miercuri, 30 mai 2012

Problema respectării drepturilor omului în regiunea nistreană a Republicii Moldova

Am comentat azi la Publika TV decrarațiile expertului principal ONU,Thomas Hammarberg, privind drepturile omului în „Transnistria”, făcute la un briefing de presă, după ce a vizitat regiunea nistreană a Republicii Moldova, în care Federația Rusă își exercită jurisdicția (după calificarea CEDO în cauza Ilașcu și în cauzele celorlalți membri ai așa-zisului grup Ilașcu). Am expus câteva idei:

1. Nu se poate vorbi de zona nistreană ca despre „o regiune separatistă”. În actele de formare a „RMN” autorii nu au scris nicăieri că „RMN” iese din componența RSSM. Republica Moldova a ieșit din componența URSS. După cum este scris în Declarația de independență, RM „CERE[A] Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”. URSS și succesoarea sa Federația Rusă și-a retras trupele doar de pe o parte a teritoriului RM care se afla sub ocupație. Zona nistreană a rămas până în prezent sub ocupațua Federației Ruse. Să utilizezi astăzi clișeul „zonă nistreană separatistă” înseamnă să legitimezi regimul de acolo și să-i atragi simpatia comunității internaționale, care a sprijinit cazurile reale de sparatism: Darfur (Sudanul de Sud), Kosovo, Timorul de Est ș. a.. Este ciudat că azi poți auzi expresia „regiunea separatistă” din estul RM atât de la Voronin, cât și de la Ghimpu și Filat - în această privință, cu toții sunt într-o luntre. În realitate, Republica Moldova este o republică separatistă, dar care până în prezent nu s-a separat complet de Federația Rusă, care menține o parte a teritoriului țării noastre sub ocupație.

2. Problema drepturilor omului trebuie analizată pe două paliere: a) respectarea drepturilor omului în regiunea nistreană, asigurarea accesului rezidenților din acea zonă la instranțele din RM (curți de apel, Curtea Supremă) și la CEDO; b) respectarea drepturilor culturale ale comunității moldovenești din zonă. Autoritățile de la Chișinău ar trebui să ceară trecerea la alfabetul latin a limbii moldovenești folosite în școlile din satele regiunii nistrene, să contribuie la asigurarea cu manuale și literatură artistică (măcar a clasicilor literaturii) a școlilor și bibliotecilor de acolo, așa cum lucrează în acest sens Feredația Rusă și Ucraina. Un student de etnie rusă originar de acolo, care studiază la Chișinău, mi-a spus că autoritățile de la Tiraspol nu ar avea nimic împotrivă ca Guvernul de la Chișinău să ajute bibliotecile din zonă cu literatură artistică a unor autori moldoveni (așa cum fac Rusia și Ucraina). Problema este însă că Guvernului Filat pară că nu îi pasă de soarta oamenilor de acolo - atât în ceea ce privește respectarea drepturilor culturale ale comunităților etnice (în primul rând ale celei moldovenești), cât și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. RM poate să ceară respectarea acestor drepturi în cadrul consultărilor în formatul 5+2: de ex. recunoașterea statutului de parte egală a RMN, reluarea circulației trenurilor pe sectorul nistrean al căii ferate, colaborarea vamei moldovenești cu vama nistreană - în schimbul revenirii la alfabetul latin al limbii moldovenești, folosită în zona nistreană, permiterea accesului autorităților de la Chișinău în școlile moldovenești din zonă și asigurarea lor cu manuale și literatură didactică (moldovenii de acolo preferă să-și dea copiii în școli cu predarea în limba rusă, pentru că acelea sunt mai bine dotate), respectarea drepturilor sătenilor din localitățile Corjova și Mahala de a fi o cumună, de a-și alege primarul și consiliul sătesc (practic, să li se recunoască dreptul de a se afla sub jurisdicția RM; acum cele două localități sunt considerate de către autoritățile de la Tiraspol ca părți ale orașului Dubăsari), accesul organelor de control ale RM în penitenciarele din zona nistreană ș.a.. Cu părere de rău însă, reprezentanții RM pleacă la Vilnius, Dublin sau Viena, la negocieri în formatul 5+2, ca în turism, zâmbesc lejer în ședințe și sesiuni foto, și acceptă tot ce le cer reprezentanții Tiraspolului, fără să abordeze problemele reale cu care se confruntă populația din zona nistreană. Să nu uităm că în practica internațională sunt prevăzute și sancțiuni ale comunității internaționale cu privire la regimuri care nu respectă drepturile omului...

