sâmbătă, 28 decembrie 2013

Despre noi pretenții teritoriale ale RMN, din perspectiva așteptatei recunoașteri a independenței

Joi, 26 decembrie, șeful administrației de la Titaspol a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a făcut totalurile activității sale din anul curent. O temă căreia i-a dedicat o atenție sporită a fost cea privind relațiile dintre Chișinău și Tiraspol. Întrebat de ce negocierile dintre cele două părți basculează, E. Șevciuk a răspuns: „Negocierile basculează, adică nu este atins efectul așteptat de la început, în primul rând pentru că nu există voința politică adecvată pentru obținerea rezultatului concret în direcțiile prioritare ale interacțiunii dintre Nistrenia și Moldova: este vorba de problemele economice, ale transportului ș.a.m.d.. Probabil nu există voință politică, probabil nu există, cu regret, la partenerii noștri, dorința de a evada de la ideologia care a fost adusă în interacțiunea dintre Chișinău și Tiraspol din anul 2001, o ideologie de confruntare, în primul rând ideologia forțării, a restricționării, a tentativelor presiunilor din exterior pentru a obține, pentru sine, poziții politice comode”. Șevciuk a calificat ideologia respectivă ca fiind una a „suprimării”. El a mai spus că „Tiraspolul a propus de 6-7 ori mai multe inițiative în procesul de negocieri”. Din aceste declarații a reieșit clar lipsa de interes sau incapacitatea guvernării RM de a gestiona eficient relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, cu atât mai puțin reintegrarea zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova.
Întrebat despre problema recunoașterii independenței RMN, Șevciuk a invocat exemplele Kosovo, al Gibraltar-ului, menționând că „vine timpul când trebuie luate decizii precise, clare din punctul de vedere al dreptului internațional. Aceste decizii trebuie să fie juste. Iar justețea va fi realizată atunci când opiniile cetățenilor vor for fi luate în considerare. Și sper că aceste decizii vor fi luate, așa cum am spus și anterior, în 2014, maximum în 2015”. Liderul de la Tiraspol amenționat că deși nu este recunoscut, statul nistrean funcționează. Totuși, el a recunoscut că structurile „de stat” pot să asigure bugetul cu doar 25%, restul, după cum se știe, fiind resurse primite de la Moscova.         
În interviul cu pricina au fost făcute, pentru prima oară, câteva remarci subtile și inedite cu privire la unele aspecte teritoriale ale conflictului de pe Nistru. Șevciuk a spus că oamenii din unele localități din apropierea Nistreniei (inclusiv din zona de securitate) [de pe teritoriul controlat de RM] s-au adresat către administrația de la Tiraspol cu solicitarea de a interveni pentru rezolvarea unor probleme sociale, de a obține cetățenia nistreană și chiar de a fi admise – localitățile respective – în componența RMN. Este vorba de satele de pe malul drept al Nistrului, ale fostelor raioane Dubăsari și Camenca („nu toate, dar unele”). Șevciuk a menționat: „Nouă nu ne este indiferent care este situația în acele localități, cum sunt tratați cetățenii din acele sate” – în ceea ce privește apărarea intereselor lor, predarea în limba rusă, asistența medicală. „Din aceste raioane au fost primite 1500 de solicitări, inclusiv din sate aflate în jurul Benderului, care se află sub controlul Moldovei, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Apare o întrebare interesantă legată de satele acestea, care la timpul lor s-au aflat în componența raionului Dubăsari: de ce granița administrativă la ziua de astăzi este încălcată și raionul Dubăsari de facto este împărțit, ca și raionul Camenca?”. Până în prezent, ședul administrației de la Tiraspol s-a referit la satele de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub jurisdicția RM: Pârâta, Pohrebea, Coșnița Doroțcaia, Cocieri și Molovata Nouă, de asemenea la satul Varnița de pe malul drept. Acum însă, Șevciuk a făcut referire la satele de pe malul drept al Nistrului – basarabene – din raioanele Camenca și Dubăsari, care din câte se știe au fost permanent loiale RM. El nu a anunțat acțiuni de preluare cu forța a satelor respective, dar întrebarea cu privire la granița administrativă „discutabilă” merită atenția opiniei publice. În acest context poate fi examinată și întrebarea: să fie oare adevărat că din cauza sărăcirii masive a majoriății locuitorilor RM, mai ales a celor din localitățile rurale, tot mai mulți cetățeni ai țării vor să scape de „povestea de succes” și să obțină condiții elementare de viață în cadrul unei structuri teritoriale în care tarifele la utilități și prețurile la produse sunt de câteva ori mai mici, iar veniturile (pensiile, alocațiile ș.a.) sunt mai mari?   
În opinia lui Șevciuk, planul expus recent de Băsescu privind al treilea proiect național – după aderarea României la NATO și UE, acela al unirii RM cu România – se va realiza într-o perspectivă apropiată. Această perspectivă, după cum a reieșit din expunerea sa, nu poate decât să contribuie la așteptata recunoaștere internațională a independenței RMN.
Șevciuk a mai spus că, în opinia sa și a Ministerului Educației, este nevoie să se acorde o atenție sporită predării în limba moldovenească în 2014-2015, deoarece „practic am rămas singurii în lume care predăm în limba moldovenească”. De aceea, urmează să crească finanțarea școlilor moldovenești. Iată că, se pare, în mod paradoxal, decizia Curții Constituționale cu privire la limba română poate ajuta școlile cu predarea în limba moldovenească în baza grafiei chirilice din zona nistreană, școli cărora guvernarea de la Chișinău nu le-a oferit vreodată vreun ajutor. Nu este de mirare, în condițiile în care „povestea de succes” nu este capabilă să finanțeze/întrețină școlile din teritoriul pe care îl controlează, școli pe care le optimizează, adică le închide.

În lumina celor expuse de E. Șevciuk (cu referire la cererile unor locuitori din unele sate basarabene de a intra în componența RMN), cuvintele premierului Iurie Leancă privind întreprinderea unor măsuri care vor face RM atractivă pentru zona nistreană par dintr-o altă lume, care are puține în comun cu lumea reală – în care cetățenii RM se confruntă cu dificultăți materiale, în pofida parafării de acorduri cu UE. Cu toată asistența finaciară fabuloasă de la Bruxelles, în realitate zona nistreană este mai atractivă pentru satele aflate sub jurisdicția RM, nu invers. Și nu cred că din cauza Bruxelles-ului (a UE).             

[Articol scris pentru Moldova.org]

Paradoxurile Ministerului Educației sau cine pentru cine este

Nu cu mult timp în urmă, pe 13 noiembrie, mass-media au informat despre prezentarea pentru dezbateri, de către Ministerul Educației (ME), a proiectului Codului Educației. În aceeași zi, după ce am constatat că textul proiectului legii nu a fost postat pe site-ul ME, în modesta mea calitate de cadru didactic (confernețiar, doctor) la una dintre universitățile chișinăuene, i-am solicitat viceministrului Educației Loreta Handrabura, responsabilă de învățământul superior, varianta „supusă dezbaterilor” a Codului în cauză. Doamna viceministru mi-a răspuns că nu are varianta finală, revizuită, după dezbaterile pe care le-au avut inclusiv în acea zi (!?). Am rugat-o să-mi pună la dispoziție varianta care este supusă discuțiilor. Într-o manieră optimistă, funcționarul de stat mi-a răspuns o voi avea ca toata lumea, fără discriminare, pe pagina ME, doar că să am răbdare. Și iată că joi, 26 decembrie, la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație, invitații căreia au fost ministrul Educației Maia Sandu și un șir de funcționari de rang înalt din ME, am aflat că discuțiile pe marginea proiectului Codului Educației s-au încheiat. Iar doamna Nadejda Velișco, șefa Direcției Învățământ superior și dezvoltare a științei din cadrul ME mi-a comunicat că proiectul documentului a fost postat pe site-ul Ministerului, cu modificările efectuate în urma discuțiilor. De asemenea, dânsa mi-a comunicat că proiectul a fost deja expediat celorlalte ministere pentru obținerea avizului, urmând ca în primăvară (martie sau aprilie 2014) proiectul legii să fie supus votului deputaților Parlamentului.  
De ce un document de o asemenea importanță nu a fost discutat la ședințele catedrele universităților, cel puțin partea din el care se referă la învățământul superior?, deși profesorii universitari ar fi putut oferi sugestii utile și cu privire la celelalte trepte ale sistemului educațional. Din cele spuse de doamna ministru Sandu a reieșit că dânsa a avut discuții pe marginea proiectului cu rectorii universităților. Desigur, universitățile dispun de autonomie și poate că era treaba administrațiilor instituțiilor de învățământ superior să organizeze discuții la ședințele catedrelor – în componentele de bază ale structurii organizatorice a unei universități. Cred totuși că dacă cei din conducerea ministerului ar fi postat pe site-ul ME varianta inițială și dacă fiecare profesor din această țară ar fi avut ocazia să ia cunoștință cu proiectul legii și să ofere sugestii pentru a-l îmbunătăți, ar fi avut de câștigat toți – inclusiv conducerea politică, tehnocrată a ME. Or, după cum s-au desfășurat lucrurile, s-a creat impresia că Ministerul nu a fost interesat de opiniile profesorilor – celor care activează în sistemul de educație, care va fi reglementat de noul Cod. Această situație, cu regret, ne-a aminitit de practicile sistemului totalitar (sovietic) când partidul decidea și poporul executa. În sistemul democratic însă, din câte se cunoaște, nu profesorii din sistem sunt pentru Minister, ci ME este pentru profesori, elevi și studenți. De aceea, bine ar fi fost dacă proiectul legii pe care o vor aplica profesorii ar fi fost discutat de profesori – de cât mai mulți dintre ei.
De altfel, atitudinea nepăsătoare a conducerii ME nu ne miră pe fundalul nepăsării cu care coaliția de guvernământ a sfidat societatea moldovenească în timpul negocierilor cu UE asupra Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb. Guvernanții nu au pus la dispoziția cetățenior țării cele două texte decât după ce au fost parafate, deci când nu mai puteau fi introduse modificări, în vederea îmbunătățirii conținutului lor.

La ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație ministrul Maia Sandu mi-a răspuns la o întrebare legată de doctoratul habilitat. În ciuda unei atitudini nu tocmai democratice din partea conducerii și a funcționarilor din ME, le-am spus diriguitorilor sistemului de educație că îi susțin în ceea ce privește implementarea normelor din spațiul european (occidental) cu privire la acest subiect. Or, doamna Sandu a menționat că unii rectori ai universităților se opun excluderii gradului științific de doctor habilitat, urmând să rămână abilitatrea – în baza publicațiilor, participării la proiecte de cercetare – pe care o va face același CNAA. Dacă ministrul Maia Sandu ar fi apelat la profesorii universitari din țară, ea ar fi obținut sprijin pentru toate inițiativele care sunt menite să armonizeze sistemul educațional din RM cu cel din UE, în pofida criticilor oricui.   

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

joi, 26 decembrie 2013

De ce RM va achita mai mult decât Ucraina pentru gazele rusești

Astăzi ministrul Economiei Valeriu Lazăr a anunțat că ieri a fost semnat la Moscova un nou contract al Guvernului RM cu Gazprom-ul, în care a fost trecut noul preț, pentru 2014, la gaz: 365 $ pe mia de metri cub. Prețul anterior fusese de aproximativ 390 $. Desigur, la prima vedere, se poate aprecia că Guvernul de la Chișinău merită felicitări, căci în urma negocierilor s-a reușit o reducere a prețului cu 25 $ pe mia de metri cub. Totuși, dacă vom compara prețul obținut de negociatorii moldoveni cu prețul obținut de guvernarea din Ucraina, vom constata că este o diferență semnificativă între prețul care va fi achitat de fiecare dintre cele două state post-sovietice. Pentru Ucraina prețul la gaz a fost redus cu o treime: statul vecin va achita 268,5 $, față de peste 400 $ cât a plătit până acum. Astfel, în timp ce pentru Ucraina Rusia a acceptat o reducere de 131,5 $, reducerea obținută de guvernarea de la Chișinău este de doar 25 $. Diferența dintre prețul care va fi achitat de Republica Moldova și cel care va fi achitat de Ucraina este de aproape 100 $, mai exact de 96,5 $.
De ce există această diferență între cele două reduceri, respectiv de ce există această discrepanță între cele două prețuri care vor fi plătite de RM, respectiv de Ucraina? Un prim răspuns ar viza calitatea negociatorilor moldoveni, respectiv capacitatea de a folosi argumentele care ar fi convins partea rusă să ofere Republicii Moldova același preț pe care îl va plăti Ucraina (sau un preț apropiat). Se știe că până în prezent Republica Moldova a achitat un preț mai mic cu 10 $ la mia de metri cub decât Ucraina. În fond, actualmente RM se află în aceeași situație ca și Ucraina: ambele state sunt membre ale programului Politicii Europene de Vecinătate – Parteneriatul Estic, ambele au parafat Acordurile de Asociere și de Liber Schimb. Totuși, nivelul de trai din RM este mai scăzut decât cel din Ucraina: în statul vecin tarifele la utilități (serviciile comunale) sunt mai mici, ca și prețurile la toate tipurile de produse, în primul rând cele alimentare, în timp ce pensiile și salariile bugetarilor sunt mai mari.
De ce atunci Rusia a avut o atitudine diferită față de RM? Nu oare pentru că oficialii de la Chișinău, în loc să bată alarma în legătură cu nivelul scăzut de trai din țară (care este cea mai săracă din Europa și din care sute de mii de cetățeni cu capacitate de muncă au plecat sau vor să plece în state cu guvernări normale) s-au complăcut în acceptarea formulei „RM – poveste de succes”? Nu oare pentru că atât oficialii de la Bruxelles, cât și cei de la Chișinău se laudă constant că RM primește cel mai mare ajutor financiar pe cap de locuitor dintre toate statele din vecinătatea UE (cu excepția Palestinei)? Numai că așa se face că asistența financiară respectivă nu contribuie cu nimic la ridicarea nivelului de trai al majorității cetățenilor, iar din cauza corupției funcționarilor administrației de stat și ai sistemului de justiție mediul de afaceri este în continuă deteriorare, ceea ce conduce la sărăcirea majorității populației.

Nu în ultimul rând, apare întrebarea dacă nu cumva guvernarea de la Chișinău a negociat din rea-voință, deci intenționat, un preț pentru gaz mai mare decât cel pe care îl va achita Ucraina. Se știe că o comunitate de săraci (alegători) este mult mai ușor de manipulat sau de cumpărat – cu un kilogram de orez sau cu o mită de 100 de lei – la alegeri. Iar următorul scrutin electoral din RM este aproape, este chiar la sfârșitul anului viitor. În orice caz, este ciudat că nimeni în RM nu și-a pus întrebarea: de ce Ucraina a reușit negocierea unui preț de 268,5 $, în timp ce guvernarea moldovenească a obținut 365 $? Este din cauza incompetenței, a nepăsării sau a rea-voinței? Și cine va răspunde pentru asemenea rezultate în negocieri? Oare chiar este nevoie ca un demnitar să ajungă după gratii, cum s-a întâmplat în Ucraina (vezi cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko) pentru ca atitudinea negociatorilor și a guvernanților să fie una responsabilă?           

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

miercuri, 25 decembrie 2013

Introducerea legislației Rusiei în zona nistreană sau cum guvernarea de la Chișinău a fost surprinsă de un fapt produs demult

Astăzi Sovietul Suprem de la Tiraspol a adoptat în prima lectură un proiect de lege privind introducerea legislației din Federația Rusă în zona nistreană a RM, la inițiativa șefului administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. Reacția autorităților de la Chișinău a fost vociferată de ministrul Reintegrării Eugen Carpov: „Ministerul de Externe a Republicii Moldova a adresat o notă verbală în acest sens, cu ceva timp mai devreme, pentru a solicita poziţia Rusiei şi pentru a da o calificare acţiunilor şi iniţiativelor care apar pe malul stâng al râului Nistru”. Pentru informarea ministrului Carpov și a colegilor săi din actuala guvernare de la Chișinău, trebuie menționat că președintele Putin a expus clar poziția țării sale cu privire la problema zonei nistrene: „Numai poporul nistrean, poporul care locuiește în Nistrenia, poate să-și determine soarta. Iar comunitatea internațională, inclusiv Rusia, vor avea o atitudine respectuoasă față de această alegere”. După cum a subliniat E. Șevciuk, în proiectului de lege supus atenției deputaților se conține voința poporului nistrean, exprimată în referendumul din anul 2006, când majoritatea locuitorilor s-au exprimat pentru alipirea la Rusia („в данной законодательной инициативе заключена воля приднестровского народа, выраженная на референдуме 2006 года, когда большинство жителей высказались за присоединение к России”).
Încă duminică, atunci când postul rusesc (federal) de televiziune HTB a difuzat un film documentar despre zona nistreană, în care s-a explicat necesitatea recunoașterii independenței RMN, a început pregătirea opiniei publice pentru acțiuni hotărâte cu privire la fâșia nistreană. Acțiunea de astăzi pare încă o verigă în lanțul manifestărilor care sunt menite să conducă la tranșarea problemei privind zona nistreană a RM.
Totuși, cred că proiectul de lege adoptat astăzi, în primă lectură, la Tiraspol, nu face decât să legifereze, printr-un act formal al Sovietului nistrean, o realitate demult cunoscută în întreaga lume, mai puțin de Carpov și compania. Introducerea legislației Rusiei pe teritoriul zonei nistrene a RM înseamnă extinderea jurisdicției statului rus în fâșia în cauză. Or, încă în 2004 CEDO a condamnat Rusia la plata unor sume de bani pentru prejudiciul material și moral, în dosarul Ilașcu, recunoscând jurisdicția Rusiei asupra teritoriului moldovenesc înstrăinat. De asemenea, la 15 noiembrie 2011 CEDO a condamnat din nou Rusia, pronunţând o decizie prin care a obligat statul respectiv să plătească noi despăgubiri, în valoare totală de 160 mii de Euro: câte 60 000 de Euro, în calitate de prejudicii, foştilor deţinuţi ai regimului de la Tiraspol, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa şi, respectiv, câte 20 000 de Euro rudelor acestora. Rusia a fost obligată să plătească pentru detenţia ilegală în care au rămas Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa până în 2007. Curtea a constatat că Federaţia Rusă nu a îndeplinit hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, care prevedea eliberarea imediată a lui Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa. În ştirile difuzate de agențiile de presă pe 15 noiembrie 2011 se spunea: „Curtea a decis că cei doi deţinuţi cad sub jurisdicţia Federaţiei Ruse şi că Rusia este obligată să achite reclamanţilor câte 60 000 de Euro şi 20 000 de Euro rudelor celor doi, cu titlu de compensare a prejudiciului moral şi material, plus 5240 de Euro, total, drept compensare a costurilor şi cheltuielilor în proces”.

Autoritățile de la Chișinău par, ca de obicei, luate prin surprindere și depășite de situația creată. Este pentru că ele nu au nici o preocupare reală față de problema privind zona nistreană a RM – înstrăinată demult de Federația Rusă, fapt recunoscut de o instanță internațională ca CEDO. După reacțiile timide, lipsa de cunoaștere a problemei și oboseala cu care se exprimă guvernanții de a Chișinău, se crează impresia că o recunoaștere a independenței RMN de către Moscova ar fi un cadou dorit și așteptat de coaliția de la Chișinău, care va putea astfel să se concentreze pe privatizarea proprietăților de stat care mai sunt în gestionarea Guvernului, respectiv ar scăpa astfel de o grijă atât de deranjantă în activitatea atât de fructuoasă de până în prezent (cu referite la aeroportul internațional Chișinău, cele 22% din acțiunile poporului în BEM ș.a.).      

