marți, 15 ianuarie 2013

Eminescu – sufletul Moldovei


            Printre personalitățile care m-au marcat sunt două care au avut un impact deosebit: Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Cred că dacă nu ar fi existat ei, nu ar fi existat astăzi nici Republica Moldova – în sensul că ar fi fost o provincie în cadrul Ucrainei sau Rusiei. Dacă conaționalii noștri din zona nistreană sunt astăzi sub jurisdicția Federației Ruse – cu armata rusă de ocupație consolidată acolo – este pentru că mulți dintre ei nu au cultul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Eminescu: astfel, pentru ei tarifele mai mici la utilități prevalează asupra solidarității etnice – dacă mai există în mulți deitre ei o conștiință etnică. Ștefan cel Mare este cel care a dat formă Țării Moldovei: autoritățile și societatea moldovenească întotdeauna vor trebui să se raporteze la spațiul Moldovei lui Ștefan – ai aibă grijă de conaționalii de pe teritoriile istorice moldovenești trecute prin abuz de autoritățile sovietice de ocupație, la 4.11.1940, la Ucraina – această grijă este omagiul adevărat adus lui Ștefan. Din păcate, actuala protipendadă se îndeletnicește numai cu depunerea de flori la statuia domnitorului, din centrul capitalei. Republica Moldova are un trup și un suflet. Ștefan este cel care a consfințit trupul țării: și e vorba de tot teritoriul pe care Ștefan și-a vărsat sângele în lupte pentru țară: inclusiv de la Codrul Cosminului până la Chilia.

            Dacă Ștefan este simbolul trupului acestei țări, Mihai Eminescu este sufletul ei. Nu există o țară fără suflet. Un teritoriu fără suflet nu poate fi țară. Eminescu este cel care a dat viață acestui teritoriu – deci țării.

          Printre amintirile mele din copilărie este și una de la vârsta de 7 ani, când trebuia să fiu înscris la școală. Locuiam în orașul Drochia, în nordul RSSM și părinții mei au discutat dacă să mă dea la o școală rusă sau la cea moldovenească. Până la urmă, am fost înscris la școala moldovenească. Totuși, întrucât în perioada amurgului imperiului sovietic orașul Drochia era unul preponderent rusofon, gândeam și vorbeam mai mult rusește, în afara programului școlar. Atunci când, în clasa a noua, l-am descoperit pe Eminescu, am îndrăgit limba în care și-a scris opera. Tot atunci, fiind elev în clasa a noua, am călătorit la Cernăuți pentru ca să procur literatură în limba română. Pentru mine, apartenența mea la o etnie și o cultură (o limbă) nu a fost ceva impus – ci a fost o alegere. Aș fi putut deveni purtător al culturii și limbii ruse. Dar deoarece, la un moment dat, l-am aflat pe Eminescu, sunt cel care sunt.

           Iată de ce ziua de naștere a lui Eminescu este, într-un fel, și ziua mea de naștere. M-am născut de două ori – o dată fizic, apoi – mi s-a născut conștiința apartenenței la o limbă, la o cultură, la un neam. Și toată viața mea nu înseamnă altceva decât slujirea limbii, culturii, neamului pe care le-a sfințit Eminescu.

 Desigur, în prezent, alții sunt cei care fac legea în Republica Moldova. Despre ei – cei de azi – Eminescu a scris profetic încă atunci, în Scrisoarea a III-ea: „Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”. Poetul a adăugat: „Prea v’ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”. De ziua sa (15.01) politicienii Republicii Moldova vin să depună flori la bustul său de pe Aleea Clasicilor și sunt rugați să spună o strofă dintr-o poezie a sa. Nu pot nici măcar să învețe pe de rost o poezie. Dacă acei politicieni s-ar pătrunde de spiritul eminescian, dacă ar asimila iubirea sa față de țară și neam, Republica Moldova nu ar mai fi o țară de ocară…     

Articol scris pentru portalul Moldova.org.

P.S. Miercuri, 16 ianuarie 2013, ziarul „Gândul” a difuzat o înregistrare cu un inginer care se dă drept jurnalist (ctp), care s-a dat în spectacol afirmând că Mihai Eminescu nu a fost român și nu a fost creștin.  Am postat pe Facebook aceste comentariu la postarea ziarului „Gândul”: „Toți complexații (inclusiv cei pleșcați) se iau de Eminescu. Li se pare că l-au prins de picioare pe Eminescu dacă se referă la El în public. Li se pare că dacă spun aberații - cuvinte tari („șocante”) la adresa lui Eminescu, li se reduce nimicnicia. După ctp, Eminescu ar fi trebuit să-l întrebe pe el (ctp) dacă să fie sau nu român (ctp a spus că „Eminescu nu a fost român”). Se pare că ctp este un rasist (el crede că există „un sânge românesc”, iar Eminescu nu a avut acel sânge?). Că Eminescu a fost „ateu” - care e treaba lui ctp? Cu ce ocazie un nimeni să se refere la convingerile religioase ale lui Eminescu? Poetul a avut multe poezii de factură creștină. De altfel ceea ce a spus ctp confirmă genialitatea Poetului - nimicurile întotdeauna se vor lua de el - le va sta în gât, și ei vor vorbi despre Eminescu „Înșirând cuvinte goale, Ce din coadă au să sune”. Numai un imbecil se poate apuca să-l judece pe Eminescu: a fost sau nu a fost creștin, român ș.a.. Cu câtă „plăcere” - expresie a trăirii sale interioare de nimicnicie - vorbea ctp despre Eminescu și se admira: chipurile, cei care îl privesc vor fi uimiți. Eu nu am fost uimit: știam că ctp este un nimic, din gura căruia nu pot să iasă decât nimicuri: cuvinte lipsite de sens. cpt, din unghiul său, nu e capabil să-l vadă pe Eminescu, ci proiectează peste Poet mârșăvia și ticăloșia din mintea sa de ratat”. 

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, am adus câteva argumente - citate: „Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea domnului” (Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ed Științifică și Enciclopedică, Buc., 1981). „(...) Dumnezeu e mișcarea, numai trebuie să vă luminați fiecare în înțelesul lui, pentru că Dumnezeu e lumină” (Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ed Științifică și Enciclopedică, Buc., 1981, p. 292). Greu de calificat drept „ateu” pe o personalitate care are o asemenea viziune... Am încheiat cu următoarea concluzie: „Desigur, Eminescu a fost o personalitate complexă. De aceea, un înapoiat ca ctp nu poate să spună despre Eminescu ce a fost sau ce nu a fost. Nu poate păduchiul să-și dea cu părerea despre un munte”...

Postări populare