De ce acordarea statutului de republică zonei nistrene nu reprezintă o soluție a conflictului

Ieri două dintre talk show-urile televiziunii de știri din Chișinău au fost consacrare unei declarații (de trei rânduri) a președintelui PCRM V. Voronin. Într-un interviu dat ziarului kommersant.md, cu referire la statutul ce ar trebui acordat zonei nistrene, liderul comunist a declarat: „статус республики в составе республики, не автономного образования, а Приднестровской республики в составе Республики Молдова. Это моя позиция и моя инициатива” („statut de republică în componența republicii, nu formațiune autonomă, ci republică Nistreană în componența Republicii Moldova. Aceasta este poziția și inițiativa mea”). Unii dintre comentatorii politici s-au grăbit să-l acuze pe V. Voronin de faptul că nu a explicat exact poziția sa, adică ce înseamnă „republică în republică”. Totuși, la ultima sa apariție în emisiunea „În oglindă”, pe „Euro TV”, marți, 11 iunie a.c., V. Voronin a explicat ce are în vedere. La întrebarea Ecaterinei Mitin-Stratan: „Regiunii transnistrene i se va da autonomie, adică va avea un statut special?”, V. Voronin a răspuns: „Vreau să vă spun încă și mai mult – nu autonomie în genere, da’ acest statut o să conțină împuterniciri ale unei republici în cadrul unei republici. Ca exemplu, Republica Tatarstan în componența Federației Ruse. Cam la acest nivel de statut” (min. 41).

În fond, majoritatea comentatorilor politici au apreciat declarația sumară din ziar (la cea de la postul „Euro TV” nimeni nu a făcut referire, deci le-a scăpat) ca fiind una cu iz electoral, liderul comunist încercând, în opinia lor, să atragă sprijinul unui anumit segment de alegători. Drept pentru care, ei au condamnat acea declarație a politicianului de stânga. Reacția vajnicilor comentatori politici, care au criticat o propunere a unui om politic, fără să propună altceva în schimb, sau fără să ceară ministrului E. Carpov și funcționarilor din Biroul pentru Reintegrare să vină cu propuneri de soluționare a conflictului, a scos la iveală, o dată în plus, un adevăr dureros: ca și în alte domenii, în chestiunea conflictului privind zona nistreană, Republica Moldova nu este un subiect, ci un obiect în contactele dintre actorii internaționali, inclusiv în formatul „de consultări” (așa cum îl numesc oficialii ruși) 5+2. Poporul Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, este ostatecul cercului vicios în care se află autoritățile de la Chișinău: comunitatea internațională – statele și organizațiile interesate – așteaptă de la guvernarea moldovenească să ajungă la o soluție pașnică, evident, prin înaintarea de propuneri (a unui sau a mai multor planuri), iar autoritățile moldovenești așteaptă ca tocmai acea comunitate internațională – statele și organizațiile interesate – să rezolve pentru RM conflictul, eventual prin presiuni asupra Federației Ruse. Iar atunci când un șef al unuia dintre cele mai influente partide exprimă în mass-media o propunere de soluționare a conflictului, comentatorii de serviciu (pe tema respectivă) o torpilează.

De bună seamă, orice propunere trebuie bine examinată înainte de a fi respinsă, mai ales în contextul moldovenesc, în care asemenea propuneri sunt cu totul rare. Exemplul Federației Ruse, sau – și mai potrivit – cel al Ucrainei (care are o republică autonomă în componența sa – a Crimeei, dar care este în același timp stat unitar), nu pot fi neglijate. Să nu uităm că în ciuda faptului că RM apare pe harta lumii cu zona nistreană încorporată, de facto teritoriul respectiv se află în afara jurisdicției autorităților de la Chișinău (niciodată de la 27 august 1991 până în prezent fâșia respectivă nu a fost controlată de statul moldovenesc independent, de aceea nu poate fi vorba de autorități „separatiste” la Tiraspol; s-a separat RM de URSS, cu teritoriul aflat acum sub jurisdicția sa, și nu fâșia nistreană de RM), iar prezența armatei rusești este o garanție pentru administrația de la Tiraspol că actualul status quo nu se va schimba fără luarea în considerare a intereselor sale. Or, nicio putere din lume, sau nicio organizație nu își propune să forțeze retragerea armatei ruse din zona nistreană.

În aceste condiții, responsabilii moldoveni nu pot decât să stea în expectativă și să mimeze negocieri în formatul 5+2, nefiind capabili să propună ceva concret (cu toate că, în loc să facă propuneri publice, unii lideri ai Coaliției pro Europene acuză administrația de la Tiraspol de faptul că nu acceptă discutarea coșului ai treilea – aspectele politice – ca și cum Chișinăul a propus ceva și ar fi ceva de discutat).

Desigur, în condițiile în care tarifele la utilități în fâșia nistreană sunt de câteva ori mai mici decât pe teritoriul aflat sub jurisdicția RM (tarifele la gaz sunt aproximativ de 6 ori mai mici, apa este mai ieftină de 1,5 ori, iar energia electrică – de 3 ori), iar pensiile, ajutoarele materiale, alocațiile, unele categorii de salarii sunt mai mari și prețurile la toate tipurile de produse și mărfuri sunt mai mici (inclusiv la medicamente și la tipurile de produse alimentare de bază), indiferent de propunerile pe care le va face pătura politică de la Chișinău – atât puterea, cât și opoziția – nu cred că populația zonei nistrene va dori să se integreze într-un spațiu în care legea este făcută de politicieni nepăsători, care ridică fără nici o jenă salarii cu care își pot permite să huzurească, în timp ce majoritatea cetățenilor sărăcește și se vede obligată să plece la muncă în străinătate… 

Articol scris pentru Moldova.org.