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Ceva despre bătăile din Parlamentul RM sau cum e să fii teribilist politic

Sfârșitul sesiunii de toamnă a Parlamentului RM, care a fost consemnat pe 24 decembrie, a scos în evidență o trăsătură a președintelui PD M. Lupu. După o intervenție la un microfon din sala de ședințe, acesta s-a năpustit asupra deputatului din opoziția parlamentară, Grigore Petrenco, și a început să-l îmbrânceasă, ceea ce a cauzat o confruntare fizică, în care s-au dat și palme (dacă nu și pumni), în care au fost implicați și alți deputați comuniști, care au sărit în apărarea lui Petrenco, și alți deputați din coaliția guvernamentală, care au sărit în apărarea PD-istului. Președintele Parlamentului, Igor Corman, a încercat să-și tempereze președintele de partid, adresându-li-se „bătăușilor” (Lupu și Petrenco – cel care s-a aflat în legitimă apărare): „Domnilor deputați eu vă rog să vă calmați”, apel care nu a produs efectul scontat, căci confruntarea s-a extins. Lupu a explicat că s-a apropiat de Petrenco și i-a spus să meargă împreună într-o altă sală pentru ca să vorbească precum bărbații, în urma cuvintelor pe care i le-a adresat deputatul comunist. Petrenco a declarat presei că i-a spus lui Lupu că este „o personalitate ușuratică care îndeplinește comenzile proxenetului Plahotniuc”.
În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord Garda Regală este un element de atracție pentru turiști. Membrii Gărzii Regale sunt cunoscuţi nu numai pentru căciulile din blană de urs pe care le poartă, ci pentru starea lor impasibilă din timpul serviciului: ei nu râd, nu vorbesc şi nu fac gesturi în afara „celor din program”, indiferent de provocările la care sunt supuși de turiști. Iar turiștii profită de acest fapt, dedându-se la provocări (știind că soldații nu vor reacționa). Tocmai de aceea, un caz a devenit știre imediat: un soldat din Garda Reginei Angliei a fost filmat într-un moment inedit – acesta s-a pierdut cu firea după ce a fost batjocorit de un turist şi i-a tras acestuia o palmă pe după cap. În știre se menționa că nervii soldatului au cedat. E clar că un asemenea soldat nu poate îndeplini misiunea care i-a fost încredințată.
Dacă până și soldații din garda unei Regine sunt antrenați pentru a-și menține calmul în orice situație, cu cât mai mult ar trebui să dispună de această capacitate deputații dintr-un Parlament ca cel al Republicii Moldova, în care deputații sunt garda suveranului – poporului acestei țări? De ce în Legislativul de la Chișinău sunt posibile asemenea deraieri de la un comportament decent, deci firesc, nu al unor parlamentari, ci al unor simpli cetățeni? Pentru că în instituția respectivă nu există respect între colegi, deputații din coaliția guvernamentală și opoziție demult au depășit limita admisibilă nu numai a unor contradicții firești într-o societate pluralistă și democratică, ci limita respectului elementar între oameni, cu atât mai mult între deputați – cei care reprezintă grupuri din societatea moldovenească. Atunci când un deputat se năpustește asupra altuia îmbrâncindu-l, el manifestă lipsă de respect față de cei care l-au votat pe acela, datorită cărora acela a ajuns în forul legislativ al țării.
Când un deputat de 2 metri din coaliția de la putere, îl somează prin îmbrânceli pe un deputat din opoziție, cu mult mai scund și mai tânăr, să iasă afară pentru a-l bate măr, nu cred că este o situație care îl avantajează, în ochii electoratului, pe primul. De asemenea, situația în cauză a arătat că cel care a inițiat „bătaia” din Parlament nu pare un lider, ci un teribilist, care se ia de un alt deputat pentru a-l scoate, prin îmbrânceli, afară, pentru ca să-l bată. Pe scurt, cazul de ieri din Parlament a fost o dovadă în plus a gradului de degradare pe care l-au atins politicienii momentului la Chișinău.

P.S. Și a mai demonstrat că multe dintre instituțiile mass-media moldovenești sunt instrumente de propagandă/manipulare (cum a fost cândva NIT-ul), căci deși din imaginile prezentate s-a văzut clar că M. Lupu a fost cel care s-a năpustit asupra lui Petrenco, îmbrâncindu-l, iar comunistul s-a apărat, unele mijloace de informare în masă l-au găsit drept vinovat pe deputatul comunist.       

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

marți, 24 decembrie 2013

Despre România ca model pentru RM sau concluzii cu privire la cazul Pungești

România reprezintă pentru cetățenii Republicii Moldova un model (o mostră) în ceea ce privește integrarea europeană și beneficiile sale. Nu numai pentru că este un stat membru al UE, cu care RM are frontieră comună (deci cel mai apropiat geografic), ci și datorită multitudinii elementelor comune, întâi de toate istoria și cultura. Cazul cetățenilor din comuna Pungești, județul Vaslui, care au protestat împotriva explorării gazelor de șist în imediata apropiere de casele lor, a zdruncinat multe dintre închipuirile populației RM cu privire la binele pe care îl reprezintă „valorile europene” – așa cum sunt puse în practică pe teren, în Moldova dintre Carpați și Prut, de către guvernul de la București. Premierul Victor Ponta a comentat astfel bătăile cărora au fost supuși protestatarii pașnici de la Pungești: „Acolo este vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron își pun gard, își păzesc o proprietate privată. (…) Toate acțiunile jandarmilor au fost sută la sută conform legii și îi felicit pentru asta”.
Pentru observatorii dintr-un stat aflat în afara UE, cum este Republica Moldova, apar câteva întrebări care dispun la meditare. În primul rând, legată de poziția ce pare ciudată a demnitarului statului român, care își primește salariul din impozitele plătite de protestatarii din Pungești. După cum a vorbit Ponta, se poate crea impresia că el este plătit de Chevron, drept pentru care apără interesele respectivei corporații în confruntarea cu  cetățenii României. Nu cred că în SUA ar fi posibil un caz în care o firmă străină să obțină dreptul de explorare și să declanșeze lucrările, punând în pericol securitatea biologică a populației dintr-o localitate americană, fără ca autoritățile americane să nu-și apere cetățenii.
În al doilea rând, stârnește revoltă faptul că o corporație străină, în speță – una americană, a putut deveni proprietar al unul teren într-o comună din România, în imediata apropiere de casele localnicilor – la Pungești – și a obținut dreptul de a explora pe un teren destinat lucrărilor agricole. Am urmărit dezbateri care au avut loc în România cu privire la problema acordării dreptului de a vinde terenuri cetățenilor străini, inclusiv diferitelor corporații. Parlamentul de la București a fost obligat să adopte legea care le permite străinilor să procure pământ în România, obligație care rezultă din statutul de membru al UE, dar, oricum, autoritățile unui stat cu un popor demn sunt chemate să servească propriii cetățeni – contribuabilii la bugetul țării. Chiar dacă o companie străină a obținut dreptul de proprietate asupra unui teren (cu siguranță, plătind un preț departe de profitul scontat de firma care va extrage gazele), statul ar trebui să încerce tot posibilul pentru apărarea drepturilor și a satisface cererilor legitime ale propriilor cetățeni. În România „europeană” însă se procedează altfel. Nu numai că autoritățile nu au stat de vorbă cu localnicii – nu li s-au oferit compensații pentru a-și muta casele – satul – în alt loc, căci apele din fântâni cu siguranță vor fi poluate – jandarmii i-au mai și snopit în bătăi. Și V. Ponta nu numai că a recunoscut că stă în spatele fărădelegilor – snopirii localnicilor – (că el a dat ordinul respectiv) dar a și felicitat jandarmii pentru umilirea și batjocorirea cetățenilor din Pungești.
Violența regimului de la București (manifestată prin râvna jandarmilor) este cu atât mai revoltătoare cu cât în prezent România nu are nevoie de gaze. Același V. Ponta scria pe contul său de pe Facebook (pe 19 decembrie): „Producem mai multa energie decât avem nevoie și trebuie să exportăm. Pentru asta trebuie să avem infrastructura necesară pentru a exporta și în alte state comunitare” (despre RM și conducta Iași-Chișinău nici vorbă). Dacă România are mai multă energie decât are nevoie, de ce mai trebuie să exploateze gazele de șist, otrăvind apele locuitorilor comunei Pungești? Pentru un singur lucru – pentru a asigura profit corporației americane Chevron. 

Raiul din UE, așa cum ni se prezintă din România, cu bătăile jandarmilor aplicate unor oameni care își apără dreptul elementar de a avea apă nepoluată în fântâni, nu este cea mai atractivă imagine pentru cetățenii RM. Actualul Guvern de la București, oricâte resurse alocă pentru a atrage Republica Moldova (de la 1 decembrie și-a început emisia un canal al TVR destinat exclusiv telespectatorilor din RM, au fost acordate 20 de milioane de euro pentru infrastructura de educație din RM), prin comportamentul său față de cetîțenii din Pungești nu poate decât să obțină efectul invers…             

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

duminică, 22 decembrie 2013

Campanie mediatică a unor televiziuni moscovite privind RMN: pregătirea recunoașterii independenței?

Sâmbătă, pe postul moscovit TBЦ, iar duminică, pe postul rusesc cu acoperire națională HTB, au fost difuzate un reportaj amplu, respectiv un film documentar dedicate problemei zonei nistrene a RM sau Republicii Moldovenești Nistrene nerecunoscute, din care se poate deduce că Moscova pregătește opinia publică, atât din Rusia cât și din lume, în vederea recunoașterii independenței RMN de către Kremlin, explicând prin filmele (comentariile) respective necesitatea acestui pas. Întrucât au fost implicate două televiziuni rusești importante (TBЦ și HTB), se poate deduce că este vorba de o campanie mediatică (propagandistică) pro recunoașterea independenței RMN. În filmul de pe HTB (emisiunile căruia sunt difuzate pe postul chișinăuian TV7) realizatorii au prezentat opiniile unor persoane din zona nistreană care vor și solicită recunoașterea statalității formațiunii lor teritoriale. De asemenea, în cadrul filmului a fost prezentat un interviu cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, care a amintit că el a avertizat guvernarea moldovenească despre faptul că, în virajele sale în cursa cu viteză mare spre UE (la care Republica Moldova nu are cum să adere), Chișinăul poate pierde vagoane, avându-se în vedere Nistrenia. De asemenea, Rogozin a reiterat faptul că guvernarea de la Chișinău nu ține cont de opinia administrației și populației din Nistrenia atunci când negociază acorduri cu UE, ceea ce înseamnă că autoritățile moldovenești au renunțat la teritoriul nistrean. Aceasta, cu atât mai mult cu cât guvernanții RM au instalat posturi la „granița moldo-nistreană”.      
Sunt semnate îngrijorătoare pentru societatea moldovenească, cea care este în drept să aștepte răspunsul guvernării de la Chișinău. Totuși, nu cred că actualii guvernanți de la Chișinău (fiind cunoscută calitatea lor morală și intelectuală/profesională) se vor impacienta și se vor îngrijora pentru tot mai posibila pierdere a teritoriului moldovenesc respectiv. Așa cum pentru cedarea celor 22% din acțiunile BEM au dat vina pe fosta guvernare comunistă (excelând în ipocrizie, luându-i pe cetățenii țării drept o adunătură de proști), tot așa pentru pierderea zonei nistrene vor da vina pe toți cei care s-au succedat la guvernare până la ei.
În fond, cum poate fi altfel dacă cea mai mare satisfacție pentru actualii guvernanți ai RM este să cedeze ceva – vezi cazul cedării aeroportului internațional Chișinău, sau cazul cedării pieței agricole a RM (fie și cu o dispensă de 10 ani) prin Acordul de Liber Schimb RM–UE... Tot mai mult se pare că anume această guvernare va ocupa un loc aparte în istoria acestei țări (chiar dacă nici nu există o asemenea istorie în RM – nu există o „Istorie a RM”). Problema e că tot mai mulți se îndoiesc de faptul că această țară va mai exista cu actuala guvernare, pentru că actuala guvernare este complet incompatibilă cu statul moldovenesc contemporan. Este „biciul lui Dumnezeu” pentru un popor constituit dintr-o majoritate de nevolnici.