Publika Report

joi, 17 mai 2012

E. Șevciuk a retras din Sovietul Suprem proiectul-lege cu privire la principiile negocierilor Tiraspolului cu Chișinăul

         

Am comentat la „Publika TV” proiectul-lege privind „Scopurile și principiile procesului de negocieri cu Republica Moldova”, retras ieri de Evgheni Șevciuk din Sovietul Suptem de la Tiraspol. Azi în Sovietul Suprem de la Tiraspol s-a discutat totuși acel proiect și negocierile dintre Tiraspol și Chișinău. Au fost invitați în „legislativul” de la Tiraspol reprezentatnții OSCE, ai Rusiei și ai Ucrainei. Am spus în cadrul emisiunii că este o lipsă de respect, din partea Tiraspolului, față de autoritățile de la Chișinău, faptul că nu au fost invitați reprezentanții RM la discutarea principiilor de negocieri ale „RMN” cu RM...


Am reluat și ideea exprimată în câteva articole anterioare privind un schimb de localități cu Ucraina în cadrul soluționării conflictului din zona nistreană a Republicii Moldova.


Am vorbit în emisiune despre mitul care circulă în mass-media de la Chișinău cum că Șevciuk ar fi pentru reintegrarea „RMN” în cadrul Republicii Moldova. Azi pe Facebook Nina Ștanski, min. de ext., a postat un link cu un material al Omega.md intitulat „Приднестровье официально отказывается от курса на реинтеграцию с Кишиневом”. Doamna a comentat sugestiv: „Ну и заголовок!))) Так и хочется спросить автора: "А когда-то Приднестровье соглашалось?" Мы что-то пропустили?”. Administrația de acum de la Tiraspol promovează independența regiunii... Asta am spus și eu în emisiune despre ei... Cu părere de rău, premierul Filat contribuie din plin la obținerea acestei independențe. Probabil, peste un timp, la Tiraspol va fi ridicată o statuie a lui Filat, așa cum în prezent există, ca semn de omagiu, o statuie a lui Clinton la Priștina în Kosovo.


Publika Report

Publika Report

miercuri, 9 mai 2012

Semnificația zilei de 9 mai

           
1. Conform fusului orar din zona geografică a actualei Republica Moldova, autoritățile germane (ce mai rămăsese din ele) au semnat actul de capitulare pe 8 mai 1945 (încă nu era ora 24.00). La Moscova într-adevăr era trecut de 24.00, deci era 9 mai. Cred însă că sărbătorirea victoriei asupra regimului nazist poate să aibă loc [în ciuda erorii autorităților moldovenești care au stabilit pentru aceasta ziua de 9 mai] - după cum este acum: cu o zi mai târziu. Pe 9 mai gândurile noastre se înalță la bunul Dumnezeu, care ne-a ajutat pe toți să înfrângem regimul criminal de la Berlin care [zic să înfrângem, pentru că și bunicul meu Mihail Lavric din satul Colicăuți, județul Hotin a luptat împotriva regimului nazist], în persoana lui Ribbentrop, prin semnarea tratatului de neagresiune cu URSS (și a protocolului adițional secret), a determinat anexarea de către URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța, respectiv toate suferințele care au fost pricinuite oamenilor acestui pământ de regimul sovieto-comunist de ocupație. Poate criminalul Hitler, atunci când trupele aliate au ajuns în Berlin, și-o fi amintit și de crima comisă față de noi.
2. O dată la fel de importantă în calendarul sărbătorilor Republicii Moldova este, pe de altă parte, 27 august 1991 - ziua în care bunul Dumnezeu s-a milostivit din nou și am dobândit independența, pe fundalul înfrângerii de către statele occidentale a regimului totalitar din URSS în cadrul războiului rece, stat care s-a prăbușit prin implozie. Este clar: crimele comise de regimul sovieto-comunist în Basarabia și nordul Bucovinei - represiunea pe care au declanșat-o și desfășurat-o - nici pe departe nu se compară cu ce a comis armata germană pe teritoriul Basarabiei și nordului Bucovinei. Crimele regimului sovietic, chiar dacă nu au fost încă judecate în cadrul unui proces ca cel de la Nurnberg, trebuie ținute mereu în atenția opiniei publice, pentru ca să nu mai fie repetate niciodată.
La fel ca în cazul sărbătorii din 8 mai - marcată pe 9 mai, și ziua de 27 august (a independenței) ar trebui aniversată cu o zi mai târziu - pe 28 august: sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ziua de 27 august e ultima zi a postului prilejuit de această sărbătoare, de aceea la creștini nu se fac petreceri în această zi. Iar 28 august e tocmai ziua potrivită pentru ca să mulțumim bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru că ne-au salvat din ghiarele celor două fiare, să ne rugăm să ne apere și să ne bucurăm cu nădejde în Dumnezeu că nu vom mai fi ocupați de regimuri criminale, în urma unor acorduri secrete.
            S-ar părea că sunt gânduri și argumente absolut firești, simple de înțeles de orice minte, inclusiv de cele ale actualilor guvernanți (și sperăm că vor îțelege cât de curând): nu e de sărbătorit și de făcut concerte în Piața Marii Adunări Naționale în zi de post (pe 27 august). Iar pe 28 august - în zi de sărbătoare - e tocmai timpul potrivit pentru a te bucura creștinește. Ca și pe 9 mai. 28 august și 9 mai ar trebui să fie cele mai importante sărbători ale actualului stat Republica Moldova, ale societății moldovenești. Între ele este o legătură indisolubilă.

