Aurelian Lavric: IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ÎN GESTIONAREA CONFLICTULUI DIN ESTUL REPUBLICII MOLDOVA ŞI IDENTIFICAREA UNEI SOLUŢII

The involvement of the European Union (EU) within the conflict on the banks of the Dniester River in Republic of Moldova is an important factor of searching of a durable solution. European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine (EUBAM), which started in November, 30, 2005, is an example of the EU interest in the security of this region. The EU is the main financial supporter of the Moldovan Government in the process of reforms. EU is part of the negotiation process in format 5+2, as an observer together with USA, in the conflict from the Eastern part of Republic of Moldova. Unfortunately, the Russian diplomacy plays a double game: it does not want to leave its zone of occupation from the Eastern part of Republic of Moldova and yet wants to be seen as a peacemaker and a mediator in the conflict. Until the EU will take the initiative in the negotiation process, without an clear agreement between the EU and Russia, the conflict on the banks of the Dniester River will not be solved.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) vizează în primul rând două mari domenii: dezvoltarea economică şi securitatea. Integrarea europeană a fost concepută în 1950, în mare măsură ca un exerciţiu de soluţionare a conflictelor. Mijloacele sale au fost economice, dar obiectivul era de natură politică: să asigure pacea şi stabilitatea în Europa. Crearea unor solidarităţi, prin intermediul comerţului, întrepătrunderea economiilor, prin negocieri politice constante în cadrul unor instituţii comune, sunt cele mai bune modalităţi de a consolida legăturile de interese între ţări. „Europa nu se va realiza dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va realiza prin relaţii concrete, care să creeze mai întâi o solidaritate de fapt”[1], – se spune în declaraţia lui Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, pronunţată la 9 mai 1950 şi citată de Sylvain Kahn. În opinia lui Kahn, interacţiunea economică a fost şi este forţa motrice a integrării. UE este principalul donator din lume, iar programele sale de cooperare sunt un instrument-cheie în relaţiile bilaterale şi regionale. Dezvoltarea este punctul central al acţiunilor externe ale UE. Interdependenţa între sprijinul economic şi consolidarea stabilităţii este ceea ce se urmăreşte prin politica de extindere a UE, precum şi prin cea de vecinătate. Pacea şi stabilitatea în vecinătate sunt atinse printr-o cooperare mai strânsă economică.

Abordarea UE faţă de exterior se circumscrie conceptului teoretic de putere blândă (soft-power). La nivel internaţional, UE este văzută ca o forţă pozitivă, al cărei scop este să promoveze stabilitatea, securitatea, bunăstarea şi cooperarea în domenii de interes comun prin utilizarea de stimulente, de cele mai multe ori economice. Legăturile comerciale reprezintă una dintre principalele modalităţi de transmitere a puterii blânde. Cel mai mare atu al UE este cel reprezentat de influenţa sa economică. UE a devenit cel mai mare bloc comercial din lume (UE). însumează 19% din importurile şi exporturile mondiale; este lider în ceea ce priveşte investiţiile străine directe (ISD). UE nu este numai o putere în domeniul comerţului, ci, totodată,o putere prin intermediul comerţului. UE încearcă să exercite influenţă prin condiţionarea deschiderii pieţei sale de necesitatea implementării de reforme şi realizării de schimbări de politici ale vecinilor. UE exercită o influenţă importantă şi asupra Republicii Moldova – o zonă-tampon între sferele de influenţă ale Federaţiei Ruse şi UE, ţară ce se confruntă cu consecinţele unui conflict îngheţat. Conflictul nistrean este o consecinţă a ocupaţiei de-a lungul deceniilor a teritoriului actual al Republicii Moldova de către Rusia ţaristă şi apoi de către URSS. Practic, zona central-estică a Republicii Moldova este o rămăşiţă a ocupaţiei sovietice. Influenţa UE în Republica Moldova vizează nu doar raporturi economice, sprijin financiar, ci şi participarea UE în procesul de negocieri privind soluţionarea conflictului din zona nistreană a RM. În prezent nu există negocieri oficiale în acest format. Totuşi, chiar şi consultările informale în formatul 5+2 (Moldova, aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană – părţi în conflict; OSCE, Rusia şi Ucraina – mediatori; [Rusia şi Ucraina mai sunt considerate ţări garante]; UE şi SUA – observatori) ar putea contribui la detensionarea situaţiei din zonă.

Procesul de negocieri în formatul 5+2 este unul anevoios. Chişinăul a confirmat de mai multe ori poziţia guvernului Republicii Moldova privind soluţionarea conflictului doar pe cale paşnică, prin intermediul procesului de negocieri în acest format. Republica Moldova continuă măsurile de consolidare a încrederii, sprijinite de UE. În acest scop, fiecare departament are câte un oficial responsabil de relaţiile cu Tiraspolul şi de continuarea acţiunilor. În prezent circa 700 de întreprinderi din nerecunoscuta sunt înregistrate ca agenţi economici la Chişinău (înregistrarea a început de la 18 mai 2006, când I.Smirnov a permis aceasta).