P.S. Vicepremierul rus D. Rogozin a afirmat răspicat că Federația Rusă nu va lăsa Nistrenia, concetățenii săi din teritoriul respectiv. Cred că observatorii fenomenului politic din Republica Moldova, cei care cunosc calitatea morală a guvernanților de la Chișinău, manifestată atât de clar în cazurile legate de cele 22% ale acțiunilor statului la BEM și de aeroportul internațional Chișinău, se gândesc cu înfiorare la faptul că autoritățile Federației Ruse ar putea să încerce rezolvarea respectivei probleme așa cum au fost tranșate – prin procese total netransparente – cazurile BEM și al aeroportului… Unde a mers mia, merge și suta…   

[Articol a fost scris pentru portalul Moldova.org]

vineri, 20 decembrie 2013

Lecția Ucrainei pentru RM sau ceva despre substituirea domeniului economic cu cel politic

În cadrul amplei conferințe de presă anuale, susținută ieri de președintele Federației Ruse, V. Putin, a fost făcut bilanțul activității din acest an. Printre subiectele abordate demnitarul rus nu s-a referit deloc la Republica Moldova. Nici un jurnalist din mass-media moldovenească nu i-a pus vreo întrebare, spre deosebire, de exemplu, de cei din Georgia (Rustavi 2) ș.a. Putin s-a referit detaliat la situația din Ucraina. El a reiterat poziția sa cu privire la problema semnării de către Ucraina a Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb: „Oare noi suntem împotriva asocierii [Ucrainei cu UE]? Noi în general nu suntem împotriva asocierii. Noi doar spunem că vom fi obligați să ne apărăm propria economie. Pentru că nu putem rămâne nepăsători față starea de lucruri în care, astăzi, porțile să fie larg deschise în cadrul zonei de liber schimb cu Ucraina, dacă Ucraina își va deschide larg porțile în direcția UE. Și noi vom fi obligați să închidem aceasta. Ce înseamnă acest lucru? Dacă vom contrapune fluxurile de mărfuri, înseamnă că producția constructoare de mașini va scădea în continuare, pentru că ea, în primul rând, se comercializează pe piața rusă. Iar mărfurile agricole, din alimentație, este improbabil să crească în direcția europeană, deoarece acolo sunt multe restricții – care nu țin de tarife – fitosanitare etc. Ei au învățat să facă asta. Iar în documentele care au fost propuse pentru semnare nu există preferințe [facilități] pentru mărfurile ucrainene”.
Putin a mai spus că fermierii din statele UE, care dețin piața Uniunii, se vor opune mărfurilor ucrainene. În afară de aceasta, nu există bani pentru modernizarea capacităților de producție din Ucraina. „Dacă Ucraina va adopta standardele tehnice ale UE, [diferite de cele din Rusia] ei în genere nu vor putea să vândă la noi nimic. Ucraina va deveni un apendice agricol [„сельхоз придаток”], adică Ucraina va produce doar producție agricolă, întreprinderile mari vor trebui închise. Mai mult, producătorii agricoli ucraineni cu greu vor putea răzbate pe piața europeană, căci nu există preferințe pentru respectivele produse”, a mai spus Putin. Președintele rus a sintetizat situația Ucrainei astfel: „Piețele să fie deschise [pentru mărfurile din UE], bani [pentru modernizare] nu sunt, să fie introduse normele de comerț și regulamentele tehnice europene. Înseamnă că industria trebuie să fie închisă, agricultura nu se va dezvolta”; „Noi avem o zonă de liber schimb cu Ucraina. Noi nu vom discrimina mărfurile ucrainene. Dimpotrivă, dacă Ucraina va semna acest document, noi vom fi obligați să scoatem preferințele. Noi nu putem să le păstrăm. Aceasta va submina economia noastră. Dar produsele ucrainene se bor bucura de regimul țării celei mai favorizate. Numai că nu vor fi facilități”.  
Desigur, acum nu există obiective industriale semnificative în RM, cele din perioada sovietică au fost distruse, iar altele noi nu au apărut. Agricultura este un sector important care asigură dezvoltarea economică a țării, inclusiv prin cota sa parte în exporturi. Dacă există temeri privind faptul că Ucraina poate deveni un apendice agricol al UE, după semnarea Acordului de Liber Schimb, cu atât mai mult există temeri de acest gen referitoare la Republica Moldova. Întrebarea este: va putea concura oare producția moldovenească cu cea europeană pe piața UE? Cu toate condițiile de adaptare, timp de 10 ani, a producătorilor agricoli moldoveni la cerințele UE, vor putea oare fermierii de la noi să concureze cu producătorii din Uniune? Oare nu cu condiția trecerii la cultivarea Organismelor Modificate Genetic (OMG), prin acordarea terenurilor agricole unor corporații occidentale, țăranii moldoveni urmând să devină „angajați” la proprietarii străini acasă? Întrucât Republica Moldova are o economie axată în mare parte pe agricultură, de ce în general, fie și peste 10 ani de la semnarea Acordurilor RM-UE, ar trebui deschisă piața moldovenească pentru produsele agricole din UE, câtă vreme producătorii agricoli autohtoni suferă din cauza neputinței de a-și exporta/comercializa producția? Iar producătorii agricoli din UE, cu tot sprijinul (subvențiile) de la guvernele din statele lor, caută și ei să-și comercializeze producția pe orice piață, cea a RM neconstituind o excepție.  

Este clar că atitudinea Rusiei față de Republica Moldova nu diferă de cea față de Ucraina, cu toate că statul ucrainean este cu mult mai important pentru Moscova. Totuși, cazul Ucrainei trebuie avut în vedere înainte de semnarea Acordului de Liber Schimb RM-UE. Guvernul de la Kiev a conștientizat pe ultima sută de metri pericolele privind pierderile pe care le va suferi economia țării în contextul asocierii cu UE. Cred că societatea moldovenească este în drept să obțină de la actuala guvernare de la Chișinău calculele exacte cu privire la pierderile iminente și avantajele asocierii RM cu UE, inclusiv având în vedere poziția clară a Rusiei, stat care reprezintă o piață tradițională a producătorilor moldoveni. Ieri, într-o emisiune televizată, premierul I. Leancă declara: „Motivația nostră de a merge spre Uniunea Europeană, de a urma acest curs de integrare europeană, nu este unul care ține strict de aspectul pecuniar sau de cel financiar. (…) Integrarea europeană este în primul rând cel mai eficient instrument de modernizare a țării. Asta este cel mai important pentru noi. Să avem instituții funcționale. Să avem un mecanism care asigură respectul legii, supremația legii”. În fond, instituțiile funcționale reprezintă o condiție pentru relațiile UE cu alte state, inclusiv pentru aderarea unui stat la UE. Până în prezent actuala guvernare de la Chișinău a arătat clar atât societății moldovenești cât și lumii întregi că sistemul de stat din RM este unul nefuncțional, deoarece este unul corupt. Nu cred că cineva admite că pentru ca angajații instituțiilor statului să fie onești contează statutul RM – că e țară asociată sau neasociată cu UE. Dacă asocierea la UE ar însemna instituirea unei guvernări directe de la Bruxelles, încă s-ar mai putea admite că sunt posibile unele schimbări în starea lucrurilor din RM. Dar câtă vreme funcționarii statului moldovenesc vor rămâne aceiași, nu are de unde să se schimbe calitatea/funcționalitatea instituțiilor, după vechiul proverb: Lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Pe de altă parte, întrucât Acordul de Liber Schimb vizează domeniul economic, este incorect ca guvernanții să facă o substituire a domeniilor (al celui economic cu cel politic). Este nevoie de o evaluare lucidă și profesionistă a tuturor riscurilor privind relația economică Bruxelles – Chișinău.  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

miercuri, 18 decembrie 2013

Federația Rusă și-ar putea mări contingentul militar din zona nistreană a RM?