luni, 7 mai 2012

Astăzi a avut loc inaugurarea președintelui V. Putin

       Am comentat la „Publika TV” relațiile ruso-moldovenești. Cred că Rusia are ca program maxim integrarea RM în Uniunea Eurasiatică, iar ca program minim menținerea conflictului privind zona nistreană în stare înghețată  - ceea ce înseamnă „înghețarea” aderării RM la UE și respectiv a integrării europene a țării.

День за днём


День за днём



















miercuri, 2 mai 2012

De ce este necesar un Departament pentru conaţionalii din afara graniţelor Republicii Moldova

Despre ideea creării, în cadrul structurii Guvernului de la Chişinău, a unui Departament pentru conaţionalii din afara graniţelor (moldovenii din nordul şi sudul Basarabiei, românii din nordul Bucovinei şi raionul Herţa: conaționalii noștri de pe teritoriile istorice moldovenești înstrăinate, inclusiv cei din stânga Nistrului), am mai scris.

Regimul de ocupaţie sovietică (1940-1941, 1944-1991) nu a reuşit deznaţionalizarea populaţiei majoritare a Republicii Moldova, care îşi vorbeşte limba, şi-a păstrat tradiţiile şi obiceiurile. Ceea ce a încercat şi se pare că a reuşit este amputarea conştiinţei spaţiului nostru de origine, a comunităţii culturale a celor ce vorbesc graiul moldovenesc al limbii române – de la Crasna și Ropcea din nordul Bucovinei, până la Cartal şi Reni în sudul Basarabiei, sau până la Valea Hoţului (Dolinskoe) sau Nani (Ananiev) în stânga Nistrului. După ce au amputat teritoriul nostru ancestral, lipsindu-ne de nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, nordul şi sudul Baarabiei, care au aparţinut peste patru veacuri statului medieval moldovenesc, s-a ajuns astăzi la situaţia când, în conştiinţa cetăţenilor Republicii Moldova, a fost inoculată ideea că spaţiul moldovenesc se reduce la teritoriul actual al RM. Este regretabil acest fapt deoarece, dacă este așa, suntem o comunitate de mancurţi, care ne-am pierdut memoria spaţiului nostru istoric şi a comuniunii spitiruale cu compatrioţii noştri rămaşi dincolo de graniţele impuse în mod abuziv Republicii Moldova, încă la 4 noiembrie 1940 (pe atunci, RSSM). O comunitate care poate fi adusă într-o asemenea stare de amnezie, şi care se menţine în ea, ce fel de viitor poate avea?