UE este implicată activ atât prin statutul său de observator în formatul informal 5+2, cât şi prin sprijinirea măsurilor de încredere (technical confidence measures) promovate împreună cu autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol. Acestea vizează cooperarea în domeniul economic, transporturi, infrastructură. Una dintre acestea este reluarea în toamna anului 2010 a circulaţiei trenului pe ruta Chişinău-Odesa. 15% din resursele obţinute de Moldova prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat/European Neighbourhood Ppolicy Instrument (ENPI) reprezintă alocări în proiecte legate de soluţionarea conflictului. Este vorba despre oferirea expertizei în grupurile de experţi ş.a.

Un exemplu al interesului UE faţă de zona de conflict îl reprezintă Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM). Ea a fost lansată la 30 noiembrie 2005 la solicitarea comună a Preşedinţilor Republicii Moldova şi Ucrainei, adresată Comisiei Europene. O serie de activităţi transfrontaliere ilegale, inclusiv traficul de fiinţe umane, contrabanda, falsificarea documentelor la frontieră şi alte activităţi comerciale ilicite, se desfăşurau de-a lungul celor 1222 km ai frontierei moldo-ucrainene, un fenomen agravat de situaţia în regiunea central-estică, necontrolată de guvernul Republicii Moldovei (adiacentă la porţiunea de 472 km a frontierei moldo-ucrainene). Drept rezultat, ambele guverne pierdeau venituri importante din cauza acestor activităţi criminale.

Misiunea EUBAM este finanţată în întregime de Uniunea Europeană în contextul ENPI, iar Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) este partenerul său de implementare. EUBAM reprezintă un organ consultativ, tehnic, mandatat să consolideze capacităţile partenerilor săi – serviciile vamale şi de grăniceri, organele de ocrotire a legii şi agenţiile de stat din Moldova şi Ucraina.

Oferind susţinere cuprinzătoare partenerilor săi în domeniul celor mai bune practici, prin intermediul oficiului central din Odesa şi al celor şase oficii teritoriale situate la frontiera moldo-ucraineană, Misunea EUBAM prevede că procedurile vamale şi de frontieră aplicate în Moldova/Ucraina vor reflecta standardele predominante din Uniunea Europeană. Într-un context mai larg, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, EUBAM reprezintă un instrument unic prin intermediul căruia UE tinde, pe de o parte, să încurajeze comerţul şi călătoriile legitime, iar, pe de altă parte, să garanteze securitatea cetăţenilor săi prin combaterea criminalităţii.

EUBAM are un buget anual de 12 milioane de Euro şi mai mult de 200 angajaţi, dintre care aproximativ 100 experţi delegaţi şi contractaţi din statele-membre ale UE, patru angajaţi ai PNUD şi 126 angajaţi locali din Moldova şi Ucraina. Un Memorandum de Înţelegere semnat la sfârşitul anului 2005 de Comisia Europeană,Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei reprezintă baza legală a activităţii Misiunii EUBAM, iar Consiliul Coordonator – care se întruneşte de două ori pe an – este organul executiv al Misiunii. Cele şase valori de bază ale Misiunii sunt neutralitate, parteneriat, încredere, rezultate, serviciu şi transparenţă. Mandatul Misiunii a fost extins deja de două ori (în 2007 şi încă o dată în 2009), iar mandatul curent expiră la 30 noiembrie 2011.

UE nu intenţionează să participe cu forţele militare ale statelor sale membre la înlocuirea forţelor ruseşti de menţinere a păcii, pentru că nu existăo asemenea solicitare din partea Republicii Moldova şi pentru că în programul AIE II se menţionează că RM intenţionează să solicite ONU trimiterea de trupe în Moldova.

În ultima perioadă de timp au avut loc mai multe runde de consultări informale în formatul 5+2. În cadrul acestor reuniuni sunt abordate chestiuni privind: promovarea măsurilor de consolidare a încrederii (modalităţile de intensificare a activităţii Grupurilor de lucru pentru consolidarea încrederii), asigurarea libertăţii circulaţiei persoanelor şi a bunurilor, garanţiile în procesul de reglementare; dificultăţile cu care se confruntă şcolile moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine din regiune; situaţia din Zona de Securitate; condamnarea unor cetăţeni moldoveni de către structurile nistrene (delegaţia moldovenească a solicitat eliberarea neîntârziată a lui Ilie Cazac, chemând, totodată, partenerii internaţionali la conjugarea eforturilor în vederea atingerii acestui obiectiv); facilitarea activităţii economice a întreprinderilor din zona nistreană; perspectivele reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2.

Problematica conflictului nistrean şi evoluţiile din ultima perioadă constituie un subiect aparte în cadrul întrevederilor dintre conducerea moldovenească şi liderii statelor occidentale. Pe 19 mai 2011 la Berlin cancelarul Angela Merkel şi premierul Vlad Filat au discutat despre acest subiect. „Ne bucurăm mult că în luna iunie [2011] vor fi reluate negocierile în formatul 5+2, cu participarea tuturor (subl. – A.L.) părţilor implicate”, – a menţionat Merkel, spunând că în discuţiile purtate cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei soluţii care să conducă la reintegrarea Republicii Moldova. Potrivit cancelarului german, soluţia ce va fi identificatătrebuie să asigure o viaţă mai bunătuturor cetăţenilor Republicii Moldova într-o ţară unită.

