marți, 28 mai 2013

Întrevederea Ștanski – Carpov: RM a renunțat la or. Bender?

            Articol scris pentru Moldova.org: 


După două ore de discuții desfășurate azi (28.05.2013), „reprezentanții politici” – al Chișinăului, Eugen Carpov, și al Tiraspolului, Nina Ștanski – au anunțat jurnaliștilor că au discutat despre tensiunile din Bender, respectiv despre interacțiunea dintre Poliția și Miliția din localitate. Dincolo de rutina unor astfel de declarații cu privire la întrevederi lipsite de transparență, pot fi trase câteva concluzii cu privire la situația din zona de securitate și cu privire la modul în care Chișinăul o gestionează.

La întrebarea unuia dintre jurnaliști dacă a fost discutat subiectul mutării de la Tiraspol la Bender a Sovietului Suprem, ministrul Carpov a răspuns că „Nu”. Este semnul faptului că Guvernul de la Chișinău s-a resemnat cu această idee. Este un moment important în istoria conflictului privind zona nistreană, deoarece din motivele mutării Sovietului Suprem la Bender, invocate de șeful administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a reieșit că autoritățile „nistrene” se așteptau ca Guvernul moldovenesc să pună problema retrocedării zonei basarabene aflate sub controlul „nistean”: a orașului Bender și a satelor Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De altfel, când am vizitat orașul Bender am observat localuri – de exemplu restaurante – care erau desprinse din perioada sovietică: nimic nu s-a schimbat în ele în comparație cu vremurile trecute. Era semnul faptului că proprietarii acelora nu se grăbeau să investească în clădiri sau întreprinderi aflate pe un teritoriu asupra căruia nu aveau nici o garanție că nu va fi cerut, respectiv retrocedat. Vorba e că în justificarea politico-juridică a formării RMN, la 2 septembrie 1990, „fondatorii” noii republici nerecunoscute au scris clar că R(SS)MN este succesoarea RASSM – cea care a existat între 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. RSSM a existat pe malul stâng al Nistrului, respectiv reieșea că RMN va fi tot pe malul stâng. De aceea, ideologii nistreni admiteau că vor fi nevoiți să cedeze zona nistreană (malul drept).

Numai că autoritățile moldovenești s-au dovedit a fi lașe (din 1992 până în prezent). Ele nu au invocat, în dialogul cu Rusia, de exemplu, Tratatul din 1711, semnat de împăratul Petru cel Mare și domnitorul Dimitrie Cantemir, la Luțk, prin care Rusia s-a angajat să ajute la eliberarea Moldovei de ocupanții turci și la reîntoarcerea raialei Bender (care atunci se afla sub jurisdicția Turciei) în granițele Moldovei. Ele nu au pus niciodată problema retrocedării zonei basarabene, asupra căreia autoritățile de la Tiraspol nu au nici un drept. Există un principiu vechi în diplomație: pentru ca să fie rezolvată o problemă care pare complicată, ea trebuie divizată în părți. Cu regret, responsabilii moldoveni de gestionarea problemei privind zona nistreană nu au știut să divizeze problema zonei nistrene în cea a zonelor basarabeană și transnistreană. Întreaga lume folosește expresia Transnistria (ea apare și pe hărțile cu referire la zona de conflict) și niciodată Chișinăul nu spus clar partenerilor de dialog: ceea ce dumneavoastră și noi numim „Transnistria” nu corespunde situației de pe teren. Autoritățile nistrene dețin un teritoriu care de la începuturile statului moldovean, din secolul XIV, a făcut parte integrantă din Moldova și asupra căruia nu au nici un drept. Și iată că prin declarația de azi a ministrului E. Carpov se pare că autoritățile interimare de la Chișinău au arătat că renunță definitiv la teritorul basarabean, aflat sub controlul admnistrației nistrene.

Hărțuirea la care este supus Executivul provizoriu de la Chișinău se datorează slăbiciunii sale. Într-o țară aflată într-un conflict înghețat, cu privire la o zonă de pe teritoriul său, se impune selectarea și numirea unor personalități competente, demne și puternice în posturile și instituțiile care se ocupă de gestionarea conflictului (ministrul Reintegrării, șeful Biroului pentru Reintegrare ș.a.). Aceștia ar trebui să se ocupe de problematica ce ține de conflict fără frica de a-și pierde posturile (dacă activează eficient!) o dată cu demiterea Guvernului. Se impune deci depolitizarea funcțiilor și a instituției în cauză. Ca și a funcției de ministru al Apărării și a Armatei.

Cu regret, din cauza lipsei de viziune, a lipsei de perspicacitate (a capacității de a înțelege ceea ce trebuie de făcut), a lipsei de demnitate, a lipsei de responsabilitate și a lipsei de profesionalism, autoritățile moldovenești au compromis până în prezent nu numai o eventuală perspectivă a integrării zonei transnistrene în teritoriul aflat sub jurisdicția RM, ci și perspectiva integrării celor șapte localități basarabene, pe care în 1992 nici vicepreședintele Rusiei Aleksandr Ruțkoi (cel care a elaborat Acordul semnat la 21 iulie 1992) nu le vedea în afara Republicii Moldova – de aceea a și consimțit ca Poliția moldovenească să rămână și să activeze la Bender. Cu atitudinea actuală a autorităților moldovenești eforturile autorităților tiraspolene privind expulzarea Poliției moldovenești din Bender se vor intensifica (căci acolo va actina un organ de stat imporatnt – Legislativul „RMN”) și structurile „nistrene” vor face totul pentru ca să demonstreze o dată în plus: cu atitudinea de care au dat dovadă, din 1992 până acum, autoritățile moldovenești, ele nu merită să dețină nici Benderul, nici cele șase sate de pe malul drept al Nistrului.     

Postări populare