Viorel Patrichi, în cartea sa Mircea Druc sau lupta cu ultimul imperiu ( Editura Zamolxe, Bucureşti, 1998) reproduce la pagina 183 o scrisoare semnată de Vitalie Bârcă din oraşul Ternavka, raionul Pavlograd, regiunea Dnepropetrovsk, trimisă săptămânalului Literatura şi Arta şi Societăţii pentru cultură moldo-română “Mihai Eminescu” din Cernăuţi. Autorul scrisorii din 10 septembrie 1989 nota: „Mai vreau să atrag atenţia asupra unei probleme: radioteleviziunea moldovenească. Ea trebuie să transmită emisiuni în toate ţinuturile Moldovei istorice. (Din păcate, avem un guvern prost, care habar nu are de moldovenii de peste frontiera Moldovei Sovietice)” (subl. A. L.). Au trecut peste 20 de ani de atunci, iar guvernul Republicii Moldova tot „prost” este în raport cu problemele compatrioţilor noştri rămaşi dincolo de graniţe (ca şi Compania Teleradio Moldova, de altfel): din amurgul perioadei sovietiece şi până acum. Compatrioţii noştri din acele teritorii se confruntă cu probleme privind păstrarea identității și culturii proprii, și au nevoie de ajutorul statului moldav. Ei se simt abandonați și trădaţi de noi, cei din Republica Moldova.

O profesoară de limba română din satul Ropcea, raionul Stotojineţ, regiunea Cernăuţi, îmi spunea că regretă faptul că s-a făcut profesoară de română, pentru că procesul educaţional în şcoala cu predarea în limba română (în care la 1 septembrie 2011 a fost deschisă prima clasă primară cu predarea în limba ucraineană) suferă nespus din cauza lipsei manualelor şi operelor clasicilor predaţi în şcoală. „Ce folos că le dau pentru acasă să citească o operă literară, dacă nu o pot găsi în bibliotecă. Unii, puţini, mai pot găsi câte ceva pe Internet, dar majoritatea vine cu temele pentru acasă nefăcute”. De aceea, e un joc de-a școala. M-am adresat la Biroul Relaţii Interetnice (BRI), Direcţia relaţii internaţionale, integrare europeană şi diaspora, cu întrebarea dacă ţara noastră poate ajuta o şcoală cu predarea în limba de stat a Republicii Moldova din regiunea Cernăuţi. Ecaterina Dulgher, la acel moment specialist principal în Direcţia în cauză mi-a răspuns că deoarece este vorba de o şcoală, ar fi mai bine să mă adresez Ministerului Educaţiei (ME) din Chişinău. M–am adresat doamnei ministru Loreta Handrabura, cu întrebarea dacă în ME se ocupă cineva de situaţia şcolilor cu predare în română din Ucraina (regiunile Cernăuţi şi Odesa). Domnia sa mi-a răspuns că “Ele se află în altă ţară şi ca responsabilitate nu sunt în jurisdicţia noastră. Doar din ataşament românesc, putem veni cu iniţiative de colaborare, donaţii de carte etc.”. “Vreau să ştiu ce s-a făcut şi ce urmează să se facă în această privinţă. Se poate?”, am întrebat. “Este imixtiune, nu avem o coordonare cu ei, precum nu au dreptul să intervină şi să coordoneze cei din Bulgaria pentru şcolile cu predare în bulgară de la noi sau [cei din Ucraina pentru] cele ucrainene”. Am rămas puţin nedumerit şi am întrebat din nou “Ce iniţiative au fost realizate şi ce iniţiative urmează?”, întrucât doamna mi-a spus despre “iniţiative de colaborare, donaţii de carte, din ataşament românesc”. “Cu aceste iniţiative de colaborare în domeniul culturii sau cu conotaţie educaţională poate veni oricine, nu în special ME. Vorbeam de abordare. Şcolile româneşti din aceste regiuni, ca şi noi, au asistenţa României”, mi-a răspuns doamna ministru. Ce fel de asistenţă din partea României are şcoala din s. Ropcea sper că s-a înţeles. “Cei de la Departamentul Diaspora de la BRI mi-au spus că nu se ocupă de ajutorarea cu cărţi a şcolilor pentru că ar trebui s-o facă ME”, am continuat eu. “Bună ziua! Noi edităm doar manuale pentru instituţiile noastre. Atât. Tocmai Misiunea este a lor (…). La ei te rog insistă deoarece ministerele răspund de politici pe sectoare pentru entităţile din ţară”, mi-a comunicat, în încheiere, doamna ministru. Am înţeles că de fapt nimeni nu se ocupă de aceste probleme.