Pe 21 iunie 2011 la Moscova a avut loc a treia rundă de negocieri informale în formatul 5+2 din anul respectiv (precedentele două runde avusese loc la Vienape 14-15 februarie şi pe 4-5 aprilie). Părţile participante au convenit sărevină la subiectul relansării necondiţionate a procesului de negocieri politice în formatul 5+2 la reuniunea următoare (din 21 iunie), care trebuia săconducă la începerea primelor negocieri oficiale, după ce discuţiile au intrat în impas în timpul guvernării PCRM. Negocierile oficiale în formatul 5+2 au fost întrerupte în 2005şi în 2007. De atunci, întrunirile poartă caracter informal. În 2010 au avut loc doar consultări, ambele informale. Rusia a cerut reluarea rapidă a negocierilor în formatul 5+2 după întâlnirea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, cu omologul său moldovean Iurie Leancă, la sfârşitul lunii martie 2011.

Speranţele privind avansarea procesului de negocieri nu s-au îndreptăţit însă. Agenţia de analiză internaţională Stratfor, citată pe 21 iunie 2011 de Unimedia [2], informa (ştirea intitulată de Unimedia „STRATFOR a dezvăluit detaliile acordului care vor fi discutate astăzi la Moscova”)că Berlinul şi Moscova colaborează pentru a soluţiona oficial conflictul transnistrean. Aceste eforturi sunt primul indiciu demonstrabil de colaborare ruso-germană pentru a soluţiona problemele de securitate europeană. Potrivit sursei, cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Vladimir Putin au convenit pe 14 iunie asupra unei rezoluţii când cei doi s-au întâlnit la Geneva, Elveţia. Cele douăpărţi au discutat detaliat problema transnistreană înaintea negocierilor din 21 iunie de la Moscova. Se aşteapta ca noua rezoluţie să acorde o reprezentativitate a regiunii transnistrene în Parlamentul Republicii Moldova şi să permită staţionarea forţelor de securitate europene în Nistria împreună cu cele ruse. Cu toate acestea, Stratfor sublinia că „detaliile specifice ale acordului sunt mult mai puţin importante decât faptul că acesta este primul caz când Federaţia Rusă şi Germania colaborează în comun pentru a soluţiona probleme-cheie de securitate europeană”. Potrivit Stratfor, reuniunea din 21 iunie privind conflictul transnistrean „ar putea avea consecinţe care ajung cu mult dincolo de Republica Moldova”. Semnificaţia reală a acestei rezoluţii este faptul că Berlinul şi Moscova speră că acordul va convinge întreaga lume că cooperarea între Germania şi Rusia este un progres în multe domenii şi nu este o ameninţare. Analiştii de la Stratfor îşi exprimau totuşi îngrijorarea că reprezentativitatea regiunii nistrene în Parlamentul Republicii Moldova va duce, probabil, la o înlocuire a vectorului pro-european al guvernării cu o coaliţie pro-rusă. „Oare nu face Germania un sacrificiu oferind Republicii Moldova stabilitate, însă o guvernare pro-rusă?”, – se conchide în analiza Stratfor.

Oricum, la 21 iunie 2011 portalul de ştiri Unimedia a transmis că cea de-a treia rundă de consultări informale în formatul 5+2 a eşuat [3]. Potrivit unui comunicat al Guvernului, „poziţia inflexibilă a delegaţiei de la Tiraspol nu a permis adoptarea unei decizii privind reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2. Astfel, participanţii au convenit să suspende runda de la Moscova pentru a purta consultări adiţionale şi pentru a reveni la discuţii în capitala rusă într-o perioadă apropiată. În declaraţie se sublinia că poziţia Republicii Moldova de a relua necondiţionat negocierile oficiale a fost susţinută unanim de mediatorii şi observatorii în procesul de reglementare. „Delegaţia Republicii Moldova a reiterat că obiectivul principal al procesului de negocieri în format oficial îl constituie elaborarea statutului juridic special pentru regiunea nistreană cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute în plan internaţional. Abordarea în cauză este împărtăşită de către toţi partenerii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare –Rusia, Ucraina, OSCE, Uniunea Europeană şi SUA”.

Pe 22 iunie 2011 agenţia Unimedia, citând publicaţia „Kommersant”, a difuzat ştirea „Moscova îl presează pe Smirnov să se retragă” [4]. „Ieri, runda de consultări în formatul 5+2 de la Moscova a eşuat”, – se spunea în textul ştirii. „Părţile nu au putut ajunge la un numitor comun în vederea relansării negocierilor oficiale”.