Deputatul Dumei de Stat din Federația Rusă, Roman Hudeakov, membru al Partidului Liberal Democrat al Rusiei, originar din zona nistreană a Republicii Moldova, a propus pe o rețea de socializare mărirea contingentului militar al Federației Ruse în zona nistreană a RM. În condițiile în care, în ultimul timp, deputați din PLDR, au făcut unele propuneri care nu au obținut nici măcar sprijinul șefului formațiunii politice respective, Vladimir Jirinovski, este clar că nici această propunere nu va fi susținută. În primul rând, deoarece mărirea unilaterală a contingentului militar rus ar însemna ieșirea Federației Ruse din Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova, semnat la Moscova, la 21 iulie 1992, de către președinții B. Elțin și M. Snegur. Or, actuala conducere a Fedrației Ruse, în persoana președintelui V. Putin, premierului D. Medvedev și a ministrului de Externe S. Lavrov nu au declarat vreodată că statul rus dorește denunțarea Acordului respectiv. Aceasta, în ciuda faptului că documentul nu este respectat de la semnare și până în prezent – nu au fost eliminate obstacolele în calea mărfurilor, serviciilor și oamenilor (posturile vamale, grănicerești și de control migrațional instituite de administrația de la Tiraspol); mai mult, chiar și autoritățile RM au instalat asemenea posturi, în flagrantă contradicție cu prevederile Acordului ruso-moldovenesc din 1992.
Totuși, în actualele condiții, ne putem aștepta la încercări din partea Rusiei de a folosi zona nistreană a RM în vederea asigurării unui echilibru geopolitic în estul Europei. Se știe că în cadrul negocierilor internaționale de la Geneva (între puterile din cadrul Grupului 5+1 – Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania de o parte şi Iran de cealaltă parte) cu privire la programul nuclear iranian s-a ajuns la un acord prin care Iranul s-a oferit să asigure accesul experților care să inspecteze obiectivele cu potențial nuclear de pe teritoriul său. În aceste condiții, în discursul său din 4 decembrie a.c. în fața deputaților Dumei de Stat, președintele Putin se întreba ce rost mai poate avea programul american Missile Defense (NMD) – Apărarea Antirachetă, care și-a pierdut motivația, căci respectivul program a fost gândit ca o măsură de apărare a Europei împotriva Iranului. Cum  pericolul iranian a fost redus substanțial, prin nerestrângerea programului american respectiv devine tot mai clar că el este îndreptat împotriva Rusiei. Astfel, Moscova va folosi atât enclava Kaliningrad cât și fâșia nistreană pentru a contracara bazele SUA în estul Europei (Polonia și România). Iată de ce Republica Moldova devine un ostatic într-un joc geopolitic care o depășește.
Pe de altă parte, în condițiile în care autoritățile de la Chișinău vor semna Acordul de Asociere cu UE – văzut la Moscova și la Tiraspol ca o etapă pe calea adrării RM la UE – în pofida rezistenței administrației de la Tiraspol, nu sunt excluse provocări în urma cărora Rusia să recunoască independența RMN, respectiv să preia controlul asupra celor șase localități din strânga Nistrului (Coșnița, Pârâta, Pohrebea, Doroțcaia, Cocieri, Molovata Nouă), aflate sub jurisdicția RM, precum și asupra celor două sate de pe malul drept al Nistrului (Varnița și Copanca), care pe harta RMN sunt incluse în interiorul granițelor formațiunii teritoriale respective. De asemenea, în cadrul unui asemenea scenariu, forțele rusești pot să expulzeze angajații Inspectoratului de Poliție și pe cei ai celor două instituții penitenciare ale RM din Bender.  
Într-o altă ordine de idei, nu este exclusă nici adoptarea  de către autoritățile Fedrației Ruse a unei atitudini față de RM similare cu cea pe care o au față de Ucraina. Ieri președintele Ucrainei, V. Ianukovici, a obținut un credit de 15 miliarde de dolari (Rusia a cumpărat titluri de stat din Ucraina) și o reducere la gaz cu 141,5 dolari (268,5 dolari față de 410 dolari – vechiul preț) la mia de metri cubi. Nu exclud că în încercarea de a-i convinge pe guvernanții de la Chișinău să se răzgândească în privința semnării Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb, Federația Rusă ar putea oferi avantaje substanțiale Republicii Moldova, în vederea deturnării coaliției guvernamentale de la cursul european.     

P.S. Deputatul R. Hudeakov a mai propus declararea primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă, persona non grata pe teritoriul statului rus. Această luare de atitudine este un răspuns la decizia primarului Chirtoacă cu privire organizarea pe 9 mai 2014 a sărbătoririi zilei Europei în Marea Adunare Națională. Doritorilor de a marca ziua sfârșitului Războiului al Doilea Mondial li s-a indicat să desfășoare manifestările respective la Memorialul Eternitate. Cu regret, lipsit de experiență și de viziune politică, primarul liberal al capitalei sare dintr-o extremitate în alta. În urma criticilor care i-au fost aduse după autorizarea concertului din 9 mai anul curent, în cadrul căruia vicepremierul rus Dmitrii Rogozin a ținut un discurs scurt, dar pe care unii l-au etichetat drept provocator, iată că acum, probabil, ca să obțină sprijinul celor care l-au criticat, Chirtoacă vrea să-i trimită pe cei care sărbătoresc ziua sfârșitului Războiului al Doilea Mondial la cimitir. Ținând cont de faptul că evenimentul respectiv este sărbătorit mai cu seamă de populația rusofonă a RM, decizia neinspirată a lui Chirtoacă nu poate decât să creeze disensiuni în societatea moldovenească, adâncind neînțelegerile dintre comunitatea rusofonă și populația majoritară, dar și disensiuni între RM și Federația Rusă. Cred că, ținând cont de faptul că în Europa sfârșitul celui de al II Război Mondial este marcat pe 8 mai, iar RM face parte dintr-un alt fus orar decât cel din Rusia europeană, s-ar fi putut permite desfășurarea la Chișinău a manifestărilor prilejuite de acest eveniment pe 8 mai, urmând ca pe 9 mai să aibă loc manifestările dedicate zilei Europei. Nu cred că declararea lui D. Chirtoacă persona non grata pe teritoriul Rusiei poate avea vreo urmare în condițiile în care nu cunoaștem ca edilul chișinăuean să fi călătorit în statul rus, sau să intenționeze să o facă.   
[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

luni, 16 decembrie 2013

„TERITORIILE ISTORICE MOLDOVENEȘTI ÎNSTRĂINATE: O PERSPECTIVĂ GEOPOLITICĂ”. – CHIȘINĂU: LABIRINT, 2012. 208 P


A apărut de sub tipar volumul subsemnatului: „Teritoriile istorice moldovenești înstrăinate: o perspectivă geopolitică”. Cartea a fost publicată la Editura „Labirint”, Chișinău, 2012, 208 pag..



LAVRIC AURELIAN. „TERITORIILE ISTORICE MOLDOVENEȘTI ÎNSTRĂINATE: O PERSPECTIVĂ GEOPOLITICĂ”, – CHIȘINĂU: LABIRINT, 2012. 208 P.

miercuri, 11 decembrie 2013

Decizia Curții Constituționale privind denumirea limbii sau despre rațiunea de a fi a statului moldovenesc

Hotărârea Curții Constituționale (CC) din 5 decembrie cu privire la două sesizări privind interpretarea art. 13 din Constituție, care au fost conexate într-un singur dosar la inițiativa Curții, a stârnit mai multe întrebări. De aceea societatea așteaptă partea motivantă a hotărârii, care încă nu a fost publicată. În textul hotărârii, dat citirii de președintele CC, se spune: „1. În sensul preambulului Constituției, Declarația de Independență a R. Moldova face corp comun cu Constituția. 2. În cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul primar al Declarației de Independență prevalează”. Deși în textul citit în fața jurnaliștilor nu s-a făcut referire la Art. 13 – „Limba de stat, funcționarea celorlalte limbi” – prin formularea CC s-a avut în vedere faptul că de acum înainte glotonimul „limbă română”, din Declarația de Independență, va prevala asupra glotonimului „limbă moldovenească” – cu referire la denumirea limbii de stat. Nu este clar de ce judecătorii au făcut referire la preambulul Constituției câtă vreme în preambul nu se face referire la Declarația de Independență din 27 august 1991.  
Printre obiecțiile de ordin juridic la hotărârea în cauză este și aceea că Declarația de Independență este o lege organică. CC, prin statutul său, trebuie să interpreteze legile în baza prevederilor din Constituție – Legea fundamentală. Or, Curtea: 1. a echivalat o lege organică cu Constituția; 2. a stabilit că legea organică respectivă prevalează asupra Constituției.
Dincolo de interpretările și obiecțiile de ordin juridic, situația poate fi evaluată și din perspectivă politică. Până în prezent în RM s-a desfășurat o competiție între promotorii câtorva modele statale. Primul a fost exprimat prin sintagma „cele două state românești” – modelul celor două Germanii (unificate) sau al celor două Corei (divizate), în ambele cazuri existând o identitate etnică a popoarelor german și coreean, asumată de cele două popoare. O altă parte a politicului și a societății moldovenești a văzut proiectul statal moldovenesc asemănător cazurilor Bulgaria – Macedonia (limba oficială: macedoneana, identică cu bulgara), mai recent: Serbia – Muntenegru (limba oficială: muntenegreana, identică cu sârba) și chiar Finlanda – Estonia („Limba estonă sau estoniană este o limbă fino-ugrică vorbită în Estonia, o republică baltică europeană. Limba este foarte similară cu Finlandeza, și are aproximativ 1.100.000 vorbitori. Similaritatea cu finlandeza se trage de la o similaritate culturală cu Finlanda”. Wikipedia).
Există și un al treilea model – cel al Austriei, în care formal limba oficială se numește germană, dar austriecii o numesc „limba germană austriacă”. Aceasta „este o varietate națională standard a limbii germane vorbite în Austria și în Tirolul de Sud. Forma standard a limbii germane austriece pentru textele oficiale este definită de dicționarul austriac (Österreichisches Wörterbuch), publicat sub autoritatea ministerului educației, artelor și culturii. Aparține de germana de sus care este un dialect al limbii germane”. – Wikipedia. Și în SUA poate fi observată o situație asemănătoare: deși formal limba oficială în majoritatea statelor este engleza, în mod curent se folosește sintagma „engleza americană sau engleza nord-americană” care „este un termen larg folosit pentru a distinge forma limbii engleze utilizată în Canada și Statele Unite ale Americii comparativ cu engleza britanică, cea vorbită în Regatul Unit, respectiv cea utilizată în general în Insulele Britanice” – Wikipedia. Chiar dacă nu reprezintă un stat, entitatea Flandra din statul federal Belgia este un caz asemănător modelului al treilea. Limba vorbită de locuitorii provinciei, deși este identică cu neerlandeza (unii o mai numesc olandeza), tradițional se numește flamandă. În Wikipedia găsim următoarea explicație:Limba flamandă este denumirea tradițională a limbii neerlandeze vorbită de flamanzi în Belgia (cu referire în mod special la dialectele din Flandra  și Brabant). Din anul 1973 în Constituția Regatului Belgiei denumirea de limbă flamandă a fost oficial înlocuită cu cea de limbă neerlandeză”.   
Așadar, acestea sunt cele trei modele – precedente din lume – dintre care poate fi ales unul aplicabil în RM. Desigur, în acest context trebuie avut în vedere specificul statului moldovenesc, anume conștiința etnică, identitatea – identificarea majorității populației. Datorită unor factori istorici, în conformitate cu datele Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova la recensământul din 2004 s-au declarat moldoveni 75,8% din totalul populaţiei, iar români – 2,2%. Totodată, potrivit datelor finale ale recensământului din 2004, 2 029 847 (60%) au declarat ca limbă maternă „limba moldovenească”, în timp ce 558 508 (16,5%) din cei 3 383 332 de locuitori ai Republicii Moldova (fără regiunea nistreană) au declarat limba română ca limbă maternă. În același timp, la capitolul limba vorbită de obicei dintre cele 2 milioane 564 de mii de persoane care se declară etnici moldoveni, aproape 2 milioane (58,8%) declară că vorbesc, zilnic, „limba moldovenească”. Alte 475 de mii afirmă că vorbesc româna. Acestora li se adaugă și aproximativ 70 de mii de cetățeni care se consideră etnici români, ridicând totalul celor care declară că vorbesc româna la peste jumătate de milion (16,4%), dar totuși de aproape 4 ori mai puțin decât numărul celor ce declară că vorbesc de obicei „moldoveneasca”. În pofida acestor date, CC a doptat pentru RM modelul „celor două state românești”.  
Curtea Constituțională are menirea să servească statul moldovenesc. Hotărârile CC ar trebui să sprijine consolidarea statalității moldovenești și nu să o slăbească. În hotărârea sa din 20 aprilie CC a interpretat în spiritul Constituției și al legislației europene, fără temei pentru dubii, că „Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului”. Însă hotărârea CC din 5 decembrie vine în contradicție atât cu realitatea etnopolitică din RM cât și cu modele europene recunoscute – în care o limbă este denumită în două state, conform tradiției, cu glotonime diferite. Cea mai gravă consecință a hotărârii respective a CC vizează îndepărtarea posibilității unei soluționări a conflictului privind zona nistreană, prin reintegrarea fâșiei cu pricina, luând în considerare faptul că la recensământul din 2004 31.99% (177,635) din totalul de 555,347 locuitori nistreni s-au declarat moldoveni. În zona nistreană glotonimul folosit pentru desemnarea limbii lor este „limba moldovenească”. Întrucât una dintre cauzele divergențelor dintre cele două maluri a fost, încă din 1990, „românizarea” desfășurată în regiunea dintre Prut și Nistru – cu care popualția din stânga Nistrului nu a fost de acord, prin hotărârea sa din 5 decembrie, indirect, Curtea Constituțională a legitimat „Republica Moldovenească Nistreană”, în care este recunoscută identitatea etnică moldovenească și glotonimul limbă moldovenească. Astfel, conaționalii noștri din cele șase sate din regiunea Kirovograd, din raioanele Ananiev, Kotovsk, Noua Suliță, Reni ș.a. din regiunea Odesa – în care ei se identifică moldoveni și își numesc limba – moldovenească, se pare că vor vedea de acum încolo RMN drept patrie mamă și vor căuta sprijin la Tiraspol în păstrarea identității și a denumirii tradiționale a limbii materne. Întrucât „În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova”, se poate admite că și cele 75,8% din populația RM, care la recensământul din 2004 s-au declarat moldoveni, ar urma să se orienteze către RMN, în care le este recunoscut dreptul la autoidentificare și la denumirea tradițională a limbii, căci Republica Moldova a devenit un stat în care sunt respectate drepturile a 2,2% din populație – a celor care se identifică români și a acelor 16,4% care au declarat că vorbesc limba română, interesele majorității fiind sfidate de putere.

