Raportul OSCE privind școlile cu predare în grafia latină: erori și clarificări

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:

În noiembrie 2012 Misiunea OSCE în [Republica] Moldova şi Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale au făcut public Raportul: „Școlile cu predare în grafia latină, administrate de [Republica] Moldova, în Transnistria. Istoric, situaţia actuală, analiză şi recomandări”. Deși raportul este dedicat problemei celor opt „şcoli cu predare în grafia latină”, el conține unele clișee: „Problema limbii a devenit un factor major ce a contribuit la conflictul secesionist din Transnistria, o regiune de pe malul stâng al râului Nistru, care a revocat pe teritoriul său hotărârile privind declararea limbii române/moldoveneşti ca limbă de stat şi de reintroducere a grafiei latine”.

În primul rând, se știe că nu „problema limbii”, ci faptul că Rusia nu a dorit să cedeze întreprinderile din estul RSSM – inclusiv cele din complexul militar-industrial (deci și teritoriul pe care se află acelea) – a dus la faptul că autoritățile ruse au refuzat să-și retragă armata a 14-cea de pe teritoriul moldovenesc, bucurându-se de sprijinul populației formată din coloniști ruși și rusofoni din orașele estice moldovenești. În al doilea rând, conflictul secesionist a vizat separarea Republicii Moldova de Rusia – succesoarea URSS, proces care nu s-a încheiat cu succes nici până în prezent (așa cum a fost în cazul celorlalte republici fost sovietice), deoarece o parte din teritoriul fostei RSSM (11%) a rămas sub ocupația armatei ruse. Deci, nu regimul de la Tiraspol este cel separatist/secesionist, ci guvernul de la Chișinău.

În al treilea rând, menționez că autorii raportului scriu despre „Transnistria, o regiune de pe malul stâng al râului Nistru” – cu referire la teritoriul moldovenesc necontrolat de autoritățile de la Chișinău. Se știe că toponimul Transnistria vizează teritoriul dintre râurile Bugul de Sud și Nistru. Zona nistreană a Republicii Moldova, aflată sub controlul armatei ruse și a unui regim finanțat de Rusia, cuprinde o parte a Transnistriei (fără satele transnistrene aflate sub jurisdicția autorităților publice centrale de la Chișinău: Pârâta, Coșnița, Pohrebea, Doroțcaia, Cocieri și Molovata Nouă) și o parte din Basarabia – orașul Bender și satele Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. Deci, cuvintele potrivite pentru desemnarea teritoriului respectiv sunt – „zona nistreană”, pe care Federația Rusă a păstrat-o sub control pe teritoriul Republicii Moldova după sfârșitul războiului rece, așa cum după sfârșitul războiului al doilea mondial SUA, Regatul Unit, Franța și URSS și-au păstrat – pentru o vreme – zone de ocupație pe teritoriile RFG și Austriei.

În al patrulea rând, autorii raportului au menționat în „Prefață” că „Utilizarea unor asemenea termeni ca «legislaţie», «lege», «minister», «Sovietul Suprem» şi altor similare privind actele normative, autorităţile de facto şi instituţiile transnistrene nu reprezintă o recunoaştere de către OSCE a acestor acte normative, autorităţi şi instituţii de facto. Aceşti termeni se utilizează în exclusivitate pentru comoditatea cititorului şi pentru a asigura o identificare cât mai apropiată posibil a documentelor, autorităţilor, persoanelor şi instituţiilor specifice”. Totuși, în raportul OSCE se spune că „Transnistria” „a revocat pe teritoriul său (subl. A.L.) hotărârile privind declararea limbii române/moldoveneşti ca limbă de stat şi de reintroducere a grafiei latine”. Dacă OSCE nu recunoaște autoritățile din zona nistreană, atunci poate că ar fi putut evita expresia „pe teritoriul său” cu referire la autoritățile de la Tiraspol, mai ales în condițiile în care atât într-o decizie din 2004 cât și în altele ulterioare (inclusiv în cea din 2012 – cu referire la câteva școli din zona nistreană a RM), CEDO a stipulat clar că zona nistreană respectivă a Republicii Moldova se află sub jurisdicția Federației Ruse, țară care a și fost obligată să achite compensații pentru daunele materiale și morale pe care regimul său de la Tiraspol le-a adus atât grupului Ilașcu, cât și câtorva școli moldovenești din zonă, subordonate Guvernului de la Chișinău.

Toate aceste aspecte ne demonstrează clar faptul că autorii Raportului au dat dovadă de incompetență – necunoașterea unor lucruri elementare legate de zona nistreană a Republicii Moldova, controlată de armata rusă și aflată sub jurisdicția (ocupația) Federației Ruse. Aceste erori – din rapoartele OSCE – sunt posibile și datorită lipsei unui interes din partea OSCE față de viziunea și opiniile societății civile din Republica Moldova – nu a unor ONG-uri formate de persoane care nu au studii și competență în domeniul Relațiilor Internaționale, dar care se dau drept „experți” (și chiar obțin fonduri din străinătate, sunt invitați la talk show-uri), ci – a mediului academic – în speță a cadrelor didactice de la Catedrele de Relații Internaționale ale isntituțiilor de învățământ superior și a cercetătorilor de la Institutul de Integrare Europeană și Relații Internaționale din cadrul AȘM.

Cu toate acestea, faptul că OSCE, împreună cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale, se preocupă de problema școlilor cu predare în grafia latină este îmbucurător.              

            P.S. Mai recomand.