Între timp, Kremlinul îşi amplifică presiunea asupra liderului separatist, Igor Smirnov. Potrivit publicaţiei „Kommersant”, care citează surse din cadrul structurilor de forţe ruse, Smirnov ar fi primit o ofertă de a se retrage, în schimbul unor garanţii de securitate. Amânarea rundei de consultări în formatul 5+2 a demonstrat că eforturile Moscovei de a aşeza părţile implicate la masa de negocieri au eşuat. Între timp, autorităţile ruse şi-au îndreptat toate forţele pentru a-l înlocui pe Igor Smirnov cu un politican mai concesiv, şi anume: cu adversarul liderului transnistrean, preşedintele parlamentului autoproclamatei republici nistrene, Anatoli Kaminski. Moscova speră că noua guvernare de la Tiraspol ar putea fi mai uşor convinsă de necesitatea unei reconcilieri cu Chişinăul. În conflictul dintre Tiraspol şi Chişinău, Rusia este de partea ultimului. Încă în perioada premergătoare negocierilor de la Moscova reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, a declarat că „este timpul pentru a reveni la formatul oficial de negociere”. Potrivit autorului articolului, pentru a facilita soluţionarea conflictului, diplomaţii ruşi au convenit în prealabil cu partenerii din Republica Moldova şi Nistrenia protocolul final al reuniunii de la Moscova. Cu toate acestea, documentul nu a fost semnat. Motivul principal a fost poziţia Tiraspolului, care a spus explicit cănu are cu cine să discute soluţionarea definitivă a conflictului. Văzând că Smirnov a început campania electorală, Kremlinul a decis să se implice, prin susţinerea oponenţilor acestuia. Moscova a declarat deschis că în contextul în care liderul separatist are deja 70 de ani, e timpul cineva să-i ocupe locul. „Faptul că Moscova nu-şi mai ascunde intenţiile de a-l înlocui pe Smirnov înseamnă că presiunea asupra lui va continua să crească. Din unele surse sigure, dispunem de informaţii că Smirnov a primit o ofertă de a renunţa la încă un mandat de preşedinte, în schimbul unor garanţii de securitate pentru el, familia şi businessul lui. Singura problemă este căacesta nu a demonstrat deocamdată dorinţa de a ţine cont de sugestiile Moscovei”,– conchide editorialistul de la „Kommersant”.

Totuşi, vicepremierul Eugen Carpov a declarat că procesul de negocieri în formatul 5+2, desfăşurat la Moscova pe 21 iunie, a fost suspedat, dar va fi reluat într-o perioadă apropiată, a transmis agenţia Arena.md pe 23 iunie în ştirea cu titlul „Vicepremierul Carpov: Negocierile în formatul 5+2 vor fi reluate” [5]. Vicepremierul a specificat că toţi participanţii sprijină univoc poziţia Republicii Moldova, iar procesul trebuie reluat şi în cadrul negocierilor formale trebuie discutate soluţionarea politică a conflictului care trebuie să se bazeze pe elaborarea statutului juridic special al regiunii nistrene ca parte componentă a Republicii Moldova. Tot pe 23 iunie, citat de Unimedia în ştirea intitulată „Tiraspolul dă vina pe Chişinău. Carpov: Chişinăul nu acceptă condiţionări”, Carpov a mai declarat că partea moldovenească nu acceptă niciun fel de condiţii pentru a da start discuţiilor oficiale [6]. El a comentat astfel un cominicat de presă al aşa-numitului minister de externe al RMN, în care se menţiona că reluarea consultărilor oficiale în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean nu poate avea loc în baza declaraţiilor goale şi recursurilor populiste din partea unei părţi. Tiraspolul arăta că că în urma întrevederilor anterioare, în acelaşi format, partea moldoveanescă nu a întreprins acţiuni reale, care ar demonstra dorinţa politică a Chişinăului privind soluţionarea anumitor probleme şi formarea condiţiilor necesare pentru reînnoirea discuţiilor oficiale în formatul 5+2. De cealaltă parte, vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Eugen Carpov, citat de Unimedia pe 23 iunie, în ştirea intitulată „Tiraspolul dă vina pe Chişinău. Carpov: Chişinăul nu acceptă condiţionări”, a declarat că „toţi partenerii sprijină negocierile formale, care trebuie să pornească de la statutul juridic special al Transnistriei, care apare în componenţa Republicii Moldova. Nu poate fi discutat niciun alt tip de soluţionare decât bazat pe integritatea teritorialăa Republicii Moldova. La Moscova am purtat discuţii multe, dar până la sfârşit nu am reuşit să convingem reprezentanţii de la Tiraspol pentru a ajunge la o decizie pozitivă.Runda de la Moscovanu a fost încheiată, a fost suspendată. Ea va fi continuată într-o perioadă apropiată. Probabil, din nou la Moscova. Ministrul Lavrov a fost prezent la reuniunea de deschidere şi a reiterat aceleaşi teze care au la bază integritatea teritorială a Republicii Moldova”, – a precizat Carpov. Întrebat de ce nu s-a ajuns la un numitor comun cu partea nistreană, Carpov a declarat că reprezentanţii de la Tiraspolau încercat să pună pe masa de discuţii unele condiţii, care ar prezenta o pistă falsă. „Ei încearcă să vorbească despre agenţi economici din regiunea transnistreană şi deblocarea economică de către partea moldovenească. În realitate, lucrurile stau un pic diferit. Negocierile oficiale trebuie începute fără precondiţii. Acest argument e susţinut în totalitate de participanţii la formatul 5+2, – a conchis Carpov.

În cadrul vizitei sale oficiale la Chişinău, la 6 iulie 2011, referindu-se la problema transnistreană, preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy şi-a exprimat speranţa că în septembrie vor fi reluate negocierile oficiale în formatul 5+2, unicul capabil să ofere o soluţie pentru rezolvarea conflictului nistrean [7]. Van Rompuy şi-a manifestat speranţa că în curând se va găsi o soluţie politică şi că într-un final Moldova să nu mai fie divizată. „Cetăţenii Moldovei şi întreaga regiune merită ca acest conflict transnistrean, care a afectatregiunea o perioadă mult prea îndelungată, să fie rezolvat cât de curând”, – a mai spus oficialul european [8].