Un stat este creat și funcționează pentru servirea intereselor unei comunități. Puterea actuală sfidează dreptul majorității (stabilită conform datelor ultimului recensământ) cetățenilor la autoidentificare și la denumirea limbii. În aceste condiții poate fi pusă întrebarea: dacă dreptuirle celor care se identifică moldoveni și care își denumesc limba moldovenească nu sunt respectate, cui mai trebuie statul moldovenesc? Prin hotărârea lor membrii Curții Constituționale au dorit să pună sub semnul întrebării rațiunea de a fi a Republicii Moldova? Dacă da, se pare că au reușit.  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

marți, 10 decembrie 2013

Ceva despre esența protestelor de la Kiev

              Au trecut 11 zile de la încheierea summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius și tot atâtea zile de proteste în centrul Kievului – în piața Independenței (maidan Nezalejnosti). În seara și noaptea de vineri, 29 noiembrie, spre sâmbătă, 30 noiembrie, trupele speciale „Berkut” au întreprins o acțiune de împrăștiere a protestatarilor care se stabilise în Piață, instalându-și corturi. Este clar că puterea de la Kiev, învățată de evenimentele revoluției oranj din 2004, a dorit să curme posibilitatea unei lovituri de stat încă în fașă. Din imaginile filmate, prezentate de posturile de televiziune, s-a văzut că milițienii ucraineni au acționat hotărât, aplicând o forță disproporționată, inclusiv împotriva unor jurnaliști, studenți și, în general, persoane pașnice. Aceasta nu înseamnă însă că printre protestatari nu s-au infiltrat și nu au acționat provocatori, care s-au manifestat violent împotriva reprezentanților forțelor de menținere a ordinii de drept.
            Provocatorii sunt grupuri de membri sau sprijinitori ai partidului naționalist „Svoboda” – un partid fieful căruia se află în Ucraina de Vest – mai ales în Galiția. Șeful acestui partid, Oleg Tiahnibok, apare în fața camerelor de filmat alături de liderul grupului parlamentar „Batkivşcina”, Arsenii Iaţeniuk, și de președintele partidului „Udar”, Vilalii Kliciko. Se știe că partidul „Svoboda” este o formațiune xenofobă, homofobă și care este expresia unui naționalism – nazism și fascism – demult depășite în Europa. Pe soclul statuii lui V. Lenin, doborâte în centrul Kievului, pe 8 decembrie, reprezentanții „Svobodei” – făptașii acțiunii de vandalizare – au scris: „Ucrainenii sunt cei mai buni”. În timpul întrunirilor reprezentanților „Svobodei”, atât vorbitorii cât și audiența folosesc salutul nazist – mâna dreaptă ridicată.  
Despre esența viziunii politice a celor de la „Svoboda” și a simpatizanților lor cunoaștem din faptele comise de ei în teritoriile istorice moldovenești încorporate la 28 iunie 1940 în Ucraina, de exemplu la mănăstirea Bănceni, raionul Herța, regiunea Cernăuți. Au fost ani când la mănăstire aveau loc chiar și 5 incendii pe an, uneori lua foc chiar și casa de copii din cadrul lăcașului, deoarece naționaliștilor nu le place că slujbele se tin și în limba română. În condițiile în care la Chișinău activează o guvernare de mancurți, care nu manifestă nici un interes față de compatrioții rămași pe teritoriile istorice moldovenești încorporate Ucrainei, lăsându-i de izbeliște; în condițiile în care la București acționează un regim împotriva propriului popor, care acordă drept de exploatare a resurselor țării unor firme străine, nesocotind interesele vitale ale cetățenilor statului român – primejduind securitatea ecologică a oamenilor, cum este cazul revoltător al comunei Pungești, județul Vaslui, în Moldova de Vest (guvernarea de la București tratează locuitorii comunei Pungești precum coloniștii americani pe indigenii din Vestul sălbatic, deposedându-i de pământurile care pot fi exploatate în vederea obținerii unui profit) – președintele V. Ianukovici și Partidul Regiunilor este singura scăpare a călugărilor și copiilor din mănăstirea Bănceni și a comunităților moldovenești (române) din Ucraina: nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Transnistria, regiunea Kirovograd ș.a.. Președintele Ianukovici a fost personal la mănăstirea Bănceni pentru a-l sprijini pe părintele stareț Mihail Jar.
            Ucraina este un stat profund divizat. Pe de o parte, există o forță naționalistă care vede Ucraina ca pe un stat pentru ucraineni, în care minoritățile etnice ar urma implacabil să fie deznaționalizate și asimilate (ucrainizate), și, pe de altă parte, există o forță care susține drepturile naționale atât ale populației titulare, cât și pe cele ale minorităților etnice și lingvistice. Sunt convins că făcând o comparație între abordările și viziunile formațiunii „Svoboda” și cele ale Partidului Regiunilor, în mod cert ultimul este unul european – promovează valorile europene, ale respectului față de toți cetățenii indiferent de apartenența etnică sau oricare alta. Iată de ce, privite din acest punct de vedere, evenimentele de la Kiev arată clar că partidul „Svoboda” folosește amânarea semnării Acordului de Asociere UE – Ucraina pentru o revanșă în urma înfrângerilor electorale anterioare, acest partid neavând nimic în comun cu valorile europene, deci cu integrarea europeană. De menționat că și în timpul guvernării Iuliei Timoșenko în teritoriile istorice moldovenești din Ucraina erau desfășurate acțiuni de ucrainizare a școlilor cu predarea în limba română, proces oprit prin accederea la putere a Partidului Regiunilor.

            Desigur, printre cei care s-au aflat în piața Independenței din Kiev au fost susținători sinceri ai cursului de integrare europeană a Ucrainei. Președintele Ianukovici a declarat că îi înțelege și este alături de ei, neputând totuși semna Acordul de Asociere acum, cu prețul falimentării unui șir de întreprinderi importante, al creșterii ratei șomajului și al reducerii volumului plăților în bugetul de stat, respectiv al creșterii pericolului incapacității de plată a îndatoririlor sociale ale Guvernului către populația țării. Dar evenimentele din Kiev au arătat că, exploatând unele nemulțimiri explicabile ale populației, forțe politice din opoziție vor să preia puterea prin tehnologii politice care au funcționat în 2004. Și forțele politice cu pricina, poate cu excepția formațiunii lui Vitalii Kliciko, care încă nu s-a manifestat în mod clar, dar atât de nerăbdător și avid de putere, sunt departe de a avea o viziune europeană și de a acționa în spirit european. 

