În ediția din 3 iunie a emisiunii „Moldova în direct”, de
pe postul public de televiziune, întrebat care sunt prioritățile noului
Executiv, Prim-ministrul Iurie Leancă a evocat „tradiția instaurată în țările
democratice: după ce este instaurat un nou Guvern, primește 100 zile, pe de o
parte de respiro, când trebuie să elaboreze aceste obiective, strategii,
priorități. Pe de altă parte, în 100 de zile noul Executiv poate demonstra
anumite lucruri, în primul rând capacitatea de a acționa, capacitatea de a
genera lucruri tangibile, lucruri concrete”. Vorba e însă că pe 30 mai a fost
investit de către Parlament un Guvern din care fac parte doar doi miniștri noi
(al Culturii și al Transporturilor; alți trei au fost promovați din funcția de
vice-ministru, deci s-au afirmat în vechiul Executiv). De ce ar primi 100 de zile
„de respiro” și îngăduință un Guvern care, în marea majoritate a membrilor săi,
a fost reinvestit? Pe de altă parte, se mai poate remarca ceva în răspunsul
Premierului: el și-a început activitatea fără să aibă o viziune clară asupra a
ceea ce trebuie făcut. Chiar dacă a vorbit despre eficiența Guvernului, care trebuie
să genereze rezultate bune, astfel încât cetățenii să le simtă în viața lor
cotidiană, din răspunsul său – că are nevoie de 100 de zile pentru elaborarea
obiectivelor și strategiilor – a reieșit că demnitarul nu are o viziune clară asupra
a ceea ce trebuie făcut.
De ce Premierul Leancă are dificultăți cu privire la ceea
ce are de făcut (nefiind, de altfel, original în raport cu predecesorii săi)?
Pentru că Guvernul Leancă nu se axează în activitatea sa pe o misiune a
statului moldovenesc, respectiv Executivul nu are o viziune, care rezultă din
misiune (relația se prezintă astfel: misiune –> viziune –> politici –>
strategii –> tactici –> planuri de acțiuni). Întrebarea fundamentală la
care trebuie să răspundă un Prim-ministru este: pentru ce trebuie să existe
statul, Guvernul căruia îl conduce? Un răspuns cât se poate de simplu ar fi: un
stat nu există pentru îmbogățirea celor care au acces la putere, în urma
utilizării diferitelor metode/promisiuni într-o campanie electorală; un stat
există pentru păstrarea și dezvoltarea unui popor: atât din punct de vedere
cultural – prin păstrarea și dezvoltarea culturii sale (a limbii, tradițiilor),
din punct de vedere economic (prin asigurarea unui nivel de trai decent, adică
prin crearea tuturor condițiilor de creștere a veniturilor cetățenilor), și din
punct de vedere politic (prin asigurarea respectării drepturilor cetățenilor). Un
guvern trebuie să aibă în vedere întreaga comunitate a celor care se declară că
aparțin unui popor – atât din interiorul granițelor statului, cât și din afara
acestora. Atunci când o țară are o misiune, toți cetățenii săi sunt necesari și
utili pentru realizarea acesteia. Nimeni nu își va părăsi țara.
În condițiile în care conducerea politică a Republicii
Moldova nu are formulată și asumată o misiune a țării, nu o au nici cetățenii statului
– cărora conducerea ar trebui să le-o comunice și care cetățeni ar trebui să se
pătrundă de aceasta, să fie însuflețiți în activitatea lor de realizare a unor
scopuri comune, naționale. Aceasta este funcția unei conduceri politice – să
însuflețească un popor, căci PIB-ul (indicatorul eficienței unui stat) îl face
poporul, nu Guvernul. Lipsa misiunii la nivel de Guvern face ca un stat să fie
fără sens. Dintr-un asemenea stat cetățenii vor pleca peste hotare. Guvernul
trebuie să știe care este sensul statului și să-l comunice poporului prin
sistemul de educație, prin mass-media. În RM așa ceva nu există, de aceea
asistăm la un exod devastator. Întrucât nu există o misiune formulată a RM,
Premierul Leancă are nevoie de 100 de zile pentru stabilirea „obiectivelor,
strategiilor”. Dar dacă Premierul nu știe că trebuie formulată misiunea întâi
de toate, cele 100 de zile nu îl vor ajuta cu nimic: obiective și strategii în
afara unei misiuni, respectiv în afara unei viziuni, vor fi lipsite de temelie.
O țară poate avea o misiune formulată și asumată atunci când oameni de stat se află în funcțiile
politice de vârf. Există o deosebire între oameni
de stat și oamenii de afaceri care în 2009 au preluat puterea politică în
RM. Oamenii de afaceri, care nu sunt oameni de stat, sunt lipsiți de orice simț
al datoriei, de ideea de servire a unui popor (ceea ce reprezintă misiunea
oamenilor de stat); ei văd propriul popor ca pe un instrument de sporire a
veniturilor personale. E ca și cum de Crăciun sacrifică un porc, de Paște
sacrifică un miel, iar în restul zilelor – sacrifică poporul: prin prețuri la
unele medicamente, de patru ori mai mari decât în Ucraina, prin monopoluri la
diferite produse, care fac ca prețurile să fie de câteva ori mai mari decât în
statele vecine etc.
Din 30 mai RM
este condusă de aceleași personaje, dar în față au fost scoși diplomați. Ca și în cazul raportului
oameni de afaceri/oameni de stat, poate exista o deferență între oameni de stat și diplomați. Diplomații
pot fi buni la comunicarea de mesaje sau la negocieri, dar pot să nu
corespundă cerințelor înaintate oamenilor de stat – pot să fie lipsiți de
conștiința unei misiuni a statului, respectiv de viziunea cu privire la
dezvoltarea sa. În prezent principala problemă cu care se confruntă RM este
lipsa oamenilor de stat în funcțiile de conducere a țării. Nici Președintele,
nici Primul-ministru, nici președintele Parlamentului nu au demonstrat că sunt oameni de stat, ci că sunt promotori ai
intereselor liderilor de partide. Atunci când în fruntea unui stat se află
oameni de afaceri, care acționează fie și prin diplomați, cu greu se poate imagina că un
asemenea stat ar avea șanse să se emancipeze.
Statele care au contat în istorie și cele care contează acum
pe arena mondială sunt cele care au avut, respectiv au o misiune. Republica
Moldova nu o are. Iar fără o misiune, statul Republica Moldova nu are sens, de
aceea cetățenii săi pleacă în acele state, conducerea politică a cărora le oferă un
sens, în state cu o misiune.
Evident, actualilor demnitari le este greu să fie oameni de stat într-o țară în care nu
există asemenea tradiții. Ei ar putea să apeleze la comunitatea științifică în
vederea formulării misiunii țării. Dar problema este că cei care nu sunt oameni de stat nu pot avea – prin
definiție – asemenea preocupări…
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