La 12 iulie 2011, la Bender, au avut loc consultări între viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru reintegrare, Eugen Carpov, şi şeful diplomaţiei de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak [9]. Printre subiectele discutate au fost: restabilirea circulaţiei trenurilor marfare pe segmentele transnistrene ale căilor ferate din Republica Moldova, restabilirea liniei directe de telefonie fixă între ambele maluri ale Nistrului, a serviciilor poştale, precum şi găsirea unor soluţii privind utilizarea spectrului de frecvenţe radio. De asemenea, a fost abordată problema şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea nistreană. Participanţii s-au arătat dispuşi să identifice problemele existente în domeniile lor de activitate şi să elaboreze mecanisme de soluţionare a acestora, fapt menit să conducă la ameliorarea vieţii populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului. La consultări au participat reprezentanţi ai agenţiilor şi organizaţiilor de profil din Republica Moldova şi regiunea nistreană responsabile pentru telecomunicaţii, traficul feroviar, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor vamale ale ambelor părţi. Pentru a evita repetarea greşelilor precedente, partea nistreană insistă asupra semnării unui document care ar putea oferi anumite garanţii participanţilor la procesul de negocieri.

Deşi implicarea UE în soluţionarea conflictului este una consistentă,inclusiv prin cancelarul german Angela Merkel, impactul Bruxellesului ar putea fi unul mai mare. Este clar că Rusia nu are nici un interes în soluţionarea conflictului, deoarece aceasta ar însemna retragerea armatei sale şi a poziţiilor din zonă. Iniţiativa Rusiei de a prelua iniţiativa în susţinerea negocierilor ni se pare o farsă,care a indus în eroare UE. Numai negocieri sub egida UE ar putea să conducă la soluţionarea conlictului. Numai negocieri între UE şi Rusia, în urma cărora Rusia ar putea primi ceva pentru care să abandoneze zona sa de ocupaţie de pe teritoriul Moldovei, ar putea pune capăt conflictului.

Dar, la 27 august 2011, în ştirea intitulată „Wikileaks 2009: Moscova s-a resemnat cu înfrângerea comuniştilor în Moldova”, portalul de ştiri Unimedia prezenta dezvăluirea făcută de site-ul Wikileaks a unui document care datează din 11 august 2009, trimis de Ambasada americană de la Moscova. Referindu-sela scrutinul electoral din 5 aprilie 2009, autorii textului notau că rezultatul alegerilor nu va afecta implicarea Rusiei în soluţionarea conflictului transnistrean. Viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, s-a întâlnit pe 31 iulie cu reprezentantul diplomaţiei transnistrene, Vladimir Iastrebceak, pentru a discuta perspectivele soluţionării conflictului, în lumina rezultatului alegerilor. Iar preşedintele Comisiei de Afaceri Internaţionale a Dumei de Stat, Konstantin Kosacev, a declarat lui Igor Smirnov că Transnistria nu va fi niciodată o „monedă de schimb” pentru Rusia (subl. – A.L.) [10]. „În pofida sprijinului acordat lui Voronin înaintea alegerilor, Rusia nu a avut altceva de ales decât săstabilească relaţii cu noul guvern al Republicii Moldova. Acestea se vor extinde, de asemenea, şi asupra intenţiilor Rusiei de a rezolva conflictul transnistrean, cât de sincere ar fi ele”, – se spune în concluziile documentului.

Aşadar, constatăm din această ştire că Moscova nu are de gând să cedeze zona sa de ocupaţie (iar fără aceasta nu se poate vorbi despre o rezolvare a problemei nistrene, căci problema nistreană constă tocmai în aceasta – în păstrarea de către Rusia a unei zone de ocupaţie pe teritoriul Republicii Moldova) şi că de sinceritatea „intenţiilor Rusiei de a rezolva conflictul” se îndoiesc pe bună dreptate diplomaţii americani de la Ambasada din Moscova. Negocierile eşuate din 21 iunie 2011 de la Moscova sunt o nouă reuşită a Rusiei în acţiunile sale de manipulare a opiniei publice internaţionale şi a oficialilor statelor Uniunii Europene. Atâta dimp cât aceştia nu vor lua taurul de coarne, problema va rămâne nerezolvată. Dar UE se va putea implica în conflict şi va putea propune iniţiative utile numai atunci când va înţelege esenţa acestuia.

Revenit din Germania, unde pe 19 mai 2011 a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, premierul Vlad Filat a reiterat hotărârea conducerii germane de a se implica în soluţionarea conflictului din estul Republicii Moldova şi s-a arătat surprins de faptul că doamna Merkel cunoaşte atât de bine situaţia din Moldova, legată de conflict. Cancelarul Merkel a declarat în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Vlad Filat la Berlin că soluţia pentru rezolvarea conflictului transnistrean, ce urmează a fi identificată,trebuie să asigure o viaţă mai bună tuturor cetăţenilor Republicii Moldova într-o ţară unită. Oficialul european a mai spus că în discuţiile purtate cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei soluţii care să conducă la reintegrarea Republicii Moldova. „Noi înţelegem situaţia Moldovei, deoarece Germania a fost afectată de scindare”[11], – a adăugat Merkel.