La 1 martie 2011 am fost prezent la festivalul “Mărţişor” din oraşul Noua-Suliţă, în cadrul căruia au participat colective artistice din raioanele Noua-Suliţă, Herţa, Storojineţ, Adâncata, Chilia. Înainte de plecarea la Noua-Suliţă am sunat la BRI ca să întreb dacă nu pleacă cineva din partea autorităţilor Republicii Moldova la acest atât de important şi rar, chiar dacă e organizat anual, eveniment al compatrioţilor noştri de dincolo de graniţă. De la BRI nu intenționa să plece nimeni. Doamna Tatiana Levandovskaia, şefa de atunci a Direcţiei Diaspora, aflând că plec, s-a gândit să scrie o felicitare organizatorilor şi mi-a propus să vin s-o iau şi s-o înmânez la Noua-Suliţă. Mă bucur că am putut face acest lucru. Felicitarea a fost citită de pe scenă de Iurie Stadniciuc, vicepreşedintele raionului Noua Suliţă. Şi sper că publicul din sala casei raionale de cultură din Noua-Suliţă a rămas cu sentimental că autorităţile de la Chişinău nu i-au uitat pe compatrioţii de acolo.

În textul felicitării, semnată de doamna Vera Petuhov, vicedirector general al BRI, se nota: “Cu această ocazie desebit de frumoasă exprimăm tot respectul şi gratitudinea profundă participanţilor şi organizatorilor acestei sărbători pentru devotamentul Dumneavoastră faţă de valorile spirituale ale plaiului natal şi atitudinea receptivă privind păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor moldoveneşti într-un mediu cultural diferit (subl. A. L.). Apreciind înalt contribuţia diasporei moldoveneşti (subl. A. L.) şi realizările deosebite în crearea unei imagini pozitive a Republicii Moldova în locurile de  aflare (s. A.L.), Vă urăm multă sănătate, fericire Dvs. şi celor dragi, prosperitate şi un izvor nesecat de inspiraţie”. Cititnd aceste rânduri îți dai imediat seama că doamna Vera Petuhov, directorul adjunct al BRI, care a semnat scrisoarea pe care am dus-o la Noua Suliță, nu înțelege ce reprezintă comunitatea moldovenilor din Noua Suliță (în majoritatea satelor din raionul Noua Suliţă populaţia se identifică drept moldoveni, în comparaţie cu populaţia din raioanele Stotojineţ, Adâncata şi Herţa, unde locuitorii se identifică drept români). Este timpul să se înţeleagă (mai ales de angajații BRI) că noţiunea “diaspora” vizează persoanele născute şi crescute/formate într-o ţară, dar care au plecat şi s-au stabilit (definitiv sau temporar) în străinătate. Compatrioţii noştri din satele din regiunile Cernăuţi şi Odesa nu se află “într-un mediu cultural diferit” (aşa cum se află ai noştri ajunşi la Moscova sau la Roma), ei se află în mediul lor istoric moldovenesc sau românesc. Deşi se identifică drept moldoveni, ei nu au de ce să urmărească “realizări deosebite în crearea unei imagini pozitive a Republicii Moldova”, pentru că nu sunt și nici nu au fost cetățeni ai RM, dar și pentru că autorităţile RM i-au uitat sau nici nu ştiu nimic despre ei, îi confundă cu diaspora.

Consider că este necesară crearea unei structuri specializate, aşa cum o au România, Ungaria şi alte state. Ar fi salutară colaborarea dintre Departamentul pentru românii de pretutindeni de la Bucureşti şi un eventual Departament pentru conaţionalii din afara graniţelor Republicii Moldova. Cineva ar putea să-mi reproşeze: „Ce rost are să fie creat un nou department, atâta timp cât accesul în funcţiile din structura sa organizatorică se face nu pe bază de concurs real, nu evaluând competenţa, iubirea de neam, iubirea și devotamentul faţă de conaţionali noştri de peste graniţă, ci criteriul de bază la angajare este afilierea la un partid (din alianța guvernamentală): partidele din AIE își plasează membrii de partid în funcții din administrația publică – pentru a fi salarizați din contul statului. Un asemenea departament va fi compromis, tot aşa cum a fost compromis Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în care partidele ce s-au perindat până acum sau se află acum la putere şi-au băgat oamenii săi, prin simulacre de concursuri publice, fără să le pese de calitatea morală şi profesionalismul celora care au ajuns acolo şi au discreditat o atât de importanată instituţie pentru o ţară democratică”. Sunt de acord. Un asemenea pericol există. Dar împreună cu Eugen Lovinescu (“Istoria civilizaţiei române moderne”, Editura “Minerva”, 1997) care a polemizat cu Titu Maiorescu (cu a sa teorie a formelor fără fond), cred că nu trebuie să aşteptăm până vom avea fondul, ca să creăm forme. Formele pot crea fondul. 

19.04.2011

Postări populare