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

sâmbătă, 7 decembrie 2013

De ce secretarul de stat al SUA John Kerry a vizitat Republica Moldova

De departe evenimentul cel mai important al săptămânii a fost vizita de patru ore, la Chişinău, miercuri, 4 decembrie, a secretarului de stat american John Kerry. În ciuda faptului că vreo câţiva politicieni de la putere au declarat că evenimentul nu este doar unul simbolic, cu toţii am putut constata că sosirea demnitarului american în capitala RM s-a datorat, aşa cum a spus chiar el, rezistnţei manifestate de guvernarea moldovenească faţă de presiunile Rusiei şi parafării, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere RM – UE. Deci, a fost o recompensă a centrului de putere al spaţiului geopolitic occidental. A fost, desigur, şi un mesaj trimis Kievului – puterii din Ucraina – care nu a dat dovadă, în opinia diplomaţilor americani, de aceeaşi perseverenţă, pe calea integrării europene, ca şi RM. Nu în ultimul rând, prin vizita respectivă a fost trimis şi un mesaj Moscovei, prin care Washington-ul a dorit să marcheze şi să consolideze trecerea RM din spaţiul geopolitic al Rusiei (veninătatea apropiată) în cel Occidental.
Această trecere este consemnată în Articol 157 al Acordului de Asociere, în care se menționează că „1. Prezentul acord nu împiedică menținerea sau instituirea unor uniuni vamale, alte zone de liber schimb sau aranjamente privind traficul de frontieră, cu excepția cazului în care ele intră în conflict cu regimul comercial prevăzut de prezentul Acord”. („Article 157 „Agreements with other countries” 1. This Agreement shall not preclude the maintenance or establishment of customs unions, other free trade areas or arrangements for frontier traffic except insofar as they conflict with trade arrangements provided for in this Agreement”). Prin această prevedere relațiile comerciale ale RM cu state terțe sunt subordonate reglementărilor de cooperare comercială și vamală cu UE. Prevederile din zona de liber schimb a CSI, din care face parte RM, sunt subordonate normelor din UE. Aceasta înseamnă că, în cazul semnării Acordului de Asociere, RM va fi obligată să denunţe toate stipulările Acordurilor din cadrul CSI care vin în contradicţie cu Acordul de Asociere RM – UE, respectiv, este vorba de mutarea graniţei geopolitce dintre Occident şi Rusia de pe Prut pe Nistru (cu excepţia de rigoare a celor şapte localităţi basarabene care se află sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol). 
Demnitarul american a expus societăţii moldoveneşti valoarea ajutorului acordat de SUA Republicii Mildova (1,1 miliarde $), respectiv 22 milioane $ anul acesta (4,4 milioane pentru pace şi securitate, 10,8 milioane pentru a spijini democraţia şi 6,4 milioane pentru dezvoltarea economică) în vederea sprijinirii implementării Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb cu UE. Se poate presupune că RM devine al doilea stat din spaţiul post-sovietic, după Georgia, în ceea ce priveşte valoarea sprijinului financiar acordat de SUA.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că relaţiile economice (comerciale) moldo-americane nu excelează prin amploare. Mai mult, în RM nu activează nici un investitor american important, ceea ce denotă nu lipsa de interes a companiilor americane pentru oportunităţile din RM, ci, mai degrabă, lipsa de încredere în mediul de afaceri (în funcţionalitatea econoimiei de piaţă) din RM. Într-un stat în care primul ministru dă dispoziţie şefului Fiscului să scutească un agent economic de plata unei taxe, iar altui agent să-i fie blocate conturile, într-un stat în care autorităţile au nedreptăţit un investitor străin ca „Grawe Karat” fără nici un temei legal şi cu o impertinenţă sfidătoare, într-un stat în care judecători trăiesc în palate pentru câştigarea valorii cărora ar trebui să lucreze câteva vieţi în sistemul de justiţie (dacă nu ar lua mită), într-un stat în care prin procese lipsite de orice transparenţă, sunt înstrăinate 22% din acţiunile unei bănci controlate de stat şi aeroportul internaţional – ambele: obiective stategice (cu o doză mare de suspiciune că prin coruperea persoanelor cu drept de decizie) – este greu de crezut că vor veni şi vor investi firme americane.

Republica Moldova se află la o răspântie. Şi am vaga impresie că actuala guvernare de la Chişinău nici nu îşi dă în deplină măsură seama cât de înapoiat este statul moldovenesc şi cât este de ridicolă în ochii demnitarilor occidentali când, printr-o gestionare care a adus ţara la faliment, se străduieşte să intre în spaţiul civilizaţional occidental.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

joi, 5 decembrie 2013

Deosebirea principală între România şi RM sau despre opoziţia idei – bani

Pe fundalul vizitei secretarului de stat al SUA, John Kerry şi a preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu, ambele produse miercuri, 4 decembrie, întâlnirea din aceeaşi zi a preşedintelui PDM cu studenţii FRIŞPA, USM, a trecut neobservată de mass-media. Totuşi, politicianul a spus studenţilor lucruri demne de interes. Liderul PDM a menţionat că Bruxelles-ul a fost cel care a solicitat ca textul Acordului de Asociere RM – UE să nu fie dat publicităţii până la parafare, ceea ce nu reprezintă o regulă în privinţa altor acorduri internaţionale. Privită din această perspectivă, situaţia poate fi interpretată în sensul că negociatorii din partea Comisiei Europene şi-au asigurat toate condiţiile ca partenerii lor (delegaţia moldovenească la negocieri) să fie victime sigure, ei neavând „permisiunea” să se consulte cu societatea civilă, cu agenţii economici care au fost vizaţi în cele două Acorduri şi, în general, cu profesioniştii pe fiecare domeniu vizat în cele două documente.
De asemenea, M. Lupu a spus că gazoductul Iaşi – Ungheni va fi finalizat în 4-5 ani (deci declaraţia anterioară a unor politicieni cum că obiectul va fi gata până la 20 decembrie curent a fost o cacealma). În contextul batjocurii la care sunt supuşi locuitorii comunei Pungeşi, judeţul Vaslui, România, care se opun explorării şi extracţiei gazelor de şist pe un teren din imediata apropiere de casele lor şi care, pentru proteste, au fost bătuţi şi umiliţi, proiectul conductei respective capătă o semnificaţie cu totul nedorită. Dacă, fie şi peste 4-5 ani, România va vrea să exporte în RM gazele de şist dintr-o comună în care au fost poluate apele şi solul, în Moldova de Vest, preţul acelui gaz va fi enorm, şi nu numai la propriu. Va însemna că Guvernul de la Chişinău va fi complice la crimele comise zilele acestea de regimul de la Bucureşti împotriva locuitorilor dintre Carpaţi şi Prut.     
În fine, M. Lupu şi-a expus opinia cu privire la conflictul „transnistrean”, susţinând că soluţia sa nu depinde de dialogul Chişinău-Tiraspol, ci întâi de toate de factori externi. De aceea, după Lupu, nu ar trebui să ne aşteptăm la prea multe rezultate de la negocierile directe, indiferent cine se află la guvernare. Este o opinie care trădează viziunea şi speranţa că locuitorii regiunii respective ar putea fi impuşi – chiar dacă nu vor – să convieţuiască în graniţele RM. Este regretabilă această abordare, care nu are în vedere posibilitatea şi necesitatea stabilirii unor relaţii interumane apropiate între elitele şi societăţile celor două părţi ale ţării – singura soluţie viabilă a conflictului.
Unul dintre studenţi i-a atras atenţia că la FRIŞPA nu se obişnuieşte utilizarea expresiilor „conflict transnistrean” şi „regiune transnistreană”, dar invitatul a stăruit în folosirea expresiilor cu care s-a obişnuit. Cred oaspetele nu a înţeles viziunea studentului şi a altor universitari din aulă. La o conferinţă internaţională un profesor din Marea Britanie a făcut o prezentare a conflictului de la noi, utilizând o hartă pe care linia de demarcare era pe Nistru. I-am atras atenţia că şase localităţi de pa malul strâng se află sub jurisdicţia autorităţilor de la Chişinău, în timp ce şapte localităţi de pe malul drept se află sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol. De aceea, denumirea de „Transnistria”, respectiv sintagma „conflict transnitrean” nu sunt potrivite. Mai mult, i-am spus că spre deosebire de alte conflicte, zona de conflict de pe teritoriul RM nu are o denumire istorică, consacrată, ca de ex. Kosovo, Abhazia ş.a.. I-am spus că este vorba pur şi simplu de o „zonă nistreană”, respectiv de un conflict privind „zona nistreană” a RM, în care Rusia, succesoarea URSS, şi-a păstrat rămăşiţele unei armate (a 14-cea). Profesorul din Marea Britanie mi-a replicat argumentând cu Legea din 22 iulie 2005, adoptată de Parlamentul de la Chişinău (pe când preşedinte al Legislativului era M.Lupu), care poartă titlul „cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)”... Desigur, soluţionarea unei probleme depinde foarte mult de felul în care este formulată. Iar formularea problemei rezultă din competenţa celor care se ocupă de rezolvarea ei. M. Lupu nu a fost receptiv la abordarea unor studenţi şi profesori de la FRIŞPA căci el a venit la întâlnirea cu studenţii şi profesorii pentru ca să-i înveţe, nu pentru ca să înveţe de la ei.
           Recent analistul politic de la Bucureşti Dan Dungaciu a reamintit publicului faptul că Declarația de la Snagov,  un document comun, datat cu 21 iunie 1995, al liderilor partidelor parlamentare din România, care atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană, a fost semnată sub egida unor reprezentanţi ai mediului acadmic din ţara de peste Prut. În Republica Moldova, cel care a contribuit „decisiv” la formarea Alianţei pentru Integrare Europeană, în 2009, a fost, după cum a declarat chiar el în Parlament, V. Plahotniuc – un reprezentant al mediului de afaceri, împreună cu un alt businessman – V. Filat. Aceştia nu au avut şi nu au nevoie de reprezentanţi ai mediului academic din RM. Aceasta este deosebirea principală între România şi Republica Moldova: în timp ce la Bucureşti oamenii politici apelează la oamenii de ştiinţă pentru a obţine suport proiectelor de ţară, la Chişinău sprijinul este în persoana unor oameni de afaceri. În timp ce la Bucureşti proiectele de ţară se sprijină pe idei, generate de intelectuali, la Chişinău proiectele guvernanţilor se sprijină pe bani – respectiv pe tentaţia de a-i obţine din concesionarea averilor poporului ţării, ceea la ce se şi reduce, în mare, actul de guvernare.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Ceva despre art. 13 al Constituţiei, din perspectiva intereselor conaţionalilor din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina

            Astăzi Curtea Constituţională examinează „constituţionalitatea privind interpretarea art. 13 din Constituţie (limba moldovenească)”. Articolul 13, cu privire la „Limba de stat”, dar de fapt, cu privire la denumirea limbii de stat din Republica Moldova, constituie un factor de instabilitate şi turlburare. Oricât ar părea de ciudat, articolul 13 afectează negativ nu atât situaţia din Republica Moldova, cât pe cea din afara graniţelor statului moldovenesc. În şcolile de pe teritoriul ţării se studiază disciplina „Limba română”, în spaţiul public (inclusiv în mass-media) în mod curent se utilizează acest glotonim. Unele încercări ale PCRM (2001-2009) de a introduce glotonimul „limbă moldovenească” în învăţământ au suferit eşec, comuniştii recunoscând de altfel identitatea dintre glotonimele „limbă moldovenească” şi „limbă română”. De aceea, în principiu, formularea din art. 13 e o formalitate, care nu dăunează dezvoltării, în condiţii normale, a culturii naţionale a populaţiei majoritare a RM. Alta este însă situaţia pe teritoriile istorice moldoveneşti care aparţin în prezent Ucrainei: reg. Cernăuţi şi sudul Basarabiei – din reg. Odesa. 