Totuşi, preşedintele autoproclamatei RMN, Igor Smirnov, într-un interviu pentru publicaţia poloneză „Nowa Europa Wschodnia”, citată pe 20 mai 2011 de portalul de ştiri „Unimedia” [12], declară că soluţionarea conflictului nistrean, după exemplul unirii celor două Germanii, propus de politicienii europeni, este inacceptabil. Smirnov a spus că este pentru unificarea regiunii pe care o conduce şi a Republicii Moldova (sic!) cu Rusia. „Sunt de acord că împreună am fost în componenţa RSSM, dar nici legal, nici istoric, nici economic noi nu am trăit în acelaşi stat cu Republica Moldova. Am fost mereu separaţi în toate domeniile. Prin urmare, exemplul Germaniei de Vest şi al celei de Est nu este unul reprezentativ”, – a declarat Igor Smirnov.

Aceste declaraţii ale şefului de la Tiraspol denotă faptul că doamna Merkel nu are o bună informare despre situaţia reală din zona de conflict şi despre natura conflictului. Doamna cancelar nu o are din cauză că responsabilii de la Chişinău nu au o înţelegere corectă a naturii şi esenţei conflictului. S-a ajuns la aceasta deoarece opinia publică din Republica Moldova şi din lume a fost supusă unui înalt grad de manipulare. Pentru o persoană neavizată, la prima vedere pare logic faptul că dacă au existat două Germanii, se impunea la un moment dat ca cele două părţi ale unei naţiuni să se reunească. Pe malurile Nistrului există Republica Moldova şi o Republică Moldovenească Nistreană. Deci, s-ar impune o reunificare şi o reintegrare a lor, aşa cum vede şi doamna Merkel. Numai că RMN este moldovenească doar cu numele, adică prin această denumire este manipulată opinia publică. Este o situaţie cu totul diferită de cazul celor două foste Germanii de până în 1990 sau al celor două Corei. Practic, RMN este o Republică Rusă Nistreană, atât prin limba oficială folosită în administraţie şi în spaţiul public, prin controlul armat şi al serviciilor de securitate exercitat de Rusia pe acel teritoriu, cât chiar şi din punct de vedere informal: „Noi nu am ieşit din componenţa URSS, iar Rusia este succesorul Uniunii Sovietice”, – spune Smirnov. „Oricine ar fi la putere în Federaţia Rusă – Elţin, Putin, Medvedev – înţelege că în Transnistria („Pridnestrovie”, adică cea mai mare parte a zonei de pe malul stâng al Nistrului şi municipiul Bender cu satele Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Cremenciug şi Mereneşti, de pe malul drept al Nistrului, n.n. – A.L..) locuieşte poporul rus”, – declara Igor Smirnov într-un alt interviu pentru postul de radio „Golos Rossii”, citat pe 30 aprilie 2011 de „Unimedia” [13]. Astfel, din punctul de vedere al şefului de la Tiraspol, RMN este un teritoriu rusesc (în cadrul actualei Rusii), locuit de ruşi, şi pe Smirnov nu îl preocupă atât de mult recunoaşterea internaţională a RMN. Jurnaliştii polonezi de la „Nowa Europa Wschodnia”
l-au rugat să comenteze situaţia în care comunitatea internaţională nu recunoaşte juridic statul nistrean şi „preşedintele” de la Tiraspol a spus, ca pentru oameni care habar n-au despre ce întreabă, că important este ca Federaţia Rusă să înţeleagă „Pridnestrovie”/Nistrenia. Desigur, Rusia o înţelege, pentru că teritoriul RMN este controlat de armata Rusiei şi de o administraţie formatădin persoane venite din Rusia (deşi moldovenii constituie în jur de 40% din populaţia regiunii, niciunul din cei nouă miniştri ai „guvernului” de la Tiraspol nu este moldovean; ucrainenii şi ruşii constituie aproximativ câte 30% fiecare comunitate).

E clar totuşi că pe teritoriul aşa-zisei RMN locuiesc nu numai ruşi, preponderent în oraşe, ci şi ucraineni şi moldoveni, mai ales în sate. „Doar la noi au rămas adevăraţi moldoveni care citesc şi scriu în grafia chirilică”, – a mai spus Smirnov jurnaliştilor de la „Nowa Europa Wschodnia”. Într-adevăr, acolo există un fenomen interesant: pot fi întâlnite persoane care se declară moldoveni (pentru că bunicii sau părinţii le sunt moldoveni), dar care gândesc şi vorbesc în limba rusă. Pe aceste persoane Igor Smirnov cu siguranţă le poate include în noţiunea „poporul rus” din Nistria/Pridnestrovie.

