ministrului Sănătății, Adrian Usatâi, la strigătul de disperare al medicilor de la Spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco” ne-a uimit și revoltat (cred că nu sunt singurul care am trăit aceste sentimente). Medicii au solicitat dotarea instituției medicale cu instrumente corespunzătoare, arătând că în lipsa acestora, ei sunt nevoiți, in timpul operațiilor la copii, să utilizeze bormașini și clești ruginiți. La urmărirea știrii respective la posturile TV, în timpul căreia orice persoană – îmi permit să spun – normală, este podidită de lacrimi, ministrul s-a arătat lipsit de orice capacitate de empatie față de copiii suferinzi. În loc să bată și el, la rândul său, alarma în Guvern pentru alocarea urgentă a banilor necesari pentru procurarea utilajului medical pentru operarea copiilor, A. Usatâi a arătat că nu este reprezentantul breslei medicilor în Guvern, nu este promotorul unor soluții pentru sistemul medical, nu este un ministru pentru sistemul medical, ci că sistemul medical este pentru el – ministrul, respectiv el este în acea funcție pentru ca a-și rezolva problemele personale (inclusiv pentru a-și asigura imunitatea legat de dosarul intentat de CNA). Ministrul Sănătăţii a susţinut că este vorba despre o încercare de discreditare a spitalului şi a cerut directorului spitalului să prezinte toate documentele astfel încât medicul care a folosit bormaşina să fie anchetat. Dar medicii au spus că folosesc cu toții bormașina, pentru că nu au instrumente corespunzătoare.

Cu regret, această reacție a lui A. Usatâii se înscrie în atitudinea sfidătoare e actualei guvernări la adresa societății moldovenești. Deși statul Republica Moldova își consolidează pe zi ce trece prima poziție în clasamentul celor mai sărace țări din Europa, inclusiv datorită prestației actualului Guvern – din 2009 până în prezent –  Executivul nu are nici un sentiment de jenă, respectiv nu catadicsește să ceară anularea  Legii nr. 760 din 24.12.1999 privind garanţiile sociale ale membrilor Guvernului. Conforma acesteia, în cazul demisionării, reorganizării Guvernului sau expirării mandatului lor și dacă nu au intrat în componenţa noului Guvern sau nu au fost încadraţi în serviciu în alte autorităţi publice, li se plăteşte o indemnizaţie unică egală cu şase salarii medii lunare. Ținînd cont de salariul mediu lunar al miniștrilor, care este de 7100 lei și sporul salarial de 20%, aceștia beneficiază de o indemnizaţie de circa 51 mii lei – inclusiv cei care sunt demiși de către Parlament pentru acte de corupție. De asemenea, fiecare parlamentar a obţinut, în acest an, o indemnizaţie de concediu cuprinsă între 30 şi 32 de mii de lei. Indemnizaţia include salariul de bază, sporuri şi un ajutor material pentru tratament. Schema de calcul a indemnizaţiilor de concediu s-a făcut conform legii privind salarizarea în sistemul bugetar, a legii privind statutul deputatului în Parlament, dar şi în baza unor regulamente interne ale Legislativului. Deputaţii au primit, în acest an, indemnizaţii mai mari după ce, pe 7 martie, au votat o lege prin care şi-au majorat salariile cu 35 la sută. Astfel, în prezent un deputat ridică lunar un salariu de peste 9000 de lei (până la sfârşitul anului trecut leafa demnitarilor depăşea puţin suma de şapte mii de lei.  Iar indemnizaţia de concediu pentru 2012 a fost de până la 29 de mii de lei).

Din păcate, se crează impresia că unui ministru sau unui deputat, care „s-a aranjat” în viață – ridicând salariile și indemnizațiile respective – nu îi mai pasă de starea deplorabilă din societate. Mai mult, s-a format o solidaritate între putere și opoziție, căci nu am auzit pe cineva dintre deputați să denunțe legile privind salariile și indemnizațiile demnitarilor, care nu corespund nivelului de trai din țară. Nimeni nu pune problema ca nivelul salariilor și indemnizațiilor demnitarilor trebuie să fie în funcție de performanțele pe care le realizează – în funcție de nivelul de trai din țară, care se datorează climatului creat și măsurilor întreprinse de guvernare. Iar solidaritatea respectivă face ca Guvernul să „acopere” pe oricare dintre miniștrii ajunși într-o situație urâtă (în ceea ce îl privește pe ministrul Usatâi, în toată lumea s-a aflat despre ce fel de sistem de sănătate există în Republica Moldova). Și, desigur, ne-am obișnuit cu faptul că oricâte încălcări ale demnitarilor sunt scoase la lumină (ca în cazul ministrului Tineretului și Sportului O. Bodișteanu ș.a.), oricâte dosare penale sunt intentate, nimeni dintre miniștri nu își dă demisia de onoare. Probabil, fiecare dintre ei gândește: „Lucrurile merg atât de prost, fiecare are probleme în domeniul său. De ce tocmai eu? Toți ridică salarii și indemnizații umflate, pe seama bieților moldoveni săraci, care sunt obligați să plece la muncă peste hotare pentru a-și susține familiile… De ce anume eu să fiu responsabil?”.

Reformele sunt posibile cu demnitari onești, competenți și cu empatie față de popor, care să simtă și să se înfioreze de durerile poporului (a fiecărui cetățean). Probabil, principala problemă pe care trebuie s-o rezolve premierul Iurie Leancă, în următoarele 50 de zile, este să scape de nesimțiții din Guvern. Atunci când un ministru al Sănătății, în loc să facă totul pentru a ajuta copiii suferinzi, cere transmiterea documentelor către organele de drept pentru a fi anchetați medicii care, într-un strigăt de disperare, au scos la iveală condițiile incalificabile în care activează, ne înspăimântăm de această monstruozitate a demnitarului respectiv. Atâta timp cât el face parte din Cabinet, întregul Guvern se face culpabil de această nesimțire.         

Postări populare