         În unul din articolele sale din Glasul Bucovinei, Alexandrina Cernov a reprodus o scrisoare (din 22.07.2010) a Asociaţiei Naţional-Culturale a Moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele Asociaţiei, A.S. Fetescu şi adresată prim-ministrului Ucrainei M. Azarov, despre care a comentat: „Îngrijorează mai ales faptul că acest document încearcă să argumenteze şi deosebirile culturale, folclorice şi istorice dintre români şi moldoveni, inclusiv cele literare, adică se face o încercare de a ne dezbina şi pe această cale” [Cernov Alexandrina, Limba română în capcanele politice din Ucraina, în Glasul Bucovinei, nr. 3/2010, Cernăuţi-Bucureşti, p. 91.]. Pentru cine nu ştie, menţionez că în regiunile Cernăuţi şi Odesa conaţionalii noştri sunt în egală măsură moldoveni (ei sunt descendenţii neamului din fostul Principat al Moldovei) şi români (etnonimul poporului din spaţiul carpato-danubiano-nistreano-pontic). Totuşi, locuitorii din raioanele Herţa, Adâncata şi Storojineţ nu se identifică drept „moldoveni”, respingând această denumire (în discuţiile cu câţiva dintre ei, la argumentul meu că în România nu există români abstracţi, ci români munteni, români transilvăneni, români maramureşeni, români bănăţeni etc. au rămas impasibili, ca şi cum ar fi români veniţi din cosmos, fără rădăcini moldoveneşti), iar locuitorii din raioanele Noua Suliţă, Reni, Ismail, Tatarbunar, Chilia, Sărata, ca să nu mai stăruim asupra celor din satele transnistrene ale reg. Odesa – Handrabura, Valea Hoţului sau Tocila – se identifică drept moldoveni, respingând etnonimul român. L-am întrebat pe un conaţional de-al nostru din Noua Suliţă: „Întrucât cu toţii vorbiţi acelaşi grai moldovenesc al limbii române, aveţi un trecut istoric comun, care este diferenţa între moldovenii şi românii din regiunea Cernăuţi?” Mi-a răspuns: „Uite la casele noastre, din raionul Noua Suliţă [unde majoritatea caselor sunt cu câteva nivele] şi uite la casele celor de peste Prut, din raionul Herţa [unde sunt multe case cu un singur nivel şi modeste], şi o să vezi diferenţa: noi, moldovenii, suntem gospodari”. Era un argument, recunosc, neaşteptat, dar care denota că, de fapt, nu există argumente pentru ideea existenţei a două etnii – moldoveni şi români – pe teritoriile istorice moldoveneşti din actuala Ucraină.

Aşadar, în scrisoarea Asociaţiei Moldovenilor se menţionează: „Comunitatea moldovenilor (...) ocupă al treilea loc după numărul de locuitori, 258,6 mii [inclusiv „67 de mii de moldoveni” în reg. Cernăuţi şi 123,7 mii locuiesc în regiunea Odesa], după ruşi şi beloruşi, între minorităţile naţionale [în regiunea Cernăuţi locuiesc „120 de mii de români”. Suma celor ce se identifică moldoveni şi a celor ce se identifică români plasează conaţionalii noştri pe locul al doilea, după ruşi] (...). Fără a se sfătui nici cu părinţii, nici cu elevii [?], şcolile cu limba moldovenească de predare au început să fie numite şcoli cu limba română de predare. (...) Datorită unor eforturi uriaşe ale Asociaţiei noastre, în regiunea Odesa au fost redeschise şcolile tradiţionale cu contingentul de elevi moldoveni cu denumirea tradiţională «şcoli cu limba moldovenească de predare» şi doar din anul 2005 în Ucraina au început să se editeze manuale de «limba şi literatura moldovenească» (subl. A.L.)” [pag. 92]. Deşi A. Fetescu nu menţionează în scrisoarea pe care a semnat-o că temelia demersului Asociaţiei pe care o conduce este art. 13 din Constituţia RM, cei care au luat poziţie faţă de această iniţiativă au considerat că anume acel articol este temelia respectivei acţiuni.

Ca reacţie la apelul lui A. Fetescu, reprezentanţii intelectualităţii româneşti din Ucraina au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului RM, preşedintelui interimar de atunci Mihai Ghimpu şi prim-ministrului RM de atunci Vladimir Filat, în care se propune „soluţia unică de a evita această neconcordanţă – cea de a schimba textul «din articolul 13 al Constituţiei în care să se specifice că limba oficială a Republicii Moldova este limba română», ceea ce ar face imposibilă manipularea pe cale politică a acestei neconcordanţe lingvistice şi în Ucraina” [pag. 91].

Văzând că foştii demnitari Ghimpu şi Filat ignoră comunitatea moldo-română din Ucraina, întrucât nu au întreprins nimic, preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputatul Radei Supreme de la Kiev, Ion Popescu, i-a adresat o scrisoare directorului Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a RM, Vasile Bahnaru. În scrisoare se menţiona: „Dat fiind faptul că în ultimul timp Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, inclusiv filiala ei din regiunea Cernăuţi, fac diverse demersuri către insituţiile de resort ale statului ucrainean prin care solicită instituţionalizarea «limbii moldoveneşti» în aşezămintele de învăţământ şi în instituţiile mass-media cu limba română de funcţionare prin deschiderea de clase cu predarea obiectelor în «limba moldovenească» în şcolile cu predarea obiectelor în limba română şi prin instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV în «limba moldovenească» în cadrul radacţiilor emisiunilor radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi avem nevoie de opinia clară a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi, în mod special, a savanţilor Institutului de Filologie al Academiei cu privire la numele adevărat al limbii în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ mediu şi superior din Republica Moldova şi cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite de etnicii români/moldoveni din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia pentru a demonstra lipsa de temei a demersurilor celor care fac jocul unor forţe oculte străine adevărului ştiinţific şi orientării proeuropene a Ucrainei şi Republicii Moldova”. Popescu îşi exprima în încheiere credinţa în faptul că„adevărul privind denumirea corectă a limbii vorbite în toate teritoriile noastre strămoşeşti (subl. A.L.), afirmat de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, trebuie să învingă pretutindeni”.

În răspunsul său (din 4.08.2011), în care a arătat poziţia savanţilor moldoveni, Vasile Bahnaru nota că „utilizarea sintagmei «limbă moldovenească» are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. (...) denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului «limbă română» a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma «limbă română» este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma «limbă moldovenească» ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română. În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma «limbă română» să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective”.

În urma răspunsului Academiei de Ştiinţe a RM, pe 8 septembrie 2011 Ion Popescu,  vice-preşedinte al Comisiei în problemele drepturilor omului, minorităţilor naţionale şi relaţiilor interetnice, a remis un comunicat de presă în care se menţiona că, în cadrul lucrărilor plenare ale Radei Supreme, deputatul poporului din Ucraina, Ion Popescu, a adus la cunoştinţa preşedintelui Comitetului de stat al Ucrainei în problemele radioului şi televiziunii, Alexandr Curdinovici („ales pe cota Partidului regiunilor, de altfel, născut în or. Soroca, Republica Moldova”), poziţia savanţilor din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei privind denumirea corectă a limbii folosite de către etnicii români/moldoveni din Ucraina. Cei doi au discutat, printre altele, şi „apariţiea problemei create artificial în urma unor demersuri în diferite instanţe de către Asociaţia Moldovenilor din Ucraina (AMU) privind „instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV «în limba moldovenească» în cadrul redacţiilor emisiunilor de radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi”. În cominucat se accentua că în conformitate cu poziţia Academiei RM „denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii/moldovenii din Basarabia istorică (inclusiv în Republica Moldova, nordul şi sudul Basarabiei), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ”. Comunicatul se încheia cu precizarea că „În urma discuţiilor s-a convenit că redacţiile emisiunilor de radio şi TV în limba maternă a autohtonilor din regiunea Cernăuţi vor funcţiona şi în continuare în limba română, lasând fără nici o reacţie adresările politice şi provocatoare ale AMU”.

Poziţiile celor două comunităţi din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina par ireconciliabile şi totuşi trebuie să contribuim pe cât putem la apropierea dintre ele şi unirea lor. Cred că printr-un amendament la Constituţie am putea clarifica situaţia cu privire la denimirea limbii pentru comunitatea moldovenilor din regiunile Odesa şi Cernăuţi. Întrucât este o chestiune delicată, trebuie să evităm lezarea demnităţii unei comunităţi membrii căreia, în virtutea diferitor factori istorici, la fel ca şi mulţi dintre transnistrenii din RM, cred cu tărie că etnonimul lor este moldoveni. Iată de ce propun ca variantă această formulare:

„Art. 13 Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi"

            (1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba care, conform tradiţiei din spaţiul moldovenesc, inclusiv în stânga Nistrului, se numeşte „limbă moldovenească”; ea este identică cu limba numită în România „limbă română” şi cu limba numită în Serbia şi Bulgaria „limbă rumână/vlahă”. Toate cele trei denumiri se referă la limba formată în baza dialectului comun daco-roman. Denumirea formei literare (utilizate în învăţământ, mass-media ş.a.) a acestei limbi comune este „limba română”.

Poate fi și o variantă mai simplă:

            „Limba de stat în Republica Moldova se numește, conform tradiției, limbă moldovenească – denumire identică cu cea de limbă română”.


[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Postări populare