Conducerea de la Chişinău, oficialii statelor europene care vor să contribuie la soluţionarea conflictului trebuie să înţeleagă că denumirea de republică moldovenească nistreană este o farsă, că teritoriul de pe malul stâng al Nistrului istoric a aparţinut Ucrainei. Ei trebuie să ia în considerare faptul că populaţia rusă şi rusificată de acolo este orientată spre Rusia, iar dacă includerea de iure a teritoriului respectiv în statul rus nu este posibilă (întrucât teritoriul respectiv nu se mărgineşte cu Rusia), rusofonii de acolo ar prefera Ucraina. Să nu uităm că pe 25 august 1991 Sovietul Suprem de la Tiraspol a adoptat declaraţia de independenţă a RMN şi o adresare către Sovietul Suprem al Ucrainei. În zilele imediat următoare Smirnov cu un grup de camarazi s-a deplasat la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Leonid Kravciuk, căruia i-a înmânat „rugămintea de a fi primităNistria/Pridnestrovie în componenţa Ucrainei” [14].

Cu părere de rău, conducerea de la Chişinău nu înţelege faptul că astăzi oamenii nu pot fi impuşi să accepte să se supună unor decizii politice care îi vizează, dar cu care nu sunt de acord. E bine să scăpăm de mitul conformcăruia dacă va fi retrasă armata rusă de pe Nistru, populaţia de acolo, în totalitatea ei, va accepta jurisdicţia Republicii Moldova. Consideram că în încercarea de a identifica o soluţie pentru rezolvarea conflictului nistrean trebuie să pornim de la faptul că în toamna anului 1940 regimul bolşevic de la Moscovaa comis o crimă împotriva popoarelor ucrainean şi moldovean. Au fost rupte din trupul Basarabiei nordul şi sudul regiunii. Acum, în raioanele Noua Suliţă şi Reni majoritatea populaţiei o constituie moldovenii (aşa se identifică şi se declară ei înşişi). Iar din Ucraina au fost rupte teritorii pe care s-au aflat şi se află sate ucrainene – cu excepţia majorităţii satelor moldoveneşti din raioanele Dubăsari, Grigoriopol şi Slobozia. Dacă se poate vorbi de o reunificare a Moldovei (şi de o suluţionare durabilă a conflictului), ea nu poate să vizeze decât reunificarea moldovenilor din Noua Suliţă, a românilor moldoveni din raioanele Herţa, Adâncata şi Stotojineţ cu Republica Moldova şi de reunificarea populaţiei ucrainene şi ruse din stânga Nistrului cu Ucraina. Schimbul de teritorii dintre Republica Moldova şi Ucraina, după precedentul Palanca – Giurgiuleşti, este cea mai bună soluţie, dacă nu singura. Harta etnică a zonelor respective este relevantă pentru constatarea traseului pe care îl poate urma graniţa ucraineano-moldavă care să pună capăt oricăror tensiuni în zonă.

Există mai multe precedente în istoria dreptului internaţional, care ne permit să afirmăm că acest scenariu este realizabil. În afara schimbului recent (1999) de teritorii între Republica Moldova şi Ucraina (Giurgiuleşti – Palanca), există cazuri cunoscute de după primul război mondial, când România a efectuat un schimb de teritorii cu Cehoslovacia (în regiunea Maramureş) şi cu Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (în regiunea Banat).

În ceea ce priveşte stabilirea graniţei româno-cehoslovace, „la 1 aprilie 1920 prin adrese trimise Ministerului Afacerilor Străine şi Ministerului de Război, reprezentantul Cehoslovaciei în România reînnoia în numele guvernului său cererea de evacuare de către trupele române a teritoriului din nordul Tisei, informând totodată partea română de disponibilitatea Ministerului de Externe cehoslovac de a negocia cu statul român o rectificare de frontieră care ar urma sa fie stabilită de o comisie mixtă româno-cehoslovacă. Ca urmare, Legaţia cehoslovacă din România era anunaţată la 18 aprilie 1920 de hotărârea guvernului român de a-si retrage trupele ministrului Cernak, cerându-i-se să comunice numele delegatului militar cehoslovac însărcinat să regleze cu Marele Cartier General Român problemele de detaliu privind retragerea trupelor române. Se dădea astfel curs stipulaţiilor Tratatului de pace cu Austria care prevedea ca teritoriul autonom al rutenilor din zona subcarpatică să fie încorporat Cehoslovaciei, prevederi la care România consimţise prin semnarea lui. Pe de altă parte, se sublinia disponibilitatea statului român de a începe tratativele cu statul cehoslovac vizând obţinerea unei frontiere mai bune pentru România, interesată să integreze teritoriile de la sudul Tisei în procesul de unificare a întregului teritoriu naţional, ceea ce în condiţiile geografice respective presupunea obţinerea căilor de acces spre aceste teritorii. Prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) se reconfirma pe plan internaţional apartenenţa Maramureşului de la nord de Tisa la Cehoslovacia” [15].

În timpul Primului Război Mondial, Serbia şi România au ajuns la un acord de împărţire a Banatului istoric, în caz de victorie asupra Germaniei şi Austro-Ungariei, pe principiul de 1/3 pentru Serbia şi 2/3 pentru România (cu schimbul de minorităţi între cele două state). Frontiera ce a tăiat Banatul în două părţi a fost trasată la sfârşitul anului 1918 de o comisie internaţională prezidată de geograful francez Emmanuel de Martonne şi confirmată prin Tratatul de la Trianon din 1920, lăsând o mică parte din Banat Ungariei(în apropiere de oraşul Szeged), 1/3 Regatului Iugoslaviei şi 2/3 României. La 24 noiembrie 1923, România şi Regatul Sârb au încheiat la Belgrad un protocol pentruo rectificare de frontieră. România a cedat Iugoslaviei satele Meda (Međa, Párdány), Modoş (Jaša Tomic), Şurian (Šurjan), Căptălan (Busenje), Crivobara (Markovićevo) şi Gaiu Mare (Veliki Gaj, Nagy Gaj), în timp ce Regatul Iugoslaviei a cedat României satele Beba Veche (Stara Beba, Óbéba), Cherestur (Krstur, Pusztakeresztúr), Ciortea (Csorda) şi Iam (Jám) şi oraşul Jimbolia (Žombolj, Zsombolya). Rectificarea efectivă a avut loc la 10 aprilie 1924 [16].

Un moldovean din Noua Suliţă, Sergiu Zamari, care a venit la Bălţi de ziua Europei, sărbătorită pe 14 mai 2011, mi-a spus că „moldovenii din nordul Basarabiei nu sunt revoluţionari sau rebeli. Dacă ar fi, ar trebui să se ascundă în munţi, iar ei nu au munţi în preajmă. Imperii şi state străine vin peste ei, dar ei rezistă, le acceptă pe toate pentru că sunt legaţi de pământul lor. Şi continuă să se numească moldoveni”. Aş adăuga că ruşii Smirnov şi Antiufeev de la Tiraspol îşi pot permite să fie revoluţionari sau rebeli pentru că au armata rusă în spate, sau mai degrabă în faţă, în timp ce moldovenii de la Noua Suliţă nu au nici o armată moldovenească de partea lor.

Nu ştiu de ce de la prăbuşirea URSS în 1991 încoace tema graniţelor impuse de Moscova în 1940 nu a fost discutată în societate. Mai mult, în 1999 preşedintele Petru Lucinschi a semnat un tratat cu Leonid Kicima, preşedintele Ucrainei, prin care a recunoscut raptul de la 1940, fără să întrebe opinia poporului Republicii Moldova, fără să întrebe opinia moldovenilor (românilor) din teritoriile înstrăinate. Într-o ediţie a emisiunii„Vorbe grele” de pe postul de televiziune „Antena Internaţional” din 20 mai 2011 academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici afirma, într-un alt context, că „nimic nu este ireversibil în istorie”. Tema graniţei ucraneano–moldave trebuie să fie discutată în societatea moldovenească, în contextul identificării unei soluţii durabile la conflictul nistrean. Unii dintre cei cu care am abordat această temă mi-au spus că Ucraina nu va accepta, deoarece Rusia sau Polonia vor cere Crimeea şi alte teritorii aflate în prezent în statul ucrainean. Le-am precizat că vorbim de un schimb de teritorii şi nu ştim dacă Rusia şi Polonia au de oferit părţi din teritoriile lor, populate de ucraineni. În plus, la graniţa dintre Ucraina cu Polonia şi Rusia nu există conflicte îngheţate şi nesoluţionate. Schimbul de care vorbim este parte a soluţiei unui conflict de pe continentul european şi o contribuţie la edificarea unui climat de securitate în regiune, de care are nevoie întreaga Europă. Pe de altă parte, credem că ucrainenii bine intenţionaţi vor fi de acord ca localităţile ucrainene din stânga Nistrului să revină la Ucraina. Iar dacă acest lucru nu este posibil decât prin cedarea de către Ucraina a teritoriilor istorice moldoveneşti, populate de moldoveni (români), cred că acest lucru este acceptabil. Vorbim de un schimb a două suprafeţe total egale (şi egale ca importanţă geopolitică – nu este vorba aici de a cere gurile Dunării, importante pentru orice stat), după care suprafaţa teritoriilor Ucrainei şi Republicii Moldova să rămână la fel ca înainte, dar nedreptatea istorică să fie reparată măcar în parte şi conflictul de pe Nistru să fie soluţionat. Dacă Germania şi alţi parteneri ai Republicii Moldova vor înţelege că aceasta este „reunificarea” – de care are nevoie populaţia moldovenească din teritoriile istorice moldoveneşti din componenţa actualului stat ucrainean şi din stânga Nistrului –din zona de ocupaţie rusească, problema va fi soluţionată definitiv.

Referinţe:

1. Sylvain Kahn. Geopolitica Unuiunii Europene. - Chişinău: Cartier istoric, 2008, p.18.

2. http://unimedia.md/?mod=news&id=35487, 30.08.2011.

3. http://unimedia.md/?mod=news&id=35516, 30.08.2011.

4. http://unimedia.md/?mod=news&id=35562, 30.08.2011.

5. http://www.arena.md/?go=news&n=6386&t=Vicepremierul_Carpov__Negocierile_în_formatul_5+2_vor_fi_reluate_, 30.08.2011.

6. http://unimedia.md/?mod=news&id=35607, 30.08.2011.

7. http://unimedia.md/?mod=news&id=36150, 16.07.2011.

8. http://unimedia.md/?mod=news&id=36173, 16.07.2011.

9. http://unimedia.md/?mod=news&id=36490, 16.07.2011.

10. http://unimedia.md/?mod=news&id=38342, 30.08.2011.

11. http://unimedia.md/?mod=news&id=34040, 29.08.2011.